INTERVIU – Fotbalistul sighetean George Gavrilaș, pe treptele afirmării

De-a lungul timpului urbea de pe malul Izei a dat sportului adevărate valori, confirmându-se faptul că Sighetul are un potențial de netăgăduit. Printre cei care se află în plină ascensiune se numără și tânărul fotbalist George Gavrilaș. La cei 26 de ani pe care îi are a ajuns să acumuleze rezultate dintre cele mai bune.

Liviu Șiman: Cum ai ajuns să practici fotbalul?
George Gavrilaș: Inițial, deoarece aveam rudenii care activau în box, mama m-a trimis la o sală de box în ideea să îmbrățișez această disciplină sportivă. După ce am văzut cum decurge un antrenament mi-am spus că boxul nu este de mine. Am început să joc fotbal de la vârsta de 7 ani la imboldul dat de către fratele meu, Tudor. Acesta era pregătit de regretatul antrenor Lulu Stan. Deoarece fratele meu juca pe post de atacant și neavând portar am ajuns și eu să joc sub îndrumarea antrenorului Lulu Stan. După o perioadă, fiind junior, am plecat la “Luceafărul Dej’’, unde am continuat junioratul de la vârsta de 12 ani până la 19 ani.

Liviu Șiman: Cum a fost la Dej?
George Gavrilaș: După ce am trecut probele de joc, cei de acolo au decis să rămân la Centrul de Copii Și Juniori. După 4 ani am intrat la Unirea Dej.

Liviu Șiman : Tot în intervalul de timp petrecut la Dej exista posibilitatea să fii selecționat la „A.C. Milan”?
George Gavrilaș: Da. A venit o echipă de scouteri din Italia. M-au urmărit cum joc timp de 2 săptămâni, după care și-au dat avizul pentru a fi transferat. Din păcate, cele două cluburi nu s-au înțeles și am rămas acasă.

Liviu Șiman: Ce a urmat după Dej?
George Gavrilaș: În anul 2009 am venit la „F.C. Baia Mare”. După o perioadă mai scurtă de timp am plecat la „Astra Giurgiu”. Am jucat pentru un timp și la „F.C. Brăila”, fiind împrumutat la această echipă.

Liviu Șiman: Cum ți s-a părut la „Astra”?
George Gavrilaș: La ’’Astra’’ am găsit cu totul altceva față de Dej. Difereau foarte mult condițiile de joc și antrenament, în sensul că erau mult mai bune.

Liviu Șiman: Care a fost meciul de debut la „Astra”?
George Gavrilaș: Am debutat într-un meci jucat cu „Universitatea Cluj’” într-o atmosferă aparte. A fost un debut fericit. Am câștigat meciul cu 3-1.

Liviu Șiman: Cu care dintre colegii tăi de echipă te înțelegi mai bine ?
George Gavrilaș: Suntem o echipă unită. Nu pot zice că mă înțeleg mai bine cu unul decât cu altul. O relație mai aparte, să zic așa, am avut-o cu William De Amorim (acesta joacă în prezent la „Steaua’’ n.red.). Am fost colegi de cameră 5 ani.

Liviu Șiman: Care sunt calitățile pe care trebuie să le posede un portar de fotbal?
George Gavrilaș: Capacitate de muncă enormă, dublată de responsabilitate.

Liviu Șiman: Cum relaționezi cu antrenorul Marius Șumudică?
George Gavrilaș: Ne cunoaștem încă dinainte să devină antrenor. El a avut un rol foarte important în formarea mea.

Liviu Șiman: Recent ai avut un eveniment ferict în viața ta. Despre ce este vorba?
George Gavrilaș: Anul 2016 a fost un an foarte bun pentru mine. Pe lângă câștigarea „Super Cupei României” m-am și căsătorit. Așteptăm deja și un copil.

Liviu Șiman: Crezi că fotbalul poate fi un element benefic în procesul de formare/dezvoltare psiho-somatică a generației tinere?
George Gavrilaș: Cu siguranță. Din păcate, copiii nu prea ies la joacă pentru a bate mingea, ori să practice alte sporturi. Cred că ar fi benefică suplimentarea orelor de pregătire fizică în cadrul instituțiilor de învățământ, chiar să devină obligatorii. Mulți se eschivează și de la ora de sport.

Liviu Șiman: Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să îmbrățișeze fotbalul, în special pe cei care vor să devină portari?
George Gavrilaș: În primul rând să dea dovadă de seriozitate însoțită de multă determinare, antrenamente multe.

Liviu Șiman: Ce rol are familia în procesul de formare/dezvoltare a unui fotbalist?
George Gavrilaș: Un rol foarte important. Nu aș fi reușit să fac nimic fără sprijinul familiei mele, care m-a susținut și mă susține în continuare în tot ceea ce fac. Îmi aduc aminte de o fază de la meciul de debut când am jucat cu „Universitatea Cluj’’. S-a executat o lovitură liberă din lateral. Am ieșit pe centrare și am boxat mingea, după care a venit un jucător de la „Universitatea Cluj” și m-a lovit. Am căzut la pământ. Era pe final de meci. Tata era în tribună și când m-a văzut la pământ a s-a speriat foarte tare. Nu este prea plăcut să-ți vezi copilul în asemenea ipostaze. Nu pot să nu amintesc de sprijinul primit din partea soției mele, Corina, căreia îi mulțumesc că mă înțelege și-mi este alături.

Liviu Șiman: Crezi că la Sighet se mai pot forma fotbaliști de valoare?
George Gavrilaș: Desigur. Sighetul a dat de-a lungul timpului jucători de mare valoare. Sunt convins că la Sighet se poate face performanță dacă se și vrea acest lucru.

Liviu Șiman: Păstrezi contactul cu fotbalul sighetean?
George Gavrilaș: Da. Apreciez eforturile pe care le fac unii și care vizează pregătirea copiilor și a juniorilor. Aici îl amintesc pe domnul antrenor Neluțu Hotea, care dă dovadă de multă implicare în formarea noilor generații de fotbaliști sigheteni.

Liviu Șiman: Ce proiecte de viitor ai?
George Gavrilaș: Mai am o jumătate de an contract cu „Astra”. Aștept să se încheie contractul și voi vedea ce voi face. (interviul a fost realizat la finele anulu 2016. Recent George a plecat, înainte de expirarea contractului, la F.C. Voluntari, existând un acord între cele două echipe n. red.)

Liviu Șiman: Îți dorești să joci la o echipă din străinătate?
Geeorge Gavrilaș: Da. M-au contactat câțiva impresari și, cine știe, poate voi pleca și la o echipă din afară.

Liviu Șiman: Cum îți petreci timpul liber?
George Gavrilaș: Ies cu soția la plimbare. Mai mergem pe la familia soției.

Liviu Șiman: Ai vreun model de portar care te inspiră?
George Gavrilaș: Favoritul meu este Oliver Kahn.

Liviu Șiman: Ce echipă din afară îți place?
George Gavrilaș: Real Madrid.

Liviu Șiman: Îți mulțumesc, George, pentru interviul acordat și-ți doresc să reușești să joci la o echipă din afară și să ai rezultate dintre cele mai bune.
Geeorge Gavrilaș: Vă mulțumesc și eu și vă asigur, indiferent unde voi juca, că voi fi mereu aproape de sighetenii mei dragi!

Autor, Liviu Șiman




Tenisul, dagostea mea (autor, Liviu Șiman)

Tenisul, dragostea mea – aceste cuvinte caracterizează pasiunea de-o viață a profesorului – antrenor de tenis, Eugen Mihaljek. Implicându-se cu multă dăruie și determinare a reușit să impulsioneze și să dezvolte această ramură sportivă în urbea de la poalele Solovanului. De-a lungul timpului a reușit să obțină rezultate excelente, făcând cunoscut tenisul sighetean, atât în țară, cât și peste hotare. Fără a greși, putem vorbi de o adevărată școală de tenis sigheteană.

Liviu Șiman: Ce v-a atras spre tenis și nu spre o altă ramură sportivă ?
Eugen Mihaljek: Tenisul a devenit pasiunea mea din momentul în care l-am văzut pe Ilie Năstase jucând în Cupa Davis cu Egiptul. Aveam atunci 12 ani. A fost un moment determinant pentru destinul meu și am știut că voi deveni antrenor de tenis.

Liviu Șiman: Cum se practica tenisul înainte de 1989?
Eugen Mihaljek: Îmi aduc aminte de perioda când jucam și 10 ore pe zi, cu precădere în vacanțe. Am început să joc în grădina părinților mei, după care, alături de prietenul meu Ioan Remeni, jucam de la 5 dimineața. Problema cea mare consta în dotarea tehnică. Trebuia să ne procurăm rachete, mingi, etc.

Liviu Șiman: Care a fost prima competiție la care ați participat?
Eugen Mihaljek: A fost un turneu organizat de dr. Ștefan Nadoși, un mare iubitor al tenisului, un pionier al tenisului sighetean. Eram tânăr și am câștigat toate meciurile, ajungând în finală, dar am vrut să mă retrag. Motivul a fost că îl consideram pe adversarul meu mult mai puternic decât mine. Domnul dr. Ștefan Nadoși a venit la mine și m-a rugat să particip la finală. M-a convins. Am jucat copleșit de emoții deoarece la meci au asistat și colegele mele de clasă. Am câștigat cu scorul de 6-0, 6-3. A mai urmat un turneu la Baia Mare, unde am câștigat din nou. Am băut șampanie din cupa primită împreună cu domnul dr. Ștefan Nadoși. Din acel moment am devenit prieteni foarte buni până când el a trecut la cele veșnice. Împreună am format o echipă de dublu imbatabilă, chiar dacă domnul dr. Nadoși era mai în vârstă. Jucam în acea periodă la Clubul “Sănătatea’’.

Liviu Șiman: După ce ați absolvit Liceul “Dragoș Vodă” ați susținut examenul de intrare la I.E.F.S.(Institutul de Educație Fizică și Sport), examen pe care l-ați luat. Cum au fost anii studenției ?
Eugen Mihaljek: Era foarte greu să se intre la I.E.F.S. M-am pregătit intens cu prof. Felician Ilnițchi, care m-a încurajat și mi-a fost îndrumător. Odată intrat, am jucat foarte mult tenis la “Tenis Club București”. Era cea mai mare bază de tenis din țară. Am avut prilejul să văd jucând mari lideri mondiali ca: Jimmy Connors, Ilie Năstase, Bjorn Borg, etc. În timpul vacanțelor am fost și profesor de tenis la Costinești. I-am învățat să joace tenis pe artiștii Tamara Crețulescu, Florina Cercel, Ileana Bârlădeanu, Damian Crâșmaru, Tudor Gheorghe, Vasile Șeicaru. De asemenea, eram profesor și în parcul Herăstrău din București. Au fost ani foarte frumoși.

Liviu Șiman: Ce ați făcut după absolvirea facultății?
Eugen Mihaljek: Am terminat facultatea în 1980. Pe atunci se făceau 3 ani. Cei care aveau rezultate bune puteau face 4 ani. Am făcut și al 4-lea an. Dacă mă limitam doar la 3 ani puteam prinde titular la București. Am vrut să mă întorc la Sighet, dar nu erau locuri pe specialitatea mea. Am plecat antrenor la “Cuprom” Baia Mare. Aici am rămas pentru  un an. Îmi doream cu ardoare să vin acasă.. Mi-an satisfăcut și stagiul militar, după care am venit la Sighet.

Liviu Șiman: Cu ce gânduri v-ați reîntors acasă?
Eugen Mihaljek: Am revenit cu multă dorință de a dezvolta tenisul la mine acasă. Nu a fost ușor. Fiind obișnuit cu condițiile excelente de la București și Baia Mare am fost oarecum dezamăgit de ceea ce am găsit acasă. La vremea aceea la Sighet existau doar două terenuri, unul de zgură și altul de bitum. Am muncit foarte mult. Stăteam și 14 ore pe zi pe teren. Am reușit să reabilitez cele două terenuri. Racordam manual rachetele. Ulterior abia am achiziționat o mașină de racordat. În pofida bazei materiale precare am reușit să obținem rezultate excelente. Am organizat primele ediții ale Cupei ‘’Marmația’’ și a Cupei ’Tata și Copilul”. Am avut jucători în Lotul Național și am obținut primul titlu de campion național din istoria Maramureșului, titlu adus de către tenismena Eva Ivanovici, care avea doar 10 ani. Competiția s-a derulat la Satu Mare, în anul 1988. A fost un meci dramatic. Fiind condusă, Eva Ivanovici a reușit să-și revină și să câștige. A fost un meci de infarct. În tenis, răsturnările de scor sunt foarte frecvente. Meciul nu se termină decât după jucarea ultimei mingi. Tot din acea periodă îmi aduc aminte de un meci jucat de Eva Ivanovici la un turneu în Ungaria, unde a ajuns în finală, iar Martina Higins nu a ajuns decât în sferturi. Martina Higins era nr. 1 mondial, poate cea mai talentată tenismenă din lume. În anul 1988, în urma rezultatelor excelente obținute, am fost numit în funcția de președinte al Consiliului Municipal pentru Educație Fizică și Sport. Ca să poți ocupa o asemene funcție, pe care nu mi-am dorit-o, trebuia să ai și calitatea de membru de partid. Eu nu am fost membru, dar m-au făcut rapid. Nu mă simțem în apele mele în costum și la cravată. A fost un calvar.

Liviu Șiman: Cum v-ați derulat activitatea după 1989?
Eugen Mihaljek: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ard carnetul de partid. Nu m-a interesat niciodată vreo funcție de conducere. Politica mea este tenisul. I-am spus și soției mele, cu care m-am căsătorit în anul 1983, că pentru mine tenisul primează. Am fost colegi de clasă și m-a înțeles. Mi-am continuat activitatea în cadrul catedrei de tenis de la Clubul Sportiv Școlar Sighet. Am mai amenajat un teren pe care l-am tot extins având și ajutorul prietenilor și al pasionaților de tenis. La acest teren s-a mai adăugat unul de dimensiuni mai mici folosit pentru antrenamente. Am antrenat jucători foarte buni. Nu mai puțini de 8 dintre ei au ajuns în Lotul Național. Eva Ivanovici, Marius Balea, Marta Szabo, Virginia Dutca, Sebastian Simion, Laura Mihaljek, Carmen Truș, Raluca Ghinda. Laura Mihaljek, fiica mea, a câștigat de 3 ori Cupa “Dinamo”. Laura, jucând un meci cu un tenismen din Australia, după meci tatăl acestuia a venit la mine și mi-a propus să merg în Australia, dar fără familie. Am refuzat categoric, cu toate că-mi doream foarte mult să vizitez Australia. Am mai avut ocazii să merg în în Statele Unite ale Americii și Japonia. Am preferat să rămân acasă. În perioda 1992-2016, pe lângă accederea jucătorilor sigheteni în Lotul Național, echipa de băieți și fete în formula CSS-Phoenix a activat în Divizia A de seniori și senioare. Au fost câștigate numeroase concursuri interne și internationale. Au fost obținute la campionatele naționale 5 medalii de aur, 3 medalii de argint, 12 medalii de bronz. Un moment aparte a fost promovarea la celebra Academie “Nikola Pilić” ,München a sportivilor Carmen Truș și Vlad Onița. Echipa de fete under 18 a ajuns vicecampioană națională în 2012. Un alt aspect care vine ca o recunoaștere a valorii tenisului sighetean îl reprezintă evoluția jucătoareai Carmen Truș în Statele Unite ale Americii, Chicago, pe o bursă de 40.000 de dolari.

Liviu Șiman: Rezultate excelente obținute, hai s-o spunem, în condiții nu prea optime de pregătire.
Eugen Mihaljek: Așa este. Este din ce în ce mai dificil să faci performanță când te lupți cu orașe care au baze de pregătire excelent dotate. De exemplu, la București, s-a construit o bază cu 25 de terenuri acoperite. Noi suntem nevoiți să ne adaptăm condițiilor meteorologice, ploaie, vânt, etc. Este foarte bine și frumos când Sighetul are campioni și rezultate excepționale, dar nu primim un sprijin mai consistent. Nu vrem bani. Vrem un ajutor pentru a beneficia de condiții optime de pregătire adecvate. Iubesc Sighetul! Sunt consecvent principiilor mele și nu voi pleca niciodată din Sighet. Sunt foarte fericit când un elev de-al meu câștigă o competiție.

Liviu Șiman: Ce sfaturi le dați tinerilor care vor să îmbrățișeze această frumoasă și nobilă ramură sportivă?
Eugen Mihaljek: În primul rând, au nevoie de calități native: viteză și îndemânare, care sunt greu perfectibile, iar restul forța, rezistența sunt ameliorabile. Este nevoie și de multă inteligență. Nu întâmplător tenismenii sunt considerați sportivii cu IQ-ul cel mai ridicat dintre cei care practică performanța. A practica tenisul înseamnă să faci sacrificii enorme. Este nevoie să fii implicat mental foarte mult. Tenisul te dezvoltă armonios psiho-somatic.

Liviu Șiman: Ce alți tenismeni v-au inspirat?
Eugen Mihaljek: Pe lângă Ilie Năstase, au mai fost Andrea Agassi și Roger Federer.

Liviu Șiman: Ce proiecte aveți în vedere să mai derulați?
Eugen Mihaljek: Obiectivul principal rămâne în continuare edificarea bazei de antrenament. Am mai lansat o competiție “Tenis 10”, la care participă sportivi de 8, 9, 10 ani, pe care vreau să o dezvolt. Lansată anul trecut, această competiție ne-a adus rezultate foarte bune, competiția fiind înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Voi continua și cu Cupa “Tatăl și Copilul’’. Avem un parteneriat cu tenismenii din Vișeu de Sus și cu cei din Teacevo, Ucraina. Împreună organizăm diferite competiții.

Liviu Șiman: Știu că aveți și o altă pasiune legată tot de tenis. Sunteți posesorul unei impresionante colecții de mingi de tenis, dintre care unele cu autografe de la mari tenismeni. De când colecționați mingi de tenis ?
Eugen Mihaljek: Am început să colecționez mingi de tenis de pe vremea când eram profesor de tenis la Costinești. În prezent am în jur de 1000 de mingi de tenis. Obiectivul meu este să ajung la cifra de 1956, anul nașterii mele. Am mingi cu autograf de la : Ilie Năstase, Roger Federer, Horia Tecău, Simona Halep, Stan Smith.

Liviu Șiman: Vă mulțumesc pentru inteviul acordat și vă doresc să aveți în continuare o activitate susțnută care să aducă noi rezultate excepționale tenisului sighetean. Poate și factorii de decizie pe plan local se vor implica într-o mai mare măsură pentru a vă sprijini în eforturile menite a obține performanțe.
Eugen Mihaljek: Vă mulțumesc și eu pentru interesul pe care îl manifestați pentru tenisul sighetean. Deoarece sunteți la început de drum, vă urez mult succes în continuare și vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în continuare. Sunt convins că, dacă vom avea un real sprijin, rezultatele vor fi pe măsură!

Liviu Șiman




EXCLUSIVITATE „Salut, Sighet!” – Și totuși, Sighetul are un deputat în această legislatură!

La 31 de ani împliniți, Nicolae Miroslav Petrețchi a câștigat la alegerile din 11 decembrie 2016, un mandat de deputat în Parlamentul României. Dacă celelalte mari partide nu au putut să impună un locuitor al Sighetului sau împrejurimilor la alegerile din anul trecut, pe un loc eligibil, iată că vom fi reprezentați totuși în cel mai înalt for al țării de către președintele Uniunii Ucrainenilor din România. Tânărul proaspăt deputat are o experiență “colaterală” în zona legislativului, activând mult timp în antecamera politicii românești, fiind expert parlamentar al fostului deputat al UUR, în perioada 2009 – 2012, dar și președinte al Uniunii Ucrainenilor din România din 2015 până în prezent. Conștient de responsabilitățile pe care le are mai ales pentru minoritatea ucraineană dar și pentru restul populației din Țara Maramureșului, fostul absolvent al Liceului Dragoș – Vodă și al Facultății de Științe Economice și de Gestiunea Afacerilor Babeș – Bolyai, Cluj Napoca, ne-a acordat un interviu pentru a ne edifica și-a ne clarifica așteptările și oportunitățile pe care le putem intui venind de la un concetățean de-al nostru, “trimis” de mulți votanți să ne reprezinte.

Ion Mariș: Cum se simte un tânăr parlamentar din postura de legiuitor?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu mai multă responsabilităte față de oamenii care m-au ales și m-au ,,trimis” în Parlament pentru a le apăra drepturile, limba, identitatea, cultura, tradițiile.

Ion Mariș: În ce comisie veți activa în Parlament și de ce?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Ca urmare a prestației, Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale m-a recomandat să dețin răspunderea de Secretar al Comisiei permanente pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Astfel, s-a reluat cutuma ca reprezentantului minorității ucrainene să-i revină o demnitate mai importantă decât aceea de simplu membru al unei comisii parlamentare (ca în legislatura 2012-2016). Comisia permanentă pentru cultură, arte și informare în masă este una dintre cele mai laborioase și influente comisii parlamentare permanente.

Ion Mariș: Care credeți că sunt “avantajele” unui deputat?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Nu cred că un deputat are avantaje… după părerea mea acesta are responsabilitatea față de cetățenii care l-au propus pentru funcția de deputat și l-au votat să-i reprezinte în Camera Deputaților. Singurul ,,avantaj” al unui deputat este acela că are posibilitatea de a iniția, demara și finaliza proiectele menite să vină în sprijinul populației.

Ion Mariș: Ce șanse sunt să se audă “distinct” vocea dumneavoastră în Parlamentul României?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu această întrebare ați atins miezul motivelor pentru care am candidat. Cum bine se știe, sunt parlamentari care trec prin legislatură ca rața prin apă. Riscul unui mandat vegetativ e și mai mare la deputații din grupul minorităților naționale care, fiind aleși pe plan național, au o responsabilitate mai puțin angajată față de o anumită circumscripție electorală. Există, desigur, reprezentanți foarte activi ai anumitor minorități, dar există la alții și comoditate. Observând, cel puțin în legislatura precedentă, că vocea deputatului U.U.R. a fost mută, am privit acest dezinteres ca o delăsare și m-am decis să candidez. Posibilitățile de a-ți face vocea auzită sunt foarte generoase și sunt hotărât să le folosesc. În fiecare săptămână, una dintre Ședințele Camerei Deputaților e destinată interpelărilor și întrebărilor adresate Guvernului. Sunt decis să urc la acea tribună cel puțin o dată pe lună și să focalizez atenția miniștrilor care derulează programe concrete asupra unor obiective din județele în care UUR are organizații teritoriale. Bineînțeles că în realizarea acelor obiective (școli, spitale, drumuri, etc) am în vedere atât interesele etnicilor ucraineni, cât și ale întregii populații. Un cadru generos de acțiune îl reprezintă și Comisia permanentă pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă al cărei secretar sunt și în cadrul căreia voi fi foarte activ. Nu în ultimul rând, voi folosi dreptul de inițiativă legislativă, în primul rând în domeniile care interesează mai multe zone așa cum este Maramureșul. Studiez deja oportunitatea unor amendamente la legislația silvică, precum și posibilitatea parteneriatului public-privat în susținerea procesului de învățământ.

Ion Mariș: Câți cetățeni români de naționalitate ucraineană reprezentați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Oficial, numărul etnicilor ucraineni, conform ultimului recensământ este de aproximativ 52.000, neoficial numărul acestora este de peste 100.000, dintre care aproape 60% trăiesc în județul Maramureș. Uniunea Ucrainenilor din România este singura organizaţie reprezentativă, parlamentară, a comunităţii ucrainene; face parte din Consiliul pentru Minorităţile Naţionale din România, iar prin publicaţiile ei, din Asociaţia Presei Minorităţilor Naţionale din România, și nu în ultimul rând, reprezentantul acesteia în Parlamentul României reprezintă întreaga comunitate ucraineană din România.

Ion Mariș: Știu că diaspora ucraineană este foarte puternică. Aveți idee câți ucraineni din România au plecat în străinătate pentru a se… realiza?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu greu putem să vorbim despre o cifră exactă, dar cu siguranță putem spune că peste 20.000 de ucraineni din România, au plecat în străinătate, mai ales cei tineri, așa cum ați afirmat chiar dumneavoastră, pentru a se realiza. După cum bine știți această problemă nu este întâlnită doar la cetățenii români de etnie ucraineană, ea este întâlnită și la populația majoritară, unde, de asemenea, populația tânără părăsește țara pentru un trai mai bun. Important este faptul că acești tineri investesc la noi în țară, motiv pentru care observăm o îmbunătățire a traiului din Maramureș, în special în cel istoric. În cazul ucrainenilor, este de subliniat faptul că aceștia, indiferent de țara în care muncesc, își respectă cu sfințenie tradiția strămoșească, iar copiii acestora învață în continuare limba ucraineană, o vorbesc, ba mai mult, se mândresc cu acest lucru.

Ion Mariș: Ce veți face, concret, pentru concetățenii noștri ucraineni?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Primul obiectiv, ca și reprezentant al etniei ucrainene în Parlamentul României, este reprezentarea şi apărarea intereselor populaţiei ucrainene din România. Scopul prioritar îl constituie și susţinerea iniţiativelor şi prevederilor de ordin legislativ care asigură apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene, renaşterea şi formarea unităţii şi conştiinţei naţionale, protejarea drepturilor individuale şi colective şi, nu în ultimul rând, întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene.

Ion Mariș: Veți reprezenta și interesele celorlalți maramureșeni în Parlament? Cum?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Bineînțeles. Senatorii și Deputații au obligația de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi ai locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, respectiv ai cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe care îi reprezintă. Tocmai din acest motiv primele acțiuni pe care le-am demarat după validarea și depunerea jurământului, a fost deschiderea biroului parlamentar la Sighetu Marmației și efectuarea unei vizite de lucru în județul Maramureș, în cadrul căreia am avut întrevederi cu dl. Gabriel Zetea președintele Consiliului Județean, d-na Inspector General Moldovan Ana-Lucreția-Maria din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, directorii Școlilor din Județul Maramureș, primarii din Maramureșul istoric, tocmai pentru motivul de a cunoaște problemele cu care se confruntă populația din Maramureș, pentru a vedea care dintre proiectele depuse de primăriile și școlile din județ au nevoie de susținere, și ce proiecte pot fi demarate pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Maramureș.

Ion Mariș: Cum, în ce mod colaborați cu oficialitățile din Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Uniunea Ucrainenilor din România, prin reprezentanții săi, încă de la înființare, a colaborat foarte bine atât cu oficialitățile din România cât și cu oficialitățile din Ucraina, în special cu Ambasada Ucrainei la București, Consulatul de la Suceava. Astfel, aproape la fiecare acțiune organizată de Uniune, pe lângă autoritățile administrației publice locale și centrale a României participă și reprezentanți ai autorităților din Ucraina. Aceste rapoarte de colaborare au fost întărite în ultima perioadă, astfel încât, în perioada 16-18 septembrie 2016, la Ivano Frankivsk, Uniunea Ucrainenilor din România, împreună cu Administrația de Stat a Regiunii Ivano Frankinsk și Administrația de Stat a Raionului Verhovyna au convenit să încheie un Protocol de colaborare. Semnarea Protocolului a avut drept scop cooperarea comună între părțile semnatare în domeniile științifico-tehnice, umanitaro-cultural și educațional. Astfel, părțile semnatare s-au angajat să realizeze acțiuni comune în domeniile menționate mai sus, în scopul păstrării și promovării identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a persoanelor aparținând minorității ucrainene, renașterea și formarea unității și conștiinței naționale precum și întărirea raporturilor de colaborare româno-ucrainene. Totodată, ne-am angajat să realizăm aceste acțiuni pentru atingerea obiectivelor stabilite și în punerea în aplicare a intereselor comunității ucrainene și române, cu condiția ca relațiile să fie bazate pe parteneriate oneste, concrete și de protejarea reciprocă a intereselor. A mai fost stabilită și o listă de priorități care urmează să fie demarate de părțile semnatare în perioada imediat următoare, iar una dintre ele a fost deja finalizată și anume dezvelirea bustului poetului ucrainean T.H. Sevcenko, la Sighetu Marmației. Acest eveniment a creat un prilej pentru participarea Miniștrilor de Externe ai României și Ucrainei, Excelența Sa Domnul Lazăr Comănescu și Excelența Sa Domnul Pavlo Klimkin, ai reprezentanților administrației centrale și locale, reprezentanților Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial Ucrainean de Coordonare şi Asociaţiei pentru legăturile cu ucrainenii de peste hotarele Ucrainei (Asociaţia „Ucraina – Lumea“).

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția conflictului cu Rusia, din estul și respectiv sudul Ucrainei?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Atât timp cât evenimentele din Ucraina sunt încă în desfășurare, consider că, deocamdată, evoluția este imprevizibilă. Depinde mult de reacția președintelui Petro Poroșenko și, mai ales, de cum va acționa în continuare Rusia. Sunt posibile mai multe scenarii, dar, repet, este prematur să ne gândim la un deznodământ. Cel mai important aspect îl constituie aplicarea acordurilor de la Minsk împreună cu condiţiile puse Rusiei pentru reluarea angajării directe și anume respectarea dreptului internaţional şi a propriilor angajamente, retragerea trupelor şi armamentelor din estul Ucrainei, predarea controlului frontierei autorităţilor de la Kiev şi inversarea situaţiei anexării Crimeii, condiții care, din păcate, nu sunt respectate, până în acest moment, de Rusia.

Ion Mariș: Credeți că există “pericole” ce vă amenință într-o postură atât de… înaltă?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Pericolele principale care îl pasc pe cel căruia i se încredințează, la un moment dat și temporar, o funcție mare sau mică, sunt ciocoismul și uitarea responsabilităților. Nu mă simt vulnerabil dinspre asemenea riscuri. Modestia, simțul măsurii, conștiinciozitatea, cultul datoriei sunt valori principale în care am fost educat. Cei ,,șapte ani de acasă” nu prea pot fi dislocați. Se spune, și nu fără temeri, că puterea (mică sau mare) corupe. Eu cred că aceia care se lasă îmbătați de funcția încredințată au predispoziție spre această ,,beție”. Am fost, sunt și voi rămâne un om cu picioarele pe pământ și privirea spre cei de care depind: alegătorii.

Ion Mariș: Are șanse să se construiască al doilea pod peste Tisa, din zona Sighetului, în viitorul apropiat? Ce știți despre acest subiect?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Având în vedere că România și Ucraina se învecinează pe o distanță de aproximativ 900 km, iar singurele puncte de trecere a frontierei sunt la Halmeu, Sighetu Marmației și Siret, acest proiect este unul important atât pentru partea română cât și pentru partea ucraineană. În acest sens, au avut loc mai multe întâlniri, în 19 decembrie 2016, la Cluj, a avut loc întâlnirea la care au luat parte reprezentanții Apelor Române, Administraţiei Bazinale Someş-Tisa, conducerea Ministerului Transporturilor, reprezentanții Direcţiei de Infrastructură, tocmai pentru a se discuta despre noul pod peste Tisa, după care, în 20 decembrie, ca urmare a demersurilor făcute de prefectura Maramureș a avut loc întâlnirea Grupei de lucru Tisa, în cadrul căreia s-au purtat discuții privind obiectivul de investiții a Podului peste Tisa, pentru a se face acel concordat şi pentru modificarea Studiului de Fezabilitate. Recent, la Baia Mare, am avut o întâlnire de lucru cu dl. Zetea Gabriel, președintele Consiliului Județean Maramureș, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost chiar Podul de peste Tisa, din zona Teplița din Sighetu Marmației. De subliniat este faptul că reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România, au participat chiar la primele întâlniri dintre oficialitățile române și ucrainene în ceea ce privește realizarea podului peste Tisa de la Sighetu Marmației, precum și deschiderea punctelor de trecere a frontierei de la Piatra (România) – Teceu Mic (Ucraina) și Poienile de sub Munte (România) – Shybene (Ucraina). Reprezentanții Uniunii au susținut toate proiectele care au fost în beneficiul maramureșenilor, ba mai mult chiar, le-au mijlocit, făcând lobby la toate nivelurile. Trebuie să amintim faptul că Ucraina a demarat un amplu proces de reabilitare a principalelor magistrale rutiere, iar în anul 2016 au reabilitat aproape 7% din drumuri și obiective de infrastructură transfrontalieră cu România.

Ion Mariș: Cum credeți că este percepută România de către țara vecină, Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Amândouă popoarele au fost unite de religia ortodoxă și lupta împotriva forţelor tătare și otomane. Suntem apropiaţi prin cultura socială, modul de viaţă și arta populară, de secole trăind unul aproape de celălalt. Relațiile dintre cele două ţări, la nivelurile politic și cultural, au fost de bună colaborare încă din secolele XVI–XVII. După căderea regimului comunist, România a fost printre primele țări care a recunoscut independența statală a Ucrainei, iar la 1 februarie 1992 a stabilit relații diplomatice cu țara vecină. Astfel, România a acordat o atenție deosebită dezvoltării relațiilor politice, diplomatice și economice cu Ucraina. Ambele țări, România și Ucraina, sunt considerate printre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Ambele țări au experimentat tranziția adesea dureroasă la o economie de piață funcțională, consolidarea statului de drept și democrație, astfel încât România este considerată principalul aliat, susținând Ucraina în procesul de integrare europeană, în eliminarea vizelor de călătorie în ţările Uniunii Europene pentru cetăţenii ucraineni. România s-a pronunțat ferm pentru întrunirea condiţiilor pentru ratificarea acordului de asociere şi comerţ între Ucraina şi UE, a sprijinirii integrității teritoriale a Ucrainei, a suveranității și a reconfirmat, în repetate rânduri, sprijinul în vederea susținerii eforturilor pe care le depune Ucraina pentru rezolvarea crizei generate de agresiunea Federaţiei Ruse.

Ion Mariș: Ce intenționați să faceți pentru amplificarea relațiilor dintre România și Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Unul dintre obiectivele majore ale UUR este întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene. Uniunea Ucrainenilor din România colaborează cu administraţiile publice centrale și locale din România, Ambasada Ucrainei de la București, administrațiile regionale și raionale din Ucraina, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, Congresului Mondial al Ucrainenilor și susţine deciziile și hotărârile care au vizat colaborarea dintre cele două țări, putând chiar să afirmăm că UUR este un liant de legătură între cele două țări. Foarte multe dintre acțiunile organizate de UUR au tocmai acest scop, menținerea și consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina și aici putem enumera doar câteva dintre ele:
– acordul Uniunii Ucrainenilor din România în ceea ce privește adresa Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor, susținerea declarației privind semnarea Acordului de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană și trimiterea de scrisori deschise președintelui României, primului – ministru, ministrului afacerilor externe, eurodeputaților români ai Parlamentului European, urmare cărora a fost susținută independenţa și integritatea teritorială a Ucrainei;
– dezvoltarea și adâncirea, în continuare, a bunelor relații cu populația majoritară, cu autoritățile statului român, la cel mai înalt nivel, cu autoritățile locale și cu celelalte minorități naționale din România, dezvoltarea relațiilor cu Ambasada Ucrainei în România, cu Ucraina și cu diaspora ucraineană pe baza principiilor de solidaritate, frățietate și sprijin reciproc;
– semnarea, în perioada viitoare, de acorduri și parteneriate între Uniunea Ucrainenilor din România și administrațiile publice centrale și locale în domeniile științifico-tehnic, umanitaro-cultural și educațional;
– continuarea susținerii de către Uniunea Ucrainenilor din România, la toate forumurile internaționale desfășurate în țară și peste hotare, că legea fundamentală, Constituția României, consfințește pentru minoritățile naționale drepturi cu care s-ar putea mândri oricare stat democratic, precum și susținerea continuă a Guvernului României pentru exercitarea efectivă a acestor drepturi.

Ion Mariș: Ce credeți că-i lipsește Sighetului?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Dacă stăm bine să ne gândim… toți am putea găsi lucruri care lipsesc unui oraș, mai ales locurile de parcare. Acum, lăsând ,,mica glumă” la o parte, în primul rând Sighetului îi lipsește industria, care l-a consacrat, care asigura zeci de mii de locuri de muncă, nu doar pentru sigheteni ci și pentru locuitorii Maramureșului Istoric. În al doilea rând, văzând că numărul tinerilor care pleacă din Sighetu Marmației este unul foarte mare, după părerea mea, Sighetului îi mai lipsește o sală de spectacole, o sală de cinema și, de ce nu, o casă de cultură pentru tineri, astfel încât aceștia să poată petrece timpul liber relaxându-se în propriul oraș, nefiind nevoiți să treacă Gutinul pentru acest lucru, însă, sunt convins că, noua conducere a orașului are în vedere asemenea proiecte care vor veni în sprijinul sighetenilor.

Ion Mariș: Ce v-ar plăcea să vedeți schimbat – evident, în bine! – în Sighet?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu trecerea anilor, în Sighetu Marmației, am observat schimbări majore, în bine, finalizându-se proiecte importante pentru locuitorii Sighetului. Nu mă îndoiesc că și în viitorul apropiat schimbările, în bine, vor continua, proiectele demarate vor fi finalizate, iar la un moment dat trebuie să fie aplicată strategia de dezvoltare pentru infrastructura de transport din zona Sighetului. De asemenea mi-ar face plăcere ca, trecând prin centrul orașului, să vedem că fațadele clădirilor din centrul orașului respectă nota arhitecturală a Sighetului istoric, punând în valoare aceste bijuterii arhitecturale. Nu în ultimul rând, ar fi de bun augur ca în centrul orașului să fie amenajată o alee, unde să fie amplasate busturile tuturor personalităților marcante din Sighetu Marmației. Totodată, știu ce nu aș vrea să se schimbe oamenii, tradițiile specifice zonei, obiceiurile, portul, cultura și meșteșugurile care ne fac vestiți în toată lumea.

Ion Mariș: Aveți, cu Uniunea Ucrainenilor din România, o bogată experiență socio – culturală. De asemenea, sunteți și membru în Prezidiul Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor și membru în Congresul Mondial al Ucrainenilor. Nu sunt prea multe activități pentru un tânăr? Când și cum vă… relaxați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Conducerea UUR, observând potențialul tinerilor, i-a atras în cadrul Uniunii, tocmai pentru ideea de a demara cât mai multe proiecte benefice pentru ucraineni, luând în considerare ambiția acestora și puterea de muncă. Astfel, din acest punct de vedere, Uniunea a avut o evoluție ascendentă, și vedem că doar în ultimul an numărul acțiunilor organizate de UUR s-a dublat, nivelul acestora este mult mai ridicat, la ele participă un număr tot mai mare de oameni, iar impactul acestora este mult mai bine definit. În ceea ce privește activitățile în care sunt implicat, nu consider că numărul acestora este prea mare, mai ales că multe dintre activități se întrepătrund, ba mai mult, luând parte la ele, îmi oferă o acumulare de experiență care, la rândul ei, mă ajută în derularea noilor proiecte. Cu alte cuvinte, aceste activități ne ajută să evoluăm, dându-ne o nouă viziune asupra muncii noastre, menită să sprijine comunitatea ucraineană din România. Cu siguranță, în condițiile în care aceste ,,activități” vor fi peste capacitatea mea de muncă, o să mai împart din sarcinile care îmi revin. În ceea ce privește relaxarea, paleta lucrurilor pe care oamenii le fac pentru atingerea acesteia este foarte variată și anume: unii citesc, alții ascultă muzică, se plimbă prin parc și tot așa. La mine lucrurile stau puțin diferit, pe lângă petrecerea timpului liber cu familia, relaxarea vine jucând șah. Este un joc pe care îl practic de mic, ,,dependența” acestuia fiind preluată de la bunicul meu, și este singura ocupație care mă deconectează de tot ce se întâmplă în jurul meu, lăsându-mi posibilitatea de a analiza ,,mutările viitoare”.

Ion Mariș: Sper să vă vedem cât mai des și pe la Sighet. Și bineînțeles să faceți lobby puternic pentru zona noastră. Mult succes, Domnule Deputat!
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu siguranță o să ne vedem și vă asigur că un sighetean întotdeauna va face lobby pentru Maramureș. Mulțumesc!

Ion Mariș




Pionieratul Santa Vita pe piața medicală privată sigheteană este recunoscut!

Vedere stradala Santa VitaÎnființat în 2004, Centrul de Diagnostic Santa Vita a oferit, în primii ani de activitate, servicii de laborator și de Medicină Internă. Încetul cu încetul s-a extins oferind diverse servicii medicale pe mai multe specializări. Societatea a pornit inițial cu un spațiu relativ redus, iar azi are numeroase cabinete în care medicii din Sighet sau din centre universitare cunoscute îi consultă pe cei doritori să apeleze la domeniul privat al serviciilor medicale. Santa Vita s-a adresat de la început populației din Țara Maramureșului în dorința de a facilita accesul bolnavilor și la o altă alternativă, cea a medicinei private. Stăm de vorbă cu medicul Sorin Markus, managerul Centrului de Diagnostic Santa Vita, cel care a inițiat acest “demers” medical.

Salut, Sighet!: Domnule doctor Sorin Markus, cât de greu vă „apasă” cei 13 ani de când ați inițiat demersul înființării Centrului de Diagnostic Santa Vita?
Dr. Sorin Markus: Răspunsul scurt e că acești ani cît și onoarea de a fi a 5-a generație de medici din familie mă responsabilizează, mă obligă să progresez pe plan profesional și organizatoric. Dacă ar fi să detaliez, aș porni de la însăși denumirea instituției – centru de diagnostic. Santa Vita s-a dedicat în toți acești ani depistării precoce în populație a afecțunilor de care aceasta suferă, îndeplinind acest obiectiv prin mijloace clinice (consultații medicale), imagistice (echografie, explorări endoscopice) și de laborator. Toți acești 3 stâlpi au pornit discret în 2004 și s-au dezvoltat progresiv în acești ani. Au pornit de la un cabinet de medicină internă și un laborator de analize și au ajuns azi la 2 laboratoare și o policlinică cu toate specialitățile de bază.

Salut, Sighet!: Cum a fost începutul, când încă populația era destul de reticentă la inițiativa privată, chiar dacă se numea doar… laborator?
Dr. Sorin Markus: Nu se numea doar laborator. De la început se numea Centrul de diagnostic Santa Vita, însă era constituită pe atunci dintr-un singur cabinet și laborator. Dacă mă uit în urmă, în urmă cu 13 ani mă aflam în Carei, lucram la spital iar în timpul “liber” ofeream consultații la un cabinet aflat în incinta unui laborator de analize din Carei. Făceam urgențe la domiciliu, la 2 noaptea eram chemat la spital și dimineața se făcea prezența la raportul de gardă iar directorul spitalului, mai în glumă- mai în serios ne punea să introducem 1 leu într-o cutie dacă întârziam la raport. Pe scurt, acesta este sistemul medical de stat în percepția mea. Am introdus acolo o evidență informatizată a pacienților. Mergeam la spital cu propriul meu laptop, cu propriul meu echograf, holter de EKG si de TA (nu exista neurolog și nici cardiolog la acel spital, eu eram 3 în 1 -internist, cardiolog și neurolog). Munca la acel cabinet privat după orele de spital mi-a deschis orizontul spre medicina privată. A trebuit să fac pionierat și la Sighet, să lupt cu mentalități învechite dobîndite în sistemul de stat. Am introdus recoltarea cu vacutainer, sistemul informatic în medicina de laborator cu aparate conectate la un server central, upload-ul rezultatelor online. Populația spre norocul meu nu a fost reticentă, a conștientizat de la început că sistemul privat reprezintă viitorul în domeniul medical.

Salut, Sighet!: Ce v-a determinat să abordați această cale anevoioasă, în detrimentul jobului relativ ușor la „stat”?
Dr. Sorin Markus: Spitalul municipal Carei a reprezentat pentru mine o perioadă foarte frumoasă, dar nu ușoară. Eram 3 interniști în oraș, aveam de lucru zi și noapte. Uneori eram trezit noaptea ca să interpretez un EKG deoarece un pacient trebuia să fie operat și nu se putea opera fără o prealabilă evaluare a funcțiilor vitale. Spitalul din Carei era nou, aspectul era ca în Europa de Vest dar dotarea lăsa de dorit, așa că aveam de ales între a lucra ca Dr Quinn (Medicine women) sau a moderniza prin mijloace proprii actul medical. (Fiecărui pacient i-am făcut biletul de ieșire în word iar în cele din urmă am ajuns să am o bază de date imensă cu pacienții din Carei.) Mă căutau pacienți din toată țara pentru diagnosticul și tratamentul bolilor autoimune, domeniu în care mi-am susținut teza de doctorat și despre care am scris cartea “Actualități în colagenoze”, însă laboratorul din Carei nu lucra aproape nici una din investigațiile imunologice de care aveam nevoie. Am decis să vin acasă și să înființez un centru de diagnostic modern, în care capitolul bolilor autoimune a ocupat un loc preferențial. Am lăsat în urmă pacienții din Carei care m-au iubit, au ieșit la geam toți pacienții din secția de Medicină Internă și m-au salutat cu aplauze când am plecat.

Salut, Sighet!: Cine și cum v-a sprijinit în demersul inițial?
Dr. Sorin Markus: În primul rând părinții. Mama mea este, spre deosebire de mine, un bun organizator. Eu nu știu să fiu sever, iar pentru a lucra cu oamenii uneori trebuie severitate. Toată investiția s-a făcut anevoios, fără fonduri europene și fără ajutor de la nimeni, reinvestind aproape în totalitate profitul în aparatură medicală.

Salut, Sighet!: Există diferențe între actul medical „la stat” și „la privat”?
Dr. Sorin Markus: Da, foarte mari diferențe. Medicul este același indiferent de unde își desfășoară activitatea, cunoștințele lui și devotamentul pentru pacienți e același. Dar modul de lucru de la stat, sub presiunea salariului mic, a oboselii permanente generate de personal puțin și cozi imense, gărzi, dotare perimată, materiale sanitare și medicamente condiționate de prețul de cost își pot pune amprenta asupra actului medical. În sistemul privat nu există atît de mult personal auxiliar, nu există scurgeri de fonduri spre alte obiective decât actul medical și atunci gestionarea fondurilor este mult mai riguroasă. Nu asigurăm urgențe, medicina de urgență este extrem de consumatoare de resurse. Pacienții ajung la noi prin programare și atunci timpii de stat în sala de așteptare sunt mult mai mici decât la cozile de la policlinica municipiului. Pacientul vine la cabinetul de Medicină Internă cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau alți specialiști în urma programării telefonice. În urma anamnezei și examenului clinic îl examinez ecografic, îi fac EKG, investigații de laborator care în marea lor majoritate sunt gata în aceiași zi, îl trimit spre alte specialități în funcție de motivul prezentării și o mare parte din aceste examene clinice se pot face în aceiași zi în incinta Santa Vita, iar a doua zi vine cu rezultatele de laborator și de la ceilalți specialiși, stabilesc diagnosticul și primește rețeta compensată, scrisoare medicală către medicul de familie. La spital acest workflow durează în general 1 săptămînă, pacientul stă internat ceea ce consumă resurse. Desigur, sunt situații când internarea este necesară însă majoritatea cazurilor pot fi investigate în ambulatoriu în circuitul pe care l-am relatat.

Salut, Sighet!: Care sunt în acest moment specializările de care poate beneficia populația zonei la Santa Vita?
Dr. Sorin Markus: Medicină Internă, Endocrinologie, Cardiologie, Psihiatrie, Gastroenterologie, Balneologie-Fizioterapie, Medicina Muncii, Pediatrie, Urologie, Nefrologie, O.R.L., Obstetrică-Ginecologie, Osteodensitometrie, Laborator de analize medicale.

Salut, Sighet!: Din punct de vedere al dotărilor medicale, unde vă situați pe „ruta” Sighet – Cluj?
Dr. Sorin Markus: Foarte mulți pacienți care au ajuns în Cluj pentru investigații suplimentare după ce au fost investigați la Santa Vita au spus că investigațiile de la Santa Vita au dat rezultate identice în Cluj. Din punct de vedere al dotării de bază, nu este absolut nicio diferență între dotările cabinetelor noastre și cele similare din centrele universitare. Desigur, sunt servicii de înaltă performanță, cum ar fi RMN, ecografie cu substanță de contrast, coronarografie, scintigrafie, fibroscan, care nu pot fi realizate în Sighet. Nu efectuăm la Santa Vita intervenții invazive, nu realizăm intervenții chirurgicale, ele rămîn apanajul Spitalului Sighet și al clinicilor universitare. În ce privește dotarea laboratorului, ea este competitivă cu un laborator din Europa de Vest sau SUA, nu lipsește absolut nimic față de un laborator medical din centrele universitare. Legat de ruta Sighet-Cluj aș dori să precizez că naveta pe 180 km este aproape imposibilă pe termen lung, astfel încît nici un medic din Cluj nu a rezistat.

Salut, Sighet!: Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș se derulează în condiții normale? Fondurile sunt suficiente?
Dr. Sorin Markus: Relația cu CAS Maramureș a fost mereu și este foarte bună, există acolo specialiști de mare valoare în domeniul asigurărilor de sănătate. Ceea ce este însă anevoios este legislația schimbătoare. Contractarea cu CAS are loc odată pe an și atunci este pentru mine o muncă imensă birocratică cu durată de aproximativ o lună. An de an se cer xeroxate mii de documente care ar putea fi informatizate, ar putea să rămînă aceleași de la un an la altul și adăugate doar actele nou apărute. Există pus la punct un set de criterii după care se împart fondurile între instituțiile din județ, însă ele suferă modificări de la un an la altul, așadar nu există o predictibilitate care să permită un business plan pe un termen lung. Ca să dau un exemplu, noi primim fondurile în funcție de aparatură, fiind astfel obligați mereu să cumpărăm aparate noi. Fondurile obținute în 2016 au permis să acordăm asistență gratuită pe tot parcursul lunii, cu mici excepții. Eu dacă aș fi ministrul sănătății aș da fonduri nelimitate, nu în funcție de aparatură, personal, numărul de analize acreditate RENAR, criterii care după părerea mea nu sunt relevante pentru calitatea activității unui laborator. Adresabilitatea pacienților oricum ar limita cheltuirea fondurilor.

Salut, Sighet!: Probabil ați avut destule insatisfacții pe parcursul acestor ani. Credeți că vă cerem prea mult dacă vă rugăm să vă reamintiți una, două situații de acest gen?
Dr. Sorin Markus: Insatisfacțiile legate de pacienți apar atunci când vin prea târziu, cu boli incurabile. Orice om sensibil e marcat când întâlnește un caz incurabil și mai ales când trebuie să comunice. Din acest motiv, guvernul/casa de asigurări ar trebui să organizeze screening-uri periodice, foarte serioase, ale stării de sănătate. Noi, ca policlinică și laborator, putem organiza la scară mică așa ceva, însă e mult mai bine dacă se organizeaza la scară națională.

Salut, Sighet!: Se respectă deontologia profesională în branșa dumneavoastră?
Dr. Sorin Markus: În marea majoritate, da, dar nu există pădure fără uscături.

Salut, Sighet!: Cum percepeți presiunea concurenței la Sighet?
Dr. Sorin Markus: Într-un sistem capitalist, fiecare este liber să realizeze tot ce își propune. Mai mulți medici înseamnă mai bine pentru populație, și așa nu există medici suficienți în România raportat la populație. Din păcate nu vin în Sighet medicii care termină facultatea an de an, majoritatea lor pleacă din țară sau rămîn în centrele universitare. Mai ales în specialitatea laborator, radiologie, neurologie, A.T.I., ei sunt total insuficienți.

Salut, Sighet!: Vă rugăm să vă „promovați” Centru de diagnostic Santa Vita prin intermediul resurselor umane care fac parte din echipa dumneavoastră. Cu ce specialiști colaborați?
Dr. Sorin Markus: Santa Vita are medici specialiști în marea majoritate tineri și cu un nivel profesional foarte ridicat. Din punct de vedere medical există o strânsă colaborare între specialiștii de la Santa Vita, cu medicii de familie, cât și cu medicii din spital și din clinici universitare din țară și străinătate. Dacă e vorba de promovare, aș dori să anunț că de 2 ani am deschis în cadrul Santa Vita și un cabinet de osteodensitometrie DXA pentru screeningul osteoporozei.

Salut, Sighet!: Asigurați doar managementul Centrului de Diagnostic sau aveți timp și de exercitarea specializării dumneavoastre?
Dr. Sorin Markus: Exercitarea specialității este pe prim plan. Medicii nu sunt angajații mei, deci nu am activitate de management în ceea ce îi privește. Fiecare medic primește spațiu gratuit în incinta Policlinicii Santa Vita pentru a acorda servicii medicale. Managementul însă mă implică în achitarea facturilor, luarea deciziilor privind personalul laboratorului, contractarea cu CAS.

Salut, Sighet!: Cum doriți să vă dezvoltați pe viitor?
Dr. Sorin Markus: Am vise și planuri, dar doresc să le dezvălui doar de îndată ce sunt îndeplinite.

Salut, Sighet!: Ce riscuri presupune medicina modernă actuală?
Dr. Sorin Markus: Riscul major este al îndepărtării de pacient prin punerea pe locul 2 a anamnezei, examenului clinic și apropierii de pacient în favoarea tehnicii moderne medicale.

Salut, Sighet!: Haideți să facem o paralelă managerială: dacă ați conduce Spitalul Municipal Sighet, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua în regim de…. urgență?
Dr. Sorin Markus:
1. Aș publica de urgență posturi de medici de laborator, radiologi, ATI, neurologie și aș solicita sprijinul autorităților locale pentru a le asigura cazare în condiții civilizate.
2. Aș moderniza spațiul imobiliar al spitalului care e neschimbat în unele secții de pe vremea bunicului meu.
3. Aș externaliza meniul pacienților prin contract cu o firmă de catering sau aș organiza în cadrul spitalului o gospodărie proprie care să asigure nutriția în condiții decente (nu pot uita când făceam practică în spital ca student și vedeam pe holuri acele găleți metalice din care se lua cu un polonic în farfurii metalice iar holurile miroseau îngrozitor). De laborator dacă aș spune nu aș fi imparțial… dar desigur că ar trebui externalizate și serviciile de laborator pentru a degreva spitalul de povara financiară a acestora.

Salut, Sighet!: Ce profesie v-ați fi dorit să îmbrățișați dacă nu erați medic?
Dr. Sorin Markus: În mod sigur aș fi fost artist fotograf peisagist: www.photo-markus.com. De curând am absolvit photoserge academy, un curs de fotografie organizat de renumitul fotograf francez Serge Ramelli.

Salut, Sighet!: Sunteți un membru activ al Comunității Evreilor din Sighet și participați la diversele evenimente locale. Cum și de ce reușiți să vă faceți timp și pentru… tămăduirea sufletului?
Dr. Sorin Markus: Pentru tămăduirea sufletului mă preocupă în mod deosebit Kabbalah pe care o studiez de 3 ani. Evenimentele locale nu se încadrează aici, ci la păstrarea tradițiilor, pe care o consider de asemenea importantă, poporul evreu în acest fel a supraviețuit de 5777 ani. Încă un motiv pentru care particip la evenimente este pasiunea pentru fotografie și video, îmi place să imortalizez în imagini și filmări aceste evenimente.

Salut, Sighet!: Față de perioada interbelică, în care comunitatea evreiască avea un rol major la Sighet, comunitatea redusă de azi are o influență destul de redusă. Cum s-ar putea revigora aportul comunității evreiești la cultura și economia locală?
Dr. Sorin Markus: Prin promovarea potențialului turistic al obiectivelor evreiești și muzeale, a istoriei evreilor din Sighet, a personalităților marcante originare din Sighet.

Salut, Sighet!: Ce știți despre investițiile israeliene în Sighet? Am auzit destule zvonuri în ultimii ani și, totuși, nu se văd semnele unei implicări semnificative.
Dr. Sorin Markus: Din câte știu, nu există investiții israeliene în Sighet.

Salut, Sighet!: De la Sighet au plecat în lumea largă numeroase personalități evreiești. Elie Wiesel este cunoscut în întreaga lume. Dați-ne alte câteva nume celebre.
Dr. Sorin Markus: Pe lângă laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, amintim pe scriitorii Hertzl Apşan, Dora Apşan Sorell, Hedi Fried, Alice Kern, Hindi Rothbart, Salomon Isacovici, Hersh Leib Gottlieb, celebrii dramaturgi Ludovic Arie Bruckstein şi Garvay Andor, poeţii József Holder, Berl Schnabel şi Ezekiel Ring, muzicienii Szigeti Joseph, Abraham Adler, Frid Géza şi Harry Maiorovici, pictorii Glück Gábor, Kázmér Klein Ernő şi Vasile Kazar. În medicină au excelat Dr. Gisella Perl, Dr. Rose Bilbool Perl, Dr. Aladár Naftali Sternberg şi bunicul meu – Dr. Markus Andrei, cel care a îngrijit bolnavii întorşi din lagărele de exterminare. Foarte puţini ştiu că peste o sută de clădiri publice din Ierusalim au fost construite de arhitectul Harmat Zoltán din Sighet. Şi, nu în ultimă instanţă, amintim de Amos Manor, pe numele adevărat Arthur Atzi Mendelovici, şeful Shin Bet şi Michael bar Yehuda Moldovan, sigheteanul care a participat la arestarea lui Adolf Eichmann. Primul psiholog din lume care s-a ocupat de terapia supravieţuitorilor Holocaustului este scriitoarea originară din Sighet, Hedi Fried. “Nu poţi învinge, dar poţi învăţa să trăieşti cu trauma asta”, spune Hedi Fried. A scris 4 cărți despre viața sa – “Patru tragedii. Patru călătorii. Un singur scop”.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim domnule doctor și mult succes în continuare!
Dr. Sorin Markus: Și eu vă mulțumesc și, de asemenea, urez mult succes publicației “Salut, Sighet!”.

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Rețeta fericirii stă în fiecare din noi!

Anișoara are 25 de ani, iubește moda, este implicată în foarte multe proiecte sociale și, poate nu este înțeleasă suficient de cei din jur. Povestea ei nu este deloc comună. Povestea ei este tristă. La 25 de ani, Anișoara este o foarte mare luptătoare. Imobilizată de 7 ani într-un scaun cu rotile ea visează cu mult curaj. Curajul ei vine din suflet, dar și din frumusețea activităților ei. Este implicată în proiecte care încearcă să schimbe percepția oamenilor nepăsători și să risipească prejudecățile, să aducă lumină în sufletul celor care trăiesc povești tragice. Anișoara s-a căsătorit în urmă cu câteva luni și viața i s-a scimbat semnificativ. Noi, cei care o cunoaștem, îi apreciem calitățile, îi apreciem forța și voința. Ne oprim alături de Anișoara ca să învățăm din experiența ei, ca s-o sprijinim, s-o întrebăm, dar și s-o rugăm să ne dea….răspunsuri. Deși greu de crezut, Anișoara este, în multe privințe, mai matură decât noi.

Salut, Sighet!: Anișoara Mârza, Open Your Heart…
Anișoara Mârza: Cu drag, Anișoara își va deschide inima în rândurile ce urmează pentru toți cititorii „Salut, Sighet!”.

Salut, Sighet!: Anișoara, haide să fim romantici! Cum a început povestea ta de… iubire?
Anișoara Mârza: Această frumoasă poveste de dragoste a început… „La o nuntă și s-a terminat cu o nuntă” :). Ne-am cunoscut la nunta uneia dintre cele mai bune prietene ale mele, această frumoasă întâmplare a avut loc cu doi ani și jumătate în urmă când Adrian și-a manifestat intenția să îmi fie de ajutor în fața unui obstacol destul de greu de trecut cu scaunul rulant, fiind o zonă neaccesibilă pentru mine. Atunci a fost prima dată când ne-am cunoscut, iar apoi a urmat o cerere de prietenie pe o rețea de socializare, apoi un salut, o poveste zilnică, o noapte de povești, după câteva luni o vizită, două, nouă, etc. și povestea a continuat până la o altă nuntă când am fost cerută în căsătorie, iar un pic mai târziu s-a terminat (de fapt, a continuat!) cu nunta noastră. Restul va urma…

Salut, Sighet!: Care este efectul specializării tale (Contabilitate și informatică de gestiune – Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj) asupra existenței tale?
Anișoara Mârza: Contabilitatea și informatica merg mână în mână cu toate activitățile din viața de zi cu zi, le folosesc de fiecare dată când am ocazia, dar nu mă definesc în totalitate și în esența lor. Nu pot decât să spun că sunt prea energică pentru a mă pierde în… calcule.

Salut, Sighet!: Ai foarte multe cursuri absolvite. Cum te ajută în mod direct acestea?
Anișoara Mârza: Am câteva cursuri absolvite din diferite domenii care îmi plac la fel de mult. Le-am urmat din dorința de a învăța, de-a mă perfecționa și a ști mereu ceva nou. Consider că mintea nu trebuie lăsată să se moleșească, aceste cursuri întotdeauna îmi sunt de folos în toate proiectele și activitățile pe care le întreprind.

Salut, Sighet!: Cum simți că este percepută o persoană cu dizabilități în Sighet?
Anișoara Mârza: Referitor la această întrebare, percepția mea se schimbă din momentul în care interacționez cu oamenii și invers. Părerea mea este că totul ține de cunoaștere și de starea de bine, dar mai ales de gândurile pozitive pe care le ai. Mi se întâmplă des ca lumea să întoarcă privirea după mine pe stradă, să aud în urma mea „săraca, și e așa de frumoasă!”. Uneori primesc câte un leuț și îl refuz politicos cu un zâmbet de apreciere.

Salut, Sighet!: Cum ți-ai dori să se schimbe percepția oamenilor vis-a-vis de persoanele cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Mi-aș dori să fie mai scurt acest drum de schimbare… Încerc să schimb percepția oamenilor și a sighetenilor despre persoanele cu dizabilități, prin mine și lăsându-mă descoperită pe mine, socializând, prin conversație și argumentând normalitatea noastră care este la fel cu normalitatea voastră: „Persoanele cu dizabilități sunt oameni care fac parte din societate, să nu uităm asta!”. Ca orice persoană normală și persoanele cu dizabilități au nevoie de școală, apoi de un loc de muncă, accesibilitate, familie, cumpărături și activități de toate felurile.

Salut, Sighet!: Care crezi că sunt deficiențele legislative din România pe direcția nemarginalizării persoanelor cu dizabilități?
Anișoara Mârza: Părerea mea este că deficiențele pornesc de la legea nr. 448/2006, iar apoi de la respectarea drepturilor, măsurile ce trebuiau aplicate și, în cele din urmă, promovarea acestora.

Salut, Sighet!: Care sunt dezamăgirile tale vis-a-vis de omul „normal”?
Anișoara Mârza: Indiferența și nepăsarea…

Salut, Sighet!: Cum ar arăta proiectul ideal pentru tine, în care ai dori să te implici?
Anișoara Mârza: Visez la multe proiecte, dar cel mai mare dintre ele este un „Cămin de bătrâni”, dar realizându-se prin oameni, cu bunătate, dăruire, implicare și dorință.

Salut, Sighet!: Știm că te pasionează moda. Cum a început povestea cu Atipic Beauty și ce înseamnă acest concept?
Anișoara Mârza: Povestea Atipic Beauty a început undeva prin primăvara anului 2013, când o Asociație din București m-a contactat să mă invite ca model și să fac parte din acest proiect, eu fiind una din cele 12 modele în scaun rulant care reprezintă România. Până în prezent am defilat la toate edițiile Atipic Beauty fiind unsprezece la număr, care au avut loc în diferite orașe, purtând de fiecare dată ținute ale marilor designeri din România, defilând alături de persoane publice din România și mereu transmițând același mesaj societății: Egalitate – Integritate și Accesibilitate.

anisoara colajSalut, Sighet!: Va fi inclus Sighetul pe traseul Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: Mi-ar plăcea să aduc Atipic Beauty în orașul nostru și m-aș mândri cu asta, dar unul dintre handicapurile pe care îl are Sighetul, este legat de unitățile de cazare, o problemă de care m-am lovit recent când am avut opt persoane în scaun rulant invitate la nuntă. După lungi căutări de locuri de cazare am constatat că o singură unitate hotelieră are lift, m-am bucurat, însă doar la cinci persoane le corespundea dimensiunea liftului cu a scaunului. Decamdată orașul nostru nu este pregătit pentru un proiect Atipic Beauty.

Salut, Sighet!: În ce fel te-a marcat experiența Atipic Beauty?
Anișoara Mârza: În cadrul Proiectului Atipic Beauty cel mai mult m-a marcat implicarea voluntarilor și a oamenilor, în general, dar și dorința celor invitați de a face schimbări în societate. Cea de-a XI -a ediție a avut loc la Palatul Parlamentului unde au fost foarte mulți invitați care lucrează în această instituție. Eu sper că au înțeles mesajul și că au început unele modificări în direcția aceasta.

Salut, Sighet!: Te carcaterizezi drept o persoană foarte adaptabilă. Este chiar așa de simplu, sau e vorba de genă?
Anișoara Mârza: Cred despre mine că sunt o persoană ușor adaptabilă și sociabilă din fire, dar recunosc că și gena își spune cuvântul.

Salut, Sighet!: Ești calificată și pe direcția antreprenoriatului în economia socială. Cum ar arăta firma pe care ți-ai dori s-o înființezi și s-o conduci?
Anișoara Mârza: Viziunea mea legată de antreprenoriatul în economia socială va avea sigur o legătură cu proiectul menționat anterior sau sub o altă formă și contur plus câteva proiecte la care mai visez.

Salut, Sighet!: Ești membru al Asociației Rotaract Sighet. Te-am văzut prezentă la toate acțiunile. Cum se împacă ideile tale cu cele ale clubului?
Anișoara Mârza: Sunt membră a Asociației din anul 2014 și mă regăsesc în acest loc, cred că ideile mele se pliază pe direcțiile pe care le are Clubul Rotaract. Ultimul proiect pe care l-am coordonat împreună cu trei colege și, bineînțeles, cu nelipsita implicare a celorlalți colegi s-a numit ” Moș Nicolae își caută ajutoare” prin care am reușit să strângem în impresionantele cizme ale lui Moș Nicolae, 80 de pachete pentru Copiii de la Școala Specială, pachete cu jucării, dulciuri și rechizite. Pe lângă copii, am putut să aducem bucurie încă pentru aproximativ 20 de familii care au beneficiat de darurile lui Moș Nicolae. Proiectul a fost mult peste așteptările noastre! Este prima dată când am ocazia să mulțumesc public și în nume propriu tuturor celor implicați.

Salut, Sighet!: Cum ai putea scrie rețeta fericirii?
Anișoara Mârza: Eu cred că rețeta fericirii stă în fiecare din noi, trebuie doar descoperită și adăugate toate ingredientele care dau starea aceea de bine care se numește „Fericire”. Câteva ingrediente absolut necesare: dragoste, bunătate , răbdare, comunicare, dăruire, implicare, etc.

Salut, Sighet!: Care sunt următorii pași în viața familiei Gog?
Anișoara Mârza: Ca și tineri căsătoriți și neexperimentați ne-am propus să ne consolidăm viața cu pași… mici, siguri și cu multe, multe planuri și idei de viitor. Promit să mai vorbim despre planurile noastre!

Salut, Sighet!: Multă fericire familiei voastre și multă forță! Vă dorim să vi se împlinească toate visurile, să găsiți resurse pentru toate proiectele!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Salut, Fabrica de Cafea!

Coffe1Vis-à-vis de palatul sobru al administrației locale, încălzește atmosfera un robot ce înghite boabele de cafea și transformă aromele într-un brand agreat de tineret (și nu numai!): The Coffee Factory!

Incinta localului este capitonată cu numeroase cărți, lucruri vechi recuperate dintre amintirile bunicilor și multe alte interesante obiecte de design interior cu tentă… tradițională. Sighetenii s-au obișnuit ca, săptămânal, să savureze aici și diverse evenimente culturale.

„Salut, Sighet!” a făcut „o pauză” de cafea și vă spune povestea cam așa:

Salut, Sighet: Cine este Silviu Lică și cum s-a asociat cu… robotul de cafea?
Silviu Lică: Bună ziua și mă bucur că îmi dați posibilitatea să mă prezint: sunt sighetean, am 39 de ani din care ultimii 15 i-am petrecut în domeniul cafelei. Am început ca inginer de espressoare profesionale – un job aproape inexistent în România – și, încet, încet, dar sigur, m-a cucerit complexitatea acestui domeniu care împletește multă muncă, știință, artă, fizică, chimie, electronică, termodinamică, activarea și perfecționarea simțurilor gustativ și olfactiv etc.

The Coffee Factory este un pas firesc în evoluția mea personală, o sinteză de cunoștinte și energii ale colegilor și colaboratorilor mei specialiști sau nu în ale cafelei: marketeri, oameni de vânzări, contabili și responsabili cu logistica, designeri, tehnicieni espresso, furnizori, traineri și, nu în ultimul rând, barmani și ospătari.

Salut, Sighet: Cu ce chei/cifru funcționează robotul de cafea? De unde l-ați convins să se „deplaseze” la Sighet?
Silviu Lică: Rulez în prezent câteva mici afaceri dintre care o firmă de distribuție cafea proaspăt prăjită de noi și localul The Coffee Factory. Tot ceea ce întreprind azi, se bazează pe cunoștințele acumulate în cei 15 ani de activitate în domeniul cafelei. Și, partea amuzantă e că niciodată nu le știi pe toate și îmi place ideea de a descoperi sau îmbunătăți ceva în fiecare zi…

Salut, Sighet: De ce ați decis să reveniți în țară și, mai ales în Sighet, unde ai impresia că nu se-ntâmplă nimic?
Silviu Lică: Cred că cei care am locuit mai mulți ani în Occident suntem datori să facem ceva pentru România…chiar și a trimite turiști străini aici. Dacă locuiești departe, e ceva ce ai facut pentru țara ta. Eu unul mi-am facut un plan mai elaborat. Mi-am propus să vin acasă și, cu cunoștințele dobândite, să contribui cât pot la dezvoltarea culturii cafelei și să răspândesc practicile de business sănătoase. Sighetul e un loc bun pentru a-ți face rodajul…

Salut, Sighet: Să înțelegem că aveți o… afacere socială?!
Silviu Lică: Afacere socială e mult spus, deși cred că orice întreprindere privată trebuie să aibă și un scop social…la urma urmei, dacă nu faci ceva valoros și de folos pentru oameni, nu ar trebui să exiști! În altă ordine de idei, visez tot timpul la cum aș putea returna societății măcar o parte din bunăstarea de care mă bucur și îmi dau seama că orice proprietar de butic sau cafenea, magazin etc își poate permite să ofere o masă caldă, zilnic, unui sărman..

Salut, Sighet: De ce o “Fabrică” vis-à-vis de… Primărie?
Silviu Lică: Îmi place să folosesc uneori denumiri reci și rigide cum ar fi această „fabrică” unde puteți servi o băutură atât de caldă și delicată… Și-apoi, dacă Primăria se învecinează cu o închisoare, de ce nu ar avea și o fabrică peste drum?

Salut, Sighet: Are “sens” afacerea dumneavoastră?
Silviu Lică: Sigur că are. Învăț enorm din ea. Am cunoscut foarte mulți oameni și mi-am făcut o grămadă de prieteni și cunoștințe. Sunt bucuros că v-am cunoscut pe dvs. de exemplu… altfel nu știu dacă ne-am fi intersectat vreodată… deci, am mult de câștigat așa.

Salut, Sighet: Care este segmentul, dintre clienți, care „atinge” cărțile din bibliotecă ?
Silviu Lică: Persoanele care ating cărțile sunt de toate vârstele. Dar, în principal, sunt oameni curioși și care sunt obișnuiti cu cartea: copii, studenți, elevi, intelectuali sau pur și simplu cei împinși de plictiseală.

Salut, Sighet: Din ce se cunoaște, la această oră, este localul cu cea mai mare priză la tineri. Oare de ce?
Silviu Lică: Cred că mulți tineri vin la noi ca să evadeze din tipare… trebuie să recunosc: e un loc mai aparte, în care detaliile noncomformiste le descrețesc frunțile și poate îi atrage și ideea unui local totuși liniștit și fain în plin centrul orașului…

Salut, Sighet: Cum credeți că s-ar putea relansa afacerea dumneavoastră, dacă la un moment dat, ar intra într-o anumită rutină?
Silviu Lică: Dacă aș ști, n-ar mai trebui să lucrez de acum înainte…

Salut, Sighet: Acum, după aproape doi ani de existență a acestei „Fabrici”, vă rugăm să ne spuneți (cu maximă sinceritate!) dacă a meritat investiția?
Silviu Lică: Avem un an și 3 luni de la deschidere, deci e prematur să dau verdicte dar, dacă mă întrebați dacă aș fi în poziția acum să deschid localul, aș răspunde cu DA!

Salut, Sighet: Și pentru potențiali investitori: ce alt fel de afaceri ar putea implementa în Sighet?
Silviu Lică: Cred că orașul nostru suferă de pe urma serviciilor de proastă calitate în general, deci e de lucru enorm pentru cei care doresc să ofere consultanță (pe multe domenii), design (pe multe domenii), service (pe multe domenii), producție, IT, call centre etc.

Salut, Sighet: Vă mulțumim mult și vă dorim succes… de-plin!

 

Oanță Brîndușa
Ion Mariș

sursă foto: Lucian Bogdan (elev)




Remember: interviu cu av. Paula Iacob (autor, Liviu Șiman)

În octombrie 2016 s-a împlinit un an de când a trecut la cele veșnice av. Paula Iacob. Căutând printre materialele mele am găsit un interviu realizat cu doamna av. Paula Iacob în urmă cu 4 ani când, aflându-se la Sighet, a avut amabilitatea de a-mi acorda interviul pe care îl redau mai jos.

Prin publicarea acestu inteviu doresc aducerea unui omagiu celei care a fost un personaj care s-a remarcat printr-o înaltă ținută morală, o luptătoare pentru emanciparea femeii, pentru respectarea drepturilor celor năpăstuiți, pe care nu a ezitat să îi apere în fața unui sistem adesea tarat și nepăsător față de drama celor aflați în momente de restriște.

Și-a dorit să revină în Maramureș, dar timpul nu a mai avut răbdare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace! Va rămâne veșnic în sufletele celor care au cunoscut-o și apreciat-o.

Liviu Șiman: În ultima periodă de timp ați devenit cunoscută ca o ferventă militantă pentru emanciparea femeii, pentru schimbarea opticii în ceea ce privește rolul femeii în societate, în acest sens derulând o serie de activități și acțiuni în mass-media.
Paula Iacob: Într-adevăr. Am socotit că este de datoria mea. În primul rând, ca juristă am plecat de la considerentul că frumusețea normei de drept nu poate fi eficientă decât dacă o aplicăm astfel încât omul să aibă de câștigat prin aplicarea legii. Ori legea spune că femeia este egală cu bărbatul dar, din nefericire, acest lucru nu prea se vede. Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere, socotind că un adevărat profesionist al dreptului nu își face pe deplin datoria dacă, pe lângă preocuparea profesională, nu se ocupă și cu ajutorarea celui de lângă el, cu respectarea drepturilor oamenilor. Am depus eforturi pentru reînființarea uneia dintre cele mai vechi organizații din țară: “Asociația femeilor de carieră juridică’’, care a fost înființată în anul 1928 de către Bella Negruzzi, fiica marelui cărturar Costache Negruzzi, prima femeie avocat din România, care alături de alte femei din lume a înființat la Paris ‘’Federația Internațională a Femeilor de Carieră Juridică’’, în care de-a lungul timpului România a ocupat de două ori funcția de vicepreședinte, iar în prezent eu făcând parte din biroul de conducere. Pe lângă activitățile menite a apăra drepturile femeii și a copilului, desfășor activități și în cadrul UNESCO, socotind că necesitatea culturii la noi în țară este atât de mare că numai luptând pe această idee a unei culturi cât mai vaste, a unei renașteri a culturii noastre din trecut, care a dat mari personalități, și păstrând tradițiile vom reuși să ne păstrăm identitatea.

L.Ș: Cum vi s-a părut din acest punct de vedere Maramureșul ?
P.I. : Vizitând Maramureșul am constatat cu satisfacție modul în care tradiția este păstrată. Dragostea pentru tradiții m-a adus în Maramureș unde de câte ori vin, îmi vin în minte versurile unui cântec: “Tot ce-i românesc nu piere”. Iubesc Maramureșul. Am vizitat mânăstirea Bârsana și Rohia, unde am trait momente de înălțare sufletească și morală , cu precădere la Rohia unde am retrăit momentele evocate de părintele Nicolae Steinhardt, care a înțeles cu adevărat ce înseamnă și tradiția poporului român și credința în Dumnezeu. Sunt rari oamenii care își părăsesc credința initială. De aceea, nu pot decât să mă închin cu tot respectul în fața acestei personalități extraordinare, care a demonstrat că prin credința în Dumnezeu dispar originile sociale, etnice, etc și nu rămâne decât credința. De aceea, vă repet, iubesc Maramureșul din tot sufletul. Iubesc drumurile de aici, oamenii care sunt de excepție. În trecut iubeam mult Sibiul de care mă leagă multe amintiri, dar Maramureșul m-a cucerit. În Maramureș frumusețea locurilor se confundă cu frumusețea sufletului maramureșenilor.

L.Ș.: Ce impresie v-a lăsat vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței?
P.I.: Pentru mine Memorialul de la Sighet este dovada vie a genocidului făcut de cei care au dorit să îngenuncheze tot ce a avut mai bun România. Este păcat că despre genocidul de la Sighet, Aiud și alte locuri se vorbește tot mai puțin. Trebuie ca noi românii să nu uităm aceste perioade întunecate așa cum nu trebuie să uităm și ce a fost bine în perioda trecută. Îmi vine minte, ca și exemplu, Casa Poporului și îmi reamintesc cuvintele unui străin, care vizitând clădirea a spus o frază care m-a impresionat, fiind de fapt un adevăr, dacă ne gândim la tot ce s-a dărâmat pentru a se construi Casa Poporului :”Casa Poporului este un copil frumos născut dintr-un viol’’. Clădirea chiar dacă are și părți chicioase este o realizare care a fost făcută cu sudoarea oamenilor care au muncit mult la ridicarea edificiului și, înaite de a o critica, trebuie să ne gândim și la aceste aspect. Edificiul a fost proiectat tot de o femeie, Anca Petrescu ( trecută și ea la cele veșnice n.red.). Este clar că a fost nevoită să accepte unele soluții arhitecturale nepotrivite, dar nu s-a putut opune, cum nici noi juriștii nu ne-am opus și am acceptat dispoziții care erau contrare legii și dreptului lucru care, din păcate, îl facem și astăzi. Se emit atâtea dispoziții care contravin principiilor de drept și sunt iscălite cu atâta ușurință de către cei care au calitatea de a aproba. La fel se făcea și atunci. Am greșit cu toții! Cred că dacă noi nu ne-am fi plecat capul sub uși la ideile unor oameni mai puțin pregătiți ca și noi altfel ar fi stat lucrurile.

L.Ș: Într-un moment dificil, în care toți cei care cândva nu știau cum să le pupe mâinile familiei Ceaușescu, s-au lepădat de ei ca și dracul de tămâie, dând dovadă de lașitate, ați acceptat să deveniți apărătoarea lui Nicu Ceaușescu (decedat n.red.) și, mai târziu, principalul susținător al demersurilor intreprinse de Valentin și Zoia Ceaușescu (decedată și ea n.red.) în obținerea aprobărilor legale de deshumare a soților Ceaușescu.
P.I.: Situația copiilor soților Ceaușescu se asemănă cu situațiile din anii 46’-47’ când doar pentru faptul că erai copilul unuia sau altuia aveai de suferit. Am considerat că este de datoria mea să le vin în ajutor. În ceea ce privește demersurile realizate de către Zoia, Valentin și Mircea Oprean (soțul Zoiei Ceaușescu n.red.) mi se par firești. Este cel mai normal lucru ca un copil să poată pune o floare la mormântul părinților, chiar dacă nu au fost perfecți. Soții Ceușescu au greșit mult dar, o repet, au făcut-o cu sprijinul nostru, al tuturor. Este clar. Soții Ceaușescu sunt morți. Procesul lor a fost unul penibil, dar acelea au fost timpurile. Important este să ne implicăm într-o democrație reală și nu într-una de mucava, de salon.

L.Ș.: Se știe faptul că ați început să faceți politică. Ce v-a determinat să intrați în politică?
P.I.: Uram ideea de politică. Socoteam un lucru rușinos a face politică, mai ales când vedeam ce se întâmplă în Parlamentul României. Cei ajunși acolo uită de rolul lor, urmărindu-și propriile intertese. Am devenit membră a unui partid micuț, fără importanță, dar unde există oameni de bunăcredință, realizați și care vor în timp să facă o politică curată. În clipa în care aș găsi cea mai mică pată de necinste aș pleca pe loc. Am intrat în politică pentru a încerca să îmbunătățesc cât de căt conceptul de politică și, în același timp, prin experiența mea dobândită de-a lungul unei vieți, să-mi pot ajuta semenii, considerând că orice om politic nu are voie să se gândească la altceva decât la ajutorul pe care îl poate da celui de lângă el, celui care l-a votat.

L.Ș.: Veți reveni în Maramureș?
P.I.: Cu siguranță. La anul doresc să-mi petrec vacanța în Maramureș și voi încerca să-i cunosc mai bine pe acești oameni minunați care sunt maramureșenii.

A consemnat,
Liviu Șiman

sursă foto: internet




Pe drumul “abrupt” al liberalismului…

dana-ivascu2Președinta în funcție a P.N.L. Sighet, avocat Daniela Onița Ivașcu, numită la conducerea organizației locale în cursul anului trecut, a fost nevoită să-și asume, împreună cu echipa, rezultatele slabe pe care le-a obținut partidul la alegerile din 11 decembrie 2016. Situația este destul de ingrată ținând cont că președinta P.N.L. Sighet are nu foarte multe luni de „administrare” a filialei locale și că, rezultatele – probabil – nu i se pot „imputa” în totalitate.

Și rolul nostru a fost unul „ingrat” în încercarea de a purta o discuție sinceră, fără a induce obsesiv ideea de critică… pură. De fapt, ne-am dorit pur și simplu să aducem în fața publicului cititor, o abordare a subiectelor sensibile din interiorul unui partid – brand, al doilea ca importanță din România, ce va trebui să asigure o opoziție fermă, constructivă, pentru următorii patru ani.

Salut Sighet: Cum explicați “dezastrul” din Maramureș și din țară la recentele alegeri parlamentare? Care credeți că sunt principalele motive pentru rezultatele slabe ale PNL-ului?
Dana Ivașcu: Cu un procent de 20,42% Senat; 20,04 % Camera Deputatilor obtinut in alegerile Parlamentare de catre PNL, nu putem discuta despre un rezultat bun. Alegerile parlamentare, spre deosebire de alegerile locale sunt cu siguranță caracterizate de un puternic vot politic. Sunt puține organizații județene care, datorită unor lideri puternici, au reușit să se ridice peste votul politic național. În PNL, spre exemplu, doar 3 organizații județene au obținut peste 30%, respectiv: Sibiu, Alba și Arad, restul organizațiilor județene fiind sub 30%. Alegerile locale din iunie 2016 au însemnat un puternic semnal de alarmă atât în plan național cât și județean. Spre exemplu, PNL Maramureș a obținut doar 20 de primării în județ și a pierdut în principalele orașe, spre exemplu în Sighet. În aceste condiții, PNL Maramureș a obținut în alegerile parlamentare 21,4 % la Senat și 20% la Cameră, ceea ce ne situează peste media națională, fiind a 12-a organizație județeană în clasamentul județelor. Nu putem pune pe seama unei strategii proaste “softul” care în urma redistribuirii a dus la obținerea unui procent de 20% a unui singur deputat pentru PNL, și a doi senatori și un deputat pentru PMP, partid ce a obținut sub 9% în aceste alegeri. Principalele cauze din punctul meu de vedere ar fi: rezultatul slab obținut de PNL în alegerile locale nu a fost luat în serios de către conducerea centrală, lipsa unui mesaj coerent de la centru, poziționarea oscilantă de multe ori a PNL față de Codul Fiscal și Electoral, impunerea unor candidați din alte județe pe listele locale, inconsecvența lui Dacian Cioloș față de PNL, ceea ce a determinat simpatizanții PNL și nehotărâții să voteze USR, nepromovarea suficientă în media a programului de guvernare, pierderea multor primării în alegerile locale, fapt ce a contat mult în aritmetica totală județeană.

Salut Sighet: Asumarea rezultatelor înseamnă și demisia din funcția de conducere?
Dana Ivașcu: Demisia este un act unilateral de voință, de maximă responsabilitate și onoare. Există cazuri în care se impun demisii, dar nu trebuie să generalizăm. Acest fapt trebuie să se întâmple după analize serioase pentru că altfel riscăm să dărâmăm ce s-a construit și să nu avem ce pune în loc. Președinta Alina Gorghiu și Secretarul General Ilie Bolojan, au demisionat asumându-și neîndeplinirea targetului propus, acela de a duce PNL la guvernare. Cred că după analize serioase în fiecare filială în parte demisiile se impun acolo unde rezultatele au fost sub scorul național obținut de PNL (nu este cazul PNL Maramureș sau PNL Sighet).

Salut Sighet: Considerați că ați aplicat strategia adecvată pentru alegerile parlamentare?
Dana Ivașcu: PNL a făcut greșeli în abordarea alegerilor parlamentare, în primul rând nu am învățat din rezultatul alegerilor locale că este important să ne concentrăm pe ce putem noi, PNL, să facem și să propunem electoratului, nu să criticăm tot timpul ce fac alții. Să venim cu soluții, cu candidați serioși și credibili.

Salut Sighet: Există diferende între membrii PNL din vechea și actuala echipă de conducere, care au afectat coeziunea partidului?
Dana Ivașcu: Da, trebuie să recunoaștem că în multe filiale procesul de fuziune între PNL și PDL nu s-a încheiat în fapt, ci doar în drept, sunt încă multe orgolii, resentimente. Există orgolii și între vechea echipă de conducere și noua echipă, și este trist să constați că există încă colegi care nu realizează că adevărații adversari politici nu sunt în interiorul partidului, ci în exteriorul acestuia și că, un adevărat liberal, membru de partid, face campanie nu doar când el candidează, pentru că, atunci când câștigăm, câștigăm toți, și dacă pierdem, pierdem toți. Așa ar trebui să funcționeze o adevărată echipă liberală unită și la bine și la rău.

Salut Sighet: Ce vă reproșați, personal, vis-à-vis de abordarea campaniei electorale?
Dana Ivașcu: Personal nu am ce să îmi reproșez, am candidat poziția 2 pe lista pentru Senat. PNL Sighet a obținut 22,33% la Senat și aproape 20% la Camera Deputaților, deci peste media județeană și națională. Nu a fost o campanie ușoară, însă am încercat în Sighet să demarăm o campanie pozitivă, am fost tot timpul în legătură directă cu oamenii în piețe, târguri, fabrici. Din nefericire, am întâlnit mulți oameni care nu știau cine sunt candidații la parlamentare, dar votau PSD pentru că li s-a promis printr-o campanie media națională că vor fi mărite salariile și pensiile. În condițiile în care nu discutăm despre un vot uninominal, cred că procentele obținute în plus față de media județeană și națională sunt rezultatul unui efort susținut, al subsemnatei și al echipei de campanie.

Salut Sighet: Și la nivel local, și la nivel național avem impresia că PNL-ul și-a pierdut din atractivitate. De ce, sau… ne înșelăm?
Dana Ivașcu: Nu cred, totuși, că putem discuta că PNL și-a pierdut atractivitatea, e mult spus. PNL a pierdut alegerile, însă reprezintă principala forță de opoziție și principalul partid de dreapta. Alegerile se caștigă și se pierd, totul este ca noi, liberalii, să învățăm din greșeli, și am convingerea că avem suficiente resurse să o facem astfel încât să revenim în prima poziție la următoarele alegeri, totul depinde de noi, de modul în care cu: rigoare, responsabilitate, fără patimă și ranchiună vom ști să ne evaluăm și să ne autoevaluăm cu maximă sinceritate fiecare dintre noi.

Salut Sighet: De ce credeți că tinerii și segmentul populației active (de regulă simpatizanții liberalismului) n-au ieșit la vot?
Dana Ivașcu: PNL nu a promovat o campanie populistă și, în general, prezența la vot în alegerile parlamentare este mult mai mică decât în alegerile locale (când comunitatea locală este mult mai interesată în a-și alege primarul și consilierii locali). Prezența scăzută la vot este un semn ce ar trebui să îngrijoreze politicienii, pentru că nu putem să spunem că la o prezență de sub 30% la vot, câștigătoriii sunt legitimați în mod credibil.

Salut Sighet: De ce credeți în doctrina liberală?
Dana Ivașcu: Cred în doctrina liberală pentru că este apropiată de profesia mea și structura mea interioară. Eu cred în egalitate de șanse, meritocrație, democrație în adevăratul sens al cuvântului, și libertate de exprimare.

Salut Sighet: Credeți că v-ați identificat suficient de mult cu imaginea partidului?
Dana Ivașcu: Cred că da, sunt deja consilier local PNL la al doilea mandat, am trecut prin toate campaniile electorale împreună cu colegii mei, alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale și din toate am avut și voi avea ceva de învățat.

Salut Sighet: Ce trebuie modificat la strategia partidului pentru a fi mult mai credibil în fața electoratului local?
Dana Ivașcu: PNL a pierdut anul trecut Primăria Sighet și am pierdut și alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, acest lucru nu trebuie să ne demoralizeze, dimpotrivă. În fața electoratului nu poți să fii credibil decât dacă ești tot timpul în mijlocul oamenilor, le asculți și le afli problemele cu care se confruntă și găsești soluții. Credibilitatea se câștigă și prin multă seriozitate, profesionalism și competență.

Salut Sighet: De ce Țara Maramureșului, în special Sighetul, nu a avut un candidat pe locuri eligibile (locul I)?
Dana Ivașcu: PNL Sighet a pierdut în vară primăria Sighet și acest lucru a cântărit destul de mult în alcătuirea listelor pentru parlamentare. Organizația Sighet a solicitat conducerii județene locul 2 pe lista Camerei Deputaților pentru un reprezentant din Sighet, însă, în urma unor negocieri naționale, acest loc a revenit vechiului PDL fiind propusă doamna Anca Boagiu. Locul 1 la Cameră, în urma unei alianțe cu Coaliția pentru Baia Mare a revenit doamnei doctor Cherecheș, deputat în funcție, iar locul 1 la Senat a revenit președintelui organizației județene, dl. Mircea Dolha. Convingerea mea este că, așa cum am afirmat public de nenumarate ori, Sighetul, ca și capitală a Maramureșului Istoric, merita să aibă reprezentativiate în Parlament. Spre deosebire de alte partide care nu au poziționat candidați din Sighet pe locuri considerate eligibile, PNL a oferit acest loc doi la Senat Sighetului, un loc care, cu puțin mai mult efort, putea să ofere Sighetului un parlamentar din zonă.

Salut Sighet: Cum ar trebui să arate profilul liberalului model?
Dana Ivașcu: Integru, competent, serios, profesionist, credibil, apropiat de oameni.

Salut Sighet: Cum colaborați cu PSD-ul în Consiliul Local?
Dana Ivașcu: La nivel local PNL este în opoziție, suntem 7 consilieri PNL din 19, suntem adepții dialogului în Consiliul Local, facem și vom face o opoziție constructivă în sensul că vom vota proiectele benefice pentru sigheteni, însă vom sancționa orice derapaj al PSD în Consiliul Local.

Salut Sighet: Spuneți-ne care sunt aspectele negative din Sighet care vă îngrijorează.
Dana Ivașcu: Infrastructura deficitară, prezența din ce în ce mai vizibilă a câinilor comunitari, curățenia care lasă de dorit.

Salut Sighet: Dați-ne exemplu de una – două priorități pentru comunitatea sigheteană pentru care ați lupta până în… pânzele albe.
Dana Ivașcu: Rezolvarea problemei costului apei (VITAL), infrastructura, reabilitarea termică a blocurilor.

Salut Sighet: V-ați implicat la un moment dat pe palierul socio-cultural și în comunitatea locală. Veți continua, și cum, pe această direcție?
Dana Ivașcu: Cu siguranță îmi face mare plăcere și onoare să mă aflu în mijlocul sighetenilor talentați, avem multe talente și valori sighetene care merită atenția autorității locale și aprecierea noastră. Regret faptul că anul trecut, datorită campaniei electorale nu am reușit să organizez Gala Excelenței în cadrul proiectului Încurajează Performanța prin care elevii cu performanțe extra-școlare erau premiați, deoarece se încălca legea electorală, însă acest proiect va continua. Alături de colegii mei avem pregătite proiecte pentru sigheteni și vom identifica soluții pentru a sprijini activitățile socio-culturale din oraș.

Salut Sighet: Aveți vreun sfat constructiv pentru actualul primar, Horia Scubli?
Dana Ivașcu: Sunt convinsă ca actualul primar, Horia Scubli, primește suficiente sfaturi de la colegii domniei sale de partid, de asemenea, să nu uităm faptul că a câștigat primăria în baza unui program a cărui punere în practică îl obligă față de cetățenii municipiului. Cât va reuși să pună în practică programul electoral cu care a câștigat alegerile pentru Primăria Sighet, rămâne de văzut, iar măsura îndeplinirii acestui program o va da tot electoratul sighetean prin vot.

Salut Sighet: Mulțumim pentru interviu. Succes în… reconstrucția încrederii în PNL!
Dana Ivașcu: Și eu vă mulțumesc și am convingerea că, dacă esși bun în ceea ce faci, la un moment dat nu va fi nevoie să te prezinți, te vor prezenta faptele tale.

Brîndușa Oanță
Ion Mariș




Un bilanț transparent pentru liniștea… sighetenilor!

horia-scubliAnul 2016 se apropie de final. Buna ”tradiție” a bunului gospodar cere un… bilanț. Și, tot în buna tradiție, ne dorim și noi – site-ul pe care l-am lansat la începutul lunii decembrie cu sloganul “știrile tale zi de zi” – să vă aducem informații din “culisele puterii”. Ne plângem mai mereu de lipsa informațiilor din surse sigure, oficiale, alegem de multe ori să ascultăm “gura lumii”, iar când avem ocazia să ascultăm vocea pertinentă a oficialităților, ne simțim “datori” să suspicionăm de… părtinire, de favorizarea… unora sau altora.

Noi – site-ul salutsighet – nu ne dorim promovare, nu ne dorim… simpatia autorităților, dorim să fim ochii și urechile sighetenilor, așadar sperăm să nu vă dezamăgim dragi cititori – sunteți numeroși! – ai site-ului nostru. Dacă aveți întrebări justificate, reale, corecte, putem să le transmitem noi autorităților.
Până atunci, întrebările noastre!

Salut Sighet: Domnule Primar, cum se simte inginerul Horia Scubli după aproape șapte luni de… “primariat”?
Horia Scubli: Perfect. Cred că sunt complet integrat în sarcinile pe care le are un primar.

Salut Sighet: O întrebare de încălzire… cât de greu/ușor v-ați acomodat cu funcția?
Horia Scubli: Nu a fost defel complicat, pentru că făceam cam același lucru și înainte, doar că deciziile importante nu îmi aparțineau la acea vreme.

Salut Sighet: Tot din seria… încălzirii: care sunt punctele forte ale Sighetului?
Horia Scubli: Oamenii cu siguranță sunt punctul forte. Avem niște oameni minunați care încearcă să-și trăiască viața în acest nord de țară, să-și întemeize familii și mai ales să-și educe copiii, cel mai prețios capital al Sighetului. Performanțele copiilor fac din Sighet cu siguranță un campion între orașele de mărime mijlocie.

Salut Sighet: Cred că sunt suficiente întrebările ușoare! Trecem la partea “hard”. Ce ați găsit “dubios”/ ciudat în Primărie, la preluarea mandatului?
Horia Scubli: Am trecut peste controlul Curții de Conturi, s-au constatat prejudicii de peste 400.000 de lei a căror recuperare va începe după 1 ianuarie 2017, încă organigrama primăriei necesită modificări importante, am demarat această operațiune și așteptăm să se vadă primele rezultate.

Salut Sighet: Cum vi s-au părut angajații primăriei, ținând cont că “lumea” nu este întotdeauna mulțumită de prestația acestora?
Horia Scubli: Sunt în general oameni de ispravă, cu vechime în administrație, oameni ce muncesc mult pe salarii de toată jena. Dacă nu ar fi caracterul confidențial al salariilor, aș încerca să dau exemple care să vă lămurescă în acest sens. Mai avem câțiva care se simt oarecum rătăciți printre angajații primăriei, însă sperăm să găsim activități să se potrivească cu abilitățile acestora. Eu cred cu tărie că oamenii sunt recuperabili și pot să-și găsescă drumul în cele din urmă.

Salut Sighet: V-ar tenta să renunțați la serviciile unor angajați din Primărie?
Horia Scubli: Trebuie să recunosc că uneori sunt tentat să mă gândesc și la această variantă, însă, repet: cred în bunele intenții ale colegilor mei, cred că aceștia pot fi recuperați. În cazul în care aceste încercări eșuaează, desigur, va trebui ca de unii dintre aceștia să ne despărțim.

Salut Sighet: Ați promis transparență maximă dinspre Primărie. Ce măsuri ați luat în acest sens?
Horia Scubli: Transparența în acest moment este asigurată de publicarea pe site-ul primăriei a tuturor licitațiilor și achizițiilor noastre. După 1 ianuarie 2017 vom publica și toate contractele care, desigur, nu au un caracter confidențial, în acest fel toți având posibilitatea să fie la curent cu activitatea noastră.

Salut Sighet: Enumerați-ne, vă rog, două-trei probleme rezolvate în scurta perioada de când sunteți primar.
Horia Scubli: Reducerea cheltuielilor și a altor ”hemoragii financiare” care devalizau bugetul și așa sărac al municipiului. Apoi am reușit să eliminăm anumite chirii pentru utilaje pe care le foloseam, la prețuri inimaginabile și am reușit ca o parte din aceste utilaje să le achiziționăm în această scurtă perioadă. Din păcate, sistemul are o inerție destul de mare și ne luptăm permanent cu aceasta.

Salut Sighet: Ați promis soluții pentru dezvoltarea infrastructurii segmentului cultural. Cât ați reușit din ce v-ați propus?
Horia Scubli: Am terminat proiectul ce va face posibilă mutarea Centrului Cultural și a Bibliotecii în locația ce a aparținut Școlii generale nr. 4, locație la care vom construi o extindere capabilă să asigure spațiile necesare activităților specifice. Apoi, am demarat procedura de renovare a Sălii Studio, căci avem nevoie de o sală de spectacole adevărată, cu o scenă ce poate să găzduiască spectacole de teatru. Încercăm să finanțăm renovarea Casei Mihalyi de Apșa, care arată îngrozitor.

Salut Sighet: Utilizați instrumente specifice tinerilor gen facebook, comunicare on-line, prin urmare sunteți alături de ei. Cum îi ajutați/ încurajați pe tinerii din Sighet să-și dorească să rămână aici, acasă? Ce le oferiți pentru a nu risca să devenim un oraș de… pensionari?
Horia Scubli: Primăria are extrem de puține mecanisme pentru a interveni în dezvoltarea industrială a unei localități, în așa fel încât aceasta să devină tentantă pentru tinerii ce își doresc să plece în căutarea unor oportunități în afara țării. Am aplicat pentru un proiect în care am identificat finanțarea a 10 start-up-uri de câte 20.000 de euro destinate tinerilor din Sighet. Apoi am obținut finanțare pentru încă un bloc de locuințe, căci una din principalele motivații a rămânerii în Sighet ar fi asigurarea locuințelor destinate tinerilor specialiști. Încercăm în continuare să achiziționăm un teren pe care să-l destinăm unui parc industrial. Apoi ne legăm mari speranțe de viitorul pod peste Tisa care are menirea de a revigora comerțul și industria locală.

Salut Sighet: Ați încercat o apropiere mai mare de societatea civilă, de segmentul de business din municipiul nostru?
Horia Scubli: Desigur, sociatatea civilă și mediul de afaceri vor constitui un viitor Consiliu Local Cetățenesc, ce își va începe activitatea din luna februarie și care va avea rolul de a fi consultat atunci când va fi necesară luarea unor decizii importante pentru acest municipiu.

Salut Sighet: O problemă a orașelor, în general, este cea a locurilor de muncă. La noi nu există – din păcate – o mare diversitate de industrii. Care credeți că este perspectiva dezvoltării economice a Sighetului?
Horia Scubli: În general, Sighetul face parte din orașele ce dețin o platformă industrială extrem de puternică și modernă, ce oferă locuri de muncă mai multe decât media altor orașe asemănătoare. Având în vedere că circa 35 % din aceste locuri sunt ocupate de sigheteni, restul revenind celor din zonele rurale adiacente, nu putem să spunem că nu există o puternică ofertă de locuri de muncă. Din nefericire problema de bază cu care se confruntă aceste societăți industriale este lipsa forței calificate de muncă.

Salut Sighet: Suntem siguri că vom fi acuzați de către anonimii lumii virtuale de presupuse parti-pris-uri. Vrem să-i dezamăgim! Spuneți-ne de ce Vital-ul continuă să-și bată joc de sigheteni în privința prețului apei? Așa crede marea majoritate a sighetenilor.
Horia Scubli: Situația este mai complicată în relația noastră cu Vitalul și vă propun să o abordăm separat cu o viitoare ocazie. Ce este clar, suntem în perioada întocmirii unui audit ce ne va releva efortul financiar la care ne supunem, noi sighetenii, pentru a ”scăpa” din zona de captivitate pe care Vitalul o exercită. Deci le cer sighetenilor puțină răbdare pentru a rezolva problema retragerii noastre din ADI Maramureș și revenirea la o societate proprie de distribuție a apei potabile și recuperare a apelor menajere uzate.

Salut Sighet: Ce v-ați propus pentru anul viitor, pentru 2017?
Horia Scubli: Un buget echilibrat, cât mai multe proiecte prin care să aducem bani la dezvoltarea Sighetului, rezolvarea cel puțin parțială a infrastructurii rutiere, renovarea unor clădiri de patrimoniu și multe altele, pe care o să vă las să le constatați dumneavoastră.

Salut Sighet: Cât de “deficitar” este bugetul local pentru anul viitor? Unde nu sunt acoperite suficient necesitățile financiare curente sau investiționale?
Horia Scubli: Bugetul local este extrem de scăzut și el practic ne ajunge să supraviețuim doar la nivel de avarie. Investițional, trebuie să ne bazăm pe banii atrași din diverse surse de finanțare altele decat bugetul local. Vom încerca să folosim cu maximă eficiență puținii bani pe care îi avem și să aducem cât mai multe fonduri din exterior.

Salut Sighet: Veți fi ajutat de… sus, așa se pune în general problema din păcate sau din fericire, ținând cont că alegerile parlamentare au fost câștigate de partidul dumneavoastră?
Horia Scubli: Ne bazăm desigur pe investiții guvernamentale, cu siguranță, iar un guvern de aceeași orientare politică cu a mea ne este, desigur, de mare ajutor.

Salut Sighet: Ce le promiteți pozitiv sighetenilor – în scris! – pentru anul viitor ?
Horia Scubli: Promisiunea mea este… să aibă răbdare și încredere în mine și în dorința mea de a soluționa gravele probleme cu care se confruntă orașul nostru în acest moment.

Salut Sighet: Vă mulțumim și vă sugerăm să vă gândiți la sigheteni, în momentul când veți închina cupa de șampanie la trecerea dintre ani!
Horia Scubli: Și eu vă mulțumesc și doresc mult succes ziarului vostru. La mulți ani, Salut Sighet!

Autori, Brîndușa Oanță
               Ion Mariș

sursă foto (principal): Peter Lengyel




„Trebuie să-i întorc Sighetului ceva din ceea ce am primit” – interviu cu dr. Adrian Danciu, manager Clinica Life Support

Semnalam cu puțin timp în urmă, pe site-ul nostru, inaugurarea la Sighet a Centrului Medical Multidisciplinar “Life Support”. Am promis să revenim cu detalii, direct de la sursă, și l-am rugat pe domnul doctor Adrian Danciu, managerul Centrului, să ne răspundă la câteva întrebări. Solicitarea noastră a fost acceptată cu deosebită amabilitate, astfel că am reușit, sperăm, să aducem informații suplimentare vizând activitatea Clinicii.

Salut Sighet: De ce un astfel de centru, tocmai aici, la Sighet?
Dr. Adrian Danciu: În primul rând, cred că sighetenii (nu doar sighetenii, ci tot bazinul acesta al părții acesteia de dincoace de Gutâi) meritau o formă mai bună de asistență medicală și meritau condiții mai bune de-a fi serviți de către noi, cei care suntem în slujba sănătății, iar centrul nostru a apărut tocmai ca o necesitate a venirii în completare a asistenței medicale care în prezent se realizează în această zonă. Sigur, ne dorim lucruri ambițioase, dar să vedem și cât de mult vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor pe care le-am creat deja.

Salut Sighet: Care sunt serviciile/ specializările de care pot deja dispune sighetenii?
Dr. Adrian Danciu: Pe lângă medicină internă avem cardiologie, chirurgie generală, chirurgie vasculară, urologie, endocrinologie, nutriție, diabet zaharat, psihologie, psihiatrie, etc. Acestea sunt, în mare, principalele direcții pe care ne-am axat. Ne-am străduit să asigurăm o dotare mai mult decât bună pentru aceste specializări, atât în ceea ce privește aparatura, cât mai ales, lucrul cel mai scump, resursa umană, iar, pe lângă colegii care sunt în corpul medical al celor care se ocupă cu sănătatea la Sighet, am mai adus și colegi din lumea medicală clujeană și băimăreană: cardiologie – d-na doctor Mariana Țăruși, domnul doctor Pop Sorin care este și cadru universitar la Cluj, pentru endocrinologie – doamna doctor Gruiță Teodora, domnul profesor Dumitru Zdrenghea la cardiologie, doamna profesor Andrada Seicean (profesor la Universitatea din Cluj pe catedra de gastro-enterologie), domnul conferențiar Radu Seicean (conferențiar la Chirurgie I, Cluj). Sunt doar câteva nume și dorim să lărgim această paletă a cadrelor care vor activa în centrul nostru, dar, bineînțeles, odată cu creșterea naturală a numărului de pacienți care se vor adresa – sperăm – instituției noastre.

Salut Sighet: Aveți încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate? Pentru care dintre servicii?
Dr. Adrian Danciu: Contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate se încheie la început de an și, doar în anumite situații speciale cum ar fi rectificările bugetare putem să încheiem și la sfârșit de an contracte cu Casa. Intenționăm în luna ianuarie să încheiem contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru diabet zaharat, pentru medicină internă, cardiologie, urologie și psihiatrie, și să putem deservi și acei pacienți care vin cu bilet de trimitere de la medicul de familie.

Salut Sighet: Așadar, activați în domeniul privat al medicinei. Care sunt punctele forte ale dumneavoastră comparativ cu ceilalți competitori?
Dr. Adrian Danciu: În primul rând, consider că resursa umană este cea care asigură plusul de calitate a serviciilor, iar faptul că putem deservi în echipă un pacient cred că vine cu un plus de calitate față de colegii noștri. Nu doresc să evidențiez, sau să ne evidențiem pe noi; colegii noștri care sunt în Sighet sunt foarte valoroși, nicidecum nu dorim să aducem vreo umbră de-ndoială asupra calității actului medical pe care-l prestează, dar cred că la noi (n.r. în clinică), valoarea este dată de faptul că suntem o echipă care putem să deservim aproape integral un pacient.

Salut Sighet: Din păcate aici, la Sighet, resursele financiare sunt limitate. Ne puteți spune, fără să intrăm în detalii, cum vor reflecta costurile oferta dumneavoastră pe piața sigheteană?
Dr. Adrian Danciu: Nu dorim să avem niște prețuri de dumping și pe urmă să începem să creștem prețurile treptat, să încercăm să păcălim sub o formă de marketing mascat. Suntem situați undeva la media prețurilor de pe piața medicală privată. De asemenea, cred că putem să ne adresăm tuturor segmentelor de populație, chiar și celor care se găsesc în situații puțin mai delicate financiar.

Salut Sighet: Domnule doctor sunteți sighetean. Să-nțelegem că veți rămâne aici și veți continua să dezvoltați și-acest tip de business?
Dr. Adrian Danciu: Da, sunt sighetean, un sighetean care a lipsit vreo 30 de ani din oraș, m-am întors cu bucurie și constat că Sighetul a făcut niște progrese substanțiale în înțelegerea nevoilor unei sănătăți cât mai bine întreținută, și mai ales observ deschidere. Cel puțin în domeniul meu, al nutriției, am observat o deschidere extraordinar de mare, nu doar spre noul și extraordinarul din nutriție, cât spre prezervarea sănătății și spre a realiza lucrul acesta, calea fiind o alimentație bună. Sigur, avem multe de făcut în conștientizarea populației și cred că ar trebui să coborâm din turnurile noastre de fildeș, ale doctorilor – uneori suntem văzuți, suntem percepuți sub forma aceasta – și să mergem să ne ocupăm și de latura educațională. Dacă tot m-am întors acasă, aș dori să fac pași serioși în acest sens. În perioada aceasta am început câteva acțiuni care se desfășoară în școli, și-am început, bineînțeles cu școala care m-a pregătit, cu Școala Generală numărul 3 (Școala gen. “Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”), a urmat C.N. „Dragoș- Vodă”, Școala gimnazială numărul 9, ș.a.m.d, în care, grupuri mari de copii împreună cu părinții, au asistat la prelegeri legate de alimentația sănătoasă, fiind o chestiune interactivă în care am putut să organizăm o sesiune de întrebări și răspunsuri legate de acest aspect. Cred că trebuie să facem ceva mai mult decât medicina de cabinet și în acest sens, doctorii care au conștiință din punct de vedere al implicării sociale ar trebui să se coboare din cabinet în rândul oamenilor.

Salut Sighet: Asta înseamnă că vom avea proiecte diversificate și care merg, în primul rând, pe educație, și, poate, veți găsi și surse și resurse pentru a schimba și mentalitatea în acest sens din cadrul unor școli, pentru că, probabil ați observat, lipsesc elementele educaționale de bază. Deci, proiectele, vor veni și din partea dumneavoastră?
Dr. Adrian Danciu: Evident, pe lângă latura de afacere pe care o reprezintă o policlinică (nu trebuie să ne ascundem de lucrul acesta, este o afacere), vizăm și o latură nobilă: lucrăm cu cel mai scump material și anume: omul. Dar, pe lângă aceasta, instituția noastră este gata să-și ofere serviciile din acest punct de vedere coborând la nivelul acelei celule care ar trebui să pregătească o societate sănătoasă: școala. Uităm foarte mult importanța pe care o are școala și importanța pe care o are dascălul. Dascălul este al doilea părinte al unui om, iar formarea oricărui individ începe acasă, dar se desăvârșește în școală. Ori, dacă noi vom veni în întâmpinarea dascălului, ajutându-l în formarea unui tineret care să fie din ce în ce mai sănătos, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental, dacă vom reuși să facem lucrul acesta și să facem o îmbinare între ceea ce înseamnă o medicină modernă și preventivă, și rolul pe care trebuie să-l aibă un dascăl în școală, cred că vom fi cel puțin un centru – pilot din acest punct de vedere, în ceea ce privește o gândire nouă, o gândire puțin mai modernă.

Salut Sighet: Dispuneți de un background foarte serios pe nutriție. Înseamnă că vom avea la Sighet multe – multe surprize din partea dumneavoastră.
Dr. Adrian Danciu: Surprize plăcute să știți că au și apărut. În cei doi ani de când m-am întors, cred că am văzut undeva peste 3.000 de pacienți și, cam 85% dintre aceștia au reușit să scape de greutatea pe care o aveau în plus. M-am bucurat să văd complianța mare de care s-a bucurat disciplina mea, și, credeți-mă, e un domeniu fascinant al medicinei, pe care am reușit să-l implementez cu succes în orașul meu, în orașul în care m-am născut și în care m-am desăvârșit, cel puțin până la vârsta de 18 ani, și căruia trebuie să-i întorc cumva din ceea ce am primit până atunci. Asta este una din formele pe care am găsit de cuviință să le pun în aplicare.

Salut Sighet: Vă dorim mult succes și sperăm să ne vedem într-un an ca să analizăm și rezultatele care, cu siguranță, vor fi pozitive!
Dr. Adrian Danciu: Salut, Sighet! Vă invit să urmăriți site-ul acesta în continuare. Împreună cu echipa redacțională intenționăm să realizăm o rubrică în care să vă regăsiți în ceea ce privește curiozitățile dumneavoastră pe teme de alimentație. Salut, Sighet!

Brîndușa Oanță
Ion Mariș




Binomul Sighet+Cluj: un proiect social de succes cu…15 lei

we-careSigheteanca Mihaela Pop coordonează în Cluj Napoca un proiect social de succes pornind de la suma de doar 15 lei

„Nu există nimic mai puternic decât inima unui voluntar”, spunea Lt. Col. J. Doolittle. Într-adevăr, nimic nu este mai puternic decât inimile unor oameni care se adună din proprie inițiativă pentru a aduce puțin soare în viețile celor care îi așteaptă.

Putem face minuni și cu resurse puține, nu este nevoie decât de dăruire și dorința de a fi acolo pentru cei pentru care prezența ta este mai mult decât necesară, este o bucurie și o binecuvântare.

We Care își desfășoară activitatea nu doar într-un spațiu fizic, ci, mai ales, în inimile celor care îi primesc. Voluntarii care sunt implicați în acest proiect sunt de fapt colindătorii care merg în fiecare week-end la casele de copii și azilele de bătrâni. Pentru voluntarii și beneficiarii proiectului We Care, Crăciunul este în fiecare săptămână. Ce m-a impreionat de-a dreptul este că tot acest fenomen a pornit doar de la suma de 15 lei și din entuziasmul și bucuria inepuizabilă a doar două persoane: Mihaela Pop și Maria Paveliuc.

Acest lucru ne confirmă încă o dată că lucrurile mărețe nu pornesc decât din multă, multă dăruire.

Cam așa a început fenomenul We Care, din dorința de a ajuta, iar în momentul de față a strâns peste o sută de voluntari, mai mult decât orice organizație din Cluj Napoca. Ce admir cel mai mult la We Care este că se ocupă mai mult de oameni decât de hârtii. Că indiferent de obstacole și de greutăți, lumea din cadrul asociației este mereu senină.

We Care nu are încă un sediu, dar are ceva mai mult decât atât, are o forță de a trece dincolo de barierele indiferenței și de a găsi mereu timp pentru a petrece cu copiii și vârstnicii care sunt internați sau instituționalizați. Iată cum frumusețea din sufletele noastre se poate oglindi și-n sufletele celor din jur!

Am povestit cu una dintre inițiatoarele asociației We Care, este vorba despre Mihaela Pop, absolventă a Colegiului „Dragoș Vodă” și proaspătă absolventă a Facultății de Litere UBB Cluj Napoca, în prezent profesoară de limba engleză.

Antonia Dubovici : Mihaela, ce înseamnă We Care pentru tine?
Mihaela Pop: O modalitate de a mă implica în viața celorlalți, aducând o rază de speranță și bucurie într-o lume și așa cenușie. We care a fost gândit pentru a aduce o alinare copiilor și bătrânilor neajutoriați, de a le oferi un zâmbet, de a-i încuraja și de a le spune un lucru bun cu scopul de la însenina ziua. Ne desfășurăm activitatea numai în week-end în decursul a două ore/zi, sâmbătă mergem la centre de bătrâni și copii iar duminică la spitale și alte centre.

A.D. : Care este începutul poveștii We Care?
M.P: We Care a început de la o prietenie, iar prin această prietenie dintre mine și Maria (ce-a de-a doua coordonatoare a proiectului We Care), s-au legat multe alte prietenii cu oameni frumoși, cu inimi calde. Iar acest lucru ne propunem să găsim și pe mai departe, atât între voluntari cât și între beneficiari: prietenie, colaborare, entuziasm, dar și dorința de a face bine celor care sunt în nevoie. We Care a prins contur într-o zi frumoasă de primăvară însă toate demersurile necesare de la caritate la o asociație în adevăratul sens al cuvântului le-am efectuat abia în toamnă. Porțile ne-au fost deschise de o doamnă asistentă de la spitalul de oncologie care ne-a ajutat să ajungem la secția de onco-pediatrie. Am fost primiți cu brațele larg deschise și zâmbetul pe buze și acest lucru ne-a impresionat. Când am ajuns acolo, ne-am așteptat să vedem niște copilași bolnavi, în schimb am văzut copilași dornici de a se juca cu noi. Așa a început povestea We Care.

A.D.: Ce-și propune We Care și unde își desfășoară activitatea?
M.P: Am avut activități și-n Sighet, de trei ani încoace mergem împreună cu niște prieteni să-i colindăm pe vârstnicii de la Casa de Bătrâni. Pentru anul viitor ne propunem să ne extindem și să ajungem la fiecare centru de plasament, centru de bătrâni și fiecare spital din Cluj-Napoca. Ne propunem să ajungem și la Sighet și Baia Mare, după ce ne îndeplinim obiectivele în Cluj Napoca.

A.D.: Ați întâmpinat obstacole în desfășurarea acestui proiect, dacă da, de ce natură?
M.P: Da, am întâpinat mai multe obstacole în primul rând instituționale, apoi privind aprobările necesare, apoi înscrierea ca asociație, obstacole din partea altor asociații de profil care ne considerau concurență, care chiar ne-au închis accesul înspre anumite centre. Dar toate aceste obstacole le-am primit cu brațele deschise întrucât am înțeles că drumul spre ceva cu adevărat frumos și măreț nu este ușor. Am învățat să ne bucurăm de greutatea lucrurilor frumoase. Atât eu cât și Maria suntem două firi ambițioase, când nu mai credeam eu, credea ea și viceversa, atunci ne încurajam reciproc, atunci ne reaminteam că scopul We Care sunt oamenii, iar datorită a ceea ce credem și în ceea ce investim (în a-i face fericiți pe cei pe care-i vizităm), greutățile nu mai sunt obstacole, ci doar provocări. Proiectul l-am început cu 15 lei, și tot cu 15 lei am făcut fericiți peste 100 de beneficiari: copii și bătrâni.

A.D.: Care este motto-ul asociației We Care?
M.P: Împarte zâmbete.

A.D.: Echipa We Care este în creștere, cine se poate alătura?
M.P: Avem peste 150 de voluntari constanți și ni se poate alătura oricine are o inimă bună și dorește să dăruiască din timpul lui 2 ore/săptămână pentru a face pe cineva fericit. În fiecare weekend avem aproximativ 30 de persoane care se implică indiferent de vârstă, studii, poziție socială etc. Porțile noastre mereu sunt deschise pentru toți doritorii.

A.D.: Dacă și cum putem oferi vreun sprijin pentru asociația We care?
M.P: Avem nevoie de materiale în special: plastelină, creioane colorate, hârtii colorate, foarfece, bani pentru bilete de transport, pentru cadouri, pentru cheltuieli administrative etc., uneori avem donații anonime, alteori primim direct la mână, iar când rămânem fără provizii, punem din propriul buzunar deoarece încă nu avem donații constante, cim în general, ni se oferă doar pentru anumite activități. Iar când nu avem bani, mergem cu ce avem, de fiecare dată cu tot dragul. Avem un cont bancar, unde putem fi ajutați: RO95RNCB0106150102450001.

Mai multe despre comunitatea și activitățile asociației We Care, puteți afla de pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/WeCare22/?fref=ts

Autor, Antonia Dubovici




Psihoterapia: arta de a atinge invizibilul (autor, Antonia Dubovici)

Psihoterapia: arta de a atinge invizibilul (interviu cu Ian Macilwain)

foto3-ianOmul este o ființă fasciantă. Un întreg univers al locuirii. Un tărâm în care granițele se desfac, se comprimă, alunecă și se zdrobesc. Nu poți măsura nimic. Profunzimea întrece orice măsurători.

Valea Stejarului, un apart foto profesionist, un om care poartă cu sine (zi de zi) povești uimitoare despre vieți care nu pot fi ocolite, ci doar trăite, iar într-o zi frumoasă de noiembrie, m-am gândit să colectez o mostră din aceste povești uimitoare realizând un interviu în aer liber pe o colină, lângă o bisericuță din lemn, lăsând de-o parte tehnica, metoda și folosindu-mă doar de poezie și intuiție.

Ian Macilwain a lucrat vreme de câteva decenii în calitate de medic psihiatru și este autor de cărți precum: „În căutarea de distilerii într-un sat din Maramureș: o odisee românească” (a cărei lansare a fost făcută și la Sighet), „Când aveam 19 ani”etc. Ian deține o bogată și fascinantă experiență profesională și, ocazional, revine pe plaiurile maramureșene să-și reîncarce bateriile, să facă fotografii, să scrie, să facă cercetări, să se bucure de frumusețea autentică și încă nealterată. Printre primele lucruri pe care le-am aflat despre Ian, a fost că la 11 ani a scris un eseu cu o temă simbolică destul de interesantă: “călătoria unui penny”. O analogie complexă cu viața de orice fel, întrucât nu poți bănui ce destinație, ce drum sau ce povești poate să adune și mai ales în jurul cui.

Prima întrebare pe care i-am adresat-o lui Ian a fost: de ce a ales profesia de medic psihiatru și nu orice altceva. Mi-a spus că provine dintr-o familie cu o puternică tradiție în de-ale medicinei, tatăl și mătușa au fost de profesie medici (mătușa lui medic de familie a interacționat cu medici și terapeuți celebri), așadar încă de la o vârstă fragedă, Ian declarându-se absolut captivat de natura umană și de lecturile (nu neapărat cele clasice, convenționale) privitoare la adâncurile ființei umane, unde nu poți pătrunde cu una cu două, ci numai realizând numeroase eforturi și răspunzând la serioase provocări.

Prin anii ’70, la 21 de ani a fost repartizat la o secție de oncologie, unde toate pacientele sufereau de cancer la sân. Nopțile și le petrecea la spital și dis de dimineața începea lucrul, în aceeași atmosferă- 6 zile/90 de ore pe săptămână, (prin anii ‘70 acest program de lucru era absolut obișnuit). Ian nu făcea decât să le asculte, zi de zi, pentru că, citez: “nimeni nu le asculta fiindcă le era frică, pentru că nimănui nu-i plac oamenii care sunt pe moarte, mai ales în spitale”, mai mult, oamenii se comportă ca și cum moartea ar fi ceva contagios. Iată o boală cu adevărat incurabilă: teama. Încearcă să o tratezi. Ian îmi explică faptul că acest comportament se declanșează deoarece omul tinde să evite ceea ce îi este frică. Nu și un om care ajută pe alții prin profesia pe care o practică, fiindcă acest om este prin excelență un demolator de bariere, un demolator de temeri. El nu evită sau fuge de problemă, ci o confruntă, o întâmpină ca pe un bun prieten, alegând strategia rezolutivă. În plus, îl învață și pe pacient să o confrunte, iar în acest scop, obține vindecarea, poate de multe ori nu neapărat fizică, dar cu siguranță psihologică și spirituală.

Având o înclinație naturală: ascultarea activă și empatie, și-a pus sufletul în profesia de medic psihiatru, fără să-și pună întrebări, pentru simplul fapt că psihiatria este o profesie plină de provocări.

Ian a început să lucreze ca practicant (pe la 20 de ani) într-o clinică din Anglia și, ca oricârui tânăr cu vise mari și forță de muncă, i s-au dat cazurile cele mai dificile, pacineți internați de zeci de ani diagnosticați cu schizofrenie, erau 20 de persoane considerate cazuri de „netratat”, în a căror dosare nu erau înregistrate schimbări pozitive dimpotrivă: pacienți a căror stare s-a plafonat sau chiar înrăutățit în timp. Mi-a povestit că a intrat într-o cameră de zi cu linoleum roșu pe jos, scaune metalice, iar pacienții stăteau în picioare cu ochii pierduți spre fereastră, nimeni nu vorbea cu nimeni, fiecare avea un monolog borborosind cuvinte de neînțeles, aproape în șoaptă. Pentru un tânăr practicant ceea ce Ian avea în fața ochilor era o imagine dezolantă, unde nici un milion de teorii nu te pot pregătit pentru izbirea de realitate, de adevărata confruntare cu cele mai dificile cazuri.

Toți erau tratați exclusiv medicamentos și în dosarele lor nu se înregistra nici măcar o îmbunătățire, în timp ce îmi povestea, îmi aduceam aminte de excelenta carte „One flew over the cuckoo’s nest” („Zbor deasupra unui cuib de cuci”). „Inaccesibil și tăcut”, acest lucru a citit Ian în dosarul unui pacient și s-a gândit că totul a fost o pierdere de timp până acum și că ar fi interesant să creezi circumstanțele pentru ca ceva să crească. Oricum nu avea nimic de pierdut, așa că primul lui gând a fost să adune toți pacineții în cerc și vă vadă ce se va întâmpla. Ian era foarte interesat de teoria atașamentului, cunoscându-l în carne și oase pe celebrul psihiatru John Bolwby, cu care a purtat numeroase discuții de-a lungul carierei.

Pacienții erau mutați dintr-un salon în altul ca niște saci de cartofi. Cam asta însemna o instituție, la vremea respectivă (cam asta înseamnă și astăzi în România, cel puțin). Ian ținea întâlnirea de grup, realizând cât de important este atașamentul pentru pacienți. Majoritatea dintre ei nu aveau niciun soi de interacțiune umană, erau împreună cu ceilalți și totodată teribil de singuri și în această singurătate nu era decât un imens spațiu gol, atât fizic cât și sufletesc.

Cu pacienții diagosticați cu diverse tulburări psihice trebuie lucrat în profunzime, iar în zilele noastre, la fel ca în trecut se pune prea puțin sau chiar deloc accentul pe empatie, pe o echipă interdisciplinară care să abordeze fiecare caz în toată unicitatea și individualitatea sa. La fiecare persoană, boala se manifestă altfel, întrucât fiecare ființă umană este un caz unic, particular.

Ian a lucrat cu numeroși pacineți, majoritatea care s-au confruntat cu experiențe traumatizante, afirmând că nu există un handbook pentru a trata așa ceva, pur și simplu îți pui întrebări despre viață și vezi cât de mult poți răspunde, iar cheia este interacțiunea.

Explicațiile pentru anumite boli sau tipuri de comportamente nu pot fi înțelese decât dacă te transpui în lumea pacientului, de ce i se întâmplă ceea ce i se întâmplă și cum poate obține controlul asupra vieții sale. Mecansimul și cauzele problemelor cu care se confruntă oamenii sunt atât de complexe, încât treebuie să fii un fin observator și mai ales implicat, avantajul tău fiind acela că ești suficient de aproape de subiect să remarci anumite pattern-uri dar și suficent de departe să păstrezi acea obiectivitate, acea distanță terapeut-pacient, evident nu fără riscuri, încât există pericolul acelor proiecții, care pot afecta relația profesională conducând chiar la sindromul burnout.

În lucrul cu oamenii, ajungi să realizezi la un moment dat că fiecare om este un purtător irepetabil de povești iar tu nu trebuie decât să fii dornic să le asculți. Aici începe adevăratul ajutor.

Autor, Antonia Dubovici

sursă foto: Ian Macilwain




Drumu-i lung, sau mi se pare, între Sighet și… Harare?

alina-pisuc3V-ar plăcea să călătoriți în… Zimbabwe?! Cred că știți, sau bănuiți pe unde se află această “exotică” țărișoară! De fapt nu e greu de aflat, pentru asta nu trebuie să “tocim” coordonatele geografice, nu e cazul să ne obosim mintea cu repere inutile, doar tasta pe “Google” și… gata! Și totuși, ce căutăm în Zimbabwe?

Alina Pisuc este sigheteancă. A parcurs etapele aparent “banale” din viața formală, specifică oricărui individ, a absolvit Colegiul Național “Dragoș Vodă” după care s-a orientat spre o meserie “adecvată” zilelor noastre: dreptul. A urmat facultatea în Vestul țării, la Timișoara și, după un popas la Universitatea Populară din Roma pentru obținerea certificării internaționale în cunoașterea limbii italiene a revenit în orașul de pe Bega unde a finalizat un master în Legislație și Integrare Comunitară Europeană. Pare un master destul de… pompos dar, așa se clădește educația europeană. Alina stăpânește foarte bine limbile engleză, franceză, italiană și spaniolă. Cu bagajul de cunoștințe acumulate a preferat însă să părăsească… Europa. La ora actuală Alina trăiește și studiază în… Harare (Zimbabwe). Ați înțeles de ce aveți nevoie de… Internet?!

Și dacă tot a ajuns Alina Pisuc acum, la începutul lunii decembrie și pe acasă, pe la Sighet, am convenit să o întreb și să… ascult/ascultăm!

Chiar rar pe la Sighet, doamnă Alina Pisuc?
Cam aşa, rar, însă intens fiindcă de fiecare dată când revin aici totul mi se pare nou şi fascinant.

Să studiezi la Tmișoara sună bine. Să dai o fugă până la Roma este… reconfortant. Să “evadezi” tocmai în Africa înseamnă… aventură?!
Aş răspunde reţinând ideea de evadare, însă aş nega ideea de aventură datorită sensului pe care îl implică, de acţiune riscantă şi supusă elementelor aleatorii. Faţă de lumea preponderent materialistă în care m-am format ca fiinţă socială, Africa reprezintă o „evadare” într-o altă lume care, contrar aparenţelor sau percepţiilor superficiale, este mult mai reală şi clar definită decât lumea materială, şi anume, lumea spirituală.

De ce Harare, de ce Zimbabwe?
Pentru că înţelegerea oricărei manifestări sau mişcări necesită studierea originilor. În urmă cu 78 de ani o apariţie mistică unui tânăr zimbabwean de 15 ani, Ezekiel H. Guti, i-a schimbat viaţa. De atunci şi până astăzi viaţa a milioane de oameni din peste 120 de naţiuni a fost transformată radical prin mesajul pe care acest tânăr, astăzi în vârstă de 93 de ani, l-a primit şi transmis mai departe (eu fiind unul dintre receptori). De aici porneşte de fapt întreaga mea evadare în Africa. Cu ceva ani în urmă când am început să studiez Biblia îndeaproape, atenţia mi-a rămas mereu pe un fragment din Evanghelia după Ioan unde Isus ne spune că vom face lucruri şi mai măreţe decat a înfăptuit El pe pământ. Mi s-a părut un “imbold” extraordinar însă problema era că nu reuşeam să găsesc corespondenţa în lumea din jurul meu. În acelaşi timp, am ajuns să îmi pun întrebări cu privire la diferitele ritualuri şi tradiţii religioase. Am ajuns să nu mai răspund mecanic la acestea dacă nu le regăsesc fundamentarea în „Constituţia” umanităţii (Biblia).

Astfel, am pornit într-o „călătorie” spirituală în aflarea „bazei legale”. După multe căutări, în anul 2015 l-am întâlnit pe slujitorul lui Dumnezeu, Ezekiel H.Guti (apostol, profet, evanghelist, pastor şi învăţător) la Birmingham, în Marea Britanie, iar mesajul transmis a fost în măsură să îmi demonstreze că acesta este singurul fundament, singurul „temei legal” care să facă posibilă îndeplinirea operelor de calibrul celor împlinite de Isus: vindecări miraculoase, alungarea spiritelor rele, schimbarea cursului naturii etc.

Până în anul 2015 pot să spun că nu mi-a lipsit nimic in viaţă. Din contră, am avut o bogată experienţă personală şi profesională însă am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că viaţa e mai mult decât rutina mersului la serviciu, a încasării salariului şi a ieşirii la shopping.

Pentru ce perioadă ai decis să te stabilești la Harare?
Este o stabilire temporară, doar pe durata celor trei ani de studiu şi poate a unui alt an de practică.

Nu-i un “pic” obositor să trăiești în lumea exotică africană?
E obositor doar în ceea ce priveşte adaptarea la condiţiile calde de climă, a percepţiei relaxate asupra timpului şi a sincopelor în furnizarea utilităţilor. În rest, „exoticitatea” culturală şi etnică este o sursă permanentă de nou pe care pe mine mă încântă şi pe care o asimilez ca pe o îmbogăţire interioară.

Ești mulțumită cu viața din Zimbabwe?
Da, sunt foarte mulţumită fiindcă imi oferă mai mult decât imi imaginam. Eu oricum nu căutam confort material. Nu am dus niciodată lipsa, nici în România nici în Italia. Ceea ce căutam era o viaţă trăită la un nivel mai înalt spiritual.

Interacționezi cu populația și cultura africană locală?
Permanent. Personalul didactic şi majoritatea colegilor sunt africani, respectiv zimbabweni. Pe lângă acest fapt, particip frecvent la evenimente de evanghelizare a populaţiei locale care presupun predici adresate unei adunări compuse din mii de persoane precum şi consiliere personală. Interacţiunea e fructuoasă de ambele părţi. Localnicii sunt nemaipomenit de bucuroşi şi onoraţi de atenţia acordată şi de aportul adus în viaţa lor, iar eu mă simt tot mai bogată cu fiecare destin pe care îl ating şi păstrez în trezoreria inimii.

Colegiul la care ești înscrisă (Africa Multination for Christ College, Harare) este doar pentru creștini? Ce faci concret acolo?
Creştini şi aspiranţi. Oricine e binevenit. Ce fac acolo? Programa şi programul sunt menite să ne înveţe şi demonstreze cum să relaţionam cu divinitatea astfel încât aceasta să se manifeste pe deplin în vieţile noastre, iar noi să experimentăm o viaţă împlinită, în armonie, pace şi bucurie indiferent de circumstanţele care ne înconjoară. Pe scurt, o viaţă în Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Există constrângeri pe care Zimbabwe le “impune” ?
Zimbabwe este o naţiune multietnică ce respectă diversitatea culturală. Astfel, obiceiurile şi tradiţiile culturale sunt respectate de localnici însă nu sunt impuse străinilor. Daca însă aceştia decid să le adopte şi practice, atunci îşi asigură o şi mai mare deschidere, acceptare şi respect din partea populaţiei locale.

Președintele Robert Mugabe conduce Zimbabwe de aproape 30 de ani. Există contradicții politice în statul condus de fostul aliat al lui Nicolae Ceaușescu?
Să fiu sinceră, nu am simţit. Poate şi pentru că majoritatea timpului îl petrec în campus, lecturând subiecte legate de viaţa spirituală. Am luat într-un fel o pauză de la mondenitate şi politică.

Cum este percepută Europa din inima continentului african? Dar România?
Europa şi implicit România sunt percepute ca destinaţii ideale pentru o viaţă confortabilă şi lipsită de griji datorită bunăstării materiale pe care o percep că le-ar caracteriza. Nu în ultimul rând sunt fascinaţi de moda noastră, ei acordând o destul de mare atenţie felului cum se îmbracă şi mai ales pe varietatea articolelor de îmbrăcăminte.

Diferențele culturale, sociale, economice dintre europeni și africani sunt puternice ?
La nivel cultural şi social nu resimt mari diferenţe între africani şi noi, cei din Europa de Est. Prioritatea materialului şi deci a capitalului nefiind aşa de pronunţată ca în Europa de Vest, societatea este clădită pe valori creştine în centrul cărora stă familia, creştineşte şi nu doar legal constituită, respectul faţă de semeni, îndeosebi faţă de persoanele în vârstă, aprecierea deosebită a femeii ca mamă şi pilon al vieţii casnice şi, în general, raportarea comportamentului uman faţă de divinitate şi nu atât faţă de partea sancţionatoare a legii ca şi limitare a libertăţii personale. La fel ca şi noi sunt foarte deschişi şi direcţi în relaţionarea cu cei din jur, neexistând „programarea” vizitelor care există în Vestul Europei, iar ca fire sunt foarte calzi, ospitalieri şi generoşi.

Din punct de vedere economic aş spune că da, există diferente în nivelul de trai. Din păcate furnizarea serviciilor de utilitate publică suferă întreruperi şi, în general, lipseşte confortul şi multitudinea de servicii cu care suntem obişnuiti noi, europenii. Legat de aspectul “economic” cred că este şi lipsa de creativitate în ceea ce priveşte designul interior. Casele mi se par un pic austere însă poate observaţia mea este şi subiectivă având în vedere că în cei 5 ani în care am locuit în Italia ochiul şi-a format un anumit standard al frumosului, al armoniei formelor şi al utilităţii obiectelor care alcătuiesc spaţiul de locuit.

Care sunt punctele forte ale statului african Zimbabwe?
Aeroportul Internaţional Cascada Victoria (una dintre cele 7 minuni ale lumii), bogata cultură africană, mâncarea preponderent organică, lacul Kariba, cel mai mare lac artificial din lume. Și, nu în ultimul rând, Zimbabwe pare să fie cea mai bogată ţară din lume în resurse naturale ca diamantul, aurul, platina, cromul, fierul, cuprul şi cărbunele.

Cum arată Sighetul văzut din… Africa?
Sighetul văzut din Africa este pur şi simplu „acasă”. Este origine şi formare. Este ceea ce reuşesc să dăruiesc Africii şi ceea ce mă face unică şi încântătoare în ochii ei.

Mama ta a publicat, cu doar câteva luni în urmă, la Editura Valea Verde, o interesantă carte: “Doar cu Dumnezeu în lume”. Presupun că-i moștenești talentul. Te-ai gândit să-ți așterni pe “ hârtie” experiențele tale interesante de viață?
În momentul de faţă, nu. Am impresia că viaţa începe abia acum (la 35 de ani), deci sunt undeva la „Prefaţă” (zâmbește!). Oare câţi dintre noi găsesc această parte a oricărei cărţi interesantă?

De ce ai nevoie pentru a fi fericit?
De o relaţie de dragoste cu Dumnezeu. O relaţie liberă de tradiţii sau ritualuri. O relaţie care implică experienţa personală a manifestării Sale, iar nu cunoaşterea Lui prin prisma teologiei. Cu alte cuvinte, Isus ne dezvăluie legea, în sens de principiu, care operează în relaţia dintre lumea spirituală şi materială. Şi anume că lucrurile materiale au fost create „să ne urmeze”, să ni se adauge vieţii noastre, iar nu noi să le urmărim.

Pentru tineri poate fi Sighetul o variantă pentru împlinirea profesională?
Desigur. Cred însă că înainte de a se stabili în Sighet este util să locuiască şi în alte oraşe mai dezvoltate ale ţării sau chiar în alte ţări pentru a fi expuşi şi altor moduri de abordare a lucrurilor. Dacă în urma acestor experiențe reuşesc să asimileze şi să pună în practică doar ce este bun, atunci Sighetul va rămâne mereu un oraş viu şi în acord cu vremurile.

Cine conduce lumea?
„dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4:4). Fiind scris cu literă mică, nu cred că are nevoie de introducere suplimentară. Şi o conduce într-un mod foarte subtil, din „scaunul” minţii noastre prin manifestări ce circumscriu înşelăciunii la nivel de percepere a realităţii, îndoielii, fricii, dragostei de bani (atenţie, nu a banilor) însă şi celor aparent pozitive, ca nenumaratele activităţi de „divertisment” care însă prin frecvenţa şi intensitatea lor ne consumă întreg timpul pe care ar trebui să îl dedicăm şi scopurilor nobile. Astfel, încet dar sigur, ni se ia viaţa întrucât ni se ia timpul, iar viaţa înseamnă timp.

Industrializarea, globalizarea accelerată din zilele noastre duc la… omogenizare? Se pierd și/sau estompează valorile locale, tradiționale?
Într-o anumită măsură, da. Nu cred că reuşim să ne opunem cu totul valurilor schimbării. Însă, cu privire la anumite valori locale, tradiţionale, nu pot să spun că regret pierderea sau estomparea lor. Mi se pare că multe dintre acestea sunt rezultatul unui amestec de elemente păgâne (unde noţiunea de idol înseamă orice manifestare spirituală sau materială căreia i se atribuie puteri supranaturale, în măsură să afecteze realitatea) şi creştine. Iar acest fapt îmi creează confuzie. Ca şi creştin, cum poţi să fii şi păgân, iar ca păgân să fii şi creştin? Cred tot mai mult că lucrurile nu se mai pot adopta doar pentru că „aşa se face” sau pentru că „aşa spune lumea”. Cred că e nevoie de a le fi cercetată originea şi mai ales „baza legală”.

Ce aștepti de la sigheteni? Cum crezi că va evolua Sighetul?
Aştept să îşi pună mai multe întrebări şi să fie mai înclinaţi către cercetarea personală a adevărului şi a corespondenţei sale cu realitatea înconjurătoare.

Mulțumesc mult pentru interviu și succes în tot ceea ce faci!
Şi eu vă mulţumesc şi vă doresc zile cu soare şi inspirate!

Autor, Ion Mariș