INTERVIU – Fotbalistul sighetean George Gavrilaș, pe treptele afirmării

De-a lungul timpului urbea de pe malul Izei a dat sportului adevărate valori, confirmându-se faptul că Sighetul are un potențial de netăgăduit. Printre cei care se află în plină ascensiune se numără și tânărul fotbalist George Gavrilaș. La cei 26 de ani pe care îi are a ajuns să acumuleze rezultate dintre cele mai bune.

Liviu Șiman: Cum ai ajuns să practici fotbalul?
George Gavrilaș: Inițial, deoarece aveam rudenii care activau în box, mama m-a trimis la o sală de box în ideea să îmbrățișez această disciplină sportivă. După ce am văzut cum decurge un antrenament mi-am spus că boxul nu este de mine. Am început să joc fotbal de la vârsta de 7 ani la imboldul dat de către fratele meu, Tudor. Acesta era pregătit de regretatul antrenor Lulu Stan. Deoarece fratele meu juca pe post de atacant și neavând portar am ajuns și eu să joc sub îndrumarea antrenorului Lulu Stan. După o perioadă, fiind junior, am plecat la “Luceafărul Dej’’, unde am continuat junioratul de la vârsta de 12 ani până la 19 ani.

Liviu Șiman: Cum a fost la Dej?
George Gavrilaș: După ce am trecut probele de joc, cei de acolo au decis să rămân la Centrul de Copii Și Juniori. După 4 ani am intrat la Unirea Dej.

Liviu Șiman : Tot în intervalul de timp petrecut la Dej exista posibilitatea să fii selecționat la „A.C. Milan”?
George Gavrilaș: Da. A venit o echipă de scouteri din Italia. M-au urmărit cum joc timp de 2 săptămâni, după care și-au dat avizul pentru a fi transferat. Din păcate, cele două cluburi nu s-au înțeles și am rămas acasă.

Liviu Șiman: Ce a urmat după Dej?
George Gavrilaș: În anul 2009 am venit la „F.C. Baia Mare”. După o perioadă mai scurtă de timp am plecat la „Astra Giurgiu”. Am jucat pentru un timp și la „F.C. Brăila”, fiind împrumutat la această echipă.

Liviu Șiman: Cum ți s-a părut la „Astra”?
George Gavrilaș: La ’’Astra’’ am găsit cu totul altceva față de Dej. Difereau foarte mult condițiile de joc și antrenament, în sensul că erau mult mai bune.

Liviu Șiman: Care a fost meciul de debut la „Astra”?
George Gavrilaș: Am debutat într-un meci jucat cu „Universitatea Cluj’” într-o atmosferă aparte. A fost un debut fericit. Am câștigat meciul cu 3-1.

Liviu Șiman: Cu care dintre colegii tăi de echipă te înțelegi mai bine ?
George Gavrilaș: Suntem o echipă unită. Nu pot zice că mă înțeleg mai bine cu unul decât cu altul. O relație mai aparte, să zic așa, am avut-o cu William De Amorim (acesta joacă în prezent la „Steaua’’ n.red.). Am fost colegi de cameră 5 ani.

Liviu Șiman: Care sunt calitățile pe care trebuie să le posede un portar de fotbal?
George Gavrilaș: Capacitate de muncă enormă, dublată de responsabilitate.

Liviu Șiman: Cum relaționezi cu antrenorul Marius Șumudică?
George Gavrilaș: Ne cunoaștem încă dinainte să devină antrenor. El a avut un rol foarte important în formarea mea.

Liviu Șiman: Recent ai avut un eveniment ferict în viața ta. Despre ce este vorba?
George Gavrilaș: Anul 2016 a fost un an foarte bun pentru mine. Pe lângă câștigarea „Super Cupei României” m-am și căsătorit. Așteptăm deja și un copil.

Liviu Șiman: Crezi că fotbalul poate fi un element benefic în procesul de formare/dezvoltare psiho-somatică a generației tinere?
George Gavrilaș: Cu siguranță. Din păcate, copiii nu prea ies la joacă pentru a bate mingea, ori să practice alte sporturi. Cred că ar fi benefică suplimentarea orelor de pregătire fizică în cadrul instituțiilor de învățământ, chiar să devină obligatorii. Mulți se eschivează și de la ora de sport.

Liviu Șiman: Ce îi sfătuiești pe tinerii care vor să îmbrățișeze fotbalul, în special pe cei care vor să devină portari?
George Gavrilaș: În primul rând să dea dovadă de seriozitate însoțită de multă determinare, antrenamente multe.

Liviu Șiman: Ce rol are familia în procesul de formare/dezvoltare a unui fotbalist?
George Gavrilaș: Un rol foarte important. Nu aș fi reușit să fac nimic fără sprijinul familiei mele, care m-a susținut și mă susține în continuare în tot ceea ce fac. Îmi aduc aminte de o fază de la meciul de debut când am jucat cu „Universitatea Cluj’’. S-a executat o lovitură liberă din lateral. Am ieșit pe centrare și am boxat mingea, după care a venit un jucător de la „Universitatea Cluj” și m-a lovit. Am căzut la pământ. Era pe final de meci. Tata era în tribună și când m-a văzut la pământ a s-a speriat foarte tare. Nu este prea plăcut să-ți vezi copilul în asemenea ipostaze. Nu pot să nu amintesc de sprijinul primit din partea soției mele, Corina, căreia îi mulțumesc că mă înțelege și-mi este alături.

Liviu Șiman: Crezi că la Sighet se mai pot forma fotbaliști de valoare?
George Gavrilaș: Desigur. Sighetul a dat de-a lungul timpului jucători de mare valoare. Sunt convins că la Sighet se poate face performanță dacă se și vrea acest lucru.

Liviu Șiman: Păstrezi contactul cu fotbalul sighetean?
George Gavrilaș: Da. Apreciez eforturile pe care le fac unii și care vizează pregătirea copiilor și a juniorilor. Aici îl amintesc pe domnul antrenor Neluțu Hotea, care dă dovadă de multă implicare în formarea noilor generații de fotbaliști sigheteni.

Liviu Șiman: Ce proiecte de viitor ai?
George Gavrilaș: Mai am o jumătate de an contract cu „Astra”. Aștept să se încheie contractul și voi vedea ce voi face. (interviul a fost realizat la finele anulu 2016. Recent George a plecat, înainte de expirarea contractului, la F.C. Voluntari, existând un acord între cele două echipe n. red.)

Liviu Șiman: Îți dorești să joci la o echipă din străinătate?
Geeorge Gavrilaș: Da. M-au contactat câțiva impresari și, cine știe, poate voi pleca și la o echipă din afară.

Liviu Șiman: Cum îți petreci timpul liber?
George Gavrilaș: Ies cu soția la plimbare. Mai mergem pe la familia soției.

Liviu Șiman: Ai vreun model de portar care te inspiră?
George Gavrilaș: Favoritul meu este Oliver Kahn.

Liviu Șiman: Ce echipă din afară îți place?
George Gavrilaș: Real Madrid.

Liviu Șiman: Îți mulțumesc, George, pentru interviul acordat și-ți doresc să reușești să joci la o echipă din afară și să ai rezultate dintre cele mai bune.
Geeorge Gavrilaș: Vă mulțumesc și eu și vă asigur, indiferent unde voi juca, că voi fi mereu aproape de sighetenii mei dragi!

Autor, Liviu Șiman




Ziua Internațională a Limbii Materne marcată la Sighet

Ziua Internațională a Limbii Materne a fost sărbătorită în Sighetu Marmației, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, în cadrul Proiectului educațional județean ”Omagiu Limbii Materne” inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Marți, 21 februarie, la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” au avut loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Limbii Materne. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației și a avut ca obiectiv principal promovarea diversității cultural-lingvistice din județul Maramureș, deoarece acțiunile ce promovează diseminarea limbilor materne servesc nu doar scopul încurajării diversității lingvistice și educației multilingve, ci ajută și la dezvoltarea conștiinței tradițiilor lingvistice și la dezvoltarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au debutat la ora 9.30 în sala de festivități a liceului, cu prezentarea obiectivelor și a grupului țintă și au continuat cu vizitarea expoziției de preparate culinare care s-a desfășurat pe două componente: elevii Liceului Pedagogic ”Taras Șevcenko” au pregătit preparate culinare tradiționale specifice minorităților din România: ucraineni, maghiari, germani, polonezi, sârbi, rromi, turci, slovaci, ruși lipoveni, iar elevii școlilor participante la proiect au pregătit și expus preparate tradiționale ale etniei din care fac parte. Manifestarea a cuprins și prezentarea costumelor populare, dar și a unor obiecte tradiționale ale fiecărei etnii. Spectacolul de gală s-a desfășurat la sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu”, de la ora 12.30 și a debutat cu discursurile oficialităților prezente: domnul Gheorghe Andrasciuc, inspector școlar general adjunct, domnul Horia Scubli, primar al Municipiului Sighetul Marmației, doamna Elvira Codrea, consilier MEN pentru minoritatea ucraineană și polonă, domnul Dan Pralea, director al Centrului Cultural Sighet. Sărbătoarea a strălucit prin cântecele, dansurile și momentele artistice pregătite de elevii școlilor implicate în proiect, ilustrând cu desăvârșire și candoare unitatea care ne unește prin diversitate: Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, Școala Gimnazială Nr. 10, Sighetu Marmației, Liceul Teoretic ”Leowey Clara”, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială Rona de Sus, Școala Gimnazială Valea Vișeului, Școala Gimnazială Bistra, Școala Gimnazială Remeți, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa, Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Școala Gimnazială Repedea, Școala Gimnazială Ruscova, Grădinița ”Otilia Cazimir” Baia Mare, Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte.

Proiectul educațional ”Omagiu Limbii Materne” s-a desfășurat în cele mai bune condiții și datorită sprijinul financiar acordat de Rotary Club Sighetu Marmației.

Sursa: prof. Emilia Codrea (Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”)




Tinerii interactieni sigheteni readuc cinematografia în oraș!

Harry PotterUn alt proiect îndrăzneț al Clubul Interact Sighet a debutat vineri, 17 februarie. Membrii clubului s-au gândit cât de mult lipsește orașului un cinematograf și au venit cu ideea de a improviza un mini cinematograf, unde își propun să proiecteze, săptămânal, filme. Au început cu seria de filme Harry Potter, o alegere foarte bine primită de sigheteni, după cum mărturisește Antonia Hosu, președintele în curs al clubului.

La această primă proiecție au participat în jur de 50 de persoane care au primit în schimbul biletului în valoare de 10 lei, suc și popcorn. Banii încasați au fost folosiți pentru achitarea licenței pentru filme urmând ca pe viitor, în funcție de succesul proiectului, aceștia să fie o sursă de finanțare pentru alte activități propuse de membrii clubului, sau de sigheteni.

Pe această cale, Clubul Interact Sighet vă invită să luați parte la cea de-a doua proiecție de film din seria Harry Potter, vineri, 24 februarie, ora 18:30 la Galeria de artă Vassiliev, gazdă a acestui proiect deosebit!

Camelia Pesek




Ai carte, ai parte! (autor, Carolina Burcuș)

Carolina Burcus

Recenzie: „Matilda”, de Roald Dahl

„Matilda” este una dintre binecunoscutele opere ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii.

Este vorba despre o fetiță pe nume Matilda. Părinții ei nu o susțin în cultivarea cunoștințelor sale, încurajând-o să stea să se uite la televizor în loc să citească, sau să mănânce chipsuri în loc de mâncare, și multe altele. În schimb, mica perseverentă ajunge să citească toate cărțile din casă și, după ce epuizează toate volumele, este nevoită să meargă la bibliotecă. Se familiarizează cu această metodă, iar bibliotecara, văzând-o des, consideră că ar trebui trimisă la școală. După un timp ajunge și acolo, unde domnișoara Honey devine noua familie a Matildei.

Oportunitatea de a învăța nu este la îndemâna tuturor, dar Matilda arată că dorința arzătoare și perseverența duce omul pe cea mai înaltă culme a vieții, educația. Trebuie să profităm de ocazia noastră deoarece aceasta s-ar putea să nu se întoarcă… Educația nu este doar un cuvânt pe hârtie, este puterea reală a cuiva. Pare neînsemnată, dar ea ghidează un suflet prin ploaie, noroi și zile senine. Se bazează pe ea și sentimente: a iubi, a fi fericit, educat…

Matilda reprezintă acel tipic suflet pierdut, pierdut printr-o mare de fețe, având părinți needucați, care nu pun preț pe învățătură, dar, totuși, reușește să străbată oceanul de năravuri și să ajungă la capătul luminos și pur… capătul educat.

Vă recomand să citiți cartea. Personal, mi-a plăcut foarte mult. Consider că este genul de carte ”pentru copii”, care înseamnă ceva și pentru adulți. Așa că, NU UITAȚI, perseverența și speranța, valorează mai mult decât o mie de cuvinte, după cum bine se știe: ”Speranța moare ultima!”.

Carolina Burcuș

clasa a V-a, C.N.”Dragoș Vodă”




O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Municipal Sighet

Spitalul Municipal Sighetu Marmației dorește să încurajeze oamenii să doneze voluntar sânge și vă aduce la cunoștință că în data de 07.03.2017, între orele 09:00-11:00, în incinta LABORATORULUI DE ANALIZE MEDICALE din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației se va desfășura o noua Campanie de donare de sânge.

Este prima campanie de acest fel din Sighetu Marmației, din acest an. Și pentru că e în apropierea zilei de 8 Martie, vă invităm să fiți alături de noi și în această campanie. Donarea de sânge poate fi un altfel de cadou pentru cea pe care o iubiți, mamă, fiică, soră, iubită, prietenă, sau pur și simplu o colegă.

Majoritatea spitalelor din România se confruntă cu o acută lipsă de sânge. Potrivit statisticilor, doar 2 din 100 de români donează sânge în fiecare an. Așadar, dacă vrei într-adevăr să ajuți și tu, nu mai amâna momentul, deoarece chiar de tine poate depinde viața unui om. Să donezi sânge este un gest frumos pe care trebuie să-l faci cel puțin o dată în viațî. Centrele medicale au nevoie în permanență de sânge. Cu cât există mai mulți oameni dispuși să doneze sânge, cu atât mai mulți pacienți vor avea șanse să se însănătoșească mai repede. Donarea de sange este un exemplu de altruism și umanitate. Ce poate fi mai uman decât o persoana care donează sângele său unui necunoscut? Să nu uităm că sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs și nu poate fi obținut decât prin bunăvoința celui de lângă noi. Va mulțumim!

Comunicat Spitalul Municipal Sighet




Byron, gamerii și poezia (autor, Antonia Dubovici)

Un nou joc pe computer și-a propus ceva cu totul inedit, nici mai mult nici mai puțin decât de a transforma gamerii în scriitori. Exact, ați citit corect. Poate vă întrebați ce pot avea în comun jocurile video cu scrisul? Și eu m-am întrebat același lucru, iar răspunsul creatorilor jocului a fost genial. Ei s-au gândit să pună în aceeași încăpere literatura și jocurile video. Așa a fost creat “Elegy for a Dead World”, care nu întrunește caracteriticile unui joc clasic pe computer, deoarece aici ești mai degrabă invitat să explorezi lumi care au dispărut, având ocazia de a scrie povești, poeme sau cântece.

Ți se dă un scenariu, iar tu ai ocazia de a-ți folosi și dezvolta abilitățile artistice pentru a putea parcurge itinerariul jocului. Acest joc, sau mai degrabă tărâm de explorare virtuală este inspirat din poemele lui Byron, Keats și Shelley, aducând în fața curiosului o atmosferă cu o încărcătură aparte, cu rolul de a induce gamerul/călătorul într-un mediu propice creației artistice.

“Elegy for a Dead World” este de fapt un soi de instruire mentală și spirituală în care nu lipsesc provocările pentru a trece la următorul nivel, fiind invitat să-ți pui serios mintea la contribuție. Finalul călătoriei îți oferă posibilitatea de a-ți împărtăși povestea/poemul cu alți jucători sau chiar posibilitatea de a-ți publica cele mai interesante tentative scriitoricești.

Pare interesant? Dacă da, pe câți dintre voi v-a făcut deja curioși?

Antonia Luiza Dubovici

Surse:
http://bigthink.com/design-for-good/experimental-game-turns-players-into-poets-and-writers?utm_campaign=Echobox&utm_medium=Social&utm_source=Facebook#link_time=1479481712
http://www.dejobaan.com/elegy/




Talentul și pasiunea (autor, Andreea Șofineți)

Andrea SofinetPoate că nu sunt scriitor, dar un sfat bun ajută pe oricine. Astăzi o să vorbim despre talent și pasiune, iar mâine poate cineva chiar va avea ambiția să facă ceea ce eu am scris.

În spatele fiecărei persoane există acel ceva care ne deosebește de toți și de toate: talentul sau pasiunea. Talentul este modul prin care ajungem să ne luminăm și să ne descoperim singuri destinul. Nu renunța la el, dacă îl ai, ci continuă să progresezi și gândește-te că faci parte din acei puțini oameni care își creează o viață în care fac ceea ce le place. Poate că nu mulți își vor da seama ce înseamnă să lucrezi toată viața într-un loc fără să-ți placă ceea ce faci, nevoit să te duci în acel loc în care nu vezi în jurul tău decât obligații. Află că nu trebuie să ai o stare financiară foarte bună ca să ajungi cineva în viață, ci să lași în urmă amprenta ta și, poate curajul cu care ai luptat tu, îi va motiva și pe alții.
Încredere, pasiune, exercițiu, curaj, asta înseamnă dorință adevărată. Încă un lucru important pe care nu trebuie să-l uiți, este să riști, chiar dacă de cele mai multe ori vei eșua. Tot ce trebuie să știi este că va veni și ziua în care va exista cel puțin o reușită care, este puțin spus, poate va fi primul tău pas spre o viață în care îți folosești din plin talentul sau pasiunea. Poate că tu ești jos, dar visul tău poate ajunge la extreme! Crede și vei reuși, acesta este mesajul meu!

Două citate care, poate, te vor ajuta:
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia) și „Nici un lucru măreț din lume nu a fost realizat fără pasiune.” (William Curtis)

Andreea Șofineți

(clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș- Vodă”)




Povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte, în spital…

Puiul de om aleargă după mama lui, prinsă cu serviciul. Stă într-un colț de masă și-și face temele, răspunde dacă îl întrebi, în rest e serios. Nu prea îi place mâncarea, numai dulciurile. E iarnă afară, dar el are obrajii ireal de albi, e ager, iar ochii mari te urmăresc în tăcere. Noi, adulții ăștia serioși, îl mai băgăm în seamă din când în când. Și-atunci râde și are chef de povestit. E bucuros că vine vacanța de iarnă și Moșul și zăpada. E băiat mare și e la școală, are responsabilități.

Vacanța e pe sfârșite, dar, din păcate, puiul de om despre care tocmai scriu, nu merge iar la școală sau mai exact nu la cea cu care este el obișnuit, nu se întâlnește cu doamna învățătoare și cu colegii pentru a povesti și el câte a făcut în vacanță și câte i-a adus lui Moșu. De ce? Pentru că nu se știe ce ursitoare rea a decis altfel, iar oamenii aceia mari, îmbrăcați în halate albe, i-au găsit o boală, leucemie. Cum așa, dintr-o dată? El era doar puțin obosit și mai mult semăna totul cu o răceală. Dar uite că el ia drumul Clujului, la o altfel de școală, mai dură, mai aprigă, în care calificativul nu mai e bine, foarte bine, satisfăcător ci e balanța între a fi și a nu fi. E școala în care nici un părinte nu ar dori să-și înscrie vreodată copilul, dar care, din păcate, e plină mereu și, în care, fiecare își joacă șansa. Uite că pentru el vacanța nu e gata, cu toate că îl așteaptă toate cărțile și caietele și doamna învățătoare.

Puiul de om nu înțelege de ce până ieri putea să alerge vesel afară și acum are voie doar între patru pereți. De ce este amorțit și i se fac tot felul de analize, de ce mama plânge pe ascuns și de ce tati a rămas acasă. De ce nu mai poate să meargă la mami la serviciu să o aștepte? De ce nu mai poate șă-și facă temele, să meargă la școală? Uite, acum trebuie să-și radă și părul, pentru a-i crește altul mai puternic, dar asta doar după ce oamenii cei mari, în halate albe, o să-i termine ședințele de chimioterapie. Uite că și mama se joacă. Și-a pus mască atunci când stă cu el. Și e tristă. Și el trebuie să mănânce și lucruri ce nu- i plac lui. El vrea să alerge, dar nu poate.

Povestea aceasta nu e inventată, e povestea unui băiețel care s-a trezit, peste noapte în spital și care vrea să se facă bine, chiar dacă acest lucru nu se poate peste noapte. Alături de el sunt părinții lui, suntem noi, adulții cei serioși, care ne mai făceam timp să povestim cu el, sunt medicii de la Oncologie Pediatrică din Cluj și Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, sunt dascălii și colegii de la școala unde învață.

Alături de el puteți fi dumneavostră, cititorii acestor rânduri, dacă veți dori să redirecționați cei 2 % din impozitul anual către Asociația Beatrix Buhrer pentru Sprijinirea Copiilor Afectați de Cancer, prin completarea și depunerea declarației 230 la ANAF (finanțe). Codul de identificare fiscală a asociației este 18355650 iar contul RO86BTRL01301205874316XX.

Roxana Pontoș

sursă foto: internet




REPROGRAMARE PIESĂ DE TEATRU „CERERE ÎN CĂSĂTORIE”!

Informăm publicul că piesa de teatru „Cerere în căsătorie” care urma să se joace la Sighet în 24 februarie va fi reprogramată (din motive obiective) pentru sfârșitul lunii martie, 2017. Vom anunța din timp data la care va fi prezentată piesa la Sighet.




Teatrul ca evadare din cotidian (autor, Marian Gelu)

Gelu Marian«Teatru  poate face oricine, chiar și actorii-și el se poate face oriunde, chiar și  la teatru Augusto Boal

De mai bine de 15 ani, elevii  Liceului  Pedagogic «Regele Ferdinand» au făcut o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și  străinătate,  muncind din greu  pentru a  se prezenta  cât mai onorabil. Piesele  abordate  fac parte din repertoriul teatral pentru copii  și adolescenți, în special din autori  francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé  de mode, Les chasseurs de choux,  grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne)  dar și  români: Ion  Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein  etc.

Pentru trupa Ferdy, teatrul  școlar are drept scop stimularea creativității, a dezinvolturii în exprimare, promovând inovația, spiritul de competiție și imaginația elevilor din învățământul gimnazial și liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activități extrașcolare și extracurriculare, activarea inițiativelor din școli, promovarea creativității și originalității, punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului de teatru,  dezvoltarea capacității și a adaptabilității acestora la munca în echipă, stimularea performanțelor artistice individuale și de grup,  cunoașterea literaturii și a dramaturgiei franceze contemporane. Se  abordează opțiuni repertoriale care să reflecte  vârsta și preocupările interpreților. Se dorește realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerințelor estetice ale operelor alese a fi transpuse teatral, cultivarea aptitudinilor de comunicare expresivă a creativității, promovarea imaginii instituției de învățământ participante la festivaluri și concursuri teatrale. Dintre acestea amintim:

Franthousiasme – festival de teatru francofon pentru tineri – are loc în fiecare an în luna  mai la Dej și reunește  de obicei cam 15 trupe din țară și cinci trupe locale. De anvergură națională, festivalul promovează limba franceză în ciclurile primare, gimnaziale și liceale prin practicarea teatrului în limba franceză. Peste 300 de elevi între 8 și 18 ani veniți din  aproximativ 40 de școli  din toate zonele țării, intră în competiție în 3 categorii distincte (clase primare, gimnaziu, liceu). Timp de trei zile, în fiecare an, municipiul Dej devine capitala teatrului francofon, odată cu startul Festivalului Național de Teatru Francofon ”Franthousiasme”.

Cel mai mare festival de teatru francofon din centrul şi estul Europei, Amifran,  are loc la Arad în octombrie , la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul propune circa  22 de spectacole, dar şi şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesioniști francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze, expoziţia de fotografii “Dincolo de cortină”. Tinerii actori de pe scenă reușesc admirabil să convingă publicul, să transmită acea emoție vibrantă care rămâne în tine mult timp după ce părăsești sala de spectacol. După piesa de teatru, flori și lacrimi pe scenă marchează simbolic despărțirea de trupă  a  celor care, absolvenți de liceu în ultimul an,  au jucat în ultimul lor spectacol Amifran . Președintele festivalului este un  profesor de franceză devenit acum aproape un mit, un simbol al francofoniei : Florin Didilescu (Papa Didi) de la Arad, care conduce Asociația Amifran de 25 de ani. Festivalul înseamnă spectacole, prezentări de piese, ateliere, dezbateri, comunicare, contact spiritual. Participanții de anul trecut: Baia Mare, București, Bistrița, Cluj, Constanța, Dej, Huedin, Iași, Sighet, Slobozia, Târgu Jiu, Arad, apoi Franța, Canada, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Belgia, Italia, Albania. Spectacole pe texte moderne şi contemporane (Edmond Rostand, Jean Cocteau, Saint Exupéry, Jean-Paul Allègre, Laurent Schröpfer, Matei Vişniec) sau avînd la bază creaţii originale, completate cu atelierele conduse de actori şi animatori profesionişti au  constituit structura de rezistență  a festivalului.

Festivalul de teatru Acting de la Baia Mare a ajuns la a patra ediție, mereu sub auspiciile Rotary. Doamna Angela Dobrai, de la Rotary Club Baia Mare, coordonatoare de proiect, iar coordonator pe planul artistic a fost  profesorul Nicolae Weisz. Spectacolele au  loc la Teatrul de Păpuși din centrul vechi al orașului, în martie. Una dintre marile atracții ale acestui fetival o constituie  prezența echipei de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: Dana Moisuc, Gelu Badea, Raluca Sas-Marinescu, Mihai Pedestru, Cătălin Mardale, ce realizează cu elevii   numeroase work-shopuri, axate pe rostire, memorare, imagine, spațiu sonor, situații scenice. Participă de obicei trupe  din  Arad, București, Cluj, Focșani, Huedin, Satu Mare, Sighet, Baia Mare. Anul trecut au putut fi văzute, în cadrul festivalului, și  două piese profesioniste: Plex, după texte de Eric Bogosian, cu Andrei Dinu și Andrei Stan, dar mai ales Columbinus de  S.Karam și P.J.Paparelli – Teatrul Municipal Baia Mare – regia: Horia Suru.

Redau mai jos câteva  gânduri, evocări și impresii despre teatru ale elevilor participanți, foști și actuali membri ai trupei :

«Mă uit înapoi și nu-mi vine să cred cât timp a trecut… 8  ani în trupa de teatru Ferdy! Îmi amintesc cu drag de primul festival Franthousiasme de la Dej, prima experiență pe scenă… de nedescris. Mă bucur mult că am fost curioasă să văd ce se întâmplă într-o trupă de teatru și nu regret niciun efort pe care l-am făcut. Zeci de ore de repetiții pentru un spectacol de câteva zeci de minute, costume împrumutate sau confecționate, recuzita, în plus provocarea de a juca un text de teatru într-o alta limbă decât cea maternă, oboseala, atât fizică cât și psihică. Am  învățat să muncesc în ehipă. Noi nu eram o trupă de teatru  și atât, noi eram o familie, iar legătura dintre noi se vedea de cum intram pe scenă. Am fost o trupă muncitoare și apreciată la fiecare concurs sau festival. În cadrul aestor ieșiri, nu doar ne prezentam spectacolul și atât: aveam activități culturale și de dezvoltare, atât în lumea teatrului cât  și  de dezvoltare personală. Am cunosut oameni noi, orașe noi,  mi-am făcut prieteni care și-n ziua de azi îmi sunt aproape. A fost o experiență minunată și vă spun cu mâna pe inimă că nu aș  renunța niciodată la această trupă care e o parte din mine. Ferdy  este și va fi mereu una dintre cele mai frumoase  experiențe din  adolescența mea. Săptămâna petrecută la Arad a fost  una magică. Emoția, plăcerea de a fi pe scenă și înconjurat de oameni care îți împărtășesc pasiunea, te fac să-ți dorești ca acest vis frumos să dureze la nesfârșit. Spectacolul a fost  reușit, apreciat de public cu lungi aplauze, iar de juriu cu laude, făcând astfel ca nesfârșitele ore de repetiții să merite efortul.» (Petrovan  Andreea- absolventă)

«Teatrul mi s-a părut un lucru foarte plictisitor, dar am zis să îi dau o șansă, atâta timp cât am avut ocazia să intru în trupa de teatru Ferdy Junior. Am început să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi și, cel mai important, să mă distrez. Nu am știut ce înseamnă teatru până ce nu am descoperit esența festivalurilor teatrale. Pentru mine teatrul înseamnă distracție, relaxare, comunicare, imaginație, răbdare, îndemânare, curaj și familie. În Arad, unde am participat la primul meu festival, am învățat o mulțime de lucruri interesante, educative și am cunoscut o mulțime de oameni. La teatru, oricât de supărat, mofturos sau plictisit ai fi, devii fericit și plin de viață, chiar dacă ești spectator sau actor. Teatrul este un remediu! Mergeți la teatru!» (Fetico Denisa – clasa a IX-a C)

«Teatrul este viața proiectată cât mai evident pentru a fi înțeleasă. Actorii scot în evidență defectele umanității printr-un joc comic sau dramatic. Toată lumea știe că fericirea absolută  este de scurtă durată sau pentru alții chiar inexistentă, însă pentru mine ea (aceasta) există prin  teatru. Când sunt pe scenă pur și simplu nu mai sunt eu, emoțiile îmi sunt luate de lumina reflectoarelor asemănătoare unor stele zâmbitoare ce îmi șoptesc că va fi bine, scena care scârțâie îmi face picioarele să nu-mi mai tremure, îmi dă putere, iar cortina mă face să uit de mulțimea de oameni care mă vor privi. Aplauzele reprezintă cel mai frumos moment, cel al fericirii absolute, al raiului pentru cel care joacă și bineînțeles rodul muncii sale. Ele îți fac sufletul să zâmbească. Prima mea apariție pe scenă dar și celelalte m-au făcut să iubesc ceea ce fac, sa-mi dea speranță și încredere în mine. Nu pot explica  exact ce  simt când joc teatru dar în mare: sufletul îmi zâmbește, inima îmi dansează de bucurie, uit de tot și de toate, îmi cresc aripi și mă simt împlinită. Teatrul îmi face inima să bată foarte tare, aproape că îmi sare din piept, dar tot el îmi dă o  mare pace interioară . De ce iubesc teatrul? De ce sunt așa îndrăgostită de el? Simplu, fără de el aș fi rămas oarbă deoarece reprezintă lumina ochilor mei care mi-a dezvăluit identitățile și stările multiple ale oamenilor; aș fi fost surdă deoarece el este sunetul vieții, șoptit atât de clar pentru a fi înțeles, fără de el nu aș mai fi ascultat și interpretat atâtea sentimente, atâtea vorbe mărețe care pot fi spuse în miliarde de feluri, exprimând de fiecare dată altceva, la fel ca viața de zi cu zi, actorii sunt schimbați însă trec prin aceleași scene, de multe ori interpretate altfel. Fără teatru aș fi rămas mută, el fiind glasul inimii mele care strigă și mă îndeamnă să fac ce-mi place, ce mă face fericită… Teatrul poate fi asociat cu o grămadă de elemente dacă ajungi să-l înțelegi, de exemplu: poate fi luna care dă lumină nopții, prietenul sufletului și cheia vieții deoarece ne poate rezolva anumite probleme din viață, dar mai ales ploaia (tristețea), curcubeul (fericirea de scurtă durată) și soarele (părțile bune) din viața omului. Ceea ce am învățat din această experiență deosebită este că orice text de teatru este un diamant neșlefuit, care poate deveni oricând, cu grijă și muncă, ceva foarte valoros și strălucitor, și că teatrul în sine reprezintă inima din corp care bate doar în cadrul unor oameni care iubesc asta. Scenele jucate sunt florile minunate, admirate de oameni care dacă nu sunt udate cu aplauze se ofilesc. Actorii reprezintă sufletul si misterul, iar coordonatorii îngeri păzitori care  ne ajută spre îndeplinirea viselor. În cadrul acestui joc ce reflectă viața, am cunoscut oameni frumoși sufletește, care au aceeași dorință și am creat, cu ajutorul lor, legături indestructibile.» (Botizan Denisa – clasa a XII-a D)

«Ce este teatrul? Pentru mine teatrul înseamnă un vis frumos. Un vis pe care l-am descoperit cu puțin timp în urmă. N-am fost un copil care a crescut jucând teatru, cum sunt mulți alți prieteni de la alte trupe ale țării. Aventura mea în lumea teatrului a pornit de la principiul meu de viață, acela de a încerca și a gusta din toate laturile culturale posibile, pentru a-mi canaliza energia, talentul și răbdarea spre activități care să-mi dezvolte abilități și aptitudini. Țin minte primul meu festival de teatru. Drumul a fost un chin. Toți colegii mei vorbeau despre cum se vor reîntâlni după atâta timp cu prietenii din alte trupe, eu eram singurul care nu cunoștea pe nimeni. Vreau să vă mărturisesc că am fost șocat să văd cum toți participanții festivalului renunță la inhibiții, iar prietenia domină atmosfera. Festivalurile sunt geniale, când îmi pierd ambiția și cheful de muncă, mă gândesc cum o să mă reîntâlnesc cu toți prietenii mei, iar brusc, un surâs și o dorință nemaipomenită de muncă tresar în mine. După încheierea unui festival, o săptămână notificările rețelelor de socializare sunt acaparate de cereri de prietenie a persoanelor care au luat parte la festival. E extraordinar să vezi câte relații se leagă în doar 2-3 zile. Fără doar și poate, punctul culminant al fiecărui festival este reprezentat de momentul în care, cu inima gata să decoleze și cu genunchii tremurânzi, vezi cum se ridică înfricoșătoarea, și totodată, prietenoasa Cortină și un singur gând îți trece prin minte: ”Acesta e momentul meu”. Nu mă ascund s-o spun, sunt îndrăgostit de scenă. Scena e marea mea feblețe. Într-o lume a vitezei și a ignoranței, când ești pe scenă lumea ascultă ceea ce ai de spus, iar în funcție de cât de bine transmit publicului mesajul, cu atât vor fi mai intrigați de poveste. E minunat să te gândești că, înainte de culcare, există persoane care meditează la ceea ce le-ai transpus tu și, implicit, chipul tău le va apărea în gând! (Petrețchi Mihai- clasa a X-a A)

Autor, prof. Gelu Marian

 

 

 




„Ana, mon amour”, Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

„Ana, mon amour”, filmul regizorului român Călin Peter Netzer a primit Ursul de Argint la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Regizorul este cunoscut pentru filmul Poziţia copilului, film cu care a luat Ursul de Aur în cadrul aceluiaşi festival, în 2013.

Filmul Ana, mon amour” a fost proiectat în premieră vineri seara în cadrul aceluiaşi festival, iar în România va putea fi vizionat începând cu 3 martie. Este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune în viaţa unui cuplu cu micile lui drame şi bucurii delicate, cu momentele lui tensionate şi piedicile ce par insurmontabile.

Scenariul, semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare a fost inspirat din romanul scris de Cezar Paul Bădescu,Luminiţa, mon amour”. Premiul a fost acordat Danei Bunescu pentru montajul filmului.
Ursul de Aur a revenit anul acesta filmului „On body and soul”, regizat de regizoarea maghiară Ildikó Enyedi.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet




EXCLUSIVITATE – Corespondență de la Târgul de Turism al României, București, 16 – 19 februarie 2017

Petru MaranCentrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației participă alături de Consiliul Județean Maramureș la Târgul de Turism al României, organizat și găzduit de Romexpo la București în perioada 16-19 februarie 2017. Deschiderea oficială a avut loc joi, 16 februarie, ora 11:00.

Standul Județului Maramureș este situat în pavilionul C3, vis-à-vis de cel al Ministerului Turismului. În cadrul standului organizat de Consiliul Județean Maramureș este promovat patrimoniul turistic al întregului județ, iar atracțiile turistice din județ sunt înfățișate publicului sub forma unor filme de prezentare care rulează pe un ecran de 24 metri pătrați și sub forma numeroaselor materiale publicitare: hărți, broșuri, pliante, postere și calendare, care sunt distribuite vizitatorilor. A fost evident pentru toată lumea faptul că județul Maramureș s-a situat în topul preferințelor vizitatorilor.

Delegația din Maramureș este una numeroasă, costumul tradițional, muzica și dansul specific diferitelor zone etnografice din Maramureș fiind puse în valoare de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, care a asigurat o animație turistică cu impact puternic asupra publicului prezent la această ediție a Târgului de Turism. Un important punct de atractivitate a fost gastronomia maramureșeană, care a fost apreciată de către vizitatorii numeroși din aceste zile.

Standul județului Maramureș a fost vizitat de o serie de personalități: putem remarca vizita d-lui Mircea-Titus Dobre, ministrul  Turismului, dar și a cunoscutei artiste și interprete Paula Seling.

La Târgul de Turism al României a fost prezent cu un stand propriu și Hotelul Restaurant ”Grădina Morii” din Sighetu Marmației care a avut, de asemenea, un număr mare de vizitatori interesați de ofertele de Paște și de 1 Mai.
Vizitatorii au fost în principal potențialii turiști din București, dar un interes major a fost și din partea ghizilor de turism și turoperatori, inclusiv străini, interesați să organizeze sejururi în Maramureș.

Principalele materiale solicitate au fost harta turistică a județului, alături de broșurile (cu o calitate grafică excelentă) în care sunt prezentate motivele pentru care turiștii s-ar deplasa în Maramureș. Am remarcat dorința potențialilor turiști de a vizita un spațiu autentic, încărcat de istorie și cultură. Cele mai multe întrebări s-au referit bineînțeles la regiunea Maramureșului Istoric, mai exact turiștii au fost interesați de: Sighetu Marmației, Săpânța, Bârsana, Borșa și Ocna Șugatag. Majoritatea persoanelor cu care am discutat au solicitat informații despre obiectivele turistice antropice, dintre care menționez: Mocănița de pe Valea Vaserului, bisericile de lemn monument UNESCO, muzeele din Sighetu Marmației sau Cimitirul Vesel. În privința obiectivelor turistice naturale, despre care s-au solicitat informații, le-aș putea aminti pe cele ce au vizat Munții Rodnei și Munții Maramureșului.

Vizitatorii standului județului Maramureș s-au interesat și despre posibilitățile de acces în regiune și despre cazare. Este semnificativ numărul celor care s-au interesat de pensiunile tradiționale, dar și de hotelurile cu grad ridicat de confort. Cred că mai trebuie amintit numărul destul de mare de persoane care au solicitat informații despre campingurile din regiune.

În a doua zi a târgului de turism am avut discuții cu câteva firme care au ca activitate realizarea unor aplicații pentru smartphone-uri și site-uri web clasice sau editează materiale cartografice și care ne-au prezentat oferta lor pentru dezvoltarea turismului maramureșean, în special a celui din Sighetu Marmației. Pot exemplifica întâlnirile cu Schubert & Franzke, care au realizat hărți și aplicații importante pentru turismul din Maramureș și Sighetu Marmației. Discuțiile s-au purtat pe problematica promovării de marketing pentru aplicațiile ”Visit Maramureş App” și ”Sighetu Marmatiei CityApp”.

În ceea ce privește promovarea pe piața turistică a municipiului Sighetu Marmației la această ediție de primăvară a Târgului de Turism a României am distribuit mai multe materiale publicitare, aș menționa harta turistică a orașului (reeditată în 2017) și pliantele în română și engleză cu muzeele din oraș. Aceste materiale au fost realizate anul trecut la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Am oferit de asemenea o serie de materiale de la bazele de cazare, de la muzee și de la alte firme cu activitate în sectorul de turism, precum și de la centrele de informare turistică din vecinătatea orașului nostru.

Consider că această primă participare a Centrului de Informare Turistică din Sighetu Marmaţiei alături de Consiliul Județean Maramureș este rezultatul unei bune colaborări anterioare, pe care sperăm să o continuăm și consolidăm. Este important de văzut și analizat în perioada următoare care va fi impactul participării la acest târg de turism, din perspectiva dezvoltării turismului din Sighetu Marmației.

Petru Măran
Director Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației




Vivat, crescat, floreat, civitas Zigeth! În urmă cu 665 ani, Sighetul a devenit oraş

Teofil IvanciucVivat, crescat, floreat, civitas Zigeth! În urmă cu 665 ani, Sighetul a devenit oraş

La data de 18 februarie 1352, Sighetul a primit Charta Libertăţii, devenind târg liber al coroanei regale.

De mulţi ani se discută despre momentul în care Sighetul a devenit aşezare cu statut orăşenesc, susţinându-se ba că actul doveditor este pierdut definitiv, ba că acesta nici nu a existat vreodată (mai ales că a fost doar semnalat, nu publicat – de către Ioan Mihalyi de Apşa, Szilágyi István, Bélay Vilmos, Alexandru Filipaşcu sau Radu Popa, nefiind editat nici în imensele colecţii de documente Fejér – Codex Diplomaticus, nici în cele ale Academiei Române).
În realitate însă, privilegiul respectiv s-a păstrat, ba chiar în cel puţin trei cópii (cea din imagine datează din 1685 şi se păstrează în Arhivele Naţionale Maghiare). Originalul, precum şi cel al Chartei din 1329, au fost arse de către moldoveni (latrunculi de regno Moldavie), probabil în anul 1468, gen de distrugere frecvent în epocă şi în regiune, puţine documente emise în regatul ungar anterior anului 1400 fiind păstrate în original până azi.

Despre ce este vorba: la 23 de ani după ce primele patru târguri maramureşene au primit Charta Libertăţii de la regele Carol Robert, pe data de 18 februarie 1352, în urma cererii parohului Benedict al bisericii Sf. Emeric Confesorul din Sighet (ecclesie Sancti Emerici confesoris de Sigets, clădire din care s-a păstrat doar turnul, înglobat în Biserica Reformată de azi), localitatea a fost înzestrată cu privilegii identice cu cele ale celorlalte aşezări de oaspeţi.
Într-un articol anterior am încercat explicarea motivului acelei întârzieri: se pare că oraşul – foarte vulnerabil, fiind cel mai avansat punct al coloniştilor în amonte pe Tisa şi înconjurat de sate autohtone – nu a fost pomenit în privilegiul din 26 aprilie 1329 pentru că fusese distrus (posibil incendiat) de către românii maramureşeni, catastrofă care ar fi putut avea loc undeva în intervalul 1326 – 1329, situaţia revenind treptat la normal abia în 1334.
Actul din 1352 a fost emis la Buda, de către regele Ludovic şi menţionează numele unor colonişti: Ioan fiul lui Nicolae, oaspete din Visc şi Crekanan (?), judele primar din Hust, împreună cu „oaspeţii şi iobagii noştri saxoni şi unguri” (hospitum seu jobagionum nostrorum Saxonum et Hungarorum) din Visc, Hust, Teceu şi Câmpulung.
Cât despre preotul Benedict, acesta poate să fi fost acelaşi personaj menţionat atât în 1334, cât şi în anul 1346, ajuns acum în graţiile sus-puse ale autorităţii regale.

Concret, drepturile speciale ale Sighetului (şi ale celorlaltor patru oraşe maramureşene), erau următoarele:
– Orice om liber putea veni să locuiască acolo; târgoveţii erau judecaţi de către judele lor, nu de către comite; ei aveau dreptul să-şi aleagă liber propriul conducător şi preot; trebuiau să lase pe ogor dijma preotului; preotul lor plătea episcopului o marcă la fiecare 50 de gospodării; cel care ucidea un om plătea două mărci ca preţ al judecăţii; pentru rănire mortală se plătea o marcă, pentru lovire lăsată cu vărsare de sânge – o jumătate de marcă, pentru o lovire simplă – 60 de dinari, iar pentru simpla insultă, nimic; vilicul şi bătrânii lor judecau toate pricinile, cu excepţia omuciderii, furtului, silniciei şi incendiului; târgoveţii aveau libertatea de a încheia pacea; aveau dreptul să poată călători oriunde cu mărfurile lor; aveau dreptul să ţină târguri la zilele stabilite, liber şi fără vamă; aveau libertatea să facă lucrări folositoare sau sădiri noi; gospodăriile fără ogoare plăteau ca bir al pământului doar câte trei ponduri; la fiecare Sf. Martin, fiecare casă plătea drept terargiu câte o jumătate de fertun; toţi baronii regatului erau opriţi să tragă la ei cu de-a sila; oamenii de orice altă limbă sau neam (n.n. adică românii din satele învecinate) erau opriţi a le smulge pământurile pe care se zice că târgoveţii le-ar fi ocupat cei dintâi, prin defrişare; şi, pentru că se spunea că însuşi pământul Maramureşului este foarte sterp, târgoveţii erau scutiţi, datorită lipsei bucatelor, de plata vedrelor de grâne, de dijma din porci şi de obişnuitele aduceri de daruri.

Începând din anul 1352 şi până în 1834, Sighetul, împreună cu celelalte colonii regale – constituite într-o Ligă a oraşelor de pe Tisa superioară – au beneficiat de libertate (cu excepţia câtorva scurte perioade) şi de Statutul special definit prin cele 17 puncte enumerate mai sus. În 1548 oraşul şi-a îmbogăţit Statutul, întins acum pe 48 de articole, transformat apoi în 1652 într-o Constituţie a Sighetului, amendată ulterior de mai multe ori de-a lungul timpului.
Aşadar, dacă ziua de 14 mai 1326 rămâne prima atestare cunoscută a localităţii, documentul din 18 februarie 1352 reprezintă dovada că, în acel moment, Sighetul a primit privilegii de rang urban. Ambele date ar trebui încrustate cu litere de aur pe zidul Primăriei şi celebrate, măcar o dată la fiecare cinci sau zece ani.

Referinţe bibliografice:

1. „Noi date privind cea mai veche atestare documentară a Sighetului”, publicat online în 2011.
2. „Sighetul Maramureşului. Patrimoniu şi Turism”, Editura Valea Verde, Sighet, 2012, p. 16-22.
3. „Primele atestări ale târgurilor de coroană maramureşene”, în “Revista Arhivei Maramureşene”, nr. 9, Baia Mare, 2016, p. 13 – 44, unde am publicat: diploma referitoare la Visc (din anul 1281), Hust (1324), dublul privilegiu din 1326 în care apar, pentru prima dată, şi Sighetul, Câmpulungul şi Teceul, cunoscutul document din 1329, lista dijmelor papale ale celor cinci colonii ale coroanei din anii 1333-1335 şi textul complet al Chartei din 1352.
4. filmarea dezbaterii publice: „Sighetul înainte de anul 1352. Geneza oraşului”: cadrul natural-habitat; celţi şi daci; prima atestare documentară; etnia şi religia primilor locuitori; biserica reformată; numele oraşului (online pe: www.dailymotion.com).

P.S.: Anul trecut, atunci când se aniversau 690 de ani de la prima atestare a Sighetului, Muzeul Maramureşean sărbătorea doar 45 de ani la înfiinţarea propriei secţii de etnografie! Din fericire însă, Centrul Cultural şi Primăria municipiului au înţeles importanţa momentului, organizând o reuşită Adunare solemnă dedicată venerabilei zile de naştere a urbei…
Oare, ce va sărbători Muzeul anul acesta?

© Teofil Ivanciuc