Actualitate Cultură Editorial

“Badanta” sigheteană (autor, Ion Mariș)

image_printPrinteaza

Îi voi spune Dana, pentru a nu-i dezvălui identitatea. În realitate, poartă un alt prenume frumos, delicat. Este sigheteancă și are 49 de ani. O vârstă onorabilă la care o femeie ar trebui să se simtă împlinită, mulțumită, împăcată cu viața și cu așteptări… optimiste.

Dana este tristă, câteva riduri ferme îi brăzdează obrazul, iar o urmă proeminentă, adâncă, i s-a întipărit între sprâncenele îngrijite. “Nu mai sunt eu, îmi spune Dana, “sunt o altă femeie, mi-am consumat viața pe meleaguri străine și acum nu mai știu cine sunt. Nu simt pulsul casei. Dana zâmbește imperceptibil cu acompaniament de grimase forțate.

Sunt un nimic, o badantă precum alte mii, zeci de mii de românce. Asta mi-a oferit viața. Puteam, oare, schimba destinul? Este cineva responsabil cu destinele pe pământ, ca să-i gândesc de bine? Și iarăși același zâmbet trist ce maschează amintiri cu încărcătură greu de intuit.

Suntem doar noi doi pe terasa neaglomerată din centrul Sighetului, iar Dana continuă să povestească monoton, parcă vorbindu-și sieși.

Dana încearcă să-și ajute băiatul și mă bombardează cu un șir coerent de întrebări despre finanțări europene și accesibilitatea grant-urilor. Nu e deloc în necunoștință de cauză dar nu are speranțe deșarte, întrebările au sens și succesiunea pașilor din potențialul business îi sunt bine fixați în minte.

A muncit aproape 20 de ani în Italia, a fost “badante” dar s-a săturat, își dorește liniște și un pic de odihnă pentru anii ce i-au rămas “din viața asta nenorocită. Povestește șoptit, cu scurte pauze, printre imperceptibile oftaturi, frânturi din viața ei; eu o ascultam fără să pot comenta sau interveni firesc.

A părăsit Sighetul la sfârșitul anului 1999, la sugestia unei prietene care se învârtea deja prin Italia. Avea 29 de ani și nicio soluție la provocarea pe care viața i-o trântea din plin; după ce fusese ani buni o excelentă tricotoare, “pregătită să avanseze CTC – istă, a prins niște schimbări dramatice în societatea comercială unde muncea, care au lăsat-o brutal pe drumuri. Forțată de contextul social a încercat să deschidă o afacere, chiar a avut un ABC, dar birocrația și nesimțirea unor funcționari publici, super-vizori în acei ani, au împins-o la faliment. A pierdut bani, era disperată și doi copii “așteptau să le ofer măcar strictul necesar.

Am îndrăznit s-o întreb despre cel care trebuia să-i fie alături, dar m-a lămurit scurt, soțul “și-a înecat viața în băutură”.

S-a decis greu, dar a plecat “afară”, precum alți mulți sigheteni, să-și ajute familia, copiii, a plecat lăsându-i pe cei mici – ambii elevi de gimnaziu – în grja și paza bunicilor. Soțul i-a dispărut, la doi ani după ce “am început munca prin Italia, și el s-a dus prin străinătate, n-am mai auzit nimic de el până azi. Oftează din nou, privește pierdută la o pereche de tineri ce se așezase în apropierea noastră și continuă cu o voce mai scăzută, parcă i-ar fi fost frică de acei ascultători insensibili.

Am lucrat la trei familii, la prima am îngrijit un fost militar, un colonel, era foarte dur, mă lovea cu bastonul și arunca după mine cu diverse obiecte. Nu înțelegeam nici eu foarte bine italiana și tot ce făceam era rău. Câteodată mai strecura și câte o țigancă, și mă jignea continuu. A fost un calvar cu acel bătrân de 87 de ani, avea o fiică ce venea acasă doar duminica după amiaza și-atunci aveam liber câteva ore. În rest, zi de zi, muncă și înghițit jigniri. Îl schimbam, îl toaletam, îi făceam mâncare, îl plimbam și multă curățenie. Avea pretenția să fiu în stare de alertă până târziu noaptea, spre ora 11, când finalizam și eu ziua și mă îngrijeam un pic și de mine. De câteva ori mi-a trântit mâncarea pe jos, mă punea să-l schimb și de 5 – 6 ori pe zi. Avea vreo 90 de kilograme, vă puteți imagina cum mă descurcam. Dar… vreau să uit acele 9 – 10 luni. Am ajuns în pragul depresiei, îmi era dor de copii și era cât pe ce să clachez. Și asta pentru enorma sumă de 500 de euro.” Rămâne cu privirea pierdută, goală, tace. Nu aveam curajul s-o întreb nimic.

Continuă brusc după câteva minute… Vocea îi e puțin mai fermă.

Mi s-au dus anii cei mai frumoși, a trecut partea cu… visuri din viața mea; m-am ales totuși cu un amărât bonus, vreo trei – patru săptămâmi – în total – de vizite prin orașele din nordul Italiei. Oare a meritat? Am colecționat în schimb o serie lungă de boli: am diabet, artroză, hipertensiune arterială și probleme mari psihice. Dorm doar cu Imovane și alte medicamente destul de dure. Azi am o garsonieră într-un bloc mohorât din Sighet și o pensie de boală de 500 de lei aici. Am lucrat toți acei ani fără contract de muncă. Norocul meu sunt copiii, amândoi sunt buni, băiatul lucrează cu carte de muncă în construcții în Germania iar fata mea este studentă, foarte bună, la medicină. Asta este mulțumirea mea pentru cei 20 de ani pe care i-am chinuit: copiii. Și noaptea visez în italiană. Râde forțat, apoi câteva lacrimi rebele îi nuanțează și mai mult ridurile. Scoate din poșetă un portmoneu fake marca Hermes din care extrage câteva poze, copiii, frumoși, zâmbitori, mama i-a vegheat mereu, deși de la distanță.

Am avut și zile bune, după familia colonelului am muncit la o bătrână mai simpatică, mai umană, dar acolo am făcut concesiii sentimentale fiului acelei doamne. Off! Trebuie să plec! Se ridică brusc și chipul ei devine automat inexpresiv, metalic.

Ne-am despărțit cu promisiunea de-a ne revedea și-a analiza câteva detalii pentru accesarea de fonduri “pentru băiatul meu că poate s-o întoarce acasă, deși nu merită să rămâi la Sighet.

De la Dana n-am mai primit niciun semn; aveam să aflu, după câteva luni de la întâlnirea noastră că făcuse AVC, avea o semipareză și era imobilizată la pat.

Zilele trecute m-am întâlnit cu fiica Danei, își internase mama într-un cămin privat, destinat persoanelor imobilizate, “n-a avut ce face” mi-a spus. Era cea mai bună soluție.

Ion MARIȘ

 

Notă: „Badantă”, „badante” este echivalentul românesc al termenului italian „badanti”, care înseamnă, „persoane care îngrijesc alte persoane”.

Disclaimer: Pentru cititorii nefamiliarizați cu… metafora vizuală: imaginea de fond nu are nicio legătură cu mesajul și/sau conținutul textului.

Foto: „Salut, Sighet!”

oferta-wise

3 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Gheorghe Barcan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • soarta multor romani plecati din tara pentru un „trai mai bun” a fost de fapt un trai „mai rau”, uneori insuportabil! Nu sunt de acord cu numele dat personajului „Dana”! Putea fi Maria, Ana….

  • In aceasta expunere se prezinta o realitate, cu toata grozavia ei si este reprezentativa, pentru etapa in care ne gasim, desi sunt atatea forme si variate drame, de tragedii familiale ce apar, insotite de atatea ori de pierderi de vieti umane. Probabil cele mai vulnerabile sunt pe partea feminina, datorita sensibilitatii si rezistentei mai scazute a acestora in aceste dure dislocari; dar se manifesta in tot mediul familial : parinti, copii, bunici, batrani, cu o mare cruzime.
    Este buna intrebarea pusa de aceasta mama, ata de crunt lovita de „destin”, cu durerile si suferintele ei profunde : „Este cineva responsabil cu destinele pe pamant, ca sa-i gandesc de bine ?”!
    Destinele sunt dirijate de Domnul, de persoana insasi, dar, in mod concret, de Statul careia-i apartine.
    Daca mase mari de oameni, multe milioane, se disloca si trec anumite „frontiere”, atunci acesta este un fenomen si nu o intamplare, un moft de comportament si se impune a fi analizat.
    Inainte de 1989, milioane de oameni au trecut „frontierele lipsirii de libertate”, pentru simplul motiv ca si-au manifestat credinta si spiritul de libertate, o libera exprimare in toate formele ei.
    Dupa 1990, hotia legalizata si aplicarea discretionara a legilor, de catre conducatorii tarii, au obligat multe milioane de romani sa-si paraseasca patria, sa plece in pribegie prin Europa si pe toate meridianele lumii, unde prin munca grea si jertfe au cautat sa asigure cele necesare pentru familie, in tara nefiindu-le posibil aceasta, plaga coruptiei sufocand totul. Au plecat de nevoi si nicidecum din spirit de aventura sau altceva. Toate acestea au produs si produc drame si tragedii familiale frecvente.
    Diaspora a organizat o manifestare pasnica in Bucuresti in 2018, solicitand doar oprirea hotiei si aplicare legii in mod unitar, aceeasi pentru toti si se stie cum s-a solutionat. A fost si un mesaj simbolic ca vor sa se intoarca in tara, cu toti ai lor. Ramane sa continue demersurile, pana cand se va produce o schimbare in bine, cu blocarea acestor abuzuri, prin eforturile, mai ales a celor napastuiti. Speranta este ultima care moare !
    Tot respectul si compasiunea pentru d-na care a indurat atata suferinta, ii dorim imblanzirea acestora, indurarea mai usoara si incetarea lor. Copiilor, care sunt multumirea dansei si pentru care a facut acest mare sacrificiu, le doresc multa liniste si tarie in supravegherea si ingrijirea mamei lor, dansa fiind o eroina, pentru ei si pentru Sighet, prin jertfele ce le-a facut.
    Doamne ajuta !

oferta-wise