Actualitate Editorial

Acasă la Doina Cornea (autor, Marius Vișovan)

image_printPrinteaza

O însoțim pe doamna Doina Cornea pe drumul veșniciei cu gândurile noastre de respect rememorând câteva momente în care traseul familiei mele s-a intersectat cu viața dânsei, momente reflectate în fragmente din două lucrări memorialistice, prima a lui Aurel Vișovan, cea de-a doua, a subsemnatului.

„Era în 1974, eram student la Științe Economice la Cluj… dădeam examen după examen, Ministerul pusese condiția să fac trei ani în unul singur… doar așa mi s-a permis să continui studiile, întrerupte la arestarea din 1948… era foarte greu, dar nu mă lăsam.

Mai aveam un examen, la limba franceză, pentru care nu-mi făceam nici o grijă. Dar nu reuşeam să o găsesc pe doamna profesoară Doina Cornea, cu care mai dădusem examen şi în anul II. Atunci, am recurs la domnul profesor Florea. După câteva telefoane, situaţia s-a lămurit. Doamna Cornea era acasă, dar avea fiica bolnavă de pneumonie. Se îmbolnăvise în timpul unui exerciţiu militar. Ca studentă, era obligată să facă armata. În aceeaşi situaţie cu mine – în sens că trebuia să dea examen la franceză – mai era un coleg. Am hotărât să mergem împreună la dânsa acasă. Pe drum, colegul meu avea emoţii, deoarece se descurca greu în această limbă.

Ajungem acasă la doamna Doina Cornea. Era foarte obosită şi îngrijorată din cauza fiicei ei. Nu-şi amintea de mine. Ca şi cum n-ar şti ce să facă, după o pauză, ne spune: Vedeţi, nu sunt în stare să vă examinez, dar sunt sigură că v-aţi pregătit. Cât să vă dau? – zice glumind. Ştiindu-mă stăpân pe situaţie, nu mă puteam mulţumi cu orice notă. Spun: Eu sunt traducător de limbă franceză, aşa că ori îmi daţi 10, ori răspund! Abia atunci, zâmbi puţin, amintindu-şi, şi îmi trece nota în carnet. Iar lui? Răspund: Lui vă rog să-i daţi 8. Aşa a făcut. Când am ieşit din casa doamnei Cornea, colegul mă îmbrăţişează. Extraordinar! Vă mulţumesc frumos! Dacă trebuia să răspund, poate nu luam examenul.

După Revoluţia din 1989, am avut ocazia s-o întâlnesc pe doamna Doina Cornea la un simpozion de la Memorialul Sighet. I-am amintit îndrăzneaţa mea propunere „Ori îmi daţi 10, ori răspund!”. Şi-a adus aminte şi am râs amândoi.

Când am dat examenul de franceză în 1974, nu bănuiam că în acea firavă şi delicată fiinţă se ascundea neînfricata luptătoare anticomunistă care s-a dovedit a fi mai târziu.” (Aurel Vișovan, Dincoace de gratii

„În februarie 1989, eram studenți la Matematică la Cluj… Împreună cu Magda, ne-am gândit să mergem să vedem unde locuiește Doina Cornea despre care știam de la posturile de radio străine că este o luptătoare pentru libertate și denunță cu curaj abuzurile regimului comunist… Ne-am uitat în cartea de telefon și am văzut că adresa era strada Alba Iulia, 16. Am aflat că e situată lângă Calea Turzii.

Într-o seară, am făcut o plimbare și am găsit străduța, dar pe nicio casă nu scria nr. 16. După ce am parcurs toată străduța ne-am întors să ne mai uităm o dată. Un milițian care nu întâmplător era acolo, a văzut că prea suspect ne învârteam prin zonă. A venit spre noi și ne-a întrebat: Ce faceți aici? Eu am răspuns: Ne plimbăm. Replica a fost promptă: Dar de ce vă plimbați tocmai pe aici? M-am forțat să par calm, și am răspuns din nou: Noi ne plimbăm prin tot orașul. N-a fost mulțumit cu răspunsul meu, și a zis: Dați buletinele încoace! Cu frică din ce în ce mai mare, ne-am conformat. Ne-a luat buletinele și a început să-și noteze datele pe o hârtie.

În acele clipe de tensiune auzim brusc o discuție din stația pe care milițianul și-o lăsase deschisă. O voce oarecum alertată spune: Măi, ce se întâmplă?Ah, nimic… răspunse o altă voce. Doi tineri s-au uitat în curte la D1 și acum albastrul le ia datele din buletin. M-am dumirit pe loc. Cei care vorbeau în stație erau cu siguranță doi securiști, D1 era probabil numele codificat al casei Doinei Cornea, iar “albastrul” nu putea fi decât milițianul… Ne-a dat buletinele înapoi și am plecat speriați. Am condus-o pe Magda la căminul ei și, pe drum, ne făceam cu înfrigurare planuri ce vom răspunde daca vom fi chemați la Securitate. Ce să spunem ca să fie cât mai puțin periculos și credibil în același timp… și, mai ales, să spunem amândoi la fel. Am stat în mare tensiune câteva zile, dar nu s-a întâmplat nimic. Știam de la tata că în anii ‘50 puteai fi arestat pentru mult mai puțin, acum, însă, se vede treaba, Securitatea nu se încurca cu mărunțișuri…

Am mulțumit lui Dumnezeu că întâmplarea de la casa Doinei Cornea n-a avut nicio consecință, iar părinților nu le-am spus, evident, nimic. Cu Doina Cornea aveam să iau legătura 10 ani mai târziu, cerându-i ajutorul în încercarea mea de a salva de la demolare biserica din Vadu Izei.” (Marius Vișovan, Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș)

Iar de intrat în casa Doinei Cornea am făcut-o doar în 2008 când i-am făcut cadou cartea ce cuprinde întâmplarea de mai sus. Și-a adus aminte de tatăl meu, pe care-l întâlnise și la simpozioanele de la Sighet și mi-a făcut și dânsa cadou una din lucrările domniei sale.

Veșnică odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan

sursă foto: internet

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Ajutorul pe care mi l-a dat in conflictul de la Vadu Izei a constat intr-o interventie la ministrul taranist Noica in 1999 in urma careia Parohiei ortodoxe i s-a respins proiectul care includea demolarea bisericii vechi (greco-catolica pana in 1948, in care solicitasem si noi dreptul la slujire alternativa). Proiectul cel nou, pentru care au primit autorizatie in anul 2000 prevedea explicit „biserica veche nu se va demola „. Ce a urmat se stie…

oferta-wise