Sigheteanca Aurelia Vișovan: „Încântarea primei zile de concurs!”

Aurelia Vișovan a fost… “Încântarea primei zile de concurs!” Afirmația aparține criticului muzical al radioului polonez oficial care a scris cronica Concursului „Chopin” de la Varșovia (probabil cel mai celebru concurs de pian pe plan mondial) ce se desfășoară din cinci în cinci ani.

La concurs, au fost selectați, în urma unei dure preselecții, 30 de pianiști. Iar după prima zi fantastică, povestea va continua pentru Aurelia: s-a calificat între primii 15 concurenți. Aceștia sunt: Dmitry Ablogin (Rusia), Łukasz Byrdy (Polonia), Eric Clark (SUA), Antoine de Grolée (Franța), Naruhiko Kawaguchi (Japonia), Dinara Klinton (Ucraina), Agnieszka Korpyta (Polonia), Justyna Kreft (Polonia), Krzysztof Książek (Polonia), Yui Nakamura (Japonia), Kamil Pacholec (Polonia), Tomasz Ritter (Polonia), Joanna Różewska (Polonia), Aleksandra Świgut (Polonia), Aurelia Vișovan (România).

Urmează etapa a doua la Filarmonica din Varșovia (8 – 10 septembrie 2018), iar finala cu orchestră se va desfășura în perioada 12 – 13 septembrie 2018. Aurelia Vișovan va concura mâine, 08 septembrie 2018, în etapa a doua, de la ora 10:00.

Valoarea premiului întâi este de 15.000 euro.

Succes, Aurelia Vișovan!!!

Salut, Sighet!




[VIDEO] – „Fără zahăr” la Sighet (autor, Sorin Markus)

Nu e vorba de controversatul aliment… ci de renumita trupă umoristico-muzicală prezentă la Sighet în cadrul Galei Folk „Floare de Colț”, 2018!

Video &  text, Sorin MARKUS

 




Spectacol de modă atipic la Cluj-Napoca (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Marți, 19 iunie 2018, la Cluj-Napoca, a avut loc  cea de-a 16-a ediție a spectacolului de modă inedit „Atipic Beauty”.

Clujenii au fost invitați să ia parte la un eveniment emoționant, alături de asociația Open your Heart. Ca de fiecare dată, show-ul dorește să elimine barierele pe care societatea le are referitor la persoanele cu dizabilități.

12 persoane imobilizate în scaune cu rotile, alături de 12 persoane publice au prezentat diverse creații vestimentare. Sub genericul „Frumusețea stă în tine”, Atipic Beauty Fashion Show s-a desfășurat la Casino Parc Cluj Napoca – Centrul de Cultură Urbană.

Anișoara Mârza (Gog), o tânără sigheteancă imobilizată într-un scaun rulant, în vârstă de 26 de ani, absolventă a Facultății de Contabilitate și Informatică de gestiune, cochetează cu moda din anul 2013 și este model în cadrul proiectului Atipic Beauty încă de la prima ediție:

“Mă bucur că am reușit să fiu prezentă la fiecare eveniment și să fac parte din acest proiect din 2013. Ne-am bucurat de o prezență numeroasă, de oameni care ne susțin și care își doresc să schimbe prejudecăți alături de noi. Astăzi, am purtat cu mândrie o rochie semnată Tina Olari și am defilat alături de Oana Boc”.

În cadrul evenimentului prezentat de Cosmina Păsărin au avut loc și câteva concerte susținute de către Atac Band, Teodora Iacob și Miklos Roland.

Sebastiana Joicaliuc,
studentă anul I, Jurnalism, UBB Cluj-Napoca




[VIDEO] – „Floarea de Colț” a Sighetului a respirat cu… Ducu Bertzi (autor, Sorin Markus)

O seară minunată la Sighetu-Marmației în a doua zi a Galei Folk „Floare de Colț”, ediția a V-a!

(20.08.2017)

Autor (foto & video), Sorin MARKUS




Sighet, 18-20 august 2017 – Aeternus Maramorosiensis & Gala folk „Floare de Colț”

În perioada 18-20 august 2017, la Sighet se desfășoară Festivalul „Aeternus Maramorosiensis” (a VII-a ediție) şi Gala folk „Floare de colţ” (ediția a V-a), organizate de Consiliul Local, Primăria Sighet și Centrul Cultural.

PROGRAM:

VINERI, 18 august 2017
Ora 11:00 – Centrul Cultural Sighetu Marmației (str. Libertății nr.24/A) – Simpozion: “Sighetu Marmației între tradiţie şi modernitate“ (participă: Primarul municipiului Sighetu Marmației, membrii Consiliului Local, cetățeni de onoare ai municipiului, foști primari și membri ai Consiliului Local, personalități ale vieții economice, sociale și culturale din comunitate);

Ora 11:00 – 14:00 – Parcul Grădina Morii: instalarea taberelor cavalerești și a corturilor meșteșugarilor
Expoziția “Medievalum” : instrumente muzicale din epoca medievală, arme de foc (7 tunuri și 10 archebuze, cu muniția aferentă), arme cavalerești (120 de săbii din diferite zone ale Europei și din diferite perioade, halebarde, topoare, sulițe, săgeți, lănci, buzdugane, bice de luptă, etc.), dispozitive de tortură, dispozitive de protecție cavalerească: armuri, platoșe, coifuri, cămăși și glugi/cagule din zale, etc. (peste 450 exponate); Expoziția “Medievalum” cuprinde recuzita lui Sergiu Nicolaescu, comandată special pentru filmele: “Mihai Viteazul”, “Dacii și romanii” și “Nemuritorii”;

Ora 12:00 – deschiderea atelierelor de creație care își vor derula activitatea pe toata durata zilei;

Ora 13:00 – 14:00 – animații pentru copii;

Ora 14:00 – vizite în tabăra medievală;

Ora 16:00 – MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI  – Aleea pietonală – Bogdan Vodă –  Parcul “Grădina Morii“ (participă: oficialități, muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, Cnezii de Maramureș);

Ora 17:00 – 19:00 –  demonstrații cavalerești cu diferite arme medievale și inițieri în mânuirea diferitelor arme medievale pentru copii și adulți curajoși: săbii, topoare, bice de luptă, buzdugane, sulițe; lupte full contact între cavaleri cu armură; concursuri interactive pentru public cu premii simbolice; dansuri medievale de la curțile domnești; școală de dansuri medievale pentru toate domnițele din public; animații medievale – turniruri cavalerești între spectatori și cavaleri; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00 – Biserica Reformată – recital de muzică simfonică SZ.M. MUZIK – își dau concursul: prof. Ioan Szekely, prof. Malicski Cristian, elevul Andreica Claudiu;

Ora 18:00 – 22:00 – scena din Parcul Grădina Morii
– 18:30 – 19:00: recital formația ”Another rock summer”
– 19:00 – 19:45: concret prezentat de „Taraful Rutenilor”
– 20:00 – 22:00: formația pirotehnică Fire Dream și Paladinii De Terra Medies; concert medieval – simfonic.
Prezintă: Ioan Dorel Todea

SÂMBĂTĂ, 19 august 2017, Parcul Grădina Morii
Ora 14:30 – miniconcert Lupus Dacus & workshop: “Cum să înțelegem mai bine muzica medievală, veche de sute de ani”;

Ora 15;30: workshop-uri de lupte cavalerești și dansuri medievale;

Ora 16:30: vizită în tabără/satul medieval, fotografii, explicații; fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 17:00: dansuri medievale oferite de domnițe;

Ora 17:30: vizite în cadrul Expoziției “Medievalum”, unică în România, explicații pentru public, forografii cu veșmintele și armele expuse;

Ora 18:00: concursuri interactive pentru public;

Ora 18:30: “Asediul Cetății Sighet”: lupte cavalerești între paladini și localnici;

Ora 17:00: MAREA PARADĂ A FESTIVALULUI – Aleea pietonală – Bogdan Vodă, Parcul Grădina Morii (participă: muzicieni, trubaduri, menestreli, cavaleri, paji, scutieri, domnițe, meșteșugari, nobili, bucătari, voluntari, Cnezii de Maramureș); fotografii la “Oglinda fermecată“;

Ora 18:30 – scena din Parcul Grădina Morii
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”

Gheorghe Ștețca și folkiștii formați la Școala de Artă „Gheorghe Chivu”
Anghelina Iovdii – Botoș, Apșa de Jos, Ucraina
Mircea Baniciu & Vlady Cnejevici și Teo Boar
Alexandru Andrieș
Florin Săsărman și Vali Șerban
Daniel Iancu
Ștefania Iacob
Traian Cosma
Prezintă actorul Adrian Păduraru

DUMINICĂ, 20 august 2017
Ora 18:30scena din Parcul “Grădina Morii“
GALA FOLK “FLOARE DE COLȚ”
Parada costumelor medievale create de Casa de modă Ileana Vassiliev
Gheorghe Ștețca
Ducu Bertzi & friends (Irina Furdui, Constantin Neculae, Tavi Iacob)
Emeric Imre si Jimy El Laco
Alina Manole & band
Walter Ghicolescu
Dinu Olărașu și Titus Constantin
Prezintă actorul Adrian Păduraru
Închiderea Festivalului de muzică și artă medievală & folk – 2017

EXPOZIȚII DESCHISE ÎN TIMPUL FESTIVALULUI:
Muzeul Maramureșului (Piața Libertății nr. 15) – Expoziție de arme albe și de foc
Casa – Muzeu Ioan Mihalyi de Apşa – Breslele sighetene, expoziție documentară

ALTE EVENIMENTE
Târgul creatorilor de artă populară și de artizanat.

Sursă foto: Peter Lengyel & facebook




Sighet – Concursul de Interpretare și Arte Vizuale, ediția a XXV-a, și-a desemnat câștigătorii

Sâmbătă, 20.05.2017, la Școala de Muzică și Arte Plastice din Sighet, s-a încheiat, cu Gala Laureaților, Concursul de Interpretare Instrumentală și Arte Vizuale, ediția a XXV-a, la care au participat 180 de concurenți din România, Serbia, Ungaria si Ucraina.

„Ce rol are un concurs pentru micii elevi instrumentiști? Compararea cu alți interpreți, evaluarea și autoevaluarea progresului, socializare în mediul artistic, preluarea unor modele sau atitudini, toate acestea în condițiile unei remarcabile puteri de concentrare, fără de care munca depusă pentru asimilarea repertoriului ar fi inutilă. Am exclus, pentru concursul sighetean, concurența generată de ambițiile unor profesori (generate de sistemul de recompense care poate tulbura climatul strict artistic), deoarece spiritul acestei manifestări este dictat de generozitate și atitudine constructivă. Relativa austeritate financiară asumată de către organizatori (concursul fiind finanțat din sponsorizări și modice taxe de participare) mută finalitatea din zona beneficiilor materiale în cea a recompenselor morale și artistice.” , spune prof. univ. dr. Gabriel Banciu (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj – Napoca), președintele concursului.

La secțiunea Muzică, elevii Școlii de Arte din Sighet au obținut 15 premii I, 11 premii II, 7 premii III și 6 mențiuni. Marele Premiu a fost câștigat, în urma votului secret de Mare Alexandru Emil (chitară clasică) de la Școala Gimnazială „ELF” din Cluj Napoca.

NUMELE CLASA INSTR PROFESOR PREMIUL
1 Boboşan Iulia 0 Pian Agnes Gavaller I
2 Bococi Rada 0 Pian Gabriela Knobloch I
3 Stan Adriana I Pian Agnes Gavaller I
4 Boboşan Tudor II Vioară Alexandru Gavaller I
5 Drăguş Iulia Aurelia II Vioară Elza Berniczki I
6 Bidenci Claudiu Ştefan III Blockflöte Ioan Szekely I
7 Rogojan Mihai Ioan Ali III Vioară Antoneta Bodnar I
8 Semeniuc Sofia III Pian Cristina Fenici I
9 Turda Amelia III Vioară Alexandru Gavaller I
10 Drăguş Paul Lucas IV Vioară Elza Berniczki I
11 Turda Oana Daiana IV Pian Monica Chifor I
12 Herman Yanira V Vioară Alexandru Gavaller I
13 Giurgi Paul VI Chitară Rafael Fenici I
14 Ştefănescu Diana Nadir VI Pian Monica Chifor I
15 Spătaru Cosmin Aurelian VII Pian Monica Chifor I
16 Cojocărelu Aşer I Pian Cristina Fenici II
17 Mihalca Patric I Vioară Elza Berniczki II
18 Onujec Lucas I Vioară Elza Berniczki II
19 Ciceu  Mihai Marian II Vioară Nicolae Paraschiv II
20 Mihali Andreea II Pian Gabriela Knobloch II
21 Muntean Mirel Marian II Vioară Nicolae Paraschiv II
22 Pop Ştefan III Violă Antoneta Bodnar II
23 Zemba Karla Alexandra III Pian Iosif Cinthya II
24 Petrovan Rareş IV Pian Agnes Gavaller II
25 Vraja Alessandro Davide IV Pian Iosif Cinthya II
26 Bodnar Bianca VI Vioară Alexandru Gavaller II
27 Costin Lorena I Pian Cristina Fenici III
28 Bidenci Claudia II Pian Uliana Yurkuts III
29 Nemeş Dalia Petruţa II Pian Ladislau Korody III
30 Borcea Iunia III Pian Iosif Cinthya III
31 Turza Andrei III Vioară Antoneta Bodnar III
32 Pop Vasile VI Chitară Rafael Fenici III
33 Urda Adelina VII Pian Monica Chifor III
34 Chindriş Ana Maria II Pian Uliana Yurkuts M
35 Florea Paul Anton II Pian Monica Chifor M
36 Ieudean Paul II Pian Marina Miron M
37 Turc Raluca IV Pian Marina Miron M
38 Cuth Eliza V Vioară Antoneta Bodnar M
39 Kolozsvári Wilhelm VI Pian Ladislau Várady M

La secțiunea Arte vizuale, Școala de Arte din Sighet are 8 premii I, 8 premii II, 7 premii III, 4 mențiuni, un premiu special la pictură și tot un premiu special la grafică.

Mai multe informații găsiți accesând linkul: http://smapsighet.scoli.edu.ro/new-page-1.html




La EUROVISION 2017 a câștigat poezia (autor, Antonia Luiza Dubovici)

Anul acesta, la concursul muzical Eurovision a câștigat emoția și autenticiatea. Cea de-a 62-a ediție a concursului Eurovision a avut o încărcătură aparte. Pe fundalul unei atmosfere de poveste, Salvador Sobral a transmis din capitala Ucrainei, un mesaj profund, care se pare că a ajuns la inimile tuturor europenilor. „Iubind pentru amândoi”/ „Amar pelos dois” este mesajul cu care Salvador a „cucerit” Europa, demonstrând încă o dată că o inimă deschisă și pregătită pentru a dărui tot ceea ce este mai frumos face ca ecoul ei să răsune la unison cu ale tuturor celor care s-au săturat de conflicte, ură, ignoranță.

Transmițând un mesaj profund umanitar, interpretul a declarat:
„Când mi-am dat seama că o să ajung aici imediat m-am gândit la refugiați, pentru că ei vor să scape de moarte. Să nu greșiți. Acești oameni nu sunt imigranți, ei sunt refugiați, încearcă să scape de moarte”.

Așadar, Salvador și-a spus nu doar propria-i poveste ci și povestea unei comunități mai mari, povestea unei lumi, din inima unui singur om.

Și România s-a putut lăuda cu o prestație de zile mari, clasându-se pe locul 7, cu melodia „Yodel It” fiind printre favoriții publicului european.

Antonia Luiza Dubovici




Aurelia Vișovan și Can Ҫakmur promit o seară magică!

Recitalul internațional care va avea loc vineri, 24 martie, de la ora 19.00 la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică Sighetu – Marmației, va aduce pe scenă doi tineri pianiști europeni, talentați și multipremiați. Pentru a vă stârni interesul pentru acest spectacol de excepție care, în mod sigur, va epuiza biletele puse în vânzare, vă prezentăm biografiile celor doi artiști: Aurelia Vișovan (Sighet, România) și Can Ҫakmur (Turcia).

Aurelia Vișovan s-a născut la Sighetu – Marmației și a început studiul pianului la vârsta de 5 ani sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Și-a continuat studiile la Cluj la clasele profesoarelor Gerda Türk și Adriana Bera, iar în 2017 a absolvit cu nota maximă Universitatea de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu profesorul Martin Hughes și clavecin cu profesorul Gordon Murray. Câștigătoare a peste 20 de premii I naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori precum: Mihail Agafița, Horia Andreescu, Cristian Brâncuși, Gheorghe Victor Dumănescu, Wolfgang Hentrich sau Cristian Mandeal. În 2013 pianista și – a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând concertul nr. 2 de P.I. Ceaikovski alături de Das Sinfonie Orchester din Berlin, condusă de Stanley Dodds. Activitatea concertistică a pianistei se întinde din România până în țări precum: Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia sau Japonia. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul “Santa Cecilia” din Porto, Premiul I la Concursul “Ciudad de Huesca” din Spania, Premiul III și Premiul Special “Muzică Contemporană” la Concursul “Jean Francaix” de la Paris și Premiul II la Concursul Internațional de Clavecin „Paola Bernardi” de la Bologna.

Aurelia Vișovan este foarte activă în domeniul muzicii de cameră, înregistrând recent, împreună cu Vera Karner și Dominik Wagner un CD pentru firma Berlin Classics, iar în calitate de clavecinistă colaborează regulat cu ansamblul baroc „Orchester 1756” la Viena.

CD-ul de debut al Aureliei Vișovan va fi lansat în 2017 și va conține patru lucrări interpretate pe patru instrumente diferite (trei piane istorice și un pian modern).

Can Ҫakmur s-a născut la Ankara în 1997. Primele sale impulsuri muzicale le-a primit de la pianiștii Emre Sen, Marcella Crudeli și Jun Kanno, iar din 2010 a participat la diverse cursuri de măiestrie unde a lucrat, printre alții, cu artiști precum Ewa Kupiec, Arie Vardi sau Alan Weiss. În prezent își urmează studiile la Hochschule für Musik Franz Liszt din Weimar, la clasa profesorului Grigory Gruzman, studiind în paralel cu Diane Andersen în Belgia. În 2012 a câștigat premiul I la cel de-al XXII-lea Concurs Internațional de la Roma și din același an începe să ia parte la festivaluri internaționale de muzică precum Antaliya Piano Festival, Bodrum D – Marin International Music Festival sau Notti Romana al Teatro di Marcello. Can Ҫakmur a fost acceptat în 2013 în proiectul „G&S Pekinel Young Musicians on the World Stages” și a câștigat în același an premiul EMCY și bursa pentru Academia PIANALE Junior. În 2014 este selectat ca „Tânăr muzician al Anului” în cadrul „Donizetti Classical Music Prizes”, în Turcia și a câștigat premiul III și Premiul Special Bartók la Concursul pentru tineri pianiști „F. Liszt” de la Weimar. Tot în 2014 a fost invitat să cânte în concertul de deschidere a sezonului Orchestrei de Stat din Eskisehir, Turcia, iar în 2015 a inaugurat cea de-a 43-a ediție a Istanbul Music Festival. În sezonul 2015-2016, Can Ҫakmur a cântat în săli precum Eindhoven Muziekgebouw, Albert Long Hall Istanbul sau CRR Hall Istanbul.

În calitate de bursier al proiectului „Young Musicians on the World Stages”, Can Ҫakmur este sprijinit de TUPRAS (Turkiye Petrol Rafinerileri A.S.).

Echipa „Salut, Sighet!”

sursă foto: facebook




Recital Internațional de Pian: Aurelia Vișovan (România) și Can Çakmur (Turcia)

Clubul Rotary Sighet vă invită, vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică, la Recitalul Internațional de Pian susținut de sigheteanca Aurelia Vișovan și Can Çakmur din Turcia.

Pianista Aurelia Vișovan s-a născut la Sighet și va împlini anul acesta 27 de ani. A fost eleva profesorului Monica Chifor, clasele I – VI (în perioada 1995 – 2002), apoi a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj Napoca.

Este absolventă a Conservatorului “Gheorghe Dima” din Cluj și din anul 2016 doctorand la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și -a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria). A câștigat numeroase premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Zilele acestea se află la Ankara, unde susține o serie de concerte alături de pianistul turco – german Can Çakmur. Săptămâna viitoare (21 martie 2017) Aurelia Vișovan va susține un concert la Ateneul Român. Interpretează în special lucrări de Mozart și Chopin, dar și compoziții de autori ai secolului XX.

Prin familie, profesori, prieteni este legată sufletește de Sighet. Concertul de acasă, din Sighet, este un mesaj de respect și recunoștință pentru valorile comunității în care și-a descoperit pasiunea pentru muzică, pentru pian.

(Preț bilet: 10 lei; elevii și studenții au reducere – 5 lei. Biletele se găsesc la Școala de Muzică)

Echipa Salut, Sighet!




Merită văzut „La La Land”?

La La Land este scris şi regizat de Damien Chazelle, regizorul de 32 de ani care a reuşit să ia în 2015 cu Whiplash, 3 premii Oscar şi un Glob de Aur plus multe alte premii. Se pare că povestea se repetă cu ultimul film al regizorului, cel din 2016 – La La Land – care are, deocamdată, nu mai puţin de 172 de premii şi 227 nominalizări. Este de aşteptat să aibă succes şi la Gala Oscar, dar asta vom vedea cu exactitate duminică noaptea începând cu ora 2:00.

Se spune: „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”, dar nu aş spune acest lucru despre filmul cu sute de premii şi nominalizări. Are mai multe elemente care îndreptăţesc aceste premii deşi, dacă vrei, îi poţi găsi şi neajunsuri. Pentru mulţi, faptul că e muzical e o barieră de netrecut. Dar e doar o prejudecată. Apoi comparaţia cu alte muzicaluri celebre pe care, dacă eşti cinefil, o faci vrând nevrând: West Side Story, The Phantom of the Opera, My fair Lady, Swing Time, Shall we dance, Moulin Rouge

Pentru a fi mai uşor, am făcut o listă cu ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut. Poate vă ajută să vă hotărâţi să vizionaţi cel mai premiat film din 2016. Şi după noaptea de duminică, poate şi din 2017.

Ce mi-a plăcut: Ryan Gosling, jazzul, chestiile siropoase şi muzicale, rolul pe care l-a făcut Emma Stone, rochiile ei (mai ales cea galbenă), apusurile de soare, că se ascultă viniluri, acordurile de pian care răsar de oriunde, dansul printre stele, că are o anume poezie, felul cum sunt filmate secvenţele de parcă te-ar lua la dans, localurile de jazz, idealismul plin de speranţă, jocul de la sfârşit de-a „ce-ar fi fost dacă” (de fapt mi-a plăcut tot sfârşitul, mai degrabă cum a fost realizat decât ca desfăşurare a evenimentelor, dar asta e altă poveste) şi, nu în ultimul rând, ideea care e veche ca jazzul, dar nu se învecheşte niciodată, cum că trebuie să-ţi urmezi visul, să lupţi pentru el şi că visătorii vor exista mereu, nesăbuiţi pentru restul lumii, deranjanţi chiar, dar cu atât mai importanţi.

Ce nu mi-a plăcut: freza şi pantofii lui Ryan Gosling (de fapt aveam pretenţii mai mari de la el şi în ceea ce priveşte rolul), faptul că banii nu reprezintă o problemă decât în teorie, lucru ce face evenimentele neverosimile, conversaţiile de la masă, faptul că cei doi par nişte Fred şi Ginger de mâna a doua, povestea în sine care altora le poate părea interesantă şi un paradox. Explic. Iubirea a fost sacrificată pentru împlinirea visurilor individuale. Visătorii nu cred în asta. Visătorii cred că iubirea învinge tot. Dar, pe de altă parte, iubirea lor rămâne ca în Casablanca (deşi e departe de a fi acelaşi lucru), îngheţată în timp şi deci, eternă, nu se dezvoltă, nu scade, nu creşte, este mereu tânără. Dar el pare la sfârşit însingurat iar ea plină de regrete.

Cu siguranţă sunt filme mai bune decât La La Land. Poate chiar printre cele nominalizate la Oscar. Dar faptul că lasă loc pentru evadare din prea mult real, că e plin de muzică, vis şi iubire îl face favorit în cursa pentru cel mai bun film al anului 2016. Dacă merită văzut? Da, merită! Măcar pentru a spune „Nu mi-a plăcut” în deplină cunoştinţă de cauză.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet




Pe unde ne-am putea „pierde” timpul în 2017 (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Sebastiana JoicaliucAșadar a mai trecut un an și 2017 a început în forță, așa cum se cuvine, cu…mult timp liber. Însă, dacă ești student sau cel puțin elev, știi prea bine că timpul liber nu există, ci se face. Pentru că, din proprie experiență, sunt bună la rezolvat o singură problemă de matematică ce sună cam așa: „Atunci când ai de citit (5 cărți+10 eseuri) și ai de făcut (3 proiecte (powerpoint+word) + studii de caz) +( fișe biografice + subiecte de bac + ore în particular) x (multe/foarte multe) dureri de cap = La ce serial ar trebui să mă uit?”

Fie că ești un consumator înrăit de seriale, meciuri de FIFA sau îți faci veacul în baruri postând pe facebook despre cât de bine îți merge, am pregătit aici câteva locuri în care, cu siguranță ai prefera să îți „pierzi” timpul în loc să îți faci tema la mate sau să stai pe capul alor tăi toată vacanța de vară.

1. Pe primul loc e festivalul meu de suflet, Electric Castle.

Electric Castle se va desfăşura în 2017 în perioada 12-16 iulie la Castelul Banfy din Bonțida, un sat anonim până nu demult de lângă Cluj, festival care s-a lăudat de-a lungul vremii cu artiști uriași precum: Die Antwoord, Skrillex, The Prodigy și, pentru acest an, se-anunță Alt J, în principiu ai cam toate genurile de muzică laolaltă. Săracii oameni, organizatorii, tot schimbă data sperând ca măcar anul ăsta să nu lovească potopul. Pe lângă peisajul superb de care ești înconjurat, castelul, care găzduiește acum labirinturi cu fum în care îți pierzi capul și săli de jocuri, cu tot cu potop, noroi, ploaie şi frig, mi-a oferit una dintre cele mai frumoase experiențe pe care ar trebui să o simți pe pielea ta măcar o dată în viață. Aici am văzut că nu contează în ce condiții trăiești timp de 4 zile, atâta timp cât ești cu oamenii care trebuie, ascultând și bucurându-te de muzică bună și o anume atmosferă pentru care ai venit până la urmă. O să întâlnești tot felul de persoane, de la ăla care e îmbrăcat ca în club, deși ești în plin câmp, și plânge când a venit ploaia, până la ăla care stă la o singură scenă 24/24 ca să își alinieze chakrele, dar nici unul dintre ei nu o să vină la tine să te înjunghie cu o furculiță de plastic sau să îți vomite pe spate în timp ce îți legi șireturile, ci, maxim, o să se țină de tine jumate de drum să se plangă că “frateeee, ăia de la magazin nu aveau bere cu aromă de varză, în ce lume trăim?”.

În concluzie, un big thumps up, du-te că-i fain!

2. O să vă vorbesc acum puțin despre un festival la care am fost doar anul trecut, însă funcționează de ceva timp, căpătând și el proporții.

Mioritmic se desfășoară în perioada 7-9 octombrie pe Aleea Muzeului Etnografic în Cluj, adică foarte aproape de pădurea Hoia Baciu. Se autocaracterizează drept “Un festival de muzică electronică de avant-gardă, găzduind o selecție inovativă de artiști”. Spre deosebire de alte festivaluri de muzică din România, acesta se pare că găzduiește un teren foarte fertil pentru muzica electronică underground, promovând DJ cunoscuți în mare parte doar de fanii înrăiți, dar nu numai, ai acestui gen de muzică, cum ar fi: Rhadoo, Raresh, PetreInspirescu. Mioritmic încearcă și reușește să păstreze vie tradiția și să mențină publicul român pasionat, orientat spre talentele locale. Acesta este organizat de Club Midi, primul loc din Transilvania destinat exclusiv acestui gen muzical. Cât despre oameni, oricât de frumoși ar fi și ei, nu prea o să apuci să îi vezi pentru că o să dansezi cu ochii închiși toată noaptea, crede-mă. Cred că e locul perfect unde ai putea să mergi și singur, asta dacă nu prea îți mai suporți prietenii, căci fiecare își vede de viața și vibeurile proprii acolo.

Așa că, încă un big thumbs up pentru voi, ăștia, amatori de experiențe complete și lumini care îți dau ochii peste cap. Du-te și aici că-i fain!

3. Al treilea festival este unul de hipioteală maximă, dacă cele doua de mai sus nu au fost de-ajuns. Aș vrea să îl laud, însă nu pot să o fac din proprie experiență, pot să spun doar că laudele aduse acestui loc m-au făcut să vreau să pot să mă teleportez la vară. Am intrat pe pagina oficială a site-ului unde am găsit o descriere care mi-a gâdilat simțurile: “Dacă îți place să simți iarba umedă sub picioare, să respiri aerul proaspăt al pădurii și să dansezi sub cerul înstelat, tot ce mai ai nevoie este un vibe minunat care să îți facă experiența complementară”.
Waha s-a desfășurat anul trecut în perioada 21-25 iulie și e, și el, un festival underground, fapt pentru care prietenul meu s-a supărat că scriu despre el, asta doar ca să nu apară acolo oameni care nu au de-a face cu atmosfera locului, și-l înțeleg perfect, însă, mi-a spus, totuși, ce l-a făcut să se reîntoarcă acolo în fiecare an: ”Cel mai mult mi-au plăcut oamenii, sunt oameni foarte faini şi vin din diverse colțuri ale lumii, în Transilvania. Totul se petrece în mijlocul naturii, nici măcar semnal la telefon n-ai, fiind la câțiva kilometri de civilizație. Ai acolo tot ce îți trebuie, inclusiv mâncare bună făcută pe loc. Am văzut de la muzica electronică, la live acturi, cinema în aer liber, chilling și healing area și chiar o zonă destinată exclusiv copiilor.”

În concluzie, du-te la Waha, dar nu merge aici doar ca să-ți pierzi timpul, aici du-te ca să-l simți. Ah! Și nu le strica vibeul oamenilor dacă afli doar în momentul în care ai ajuns în poienița fermecată că Bear Grylls-ul tău interior nu poate suporta 5 zile fără telefon! Dacă e așa, ia-te și du-te la Untold!

Și, ca să rămânem în același ton, am să-i mai citez pe cei de la Waha încă o dată:
“Noi dansăm pentru pace, iubire și fericire, dar, cel mai important, noi dansăm pentru că putem!” So, dance first, think later. It’s the natural order.

Autor, Sebastiana Joicaliuc

(elevă, clasa a XII-a E, C. N. „Dragoș Vodă”)

sursă foto: http:// electriccastle.ro