[VIDEO] Procesiune de Florii la Sighet

Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, sâmbătă, 20 aprilie 2019, la Sighet a avut loc evenimentul ”Veniți să-ntâmpinăm pe Domnul!”, ediția a VI-a. La procesiune a participat și Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Procesiunea cu prapori, icoane, participanți ținând în mână ramuri verzi, a parcurs traseul: str. Traian (cu oprire la Biserica Ortodoxă Ucraineană ”Înălțarea Sfintei Cruci”), P-ța Libertății, str. 22 Decembrie (cu oprire la Catedrala Ortodoxă ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), str. Ioan Mihalyi de Apșa, P-ța Libertății, str. Bogdan Vodă (cu oprire la Biserica Ortodoxă Ucraineană ”Înălțarea Sfintei Cruci”), P-ța 1 Decembrie 1918 (cu oprire la Biserica Ortodoxă ”Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”) și revenire la Biserica Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” (str. Dragoș Vodă, nr. 3).

Salut, Sighet!




#CNDV100 – Directori de altădată: prof. Mihai Tomoiagă (1914 – 1989)

Mihai Tomoiagă s-a născut la 05 februarie 1914, Vișeul de Jos, într-o familie cu șapte frați, el fiind cel mai mare.

A absolvit Facultatea de Litere din București, secția Latină – Română, după absolvire fiind numit la un liceu din Ploiești, unde îl are ca elev pe Nichita Stănescu.

A fost repartizat ulterior în Sighetu Marmației, la Liceul teoretic (pe atunci) “Filimon Sîrbu”, devenit mai târziu “Dragoș Vodă”. A fost director al Liceului “Dragoș Vodă” în perioada 1946 – 1950 și profesor de latină tot aici în intervalul 1957 – 1976. Între anii 1950 – 1957 a predat la Liceul Pedagogic Sighet și liceele din Carei și Vișeu.

A desfășurat o activitate prodigioasă pe tărâm literar, având foarte mulți colaboratori, printre care amintesc pe Mihai Beniuc, Tiberiu Utan, Virgil Carianopol și criticul literar Alexandru Raicu.

A înființat Cenaclul literar “George Coșbuc”, al cărui fondator a fost împreună cu alți profesori de prestigiu din Sighet.

A scris două volume de poezii, “Dumbrava cu dor”, care a fost publicat, și “Flori de câmp”, care a rămas în manuscris. A scris 100 de sonete, care au rămas nepublicate.

A fost un împătimit al culturii limbii române și al limbii latine.

S-a stins din viață la vârsta de 74 ani, la data de 08 iulie 1989.

Silvia TOMOIAGĂ

Foto: arhiva personală a doamnei Silvia Tomoiagă




Sighet – ”Veniți să-ntâmpinăm pe Domnul!”

Vineri, 19 Aprilie 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, sluijește Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în Biserica cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Sighetu Marmaţiei (biserica de la Locul Târgului), începând cu ora 17.00. Părintele paroh Sorin Tomoiagă îi invită pe sigheteni să participe la această slujbă deosebită. Întâmpinarea ierarhului a avut loc la ora 16.30!

Sâmbătă, 20 aprilie 2019,  are loc evenimentul ”Veniți să-ntâmpinăm pe Domnul!”, ediția a VI-a.

Preot Protopop Vasile Aurel Pop




Sighet – Concert de Florii dedicat martirilor

Duminică, 21 Aprilie 2019, ora 19:00, Corul Bisericii GRECO-CATOLICE „CRISTOS REGE” Sighetu Marmației, dirijor – prof. Rodica Gheorghiu ne invită la CONCERTUL DE FLORII dedicat celor 7 episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste, adevărați martiri ai neamului românesc, care vor fi beatificați de Papa Francisc la Blaj în 2 iunie 2019. Sighetenii sunt așteptați pe Celularul „Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței” pentru a participa la acest concert solemn.

Dintre cei șapte episcopi greco – catolici martiri, cu excepția episcopului Vasile Aftenie, toți au trecut prin teribila închisoare de la Sighet, iar trei dintre conducătorii spirituali ai greco – catolicilor români – Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu – au murit în închisoarea din orașul nostru.

Salut, Sighet!




Semn de carte: ECHIM VANCEA

Mirajul apei de graniţă…

Tocmai a apărut la Editura JUNIMEA, colecţia „Cantos”, „ultima pagină” – noua carte de poezie a lui Echim Vancea, cu un cuvânt însoţitor de Gheorghe Grigurcu, desenul coperţii – Ioan Pop-Vereta.

Prima secţiune a cărţii, „firea umbrei”, este o familiarizare cu umbra, o precunoaştere a „umbrei atotştiutoare” (M. Eminescu), a ceasului la care, în indiferenţa ce o împresoară, (pasărea) nu mai zboară nici măcar „zborul nereuşit”. ( – despre nereuşita zborului unei păsări)

Au loc lungi călătoriri spre „apa de graniţă”, cu mijloace de transport în comun, „în vacarmul liniştii”, sau stând „pe zăpada neagră rezemat în cârje”,/ neştiind încotro se îndreaptă apusul” ( – firea umbrei). Căci, faţă de umbra propriu-zisă, ar trebui să ne ruşinăm de jocurile şi umbrele noastre… – zice poetul.

…Şi iedera cuprinde porţile, locuirea: „o umbră cu gesturi lente/ se caţără pe iedera amiezii // e lumina ce nu vorbeşte…”(umbra). Dureroasă orice nouă zi pentru cel ce nu poate să plece în zori, deşi „noaptea a trecut de mult” şi „floarea soarelui nu te cunoaşte”: „a pleca nu ştiu când voi putea / iată o definiţie a umbrei” – poem (I).

Nevoia de empatie, de solidaritate este clamată şi pentru celelalte ceasuri ale zbaterii – noaptea, apusul, amiaza: „crede – crede în cum ni se pare nouă/ sfârşitul acesta al nopţii” (crede) sau: „apusul aşezându-mi caldarâm roşu sub picioarele / ademenite de ziua şi somnul / inundate de jale” (poem II) sau: „drumeţ de la un miez de zi la altul” (– poem în două părţi). Din nevolnicie („prea mulţi stăpâni / sunt pe ziua de mâine” – poem III), se înalţă un fel de rugă-indicaţie/…/: „..doamne, / tu îţi fă treaba / acolo sus / eu aici am uitat / ce am de făcut” (– o clipă s-a dus). Clipă de clipă durează aşteptarea-eşuarea-„căutarea zilei sorocite” (– în tăcerea cuprinsă de amurg)…

„Îndoielnica supravieţuire” se numeşte fascicola a doua a cărţii (triptic?), după Constanţa Buzea. Într-o fotografie, parcă, un străin, parcă, parcurge continuu drumul de noapte şi singurătate „ce duce la apă”, la „apa de graniţă”, spre umbra „în care te vezi”: „fără ceas îi noaptea / fără umbră-i gardul / fără teamă-ar fi / zidul / de-ar putea cânta”. De la clamări se trece la relatarea alertă a parcursului dintre „înainte şi după aceea” – fragmente sacadate, disparente, măiastru indeterminate. Din când în când, din cânt în cânt, poetul se întoarce la clamare, la rostirea patetică, atingând maxima frământării lăuntrice. „Staţiile” sunt: dezamăgirile de aproapele, strigătul de singurătate şi nemulţumire, îndoiala, vina, înstrăinarea…

Partea a treia a acestui triptic al suferinţei, „ultima pagină”, titlu împrumutat întregii cărţi, se vrea sub semn borgesian: „Singurătatea mea se mulţumeşte cu această elegantă speranţă”. Sunt alternate elegii citadine echimeşti „clasice”, poeme „de după” (ciudată „situare”, un adevărat imaginar, o „geografie” a acelei… locaţii!), reminiscenţe, „recapitulări”, refreshment-uri ale nenorocului, notaţii ale împuţinării şi trecerii, autoderiziuni, scrise „la malul apei zălăzite” sau „la patru sute douăzeci”… Ciclul se încheie, totuşi, cu poemul „revenire”. Multe poezii minunate în această secţiune a cărţii, dacă accepţi situarea în orizontul lexical al unor situaţii-limită abia încifrate/simbolizate, cuvintele de-a dreptul („moarte”, „mormânt” ş.a.)…

Confruntarea făţişă, doar cu armele scrisului, cu zona coşmarescă, este preschimbată de poet într-o frescă a suferinţei, o viziune însufleţită asupra elementelor şi a omenescului. Vor urma alte volume de poezie semnate Echim Vancea, fiecare trăit şi scris ca o ultimă pagină – căci a scrie poezie altfel, încă nu s-a inventat…. Citiţi-l! E greu, e dificil, dar cât de frumos!

Marin SLUJERU




La Sighet am văzut o părticică din Marele Covor al Păcii (1000 m)!

Miercuri, 17 aprilie 2019, la orele 16:00, pe Aleea Pietonală (strada Corneliu Coposu) în apropierea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din România a avut loc o acțiune interesantă a Asociației ”Culori pentru Pace”, România.

Acțiunea face parte dintr-un proiect care se derulează la nivel internațional și implică participarea unor reprezentanți din peste 110 de țări, care doresc să transmită un mesaj de pace și unitate întregului mapamond. România a strâns – prin contribuția mamelor, cadrelor didactice, voluntarilor, diverselor instituții etc – peste 40 de covorașe confecționate manual, fiecare în parte înglobând o părticică din România, fiind un mesaj integrat perfect în Marele Covor al Păcii ce măsoară la ora actuală peste 1000 de metri. Din “curcubeul textil” românesc fac parte și covorașe primite din Ucraina.

Covorul României urmează a fi asamblat, bucată cu bucată, la Sighet și va fi expediat în următoarele zile în Italia, integrându-se imensului Covor al Păcii ce se naște acolo! Propunerea pentru a se alătura acestui “colorat” Mesaj al Păcii a ajuns în Sighetu Marmației, prin voința unor oameni inimoși care au considerat că, din România, orașul nostru este locul cel mai potrivit pentru derularea acestui proiect, deoarece aici s-a născut laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel și, pentru că tot la Sighet se găsește Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, cunoscut ca unul dintre cele mai dure lagăre comuniste care, începând din acest an, face parte din patrimoniul UNESCO.

Proiectul este susținut de instituțiile importante din România: Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Județului Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Primăria Municipiului Sighetu Marmației, HHC România, reprezentanți de seamă din județele țării și instituții de cultură, voluntari!

Partenerii media care s-au implicat în proiect: Radio România Actualități; Radio România Cluj, Radio România Sighet, ”Salut, Sighet!”, Sighet Online, Axa News Maramureș, Maramedia, TV. Sighet, Sighet FM.

Asociația “Culori pentru Pace, România” mulțumește tuturor pentru sprijin și implicare, pentru facilitarea desfășurării proiectului!

Salut, Sighet!




Pi(ș)cătura de… limbă (prof. Vasile Pop)

prof. Vasile Pop

Capcane și „căpcănele” în grilele de la Academie

Voi continua să prezint câteva dintre „capcanele” din grilele de la gramatică, oprindu-mă la cea cu numărul 29 /varianta B1.

În enunțul: „Îi respect pe cei care și-au înțeles menirea.”, cuvintele „cei”, „care”, „și-„, îndeplinesc, în ordine, următoarele funcții sintactice:
a) complement direct, subiect, complement indirect;
b) complement direct, subiect, atribut pronominal;
c) complement direct, atribut adjectival, atribut pronominal;
d) complement indirect, atribut pronominal, complement direct ;

Pentru stabilirea variantei corecte, candidații aveau de evitat câteva capcane:
1. enunțul este o frază, prin urmare, prima „măsură” consta în despărțirea acesteia în propoziții, mai ales că primele două cuvinte de analizat fac parte din propoziții diferite;
2. cuvântul „cei” poate fi confundat cu articolul demonstrativ, în realitate avem de-a face cu un pronume demonstrativ rezultat din căderea vocalei inițiale și a cele finale (aceia);
3. relativul „care” îndeplinește funcția sintactică de subiect în propoziția atributivă, din păcate însă se confundă deseori funcția sintactică cu felul subordonatei, adică se consideră că pronumele relativ are funcția de atribut pronominal ;
4. în ceea ce-l privește pe „și-„, trebuie să avem în vedere valorile morfologice ale acestuia (pronume reflexiv, cu și fără funcție sintactică, conjuncție sau adverb);
5. sublinierea de către autor a pronumelui „cei” fără morfemul „pe”, poate reprezenta o capcană pentru mulți candidați .

După parcurgerea aestor „etape”, ne va fi foarte ușor să stabilim varianta corectă, respectiv „b”.

PS. Iubiți-vă limba, că tare-i frumoasă!

prof. Vasile POP




Sighet – Album retro (XL)

Sighetul la început de secol XX într-o zi de… lucru. În centrul orașului comerțul stradal se prezenta foarte… civilizat.

Au trecut peste 100 de ani și – din păcate – Sighetul parcă își pierde farmecul.

 

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Fotografie din colecția Ernest Villand.

 

Salut, Sighet!




Vis (autor, Adrian Ionuț Tincu)

Cel mai cunoscut loc al vieții mele, sunt brațele tale. Cel mai rău coșmar e lipsa ta, din raza vizuală a ochilor mei. În tot acest parcurs al labirintului numit viață, te-am căutat, speram să fii aproape. Distanța ta sumbră și rece, m-a făcut să fiu un păgân al propriilor mele gânduri. Ne-am întâlnit din întâmplare și ne-am iubit din proprie dorință. ”Suntem făcuți unul pentru altul”, așa am spus în vremea când timpul pentru noi era făurit din vechile basme cu regi și regine. – Cu timpul, oamenii se schimbă, la fel și tu… zeiță a furtunoasei mele minți. Ai fost, ești și vei fi iubita mea, căci tu ești trecutul, prezentul și viitorul.

Suntem surse de alimentare pentru un scop al cărui sens nu îl vom descoperi niciodată. ”Iubește!”, așa mi-ai spus odată, ”iubește și vei fi iubit”. Câtă minciună într-un gram de adevăr, câtă melancolie în aer se revarsă. Eu sunt aici, iar tu… tu ești plecată într-un loc numit Fantasmă. Cât să mai trăiesc eu fără tine? Cât timp să mai respir acest aer înecat de prefăcuți, mireasa cerului din Miază-Noapte, Crăiasa Morții și al destinului închegat de sângele strămoșilor noștri? Dacă Luna ar putea vorbi, mi-ar spune să mă sinucid, să-mi pun capăt zilelor într-un vag suspin. Oare aș putea să realizez o asemenea faptă de curaj îmbibat cu lașitate? Pentru tine, nu am să fac un astfel de gest, ar însemna să te pierd, ar însemna să uit tot ce am clădit pentru tine. Cu toate că te-am pierdut cu mult timp în urmă dintr-o stupidă prostie, eu nu regret! Vârtejul din mintea mea, imperiul din inima mea, piatra de temelie a sufletului meu, toate sunt ale tale, căci și tu ești a mea.

Stau nopți întregi și mă gândesc la tine, ești visul care a dus urgia extazului peste limitele realului. Ai tăi ochi, ale tale buze, sunt pline de otravă… iubesc acea otravă. Eu eram antidotul pentru acea dulce, dar plină de amărăciune otravă, ce îți acapara corpul. Sunt tot eu cel de odinioară sau trupul meu cel vechi zburdă prin cameră în timp ce eu cel nou te aștept? Oare chiar te aștept? Nu mai știu cine sunt eu… cel adevărat sau cel fals? Sunt o umbră a vechiului eu și niciodată nu voi recunoaște acest lucru fiindcă orgoliul mă constrânge. Sunt un supus al lui? Sunt manipulat de propria mea viață? Cât de crunt e destinul sau mai bine zis ce e destinul? De ce a fost creat, de către cine a fost scris și unde a luat naștere? Până și Zeii au murit, uciși fiind de către oameni. Sufletul încearcă nebun să iasă din strânsorile trupului, dar dintr-un motiv sau altul noi nu simțim cuștile de fier ce stau în jurul nostru. De ce… de ce nu le simțim? Sau mai bine zis, când o să le vedem?

Eu sunt aici, iar tu ești… unde? Te propagi în mintea mea adesea precum o furtună și dispari la fel de repede precum un grăunte de nisip într-un morman de pietre. Cât de nebun să fiu să te caut zi și noapte, să aștept un răspuns, dar fără să fi adresat o întrebare?

Continuă…

Simt gustul puternic al Morții. E aici, e acolo, e peste tot sau nicăieri? Sărutul tău alungă acest gust al descompunerii interioare. Sunt viu din nou, însă o dată trezit, îmi dau seama că a fost doar un vis, patul e gol fără tine, imperiul își pierde valoarea de odinioară. UNDE EȘTI?! Te caut zi și noapte, Subconștientul se joacă cu mine, mă tachinează. Am ajuns să mă supun vocilor interioare. Sunt atât de multe, le aud suspinul. Uneori cred că lumea morților se află în mine, iar ei încearcă să vorbească cu mine, să mă atragă în lumea lor. Din când în când mai trag cu ochiul printre spirite, probabil te voi găsi aici… E sfârșit de iarnă, au trecut ani, luni, zile, ore, minute, secunde de când nu am vorbit, de când ochii noștri nu s-au întâlnit, de când buzele noastre nu și-au șoptit ”Te iubesc”. Dacă plantele renasc și noi o să o facem, dacă păsările nu își uită cuibul, casa de unde au plecat, nici noi nu o să uităm și poate într-o zi o să ne întâlim și, subliniez poate, căci nimic nu e sigur.

Nu știam cât de mare e lumea, până nu te-am pierdut. Acum încerc să te găsesc în fiecare persoană, poate undeva, cândva, o să te descopăr ascunsă la un loc sigur de ochii curioșilor. Până atunci mă plimb prin Timp, iar uneori mai stau la un pahar de vorbă cu acesta, cu speranța că poate o să apari și tu pentru a ne plimba împreună. Închid ochii pentru a admira trecutul, îi deschid pentru a trăi prezentul și visez pentru a clădi viitorul.

Cine își programează viitorul pe baza greșelilor din trecut, uită să trăiască în prezent, iar ultima clipă a viitorului care se revarsă în prezent e aceeași pentru toți. E timpul să plec spre noi orizonturi, e timpul să caut ce am pierdut, e timpul să te găsesc pe tine, fata inocentă cu chip de înger. Plec, îmi las ”cuibul” în urmă și, poate, ce o să găsesc nu o să îmi placă, dar merită să risc. Tot ce fac, o fac pentru tine!

*

Iar tot ce fac eu e să trăiesc clipa!

Italia

Precum marii sculptori, precum marii pictori, muză-mi este viața. Mă îndrept spre Italia, mă îndrept spre tine. Tu ești stația mea finală precum pentru alții stație finală le este moartea. În tinerețe abordam cu greu acest subiect, au trecut ani e drept. Oare o să te mai recunosc după atât timp? Oare o să pot recunoaște ceva ce nu am văzut niciodată? Probabil inima o să bată mai repede în prezența ta, poate o bătaie de clopot o să ne aducă aproape. Cât de frumoasă e Italia primăvara, dar ceva îmi distrage atenția, ceva străpunge această fericire cu ură. Oamenii, căci despre ei este vorba. Orele de muncă extenuante distrug plăcerea fericirii, distrug acest minunat decor de primăvară. Am venit în Italia pentru pizza, nu e o glumă, ci e o parte din povestea mea și a ei. Adora pizza, o priveam atât de tăcut, atât de absorbit încât de fiecare dată, îmi fura felia din mână.

Ce vremuri, aveam ochii închiși, dar acum i-am deschis! Sunt tot în Italia și se pare că sărăcia s-a instalat și aici. În fața mea, un copil cu părul negru și ochi albaștri, un copil abandonat se pare. L-am invitat cu puțina italiană pe care o știam, să ia masa cu mine. Avea doisprezece ani, iar familia îl abandonase cu cinci ani în urmă.

După masa bine meritată, băiatul a vrut să plece, însă eu i-am făcut semn să vină cu mine, iar din acea zi, băiatul a avut cui să-i spună tată. Bine… până să îl adopt trebuiau făcute niște acte, dar fericirea de pe chipul lui era evidentă.

*

Portal către viitor, portal către tine!

Înainte de final

Încet dar sigur, descompunerea îmi vrăjește inima cu cele mai dulci acorduri de vioară. Sufletul, încet se desprinde și el de acest trup inutil și plin de infecția numită păcat. Sunt aici, prins în mrejele neantului. Ce liniște deplină, ce extaz morbid. Cât mai e până ajung la tine? Cât mai pot supraviețui fără să îți admir chipul în fiecare dimineață? Cu cât mă gândesc mai mult la tine, cu atât mai repede aș vrea să mor, să uit de tot ce mă înconjoară.

Aș dori să te dezbrac din priviri, să te admir în costumul Evei, să fii muza mea și doar a mea, nimeni și nimic să nu mi te răpească. Îmi văd trupul inert și descompus pe jumătate, stau în fața mea, în fața a ceea ce am fost odată: un Prost! Acum sunt esența, acum sunt steaua ce îți ține de urât, atunci când el… te-a dezamăgit din nou. Aș vrea să îți pot spune ceea ce simt, ceea ce vreau să clădesc cu tine, dar sunt un laș, un mort viu ce merită o pedeapsă mai cruntă decât moartea. Dacă ți-aș spune că ”Te iubesc la infinit!” te-aș minți, fiindcă pentru mine infinitul e un punct aproape inexistent. Dar îți voi spune că ”Te iubesc atât timp cât inima o să valseze pe ritmul vieții!”. Mai grav e că nu te pot scoate din creier, fiecare părticică a materiei cenușii te are pe tine în ea, fiecare parte a inimii te are întipărită, iar sufletul tânjește după tine, e înlănțuit cu dragostea ce ți-o port numai ție. Singura ta greșeală a fost atunci când mi-ai spus că o să te uit. Din păcate, pe zi ce trece mă îndrăgostesc mai tare de tine, iar când te văd fericită în brațele altuia, nu sunt gelos, nu!… Sunt fericit fiindcă ești vrednică de ceva mai bun decât mine.
Oh, ce seară plină de amor, păcat că nu eu împart acel amor. Mă regăsesc în cărți, în muzică, în artă, căci până la urmă eu sunt eu, iar tu ai fost o stea, ce s-a îndepărtat de propia Galaxie.

*

Finalul

Timpul se metamorfozează în lame ascuțite, pline de otravă, ce îmi străpung inima căutând și ultima vitalitate a Sufletului.

Ultima lamă îmi desparte Sufletul ce mi-a fost casă până acum la bătrânețe, când am realizat că e doar o bucată de lut lipsit de valoare. Singurul meu regret e că nu te-am găsit. Oricât te-am căutat, oricât m-am rugat, nu am putut să te găsesc, să îți spun cât de mult te iubesc, să îți spun că nu te-am uitat niciodată. Lângă trupul meu s-au adunat oameni în halate albe, însă dintre ei disting doi băieți și o femeie trecută de vârsta a doua. Plânge. Să fie ea oare? Să fie fata din trecut a cărui nume nu îl pot pronunța?
Timp de trei zile am stat lângă trupul meu în descompunere, apoi a venit momentul să îmi iau ”La revedere!” de la el. O dată lăsat în groapa adâncă, am plecat. Nu am vrut să îmi văd trupul închis, izolat, în timp ce eu eram liber. De acum o să te aștept sus, unde priveliștea e mirifică. O să te aștept până o să îți faci curaj să apari și să îmi spui TE IUBESC!

*

Jurnalul

Am început să răsfoiesc jurnalul tatălui meu. Se pare că sunt menționat și eu într-un capitol intitulat ”Italia”. Îmi aduc aminte de acea zi de parcă a fost ieri.

Mă surprinde faptul că tata era atât de romantic. După ce am ajuns în România, la câteva luni tatăl meu s-a căsătorit, dar parcă nu era el cu adevărat. Am un frate mai mic, iar mama e una dintre cele mai minunate persoane. Ultimul capitol din jurnal, ”Înainte de final”, avea doar trei cuvinte ”Încet dar sigur”. Probabil presimțea că o să moară. De zece ani era internat la Spitalul de nebuni, însă cu doar trei luni înainte mi-a cerut o agendă și un pix. Acum știu de ce. La finalul agendei, o poezie este așternută și-mi dau seama de scopul acesteia.

În ea, subtil se ascunde eroul principal al acestui jurnal, eroul care l-a vrăjit pe tatăl meu, încât acesta nu a uitat-o niciodată și nu e vorba despre mama. Vă las și pe voi să aflați și nu uitați, Iluzia Adevărului e mai reală decât telefonul pe care îl țineți în mână.

Sfârșit!!

Încet dar sigur,
Zarea-mi este moartea.
Ascult și-s singur,
Blestem îmi este viața.
Eliberat de Zeus,
Lupt cu al meu trup
Apun, răpun, supun!

Adrian Ionuț TINCU
clasa a XII-a E,
C. N. ”Dragoș Vodă”




#CNDV100 – Liceul ”Dragoș Vodă” la 75 de ani (partea a III-a)

Continuăm cu partea a III-a a ”filmului” aniversării a 75 de ani de existență ai Liceului ”Dragoș Vodă”.

Ne aflăm în anul 1994 când, un număr impresionant de oaspeți și absolvenți a fost prezent la festivitățile care marcau 75 de ani de intensă activitate educațională. 

Mulțumim domnului profesor Anton Fangli, directorul liceului la acea vreme, pentru acest material.

Salut, Sighet!

Video: Valentin Rozsnyai

Foto: captură film




CNDV – Darius Colopelnic, calificat la naționala Concursului de Oratorie ”Demostene”

Darius Colopelnic

În organizarea Clubului Interact Sighet, vineri, 29 martie 2019, la Sighet s-a desfășurat cea de a XII-a ediție a Concursului Național de Oratorie ”Demostene”. Concursul a fost inițiat de Interact Club Pitești, unde se va ține și etapa națională, în data de 19-22 aprilie 2019. Acest concurs oferă tinerilor oportunitatea de a-și forma, practica și demonstra abilitățile de orator, la standarde înalte.

Etapa locală a constat într-o singură probă, și anume, prezentarea discursului centralizat în jurul unuia dintre cele două citate propuse: ”Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi, decât pierderea libertății cuvântului.” (Demostene) sau ”Moralitatea: o fântână din care oricând poți scoate noroi.” (Paula Adriana Cozian). La etapa națională a concursului, elevii vor avea de construit și un discurs spontan, Elevator Pitch, de 3 minute.

Cel care va reprezenta Sighetul la faza națională a Concursului ”Demostene”, este Darius Colopelnic, elev în clasa a XII-a E la C. N. ”Dragoș Vodă”. Darius și-a construit discursul câștigător la faza locală – prezentat mai jos – în jurul citatului: ”Moralitatea: o fântână din care oricând poți scoate noroi.” (Paula Adriana Cozian)

*

„Odată, un om căzu într-o fântână. O persoană miloasă care trecu pe acolo îi spuse:
– Îmi pare rău pentru tine. Îți împărtășesc durerea.
Un om politic, implicat în diverse probleme sociale îi zise:
– Era de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru.
Un altul spuse:
– Numai celor răi li se poate întâmpla să cadă într-o fântână.
Un om politic, de astă dată din opoziție, se preocupă să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului pornind de la această întâmplare. Un ziarist făgădui să scrie un articol polemic duminica viitoare. Unul cu spirit practic îl întrebă dacă erau mari taxele pentru acea fântână”.

Și acum imaginați-vă ce ar face o persoană morală… Ar întinde o mână și l-ar trage pe om afară.
Moralitatea este o fântână din care oricând poți scoate noroi.

Moralitatea este o fântână. Vorbim în primul rând de o regenerare, de purificare prin faptele morale, ba mai mult, având în vedere simbolismul fântânii, vorbim de nemurire. Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna mai simbolizează o perpetuă întinerire și ca urmare longevitate. Construcțiile care se fac în jurul unei curți pătrate în al cărei centru se află o fântână sunt imaginea Paradisului terestru. Astfel, săvârșind fapte morale aici pe pământ, omul atinge de fapt o longevitate spirituală.

În „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă, intrarea în fântână reprezintă una din primele probe ale personajului aflat în drumul său inițiatic, e locul renașterii, al schimbării, iar în poezia „Înviere de toate zilele” de Lucian Blaga, motivul sugerează conștiința de sine: „Ochii mi se deschid umezi și sunt împărat/ Ca fântânile din imperiul lutului”.

La Andrei Lupan, fântâna e simbol al căutărilor în profunzime și al legăturilor omului cu societatea, dintr-un om sărac și vagabond, Pahoma devenind un căutător de sensuri veșnice. Moralitatea este prin urmare cunoaștere de sine și oportunitate de a atinge nemurirea, îndumnezeirea. Căci dacă atunci când ucidem semănăm mai mult cu animalele, atunci când gândim semănăm mai mult cu oamenii. Dar atunci când facem fapte morale, ajutăm, iubim, iertăm, semănăm mai mult cu Dumnezeu.

Un alt aspect pe care aș dori să îl subliniez este că moralitatea este necesară și ne privește pe toți. Din punct de vedere psihologic, oamenilor le pasă de propria conștiință și de ce cred alții despre ei. Săvârșirea unor fapte care nu sunt morale poate conduce la insomnii, dezamăgiri, depresii. Privind sociologic, fără moralitate viața ar fi aproape imposibilă sau cel puțin dificilă din cauza lipsei de încredere în ceilalți, am avea temeri permanente de a fi înșelați, mințiți, umiliți.

Din punct de vedere spiritual, oamenii se îngrijesc de viața lor de apoi. În funcție de faptele morale de pe pământ, vor primi răsplata în ceruri. Prin urmare, oricum privim, moralitatea e la fel de utilă precum apa, simbol al vieții. Și așa cum fântâna oferă apă tuturor trecătorilor, moralitatea se adresează tuturor ființelor umane.

Pe de altă parte, moralitatea e o fântână din care oricând poți scoate noroi. O fântână neîngrijită își pierde menirea, în plus e înșelătoare: te aștepți să îți potolească setea, iar ea îți oferă ce are mai rău. Apa dintr-o fântână dată uitării își pierde savoarea și prospețimea, lăsând gustul amar al noroiului din adâncuri. Tot astfel, renunțând la faptele noastre bune, lăsăm mizerii precum invidia, ura, lăcomia să ne umple sufletele și să ne pângărească. Acesta e și semnalul de alarmă al autoarei, îndemnul ei la veghere constantă și implicare. Precum o fântână care are izvoare bune, păstrează în ea ape limpezi și savuroase și le dăruiește celor însetați, omul care are izvoare de înțelepciune și educație trebuie să dea mai departe pentru că dăruind va dobândi.

În concluzie, moralitatea e un fenomen cu implicații sociologice, psihologice și spirituale, un fenomen la care fiecare dintre noi trebuie să își aducă aportul pentru o viață sănătoasă și în comuniune armonioasă cu ceilalți, cu Sinele și cu Dumnezeu. Așadar, să întindem mâna omului căzut în fântână, nu doar azi, ci mereu. Să nu uităm să întreținem constant fântâna pentru a avea mereu apă proaspătă și beneficiile ei, pentru a nu lăsa noroiul să iasă la iveală și pentru a evita regretele de mai târziu.

*

„Un sătuc de la poalele unui castel fu trezit în zori de vestirea prin care stăpânul îi cheamă pe credincioșii săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătorirea zilei sale de naștere. Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască să aducă acolo niște apă ca să umple fântâna castelului care secase.

În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri:
– Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple fântâna… Eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!
– Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea, eu voi aduce un butoi!

În dimineața petrecerii, pe drumul care urca spre castel se putea vedea un straniu alai: unii împingeau din răsputeri butoaie mari, alții duceau pe tăvi carafe mici.

Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în fântâna castelului. După fripturi și vinuri, dansuri și cântece, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora mulțumiri și se retrase în odăile sale.
– Și darul făgăduit? mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.

Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care adusese apa. Atunci izbucniră deodată și exclamații de bucurie și urlete de mânie. Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!
– Ah, spuneau unii, dacă aș fi adus mai multă apă…”

Darius COLOPELNIC

Felicitări organizatorilor și concurenților și mult succes reprezentantului Interact Sighet la faza națională a Concursului de Oratorie „Demostene”!

Salut, Sighet!




Sigheteni, pe simezele Băii Mari

În perioada 02.04.2019 – 16.04.2019, la Galeria de Artă a UAP, Baia Mare, este prezentă pe simeze expoziția de pictură și sculptură intitulată „Căutări”, a artiștilor plastici sigheteni, Adrian Prykop și Ioan Muntean.

”În conceptul sculptural, este vorba despre Maternitate care, adusă în contemporan, prin legile induse de societate, îți interzic, mental, procreația. Și-atunci, copilul se află în pântece, se află în mental, dar nu poate fi adus pe lume, datorită constrângerilor contemporane. Constrângerile sunt sugerate, în lucrările mele, prin înfășurarea unor funii de tip maramureșean peste pântecele femeilor sau, de anumite goluri create intenționat în locul fătului.” (Ioan Muntean)

”Pictura mea, în această expoziție, reprezintă forme ancestrale maramureșene, semne și simboluri, peisaje conturate foarte simbolic. Încercăm să aducem în atenția privitorului modern, contemporan, tot ce înseamnă tradiție și istorie în Maramureș, dar, într-un notă personală, o notă modernă, a universului maramureșean.”  (Adrian Prykop)

Salut, Sighet!




Îngrijiri paliative la… Spitalul Municipal Sighet?! [INTERVIU – autor, Ion Mariș]

O discuție recentă la ultima ședință din Consiliul Local Sighet (29 martie 2019) a adus în atenția aleșilor noștri domeniul îngijirilor paliative, un concept medical foarte agreat și solicitat de societatea modernă din zilele noastre. Propunerea de-a se înființa și în cadrul Spitalului Municipal Sighet o secție de îngijiri paliative a fost acceptată de către consilierii locali, derularea și implementarea ideii urmând a se realiza progresiv în perioada imediat următoare.

Pentru a clarifica detaliile acestui segment aparte al medicinei, am avut o discuție cu medicul Vasile Ștefanca, cel care are experiență în acest domeniu și care, de peste doi ani, oferă genul acesta de servicii sighetenilor.

Ion Mariș (IM): Pe scurt, domnule doctor, de ce este util și ce avantaje oferă genul acesta de servicii medicale?
Vasile Ștefanca (VS): Îngrijirea paliativă este o abordare menită să amelioreze suferința și să îmbunătățească calitatea vieții bolnavilor și familiilor acestora, bolnavii care suferă de boli grave incurabile, netratabile, cu speranță de viață limitată. Menirea noastră, a echipei multidisciplinare de îngrijiri paliative, este întotdeauna să controlăm simptomele de așa manieră încât, bolnavul să sufere cât mai puțin posibil, uneori chiar să poată face anumite activități care să dea un sens existenței sale. Preocuparea permanentă a noastră este să identificăm cât mai rapid simptomele supărătoare, să le tratăm și să le înlăturăm suferința, de aceea este indicat ca bolnavii care suferă de boli incurabile să fie îndrumați spre acest tip de îngrijire cât mai repede posibil, ei putând fi îngrijiți și tratați în unități medicale cu paturi, în ambulatoriu sau la domiciliu. Să nu uităm niciodată că familia unui bolnav grav, trece prin foarte mari încercări, iar noi trebuie să oferim un suport pentru ei, ca să poată face față greutăților și nevoilor cu care se confruntă.

IM: Știm că aveți experiență în îngrijirile paliative. Ar necesita resurse foarte mari, înființarea în cadrul Spitalului Municipal Sighet a unei astfel de secții?
VS: Bolnavii care suferă de boli oncologice, insuficiențe de organ, boli degenerative neurologice, alte boli rare, sunt cei care pot beneficia de îngrijire paliativă, de aceea cred că orice efort și orice cost nu ar fi mare pentru a le asigura cât mai multe locuri și oportunități pentru a fi îngrijiți corespunzător. În Maramureș, sunt secții de îngrijiri paliative în Baia Mare, Cavnic și Coltău, de ce bolnavii din Sighet și Maramureșul istoric să nu aibă șansa să fie îngrijiți și tratați cât mai aproape de casa lor? Când vorbim de sănătate, boală, suferință, costurile și eforturile nu trebuie să fie o problemă, eu spun că viața și sănătatea nu au preț, de aceea orice efort din partea unora sau altora este mic în comparație cu beneficiul și speranța care se pot oferi. Vedeți dumneavoastră, noi, cei care avem preocupări privind sănătatea, trebuie permanent să ne gândim să dezvoltăm servicii medicale de importanță, de interes și foarte utile pentru cei aflați în suferință. De aceea trebuie să existe toate variantele posibile pentru bolnavi, trebuie să dezvoltăm servicii complexe, unde ei să poată fi îngrijiți și tratați în funcție de nevoile și dorințele lor. O secție în spital pentru cei cu suferință complexă, care pot avea nevoie de investigații mai ample, de consultații de specialitate, este cu atât mai utilă. De asemenea, un centru de zi și cabinete în ambulatoriu ar asigura îngrijiri de specialitate corespunzătoare, iar îngrijirea la domiciliu ar închide complet acest cerc. Doar dezvoltând aceste servicii putem spune că este o ofertă completă pentru bolnavi și ei vor avea întotdeauna o șansă în plus la îngrijire.

IM: Credeți că într-un oraș mic și nu foarte conectat la mainstream-ul economic, o asemenea idee este… sustenabilă?
VS: Ideea este nu numai sustenabilă ci și foarte ușor de realizat. Oare Cavnicul este un oraș mare? Oare Coltăul este o comună mare? Șansa de a dezvolta serviciile de îngrijiri paliative este mare, pentru că deja noi, cei de la Alină & Ajută avem pregătirea profesională necesară pentru toată echipa, iar o altă parte din personalul medical al nostru participă la formare în această perioadă.

IM: Costul pentru un bolnav, pentru ingrijire paliativă este foarte ridicat? Cât acoperă din acesta Casa de Asigurări de Sănătate?
VS: În general, bolnavii care necesită îngrijiri paliative în decursul timpului, au fost supuși unor tratamente și investigații în diverse locuri din țară sau străinătate, care, uneori, atât pe ei cât și pe familiile lor, îi epuizează din punct de vedere fizic și financiar. În cele mai multe cazuri, resursele de care dispun sunt limitate, ei având nevoie de sprijin permanent. Cu atât mai mult, este nevoie de înființarea unei secții de paliație și a unui centru de zi unde ei ar putea beneficia de servicii gratuite în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, servicii decontate de Casa de Asigurări de Săntate.

IM: Aveți deja peste doi ani de experiență pe acest palier. Care este impactul până în acest moment, la Sighet, care a fost nivelul solicitărilor?
VS: Sper că noi, cei din echipa de paliație, am fost de ajutor pentru cei câțiva zeci de pacienți care au apelat la serviciile noastre. Uneori am îngrijit bolnavi luni de zile, alteori doar zile, dar cred că pentru fiecare bolnav și familie am adus alinare și ajutor real în gestionarea dificultăților cu care s-au confruntat. Fiecare dintre ei și-au manifestat sub o formă anume mulțumirea lor, noi știm că cel puțin am fost alături de ei atunci când au avut mai multă nevoie, iar pentru noi, acest lucru a însemnat foarte mult, am căpătat tot timpul puteri de a lupta cu moartea și suferința. Deviza noastră este: „Să vindecăm când se poate, să prelungim viața uneori și să ameliorăm suferința întotdeauna”.

IM: Care ar fi diferențele ofertei Spitalului vizavi de cea privată?
VS: O îngrijire într-un spital public nu implică costuri suplimentare pentru bolnav, iar într-o unitate privată, fie ea în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, există întotdeauna costuri suplimentare, care pot să ajungă la câteva sute de lei în plus pe zi de spitalizare. De aceea doresc și insist pentru înființarea unei secții de îngrijiri paliative în spitalul nostru și sper că în viitor vom putea beneficia de aceste servicii, niciodată nu știm care dintre noi va avea nevoie de ele.

IM: Credeți că acest proiect poate fi rapid implementat la Spitalul din Sighet?
VS: Cred cu tărie și știu că există condiții favorabile pentru înființarea secției în viitorul apropiat. Nu trebuie să uităm că există posibilitatea, pentru început, de a contracta servicii paliative cu o echipă specializată, o echipă mobilă în spital care poate oferi acest tip de îngrijire pentru bolnavii internați în spital. Noi am făcut o ofertă, noi suntem dispuși să colaborăm și să oferim orice informație utilă pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative.

IM: Mulțumesc, domnule doctor și succes în tot ceea ce faceți!
VS: Domnule Ion Mariș, eu vă mulțumesc foarte mult, vă mulțumesc în numele meu personal, dar vă mulțumesc și în numele bolnavilor noștri, a familiilor lor, și, de ce nu, în numele tuturor. Eu am avut o idee, o inițiativă pe care am împărtășit-o unor oameni implicați în viața societății, unor oameni care au dovedit de-a lungul timpului „că le pasă” , care au îmbrățișat ideea și care au capacitatea de a face, de a implementa și dezvolta proiecte. Îmi doresc ca inițiativa mea să fie proiectul nostru, al tuturor, spre binele semenilor noștri.

Ion MARIȘ