Sighet -Biserica greco-catolică română

Disputele dintre enoriaşii români şi cei ruteni privind proprietatea bisericii (nr: din apropierea actualei Primării Sighet) au condus la situaţia în care enoriaşii greco – catolici români au rămas fără un lăcaş de cult. Pentru a-i ajuta, episcopia Bisericii romano – catolice le-a oferit spre folosinţă capela „Bunul Păstor”, aflată la vremea aceea în centrul oraşului. Pe locul ei, azi se află farmacia „Manna”: clădirea a căzut pradă mai multor incendii, fiind demolată în 1892.

În urma creşterii numărului de enoriaşi şi mutării la Sighet a Protopopiatului Bisericii Greco-Catolice a Maramureşului, se hotărăşte construirea unui lăcaş de cult propriu. Finalizarea acestui proiect a avut loc în 1892, cu sprijinului financiar acordat de prefectul Lónyay János şi contribuţia enoriaşilor.

Sfinţirea noii biserici a avut loc la 20 martie 1892, fiind oficiată de către reprezentantul episcopului greco-catolic român de Gherla, canonicul Erdöss Sándor, predica fiind rostită de vicarul Titus Bud.

Biserica, bijuterie arhitecturală, este construită în stil neogotic, fiind una din puţinele clădiri din oraş care are un stil unitar.

Picturile interioare poartă semnătura mai multor artişti renumiţi, dintre care, cei mai cunoscuţi sunt: Traian Bilţiu Dăncuş, Tasso Marchini și Lucreția Munteanu, toate fiind realizate în perioada interbelică.

În jurul bisericii a fost amenajat un frumos parc englezesc, având într-o parte a bisericii ridicată o cruce de fontă. Lângă biserică se află o construcţie mică în care a funcționat prima şcoală românească din Sighet.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012).

N.R.: Azi biserica este ortodoxă și are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.




Despre intensa umanitate a operei lui Gheza Vida (autor, Eliza Tudor)

În sec. al XX-lea sculptura românească stătea sub semnul „expresivităţii dramatice, al formelor încântătoare, elegante”  (prof.univ.dr. Grigore Arbore).  Pe acest fundal stimulator se proiectează arta lui Gheza Vida, care apare din Maramureş:  un sculptor inedit, creator în lemn şi rareori în piatră,  ale cărui opere sunt considerate monumente – simbol ale poporului român.

Creaţiile sale „articulează arta arhaică maramureşeană cu modernismul european” (Ion Marchiş, 2017) şi sunt sculpturi realiste, în lemn dur, cu forme robuste, pline de energie vitală şi degajând sinceritate expresivă. Opera lui Gheza Vida este o întrepătrundere, o îngemănare inedită a artei clasice mediteraneene (influenţe greceşti) cu expresionismul nord-european în execuţie, dar, de fapt, o reformulare a cioplitului ţărănesc în lemn, prin prisma modernismului european.

Toată arta lui încorporează elemente figurative arhaice, reprezentări ale omului şi reprezentări simbolice din mitologia autohtonă. Ţara Maramureşului, considerată unul dintre spaţiile primare ale etnogenezei poporului român, este „generatoarea” autenticităţii şi valorii sale. „Trecutul Maramureşului a devenit poveste, s-a sfinţit cu puterea unor duhuri, a crescut şi a rodit prin vreme ca un pom minunat. Faptele trecutului maramureşan au crescut prin însemnătatea lor, însuşirea lor de a fi începutul, de a fi temelia…” (Ernest Bernea,  „Maramureşul – ţară românească”, Ed. Predania, 2012).

Conform apriorismului filosofic, Spaţiul, ca şi Timpul,  face parte din condiţiile transcedentale ale experienţei. Frobenius şi Spengler susţin că la baza oricărei culturi stă un „suflet” generator, iar la baza modului de expresie (proprie sau comună) stă  un spaţiu specific, un simbol spaţial. Acest cadru inconştient al vieţii noastre este „spaţiul mioritic”…

În „Trilogia culturii”, 1944, Lucian Blaga  spune atât de frumos:  „Cultura românească populară posedă şi ea o viziune spaţială specifică, care ia forma determinată a infinitului ondulat”. Infinitul ondulat a fost transpus de Constantin Brâncuşi în Coloana  recunoştinţei fără sfârşit  (Coloana infinitului), pe când Gheza Vida îl transpune în liniile corpurilor minerilor, ţăranilor, femeilor şi copiilor sculptaţi de el. Prin ei, tinde spre infinit.

Analizând creaţia lui Gheza Vida, e uşor de sesizat că NU doar: moda, modelele umane sau înţelegerea şi admirarea vieţii contemporane au fost cele care au alimentat fluxul său creator. În Dasein-ul  său (concept fundamental în filosofia existenţială a lui Heidegger) se „cuibărea” memoria colectivă a unui întreg neam, moroşenesc şi românesc. Sau, inversând perspectiva lui Marcel Proust, parcă Gheza a purtat în sine timpul regăsit al românilor.

Gheza Vida a ”trăit” interior, în sine,  spaţiul Ţării Maramureşului, apoi l-a conceput, l-a exteriorizat şi l-a transformat într-un fenomen concret, pozitiv, transpunând adânc cioplite în lemn: sentimente şi trăiri,  emoţii şi evenimente. Vorbind  pe limba lemnului (joc de cuvinte legat de opera lui Ferdinand de Saussure, părintele lingvisticii moderne), Gheza Vida pune în legătură directă timpul ireversibil al subiectului ales şi al momentului creaţiei cu timpul reversibil al oamenilor care ajung în faţa sculpturilor sale.

Fiul artistului, Gheorghe, spunea despre tatăl său: ”S-a refugiat într-o lume de legende (…) pe care le-a transfigurat în opere sculpturale unice (…), pe care le purta, din copilărie în sufletul său. A dat formă plastică unui limbaj verbal, unui univers poetic greu de echivalat în volume sculpturale”.

Cine a fost omul Gheza Vida? S-a născut în Baia Mare, în 28 februarie 1913 (ziua în care a fost tras pe roată Horea), într-o familie de mineri. S-a stins în 11 mai 1980, tot la Baia Mare.

Credinţele populare, magia şi supranaturalul îl însoţesc încă din primele zile. Gheza Vida însuşi povesteşte: „Am mai avut şapte fraţi. Toţi şapte au murit datorită condiţiilor grele de viaţă. […] Când m-am născut, fraţii mei nu mai trăiau. Şi ca să rămân măcar eu în viaţă, al optulea fecior, după un obicei ţărănesc din acele timpuri, s-a încercat o „solomonie”: s-a adunat tot neamul nostru şi s-a hotărât să fiu „vândut” şi „schimbat” în taină cu o păpuşă, prin fereastră, ca să fie păcălită în acest chip ursita.  Au căutat şi un nume care să nu fi fost purtat de nimeni în tot neamul nostru de români. Mi s-a dat numele de Gheza, după un ortac al tatălui meu, care mi-a fost şi naş. Era maghiar. Între mineri, în special, nu existau probleme de naţionalitate.” (Raoul Şorban, „VIDA”,  Ed. Meridiane, Bucureşti 1981)

Copil fiind, începe să dezvăluie, din bucăţi de lemn, animale, păsări şi figuri umane, iar la doar 10 ani ciopleşte, cu un briceag, o nuntă şi o înmormântare ţărănească.

Este influenţat de atmosfera artistică efervescentă din Baia Mare,  care avea o faimă internaţională, datorită şcolii de pictură întemeiată aici la sfârşitul secolului al XIX-lea. Chiar în primele lui lucrări, sculptează personaje din lumea satului maramureşan sau inspirate din viaţa minerilor. În vremea în care a lucrat ca grădinar, paznic, salahor sau muncitor forestier s-a apropiat de oameni, le-a ascultat poveştile purtătoare de credinţe străvechi, a intrat în universul superstiţiilor acestora. Probabil doar pasiunea lui pentru bufniţe depăşea crezul popular,  al păsării aducătoare de boală sau moarte. Gheza Vida a considerat-o ca şi  vechii greci  –  pasărea Atenei, zeiţa înţelepciunii. Bufniţa-personaj înţelept, care dă sfaturi bune, a trăit în curtea şi casa artistului, l-a vegheat în lungile ore ale creaţiei şi s-a numit, cum altfel?…, Măriuca.

Ia contact cu lumea artistică europeană, cu fauvismul francez şi expresionismul german prin atelierul pictorului Alexandru (Şándor) Ziffer, din Baia Mare, acesta fiindu-i şi îndrumător. Iar prin cercul de prieteni ai pictorului Iosif (József) Klein ajung la el şi influenţele „artei negre”.

Primele sale lucrări datează din perioada 1932-1937, numită perioada telurică, de tinereţe, caracterizată de energie primară, forţă brută şi un fel de Început de lume… Acum sculptează: Muncitor forestier, Ţăranca cu coşul, Cosaşul, Răscoala, Mineri, Horia pe roată, Ţăran la interogatoriu. A expus pentru prima dată în 1937, la Baia Mare, în cadrul unei expoziţii colective organizate de societatea nou-înfiinţată a artiştilor băimăreni, remarcându-se prin lucrările expuse (Minerii, Răscoala, Iobag legat la stâlp) ca un artist cu stil  format.

Această maturitate artistică rapidă este legată de parcursul vieţii sale. Binecuvântat cu o inteligenţă nativă, a „extras” esenţa sufletului uman din fiecare contact al său cu: ţăranii din Maramureş, ţăranii din Spania (urmându-şi convingerile, puternic îndreptate spre om şi umanitate, pleacă voluntar în Spania în timpul războiului civil  din 1936-1939, luptând de partea guvernului republican) sau soldaţii de pe fronturile Europei. În 1939, Gheza Vida şi voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroşi civili, se refugiază, trecând Pirineii, în Franţa. Membrii Brigăzilor Internaţionale au fost internaţi în lagărele de la Saint-Cyprien şi Gurs.

În Franţa, în lagărul de la Gurs, a sculptat şi a expus busturile eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. Scriitorul Dumitru Radu Popescu povesteşte, în 1976, acest episod, relatat de însuşi sculptorul Vida: „În Franţa, venind din războiul din Spania, în lagăr, ciopleşte din trei butuci aruncaţi la bucătărie pe cei trei capi de răscoală: Horea, Cloşca şi Crişan. Într-o baracă, unde se face o expoziţie, Horea, Cloşca şi Crişan sunt o revelaţie… Până şi conducătorul lagărului îl felicită pe artist. Vine adjunctul lagărului şi-l întreabă de unde a avut lemnul… «De la bucătărie»;  «Deci l-ai furat»; «Era aruncat»; «Dar nu ţi l-a dat nimeni, l-ai furat! Zece zile carceră!». Şi Vida Gheza face în Franţa, în lagăr, zece zile de carceră pentru Horea, Cloşca şi Crişan. Când iese din carceră e purtat pe braţe de ceilalţi. …Zece zile de carceră pentru o filă din istoria noastră. De ani de zile, Vida Gheza dă viaţă lemnului, intrând în istoria artei noastre!“.

A studiat, între 1942 şi 1944, la Academia de Belle-Arte din Budapesta, dar rămâne fidel credinţelor lui şi crezului său creator unic: lemnul. Parcă rupt din basmul „Omul pădurii” (Herman Hesse, “Pe urmele visului”, Ed. RAO, 2007)  trăieşte arta prin materialul său preferat, lemnul. Acesta accentuează volumele și le dă pregnanță în spațiul pe care îl propune substanța operei, în același timp valorificând sobrietatea vechimii trunchiurilor. Unul dintre izvoarele pentru creația sa de o forță copleșitoare a fost admirația pentru țăranii simpli și pentru modul lor de viață,  în forma cea mai arhaică și mai curată. Iar tehnica o avea în sânge,  căci „în ocupaţii şi unelte, în port, în datine şi (…) în conştiinţă, oamenii locului păstrează milenii de civilizaţie” (Ernest Bernea, „Maramureşul – ţară românească”, Ed. Predania, 2012). „În sculptura în lemn, Gheza Vida este, alături de Brâncuşi şi Ladea, cel mai apropiat de linia tradiţiei populare.” (Petre Comărnescu, 1958).

Comentând Expoziţia Gheza Vida de la Sala Dalles din Bucureşti, criticul Dan Hăulică nota: „… n-am văzut nici un chip care să respire atâta copleşitoare tărie, câtă se desprinde din imensul Cap de ţăran, sculptat în lemn de Vida Gheza. N-am întâlnit în expoziţiile din ultimii ani nici-un obraz asemenea acestuia, aspru şi grav, de titan superb şi îndurerat. Ar fi trebuit, fără îndoială, să se cheme Cap de erou” („Gazeta literară”, 1958).

Intrând în cea de-a doua perioadă a creaţiei sale, cea mitologică, cu multe elemente arhaice, realizează sculpturi cu o bogată încărcătură metaforică în anii 1970-1973: Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopţii, Omul Pădurii, Solomonarul, Ploaia, Varvara, Priculiciul minei, Fata pădurii, Cuşma dracului, Mărţoaia, Vâlva minelor, Carnaval, Botegiunea de pe Iza. Se pare însă, povestesc cei care l-au cunoscut, că într-o plimbare a sa pe Dealul Crucii (lângă Baia Mare) a dispărut… A fost găsit abia după 3 zile, de nişte mineri, căzut în gura unui vechi puţ de mină, epuizat fizic şi „cu minţile parcă duse”… O vreme,  s-a spus că l-au răpit solomonarii şi l-au dus pe Tărâmul Celălalt,  unde a văzut toate duhurile pe care apoi le-a sculptat. Solomonarii – ființe stranii ale mitologiei româneşti, se regăsesc în legende, dar şi în realitatea cotidiană a satului românesc. Solomonarii sunt considerați personaje semidivine, ce dețin puteri magice și sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani, gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi.

Gheza Vida a realizat însă şi opere monumentale, de for public în etapa de maturitate creativă – Monumentul Ostaşului Român de la Carei (din piatră), ale cărui planuri le realizează în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu, inaugurat în 1964, Sfatul Bătrânilor din Baia Mare (1971) sau Monumentul Ţăranilor Martiri de la Moisei (sculptat mai întâi în lemn, în 1966, transpus apoi în piatră în 1972) – ce sunt simboluri ale istoriei naţionale. 

Sfatul bătrânilor este un impresionant grup statuar, din piatră, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizaţie a satului românesc, reprezentând un moment profund şi solemn legat de viaţa obştei: sfătuirea. Cinci personaje (cinci solomonari, „paznicii ordinii, ai armoniei universale” – susţine Ramona Novicov), cinci postúri, cinci vârste, o singură bătaie de inimă din pieptul satului românesc. Sat care, prin Gheza Vida, pare să devină etern.

E greu de descris magia creatoare a sculptorului şi magia pe care o crează Monumentul ţăranilor martiri de la Moisei, „o sinteză a spiritualităţii româneşti, atingând acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, de sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene” (Constantin Prut). Reconstituind locul caracterizat de sacru, rit şi umanitate din sanctuarele dacice de la Grădiştea, Gheza Vida  pune „în scenă” eterna luptă dintre viaţă şi moarte,  în prezenţa Soarelui (al cărui cult este frecvent în Maramureş), cu 12 raze, 12 luni ale anului – cele 12 statui – 10  măşti tradiţionale maramureşene: Omul Pădurii, Omul nopţii, Omul apelor sau Omul care horeşte (cântă) şi 2 chipuri umane, 2 feciori, martori la priveghi… Monumentul a fost creat de artist  în memoria celor 29 de patrioţi români ucişi mişeleşte de horthyşti la 14 octombrie 1944.

Călătorind prin Maramureş, în 1967, Geo Bogza nota: „Oamenii Maramureşului – acei oameni pe care nu mi-i pot închipui decât falnici şi mândri – au ridicat la Moisei, din trainic şi nobil lemn de stejar, un complex monumental (…), căruia i se poate spune aşa, ca şi aceluia ridicat de Brâncuşi la Târgu Jiu… Totul e sobru, sever, plin de simboluri şi semnificaţii profunde, reintegrând în nobilele tradiţii ale Maramureşului, amintirea celor douzeci şi nouă de fii ai săi, ucişi de cea mai rea fiară ce şi-a purtat paşii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădişte, este sculptorul Gheza Vida, a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor”.

Sintetizând, Raoul Şorban spune: „Vida este sculptorul unui popor, întărit cu credinţa în dreptul de viaţă universală a valorilor autohtone. Cu această înzestrare, opera sa rămâne mărturia acelei acţiuni spirituale ce întruneşte într-o structură unică omul, artistul şi istoria imediată“.

„Prin Gheza Vida, artist al locului, devenit printr-o operă nepieritoare artist al esenţelor, Neamul Românesc din Maramureş şi întreaga seminţie românească şi-a văzut Sufletul. Suflet aşezat în Sfatul bătrânilor, (…) în Pintea Viteazul, în Monumentul de la Moisei, în Balada lui Pintea, în Dans din Oaş…” (Teodor Ardelean – „O personalitate accentuată prin care Neamul Românesc din Maramureş şi-a văzut Sufletul”, în Familia Română, 2013).

Autor, Eliza Tudor




Bruxelles-ul COLORAT de SIGHETENI în… Culorile Păcii

Filiala română a Asociaţiei I COLORI PER LA PACE, reprezentată prin Preşedintele ei, prof. Caius Lugojan, a participat, alături de întregul Consiliu Director al Asociaţiei italiene, de Ambasadorul Asociaţiei pentru Orientul Mijlociu, precum şi de reprezentanţii Asociaţiei I COLORI PER LA PACE în Belgia şi Luxemburg, în data de 6 mai 2017, la un important eveniment la Bruxelles, la sediul Uniunii Europene: EU open day.

Participarea noastră acolo cu ocazia Expoziţiei de desene ale copiilor din întreaga lume ,,Culori pentru pace”a fost urmare a invitaţiei făcute domnului Antonio Giannelli, Preşedintele Asociaţiei I COLORI PER LA PACE, de doamna Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Afacerilor Externe al Uniunii Europene şi Vicepreşedinte al Comisiei Europene, cu ocazia Summit-ului G7 din Italia, în aprilie. Întâlnirea noastră cu doamna Federica Mogherini a fost una emoţionantă dar şi utilă prin încărcătura mesajului de pace pe care copiii din lumea întreagă îl transmit prin desenele lor reprezentanţilor Uniunii Europene, culminând cu mesajul copiilor din Siria prin planşele desenate de ei, a spus prof. Caius Lugojan, Președintele Asociației I Colori Per la Pace.

În momentul protocolar, Preşedintele Asociaţiei I COLORI PER LA PACE România, prof. Caius Lugojan, a dăruit, din partea Asociaţiei, doamnei Federica Mogherini volumul de poezii ,,Pasăre nebună” al autoarei Ileana Nemeş Pop, Secretara Asociaţei I COLORI PER LA PACE România.

Preşedinte,
prof. Caius Lugojan




Vă invităm la… „Amfiteatrul artelor” (ediția I) – Lansare de carte: „Nouă vieți”, autor, Crina Voinaghi

Vă invităm la… „Amfiteatrul artelor” (ediția I) – Lansare de carte: „Nouă vieți”, autor, Crina Voinaghi.

Evenimentul este organizat de Editura „Valea Verde”, site-ul „Salut, Sighet!” și Universitatea „Babeș-Bolyai” – Extensia Sighet!

Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 15:00, în Amfiteatrul „George Vâlsan” (str. Avram Iancu, nr.6, Sighet). 

Vă așteptăm!

 




Andra iubește dansul de pe tabla de șah! [INTERVIU]

Andra este o adolescentă pasionată de șah. Practică acest sport de aproximativ 8 ani. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Dragoș Vodă” pe care-l va părăsi în curând pentru a se îndrepta spre alte zări. Pe parcursul activității sale șahistice a participat la numeroase competiții interne și internaționale cucerind medalii și trofee. Înțeleapta Andra Cîmpean ne răspunde la câteva întrebări legate atât de pasiunea ei, cât și de apropiata despărțire de perioada liceului.

Salut, Sighet!: Un șahist bun își anticipează mișcările. Care sunt țintele tale pentru “partida” postadolescentină?
Andra Cîmpean: Am să ”deschid” partida vieţii cu licenţiere în psihologie la Universitatea de Vest din Timişoara, care mă va ajuta şi în activitatea şahistă. Partea psihologică joacă un rol imens atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în jocul de şah. Adesea partida stă doar în mâinile tale, lupta cea mai grea de dus fiind cu propria-ţi persoană. În ”jocul de mijloc” mă aştept să dobândesc titlul internaţional de Mare Maestră a şahului şi o carieră în psihologie criminalistică. Omul modern trebuie să se dezvolte multilateral, aşadar nu mă văd facând o singură facultate. Cum ”finalul” este cea mai importantă fază a partidei de șah, Familia va fi cel mai important factor în viaţa mea.

Salut, Sighet!: Ce materii preferate ai avut în perioada liceului? Care este anul tău preferat?
Andra Cîmpean: În clasa a IX-a mi-a plăcut mult informatica. Era o materie nouă, pe care nu o studiasem în generală. Din păcate, deşi eram la profil mate-info, mi-am dat seama că acordam mai mult timp la alte materii care NU erau de profil şi care îmi ocupau şi puţinul timp care îl aveam după ce veneam de la şcoală şi făceam şah… Acesta a fost unul din motivele pentru care la finalul clasei a XI-a, m-am transferat la profilul uman. În clasa a XII-a, studiind istoria şi geografia în detaliu am ajuns să le iubesc. Pentru mine cel mai frumos an din viaţa de licean a fost clasa a XII-a. Deşi catalogat ca un an stresant de către mulţi elevi, pentru mine a reprezentat o experienţă deosebită. Am trăit momente fericite alături de colegi și profesori, cărora ţin să le mulţumesc din tot sufletul.

Salut, Sighet!: Ai avut timp pentru lectură, pentru pasiunile “nesportive”?
Andra Cîmpean: Da, însă nu pe timpul zilei. Trebuie să recunosc că, în comparație cu şahul, şcoala şi internetul, somnul rămânea pe dinafară de multe ori. Cu greu îmi aduc aminte de zilele în care mă culcam înainte de miezul nopţii. În vacanţă în schimb, când câştigam cele şase ore de şcoală + cele trei de teme, aveam timp să pictez şi să ascult muzică.

Salut, Sighet!: Ai putea schița profilul șahistului de performanță? Care sunt variabilele care îl definesc?
Andra Cîmpean: Pasiune si devotament. Fără pasiune e chin. Nu poţi să stai ore întregi pe zi să faci ceva ce urăşti sau nu consideri atractiv. Munca este reţeta succesului. Munca individuală este cea care face diferenţa.

Salut, Sighet!: Privind în urmă, spre adolescența pe care tocmai o “abandonezi”, cu ce performanțe te lauzi?
Andra Cîmpean: Începând din clasa a V-a am luat Locul I la Olimpiada Judeţeană de Şah şi m-am calificat 8 ani la rând la Olimpiada Naţională. Am fost medaliată la Olimpiada Națională de Șah din 2015, ceea ce mi-a garantat admiterea la facultate încă din clasa a X-a. Am participat la Campionatul Mondial Şcolar de la Iaşi din 2012. Sunt de 7 ori medaliată cu aur la Naţionalele de Juniori pe Echipe, Campioană Naţională a Cluburilor Sportive Şcolare în 2015, medaliată de 4 ori cu argint și de 3 ori cu bronz la C.N. Individuale de Juniori şi fac parte din Lotul Naţional de Junioare. Am reprezentat România la Campionatul Uniunii Europene din Cehia 2013, unde am luat locul VI, Campionatele Mondiale din Emiratele Arabe Unite 2013, Campionatele Mondialele din Grecia 2015, și Europenele Feminine Individuale de Senioare 2016.

Salut, Sighet!: Care ți-e cea mai dragă distincție/medalie obținută și de ce?
Andra Cîmpean: Sunt Candidat de Maestru al Sportului de când aveam 13 ani, distincţie obţinută în urma clasării pe podiumul naţional în 2012. Cea mai dragă medalie a fost primul aur naţional pe echipe. Atunci am învăţat cu adevărat ce înseamnă munca în echipă şi responsabilitatea de căpitan. E adevărat că de atunci am mai luat încă 6 medalii de aur la C.N. Echipe, însa cea din 2011 a avut un „feeling” special.

Salut, Sighet!: Cine te-a antrenat pentru performanță?
Andra Cîmpean: Tatăl meu s-a implicat la început intens, ghidându-mă spre performanţă. În al doilea an de participare la naţionale am cucerit două medalii, calificându-mă la Campionatul Uniunii Europene din Malenovice – Cehia. După aceea dl. antrenor Maestru Internațional la Șah, Ardelean George-Cătălin, mi-a continuat dezvoltarea şahistă. Am rămas în topul junioarelor din România, am reprezentat cu mândrie România la Campionatele Mondiale şi ţin să-i mulţumesc în mod special pentru timpul acordat în dezvoltarea mea şahistă. Recent, am început să lucrez cu un mare maestru din străinătate.

Salut, Sighet!: Pe la ce cluburi ai trecut până acum? La ce club ești legitimată în prezent?
Andra Cîmpean: Am fost pe la multe cluburi. M-am legitimat la Sighet apoi la scurtă vreme m-am transferat la CSM Baia-Mare unde am jucat în divizia A feminină, apoi au venit anii sub CS Partyum Marghita unde am adus primele medalii naţionale. Sub LPS Satu-Mare am devenit campioană naţională a Cluburilor Sportive Școlare în 2015 şi multiplă medaliată la Campionatele Naționale de Juniori. La CS Apollo Satu-Mare am jucat în Divizia B, Divizia A și Superliga Masculină (cea mai înaltă divizie în România). Clubul actual la care sunt legitimată este CSU Universitatea de Vest Timişoara. Sper să-l reprezint cu mândrie şi să aduc multe rezultate bune.

Salut, Sighet!: Cu ce alt sport ai schimba șahul?
Andra Cîmpean: Deşi este foarte obositor îmi place foarte mult şi nu l-aş înlocui cu nimic. Dacă ar fi să practic alt sport pe lângă şah, aş juca tenis de masă sau badminton.

Salut, Sighet!: Ce deschidere preferată ai în șah?
Andra Cîmpean: Deschiderile le pregătesc în funcţie de adversar şi stilul lui de joc, dar, în general, cu o mutare care să mă lase să-mi expun „agresivitatea”.

Salut, Sighet!: Care este maestrul de șah care ți-a atras atenția și pe care l-ai luat drept model și de ce?
Andra Cîmpean: Primul Mare Maestru care m-a impresionat a fost Veselin Topalov. Deşi era deja un jucător consacrat, nu înceta să surprindă, să improvizeze. Era foarte muncitor, venea cu multe noutăţi teoretice şi puteai să vezi pasiunea și implicarea sa. Totodată, am avut ocazia să fiu colegă de echipă cu Andriy Baryshpolets, Mare Maestru ucrainean, alături de care am văzut ce înseamnă seriozitatea, adevărata pregătire şi uşurinţa cu care „nenorocea” alţi maeştri ai sportului. Victoriile sale păreau fără efort şi foate rapide. Era pilonul de bază al echipei. Am înțeles atunci că este vorba de o cunoaştere superioară a fenomenului şahist. Am avut ocazia să joc câteva meciuri amicale cu el şi a demonstrat că un campion adevărat este şi un om extraordinar. A oferit sfaturi cu mare plăcere și se vedea devotamentul său pentru şah.

Salut, Sighet!: Cum te-ai “înțeles” cu sponsorii/finanțatorii?
Andra Cîmpean: Cu părinţii mă înteleg bine :))). Au fost primii sponsori la competiţiile mele şi nu se opresc nici acum din sprijinirea mea constantă. Odată cu performanţele apărute am primit sprijin şi de la cluburile la care eram legitimată sau de la Consiliul Judeţean care m-a ajutat cu deplasările la Campionatele Mondiale, mulţumită preşedintelui C.J. Zetea Gabriel.

Salut, Sighet!: Dă-ne o definiție a șahului pe înțelesul… majorității.
Andra Cîmpean: De ani întregi mă gândesc ce este şahul în sine şi ce înseamnă şahul pentru mine. Nu cred că pot sintetiza în doar câteva rânduri măiestria acestui joc. Am să încerc să-l descriu prin câteva cuvinte cheie: ambiţie, toleranţă, lacrimi, zâmbete, extaz, depresii, dureri de dinţi de la prea multa încordare… toate se întamplă, trebuie să ştii cum să le gestionezi. Şahul este un joc de coordonare, concentrare, strategie, creativitate, bazat atât pe cunoştinţe cât şi pe instinct, unde factorul psihologic are şi el un rol important.

Salut, Sighet!: Unde poţi folosi cunoştinţele şahiste în viaţa de zi cu zi?
Andra Cimpean: În opinia mea, şahul este viaţa însăşi. Eşti pus mereu în faţa deciziilor şi ai diferite modalităţi de abordare. Totul se află în mâinile tale şi tu eşti cel care controlează destinul acestui joc. Studiind ore întregi, înveţi cum să ”înveţi”, cum să extragi ceea ce este important dintr-o carte de 500 de pagini, cum să utilizezi poziţiile învăţate din cărţi şi să le aplici într-o partidă. Toate aceste deprinderi se învaţă şi pot fi transpuse şi în viaţa reală. Şahul m-a ajutat enorm la capitolul memorie și atenţie. În şah înveţi să pierzi. Viaţa este plina de urcuşuri şi coborâşuri, iar momentele cele mai grele necesită multă răbdare, iar şahul asta ne învaţă.

Salut, Sighet!: Cum își petrece timpul liber un șahist… serios?
Andra Cîmpean: Ştiţi ce face un şahist…”serios” în timpul liber? Joacă şah ! :)) În vacanţă îmi petrec timpul liber uitându-mă la filme și anime, citind manga și ascultând muzică. O altă pasiune de a mea este pictura. Adesea mă relaxez desenând. Iubesc să urmăresc documentare şi tot ce este legat de cultura generală. Îmi place să călătoresc şi îmi doresc să vizitez cât mai multe ţări.

Salut, Sighet!: Tu ești o veterană a șahului. Ce sfaturi ai da copiilor care se îndreaptă spre acest sport al minții?
Andra Cîmpean: Veterană… a sosit şi vremea asta. Pot să spun că am văzut multe la ”viața mea de şahist”. Am fost pusă atât de des în situaţii în care trebuia să iau decizii, încât mă opresc şi înainte să beau apă şi mă întreb dacă este bine sau nu… :)) Sfaturi… am citit şi am primit multe. Mulţi se conformează, mulţi nu, însă un lucru e sigur: dacă vrei să faci performanţă în şah, în orice domeniu, trebuie să te dedici în totalitate. Vrând să împaci şcoala, prietenii şi pasiunile, mai renunţi la somn din când în când. 🙂 Sfatul meu pentru tineri este să facă ceva de performanţă, nu doar şah, orice… să vadă ce implică performanţa, să înțeleagă ce înseamnă munca. Munca individuală este atuul cel mai important, aşadar dacă vă îndreptaţi spre acest sport, pregătiţi-vă de multe ore de muncă. Satisfacţiile nu vor întarzia să apară.

Salut, Sighet!: Șah-mat în câte mutări?
Andra Cîmpean: În opinia mea, jucătorul de performanţă nu este acela care te bate în doar câteva mutări, este acela care bate un amator 100 din 100 fără să depună efort. Asta am găsit eu fascinant la marii maeștri.

Salut, Sighet!: Ce înseamnă Sighetul pentru tine?
Andra Cîmpean: Nicăieri nu e ca acasă! Am vizitat multe ţări şi am văzut zeci de oraşe, însă locul unde m-am născut mă atrage într-un mod aparte. Mă bucuram nespus de mult când oameni din alte oraşe sau alte ţări spuneau că au fost la Sighet şi le-a plăcut. Sunt mândră că sunt Sigheteancă!

Salut, Sighet!: Mulțumim, Andra! Baftă, baftă, baftă și multe deschideri fericite în viață!
Andra Cîmpean: Mulţumesc mult, am să încerc să profit de ele şi să duc „partida” la un bun sfârşit! 😉

Brîndușa Oanță & Ion Mariș




Sănătatea din grădină. Pledoarie pentru o alimentaţie sănătoasă (dr. Coriolan Dragomir)

Prin acest demers îmi doresc să aduc în atenţia cititorilor proprietăţile unor elemente şi remedii naturiste adesea ignorate. Studiind literatura de specialitate şi utilizând de mulţi ani remediile naturiste, m-am convins de reala lor valoare terapeutică. Pentru început, mă voi opri asupra miracolelor terapeutice ale cepei. Aflată la îndemâna oricui, ceapa este adesea ignorată, majoritaea dintre noi necunoscând beneficiile acesteia.

Se spune în a patra carte a lui Moise, numită “Numeri”, că în timpul rătăcirii prin deşertul Sinai, israeliţii tânjeau după alimentele pe care le consumau în Egipt, ceapa, usturoiul şi prazul care, alături de alte alimente, constituiau o parte importantă din alimentaţia lor.

Nu întâmplător aceste legume erau preferate. Secretul lor consta în valoarea lor medicinală, fiind alimentele cele mai vindecătoare în multe afecţiuni, conferind vigoare şi sănătate. Plauzibil este şi faptul că sclavii care au lucrat la edificarea piramidelor, acum 3.500 de ani, aveau o imunitate mărită, deşi munceau toată ziua în noroiul rece pentru a confecţiona cărămizi din argilă. Imunitatea le era conferită de consumul legumelor din familia „allium”. Virtuţile terapeutice ale cepei erau pomenite şi în antichitate (Dioscoride, Pliniun), ca tonice, antiinfecţioase, factor de sănătate şi longevitate. De exemplu, bulgarii, care consumă foarte multă ceapă au un mare număr de centenari.
În zilele noastre, aceste legume din familia „allium”, continuă să fie alimente dintre cele mai vindecătoare, mai cu seamă ale căilor repiratorii şi altele, conferind organismului vigoare şi sănătate.

Proprietăţi: stimulent general al sistemului nervos, hepatic şi renal; diuretic puternic, dizolvant şi eliminator al ureei şi clorurilor; antireumatismal; antiscorbutic; antiseptic; antiinfecţios (stafilococic – ceapa se comportă în această privinţă ca un antibiotic, L. Binet); secretor, expectorant; digestiv ( ajută la digestia făinoaselor); echilibrant glandular; afrodisiatic; hipoglicemiant; antisulfuros; vermifug; uşor hipnotic; curativ al pielii şi sistemului pilos; proprietăţi enzimatice; emolient şi rezolutiv (resorbant); antalgic (sedativ, calmant); efect alcalinizant; anticancerigen.

Uz extern : abcese, panariţii, furuncule, degerături, crăpături, migrene, congestii cerebrale, surditate, ţiuituri, nevralgii dentare, negi, plăgi, ulcere, arsuri, pistrui, înţepături de insecte.

Indicaţii majore: astenii (surmenaj fizic şi intelectual), creştere, retenţii lichidiene (edeme,ascite, pleurezii, pericardite), hidropizie, azotemia, cloruremie, reumatisme articulare, litiază biliară, fermentaţii intestinale (diaree), infecţii genito-urinare, afecţiuni respiratorii (guturai, bronşite, astm, laringite), gripe, dezechilibrări glandulare, obezitate, ateroscleroză, prevenirea trombozei, prevenire senectute, prostatism, impotenţă, diabet, limfatism, rahitism, paraziţi intestinali.

Mod de preparare şi utilizare

Cele mai bune rezulate se obţin prin consumul cepei crude. Gustul picant poate fi atenuat dacă o spălăm câteva minute şi adăugăm lămâie. Persoanele suferinde de ulcer sau gastrită vor consuma ceapa fiartă sau coaptă (timp moderat). Se poate macera în ulei de măsline câteva ore, în salate, crudităţi, aperitive şi în toate ciorbele. Tăiată fin şi pusă în lapte, supă sau înnăbuşită, aşezată pe o tartină cu unt sau ulei.

O ceapă tăiată mărunt, macerată în apă caldă câteva ore, se bea maceratul dimineaţa pe nemâncate cu câteva picături de lămâie.

În ceapă se regăsesc în cantităţi mici vitamine, cu excepţia vitaminei B12. În ceea ce priveşte mineralele, de asemenea, sunt în cantităţi mici, cu excepţia potasiului, cu rol foarte important, iar cel mai abundent este sulful care face parte din esenţa volatilă a cepei. Sărurile minerale existente în ceapă sunt convertite când trec în sânge în carbonaţi cu reacţie alcalină, fapt ce explică efectul alcalinizant al acestui bulb.

Alimentele alcalinizante facilitează eliminarea din organism a produselor reziduale acide (cu efect cancerigen). Deşi conţinutul nutriţional al cepei este lipsit de importanţă, compensează cu acţiunea terapeutică şi fiziologică majoră. Uleiul esențial, care dă mirosul specific al cepei, este foarte volatil, evaporându-se uşor. În compoziţia sa, are la bază peste 100 de substanţe diferite, predominând alil disulfida şi tiosulfinalol.

Flavonizii sunt glicozite care îmbunătăţesc circulaţia sângelui, previn formarea de cheaguri şi reduc aderenţa trombocitelor, blochează oxidarea lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), un tip de grăsime din sânge care cauzează ateroscleroza.

Bogăţia cepei în quercitină, unul dintre cei mai activi flavonizi care ajută la afecţiunile inimii, a fost subiectul unui amplu studiu realizat la Universitatea Wageningen (Olanda) şi care demonstrează că quercitina este bine absorbită de intestine, indiferent dacă ceapa este crudă sau gătită.

Flavonizilor şi substanţelor care formează uleiul esențial le sunt atribuite majoritatea proprietăţilor cepei. Inhalarea uleiului esențial din ceapa mărunţită este, de asemenea, benefică, fiind adecvată pentru copii. Ceapa este bogată în substanţe enzimatice cum ar fi oxialoza şi diastoza, cu puternic efect revigorant asupra proceselor digestive. Numeroasele proprietăţi medicinale ale acestei legume, în felurite afecţiuni, sunt recomandate pentru efectele benefice. Din moment ce uleiul esenţial este foarte volatil se impregnează rapid în toate ţesuturile organismului, acţionând asupra unor organe şi sisteme multiple.

S-a dovedit ştiinţific că ceapa are efect în vindecarea următoarelor afecţiuni: astm bronşic, arterioscleroză, boli coronariene, nivelul ridicat al trigliceridelor din sânge, disfuncţii renale, diabet, boli ale ficatului, cancer.

Reţete pentru uz intern cu valoare terapeutică maximă

Ceapa crudă (trebuie să fie proaspătă) ca atare sau macerată câteva ore în ulei de măsline. În salate de crudităţi, aperitive, în toate ciorbele. Ceapa tăiată mărunt, macerată câteva ore în apă caldă. Se bea maceratul dimineaţa pe nemâncate cu câteva picături de lămâie.

Contra gripei – lăsăm ceapa să se macereze (două cepe tăiate în felii subţiri în ½ litri apă). Un pahar mare de macerat se bea între mese şi un altul la culcare. Cura durează 15 zile. În cazul când simţim că începe o răceală, tăiem o ceapă în felii subţiri, o punem într-un pahar şi inhalăm mirosul 5-10 minute. Este foarte eficient în cazul persoanelor care suportă mirosul. Dacă avem aerosol, se pune în recipient suc de ceapă şi se inhalează.

Contra diareelor – o mână de foi subţiri de ceapă (brună) la un litru de apă, se lasă să dea în clocot 10 minute, se consumă ½ litri pe zi.

Contra paraziţilor intestinali – se lasă 6 zile la macerat o ceapă mare tăiată felii într-un litru de vin alb. Se bea un pahar în fiecare dimineaţă la trezire, timp de o săptămână. Se reia la 2-3 luni.

Contra reumatismelor – decoct de 3 cepe tăiate, necurăţate de foiţele învelitoare, într-un litru de apă, se fierb 15 minute, se strecoară şi se bea câte un pahar dimineaţa şi la culcare.

Contra litiazei biliare – o ceapă tăiată (fără foiţele învelitoare), 4 linguri cu ulei de măsline, 150 g apă şi 40 g untură nesărată. Se lasă la fiert 10 minute. Se bea caldă mai multe seri la rând. După 2 ore, înainte de culcare, se bea un decoct de cruşin, 2-5 g de scoarţă la o ceaşcă. După fierbere se lasă să infuzeze la rece 4-6 ore. Tratamentul se face o data pe an.

Contra digestiilor grele cu gaze gastrointestinale – supa de ceapă este foarte eficientă ca şi în zilele care urmează după mesele copioase, cepele trebuie rumenite înainte de a le mânca.

Contra guturaielor – Dr. Marcel Marlet recomandă următorul gen de sirop de ceapă: se taie cepele în rondele, se aşază într-o farfurie, se presară cu zahăr, de preferinţă brun. Se lasă la macerat 24 de ore. Se beau 2-5 linguri pe zi.

Contra hidropiziei – exclusiv 3 mese de lapte pe zi cu o ceapă crudă tocată mărunt. Ameliorarea se remarcă după o săptămână. Urinările devin abundente în 15 zile.

Uz extern

Contra congestiei cefalice şi a meningitei (tratament de sprijin) – se freacă tâmplele cu o ceapă şi înfăşurăm picioarele în 1-2 kg ceapă tăiată, se lasă 8-10 ore.

Contra calviţiei – amestec de ceapă, sare şi piper prin aplicări locale.

Contra negilor – se amestecă ceapa cu sare marină şi argilă în părţi egale sau se scobeşte o ceapă şi se pune în cavitatea ei sare de mare, se freacă negul dimineaţa şi seara cu lichidul obţinut, sau se freacă negii cu ceapă roşie tăiată în jumate.

Contra abceselor, furunculelor, hemoroizilor – cataplasme de cepe coapte. O ceapă coaptă în cuptor, călduţă, colectează abcesele, furunculele, flegmoanele.

Contra înţepăturilor de viespi şi alte insecte – se freacă locul cu ceapă 1-2 minute după ce s-a scos acul înţepător.

Contra panariţiului – se înconjoară cu o pojghiţă de ceapă.

Contra degerăturilor, a crăpăturilor şi juliturilor – comprese cu suc de ceapă.

Contra plăgilor, tăieturilor, ulcerelor, arsurilor – comprese cu pojghiţă fină care despart straturile cepei din bulb. Este un pansament aseptic aplicat pe leziune şi pansat.

Contra pistruilor – frecţii cu suc de ceapă sau cu oţet în care s-a macerat ceapa spartă.

Contra surdităţii – se pune în ureche vată îmbibată cu suc de ceapă tăiată în două.

Contra nevralgiilor dentare – se pune în cavitatea dintelui cariat un tampon îmbibat cu suc de ceapă.

Ceapa are şi aplicaţii utilitare. Se foloseşte pentru ştergerea urmelor de degete de pe uşi, ferestre. Se freacă cu o ceapă tăiată în două. Pentru a scăpa de cariile de lemn, se freacă cu ceapă locurile afectate, timp de 10-15 zile. Arămurile cu pete de muşte se badijonează cu pensula îmbibată cu suc de ceapă. Rugina de pe soba de gătit sau alte obiecte de nichel, se freacă cu ceapă. Geamurile, cuţitele ruginite se freacă cu ceapă. Pentru a se reda strălucirea poşetelor sau centurilor lăcuite se dă cu ceapă pe ele.
Dr. Coriolan Dragomir




Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, vă propune un weekend cultural

Organizația județeană Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) – președinte Miroslav Petrețchi, desfășoară următoarele acțiuni la sfârșitul acestei săptămâni în Maramureș:

· sâmbătă, 13 mai 2017 – „OBICEIURI PASTORALE DE PRIMĂVARĂ LA UCRAINENI – MIRA LA HUŢULI” la Bistra, începând cu orele 12:00;
· duminică, 14 mai 2017 – „CINSTIREA VETERANILOR DE RĂZBOI” la Poienile de sub Munte, începând cu orele 13:00.

Acțiunea din Bistra este organizată în parteneriat cu Primăria din localitate. La aceasta vor participa aproximativ 400 de persoane, grupuri artistice din: Poienile de sub Munte, Ruscova, Valea Vișeului, Bistra, Lunca la Tisa, Rona de Sus, Crăciunești, ansamblul vocal „Soacrele” din Suceava, un grup artistic din Rogojești Botoșani, ansamblul folcloric „Verchovina” din Ucraina.

Manifestarea va debuta la Monumentul Eroului Necunoscut din centrul localității cu o Slujbă Religioasă. Va urma formarea coloanei care se va îndrepta spre locul de desfășurare propriu-zis și anume Valea Neagră. Vor participa reprezentanții UUR și ai Primăriei Bistra. Evenimentul va continua cu alocuțiuni ale reprezentanților celor două instituții partenere, urmate de programul artistic. Vor fi prezenți membri ai Comitetului UUR Maramureș, președinții organizațiilor locale ai UUR Maramureș, președinții Orgnizațiilor județene Botoșani și Suceava precum și reprezentanți ai Prefecturii Verchovina Ucraina. În deschiderea manifestării, președintele Organizației jud. UUR Maramureș împreună cu primarul localității Bistra vor ura bun venit participanților. Vor urma alocuțiuni ale oficialităților invitate. Vor evolua formațiile artistice participante. Acțiunea se va încheia cu o masă festivă.

Conform programului de acţiuni pe anul 2017, Organizația județeană Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România ( UUR) împreună cu Organizația locală a UUR Poienile de sub Munte, vă invită în data de 14.05.2017 la manifestarea „CINSTIREA VETERANILOR DE RĂZBOI” la care vor participa aproximativ 170 de persoane. Din Ucraina va fi invitat un grup artistic format din 10 persoane.

Manifestarea va debuta în fața Primăriei din localitate cu primirea oficialităţilor, alocuțiuni ale oficialităților participante, urmată de formarea coloanei, deplasarea la Monumentul veteranilor de război, Sfânta Liturghie, depunerea de coroane, deschiderea festivă a manifestării și se va încheia cu un program artistic prezentat de grupuri artistice ucrainene din Maramureș și din Ucraina.

Scopul acestei acțiuni este acela de a cinsti memoria eroilor Celui de-al II-lea Război Mondial care și-au pierdut viața pentru patrie precum și acela de a elogia veteranii care au luptat în acest război.

Comunicat de presă UUR




Invitație la teatru – “Made in Transilvania”

Într-o reprezentație fără precedent, Clubul Interact Sighetu-Marmației, în parteneriat cu Clubul Interact Târgu-Mureș, găzduiește punerea în scenă a piesei de teatru “Made in Transilvania”. Acest spectacol artistic, realizat în colaborare cu Teatrul “Scena” din Târgu Mureș, va fi jucat la Sighetu-Marmației, urmărind să lărgească orizonturile publicului sighetean în ceea ce privește arta de a juca pe scenă și divertismentul contemporan.

Clubul Intreact Sighetu-Marmației vă invită sa participați în număr cât mai mare, întrucât spectacolul vizează o arie largă de spectatori, de la tinerii elevi, care sunt dispuși să încerce o nouă modalitate de relaxare sau care, pur și simplu, caută să descopere societatea din care fac parte și să se descopere pe ei înșiși, până la oamenii trecuți de vârsta inocenței, care sunt gata să vadă o parte a adolescentului de azi pe care nu au ocazia să o întâlnească în fiecare zi.

Piesa a mai fost interpretată de tinerii actori în orașul lor natal, reprezentând un real succes în rândul publicului mureșean. Acest grup de tineri s-a decis să facă mai mult pentru comunitatea lor, implicându-se în proiecte de mare amploare. Doar efortul făcut de aceștia pentru a pune în scenă o lucrare atât de elaborată, însoțită de o recuzită complexă, îi recomandă drept niște tineri ambițioși care au ceva cu adevărat frumos de oferit: timpul, talentul, efortul și dedicarea lor.

Organizarea acestui proiect a reprezentat eforturi mari din partea ambelor cluburi Interact și o perioadă mare de pregătire, astfel încât, rezultatul va fi unul pe măsura așteptărilor.

Spectacolul va avea loc vineri, 12 mai 2017, în Sala „George Enescu” a Școlii Gimnaziale de Muzică și Arte Plastice din Sighet, începând cu ora 19.00. Prețul unui bilet este de 10 lei și se poate achiziționa la intrare.

Tivadar Simona – Interact Sighetu Marmatiei




Priveghi pentru Quamishli / Jurnal de tabără (autor, T. Müller)

Priveghi pentru Quamishli / Jurnal de tabără
22 Octombrie 2015

Azi în Quamishli, un tânăr de 21 de ani a fost împușcat. Stop, de la început. Azi, în Quamishli, în Siria, un tânăr de 21 de ani, împreuna cu alți douăzeci de tineri, la fel ca el de tineri, au fost siliți să îngenuncheze și au fost împușcați în cap, rând pe rând, de bărbați rânjind a moarte, membri ai grupului IS.

Tânărul de 21 de ani are un frate, îl cheamă Jakub, Heissan Jakub. Și Jakub stă acum chircit pe o margine de pat de campanie, stă acolo deschis ca o rană roșie și nu poate respira, îl strânge de grumaz durerea. Și patul ăsta se află într-o tabără de refugiați din orașul meu, împreună cu alte paturi pe marginile cărora se leagănă alți și alți bărbați din Siria care îl țin de mâini pe Jakub. Jakub are mâini mari și aspre, el e un țăran care nu își mai sapă ogorul său din Quamishli, el are mâini care știu să țină o sapă și un plug, nu și o mitralieră. Astăseară l-am ținut și eu de mână și i-am plâns fratele mort, ca pe un frate adevărat – și acum sunt acasă la mine și nu mă pot opri din plâns pentru toți fiii și frații și tații care mor pe ogoarele lor.

Și apoi mi-a arătat Jakub poze în telefonul mobil – poze cu vecinii lui, o familie de șaisprezece persoane, oameni normali, femei bătrâne și grase zâmbind ca la fotograf, adolescente vopsite pe păr cu roșu râzând în obiectiv, copii unși pe bot cu marmeladă și bărbați voinici și serioși, oameni, oameni, oameni, care azi au fost aruncați unul câte unul în fântâna satului de lângă Quamishli de aceiași bărbați rânjind a moarte rea. Și știți ceva, la noapte cântă moartea la mitralieră, drujbă și cuțit în Quamishli pentru că the bad boys are in town și mâine dimineață o să tacă în praful uliței corpuri mici de copii și de mame calde încă, corpuri țepene de bunici și de tați.

În tot acest timp Jakub șade chircit pe marginea lui de pat în câmpul din orașul meu și privește în gol, în timp ce noi încă suntem calzi sub plapuma noastră de acasă, se leagănă singur în timp ce noi, acasă, ne ținem în brațe unii pe alții.

Telefonul lui Jakub pulsează în mâinile lui mari și inerte ca o inimă care așteaptă un transplant.

Diseară, când se lasă întunericul peste tabără, or să vină oameni care îl cunosc pe Jakub și o să facă un cerc în jurul lui și or să aprindă lumânări și o să îl țină de mâini și în brațe. Acestui om pe nume Jakub i se vor naște diseară frați și surori, în locul celui mort azi-noapte.

Și în locul celui mort anul trecut, același scenariu, aceeași locație.

Despre Quamishli

Quamishli este situat în nordul Siriei, la granița cu Irakul și Turcia. Este un oraș cu etnii mixte, în majoritate arabi, asirieni, kurzi, evrei și armeni. Orașul este considerat centrul creștin al Siriei. A fost fondat de refugiați de asirieni & sirieni care au scăpat genocidului asirian din Anatolia în 1920.

Înainte de războiul lui Assad, populația din Quamishli era de 40.000 din care, 25.000 aparțineau bisericii creștin -ortodoxe siriene. Azi se presupune că jumătate din creștini au părăsit orașul. Se presupune că și celalalte etnii au părăsit orașul.

Quamishli este controlat pe rând când de trupele lui Assad, când de grupările kurde sau de gruparea teroristă IS. Bărbații orașului sunt luați cu arcanul când de unii, când de alții.

Actualizare – Mai 2017

Jakub locuiește acum într-o casă și muncește într-o fabrică. Soția și fetițele lui au ajuns și ele aici, în siguranță. De doi ani jumate așteptau într-un cort în Grecia reunirea cu tatăl lor. Mâinile lui mari și aspre leagănă fetițele. Calde și vii. Quamishli trăiește. În altă limbă, în altă țară, însă trăiește. Jakub visează noapte de noapte zidurile casei sale din Quamishli și simte în vis mirosul reavăn al livezii de măslini după ploaie.

T. Müller (Germania)




Piaţa agroalimentară din Sighet arată ca un loc lovit de o calamitate (Liviu Șiman)

Piaţa agroalimentară din Sighet arată ca un loc lovit de o calamitate. Principalele alei de comunicaţie sunt brăzdate de gropi, care parcă se vor o atenţionare la adresa celor în atribuțiile cărora intră întreţinerea sau reabilitarea acestor spații, gropi care produc un disconfort mărit numeroşilor sigheteni care vin zilnic la piaţă pentru a se aproviziona. Dacă pe timp frumos se mai trece cu vederea imaginea gropilor, nu acelaşi lucru se întâmplă când plouă. Gropile formate în urma măcinării cimentului se umplu cu apă, făcând dificilă circulaţia.

„Nu mi se pare un lucru frumos ca piaţa noastră să arate aşa. Când plouă parcă am fi pe o baltă, şi nu într-un loc aflat în buricul târgului”, a spus Vasile Turda.

„Nu este prea plăcut să mergem prin bălţile formate după ploaie. Locul arată urât. Poate cei de la primărie îşi vor găsi timp să remedieze problema”, a spus Ana Pop.

„Să facă bine primăria să rezolve problema sau să ne dea la toţi cizme de cauciuc ca să ne putem deplasa pe timp de ploaie în piaţă. Mai în glumă, mai în serios, cred că sighetenii merită să aibă o piaţă agroalimentră modernă, în plus, există şi alte aspecte ce privesc derularea unui comerţ civilizat care trebuie să fie luate în seamă”, a spus Sergiu Luscalov.

„Într-un interval de timp cât mai redus, odată ce vremea ne va permite, vom trece la executarea lucrărilor de reabilitare a aleilor din piaţa agroalimentară”, au spus cei din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.

Liviu Şiman




Activităţi caritabile derulate în Sighet de către Fundaţia ‘’Bihip” din Austria

O serie de activităţi caritabile au fost derulate de către Fundaţia “Bihip” din Reith in Alpbachtal, Austria. Prezentă în România de peste 24 de ani, fundaţia austriacă a venit în sprijinul comunităţilor din Maramureşul istoric.

De această dată, au fost oferite materiale sanitare, medicamente etc, Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. De asemenea, au fost donate echipamente pentru pompierii voluntari din cadrul primăriei Bocicoiu Mare şi fonduri necesare amenajării unei toalete la şcoala din Lunca la Tisa.

„Vom continua seria activităţilor caritabile menite a veni în sprijinul categoriilor sociale defavorizate, dar şi pentru a ajuta comunităţile locale”, a spus Gelu Huţanu, reprezentant al Fundaţiei “Bihip”.

„Le mulţumim prietenilor noștri austrieci pentru implicarea şi generozitatea de care dau dovadă de fiecare dată”, au spus Sânziana Maruşciac Dan, director Şcoala Gimnazială Crăciuneşti, Maria Crina Bobriuc, şef Serviciu Voluntar ISU Bocicoiu Mare, Fedor Koroli, viceprimar Bocicoiu Mare.

„Le mulţumesc celor de la Fundaţia “Bihip” pentru tot ceea ce fac pentru noi”, a spus Dan Dunca, manager Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.

Liviu Şiman




Experimentul “Cetățeanul”. Agramații au cotropit și lumea virtuală! (autor, Ion Mariș)

La ultimele materiale publicate pe site-ul “Salut, Sighet!” care au vizat subiecte mai… “sensibile” (gen Palatul Cultural, Școala de Muzică, patriotismul mioritic, etc.) au apărut reacții suburbane ale postacilor – lătrători de/în serviciu.

Mă amuză, dar mă și sperie prostia, incultura, jegoșismul anonimilor din spațiul virtual. Monitorii adevărului absolut, umbre ale lașității și-ale eternei cenzuri, căței blânzi în viața de zi cu zi, anonimii (Cetățean, Alt cetățean, Dreptate, Spunepelacolțuri, etc.) care-și aruncă zoaiele în văzul lumii sunt cei mai bolnavi navigatori ai internetului.

Ei vâslesc în cele mai murdare ape, spălându-și fețele hidoase în reflexiile gheenei din sufletele lor morbide.
Societatea – inclusiv cea virtuală – a ajuns și pe mâna multor borfași, pe mâna celor care învață alfabetul “bunelor” maniere din informațiile mincinoase aruncate în lumea e-reală și, fluturându-ne puținii neuroni de semidocți frustrați își permit să ne vândă adevăruri “nou – nouțe” ambalate în hârtie igienică de proastă calitate deși mințile lor se zbenguie într-un IQ redus la un pumn din țărâna sfântă din care provin, minți năpădite doar de revelații k – shuiste.

Ce putem face? Există atât de multă ură în mințile lor odihnite încât nicun tratament psihiatric de lungă durată nu le-ar mai fi de folos. Din rândul acestor postaci anonimi, clopotari periculoși, sunt selectați torționarii oamenilor pașnici, ai celor timorați de impostură, ai celor ce nu lingușesc și nu se gudură pe lângă stăpânii vremelnici. Ar fi bine să-i lăsăm să înjure, să-și defuleze scârnăviile prin publicarea mizeriilor pe un site dedicat doar lor (Dejectarium) și să sperăm că lumea și societatea nu vor ajunge pe mâna acestei noi specii agramate. Din soiul de oameni perverși ce nu-și asumă atitudinea clară, pe față, cu argumente și fără injurii se nasc și respiră parveniții societății, cei care transmit metastazele urii, bucurându-se de gloria subteranelor duplicității.

Pestrița lume internaută ar trebui resuscitată urgent printr-o operațiune globală de… deratizare și despăduchiere, eliminându-se resturile de homo sapienși nedezvoltați complet, avortoni intelectuali, insinuați prin fraudă în viețile noastre si-n mijlocul comunităților reale sau virtuale, reactivați din abatoarele purulente ale istoriei. Ei ne învață patriotismul, ei slugi ereditare ai conducătorilor tupeiști?! Trist spectacol ne oferă behăitorii ajunși formatori de opinie, limbuții gregari ce au uitat cum și-n ce zonă se face semnul crucii, cei care scuipă – strict în parametrii sataniști – ură, dar își permit să ne propovăduiască dreapta – credință.

Bande de dăunători sufocă spațiile reale și virtuale: burdușiți cu diplome, doctorate și titluri false, unii proferând injurii patriotarde, pitiți în partide și-n ONG – uri cu iz de democrație unsă cu invective, acești retardați ai periferiei grotescului ajung să stăpânească prin limbaj și like-uri cre(ș)tine, buna noastră vecinătate.

Secolul XXI va fi nu cum spunea Malraux, religios sau nu va fi deloc, secolul nostru, lumea, dacă lăsăm Cuvântul să fie maculat până la hidoșenie de aurolacii prostiei, va fi flască, anonimă, vegetală.

Brrr!… nu vom avea cu cine discuta (despre) poezie, muzică, artă, cultură, vom privi imagini hidoase, spânzurate de lanțuri de aur și iPhoane de mii de euro, legănându-se pe burdihane pline de chiolhanuri exteriorizate sfidător, de laxe flatulențe verbale și vom avea onoarea să aplaudăm. Nu vom aplauda forțați de mecanisme coercitive, ci convinși de BANUL și averile celor care ne vor da să gustăm din trufele păcatului.

E nevoie de multe școli de corecție pentru toți asasinii limbii române, de centre de reeducare pentru cei care au învățat să înjure din zona crepusculară a copilăriilor parcurse la fără frecvență, e cazul să le cerem socoteală pentru degringolada civică pe care-o stimulează din ce în ce mai agresiv, elogiind lipsa unei doze minimale de creier și care totuși se bat în piept cu talismane făcătoare de minuni jalnice, jurându-se că-și iubesc limba, poporul, aproapele până la… sufocare.

Treziți-vă, prieteni, cetățeanul anonim NU mai are dreptate! Ei – anonimii patrupezi patrioți – fac parte din lumea care ne învață să ne închinăm prostiei, lașității și… manipulatorilor!

Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel




POETIKA – Paul Seling

Paul Seling, fratele cunoscutei cantautoare Paula Seling, născut la Baia Mare, va atinge în curând “borna” de 40 de ani. S-a format în zona artelor începând cu vârsta de 6 ani. A terminat școala de muzică în Baia Mare, clasa pian, dar a fost interesat încă de mic de muzica electronică, ambientală și, în general de tot ceea ce implică experiment și noutate în zona de expresie artistică.

Ulterior, s-a “îndrăgostit” de arhitectură pe care a considerat-o “amestecul fericit între arta pură și științele tehnice”. A absolvit Școala de Arhitectură din București în 2002, cu gândul de a crea doar în condiții propice în spiritul ambițiilor unui tânăr experimentalist.

În perioada 2004 – 2007 a muncit împreună cu părinții lui în firma familiei – una dintre principalele societăți producătoare de mobilier – de la… Sighet.

Odată cu închiderea activității firmei, în 2007, a început să revină treptat la artele aplicate. La început a fost arhitectura, apoi muzica electronică și în final desenul, grafica.

Poeziile sunt, așa cum ne-a declarat Paul: urme ale trecerii printr-o etapă artistică, aceea în care îmi propuneam să folosesc doar scrisul ca „armă” într-un război creativ cu „cei mai buni” pe care îi cunoșteam la acea vreme. Îmi place să scriu pentru că nu există în modul acesta de comunicare nicio altă constrângere „tehnică” sau „practică”, și conținutul gândurilor noastre circulă liber, neîngrădit și nealterat, până la „consumator”.

Official Website : https://paulseling.info

Dragoste cu mobila de bucătărie

îmi doream demult să fac dragoste cu mobila de bucătărie,
să mângâi sânii sertarelor în care stau furculițele,
scaunele toate să fie niște amante
cu pulpe fierbinți așteptându-mă disperate
la robinet să curgă neîncetat lacrimi
mașina de spălat, ca o fecioară infatuată,
să aibă parte de primul viol electric,
îmi doream demult un calorifer senzual, cu forme aburinde,
pe care să-l mângâi
neîncetat,
neîntrebat,
necenzurat,
să fie o veșnică rezonanță
între pielea mea aspră și perdeaua de plastic
eram pregătit, îmi făcusem analizele, testele ieșiseră ok,
cumpărasem duzini de prezervative
căci mă oripila gândul că din toată această nebunie
mobila de bucătărie ar putea rămâne gravidă,
și mă voi trezi, doamne ferește! – peste un timp -,
cu niște scaune pitice și mucoase
scâncind pe mocheta cu pătrățele rubinii
sau cu cine știe ce sertărașe și dulăpioare
albe sau rozalii, purtând pamperși sticloși
și molfăind din suzete de inox,
oricât aș fi fost de inconștient, mi-era teamă,
să-mi împart bucătăria cu altcineva,
în fine, mă hotărâsem,
va fi azi sau nu va fi niciodată,
aveam o poftă nebună să mușc din pieptul de lemn al mesei,
și poate așa s-ar fi întâmplat
și poate totul ar fi decurs normal,
dacă nu apăreai tu,
dacă nu-ți venea ție ideea
să-ți muți la mine trupul
în după-amiaza aceea.

False story_love story

hai să falsificăm împreună viitorul
de comun acord cu marile puteri
de comun acord cu liberii cugetători
cu principalii realizatori de talk-show-uri
să-l falsificăm în așa fel încât de mâine
iubirea să poată fi comandată
din cataloage color, de la pagina 29,
capitolul « îmbrăcăminte de sezon »
în diverse culori, într-o gamă diversificată de modele,
sau, și mai bine, direct de pe site-uri
plătibilă instantaneu cu visa card, cu american express,
să vină iubirea asta direct în e_mail-ul utilizatorului
odată cu veștile bune, odată cu veștile mai puțin bune,
sau de-a dreptul proaste,
odată cu alte oferte și știri
ale diferitelor agenții de presă,
hai să falsificăm împreuna sentimentele
chiar de mâine,
sau nu, de ce să mai așteptăm atât ?
chiar din seara aceasta,
eu să te urăsc, să îți strig în față
că ești cea mai lașă și mai neconsumabilă curvă
tu să te prefaci că nu exist
că nu m-ai cunoscut niciodată
că nu am fost împreună
la mare,
la munte,
în spitale,
în săli de cinema
tu să-ți vezi mai departe de tine,
de amanți, de facultate,
de bijuterii, de preparatul clătitelor,
ca și cum eu nici nu aș exista
ca și cum eu nici nu te-aș urî,
fie și de probă,
fie și pentru o clipă.
hai să falsificăm toate nostalgiile,
să neutralizăm iarna cu săruturi fierbinți
să facem dragoste în fața morții
în cele mai intime,
în cele mai fanteziste poziții,
să moară de ciudă,
să ne lase în pace
să ne ducem mai departe
crucea,
amintirile,
fanteziile,
nebuniile,
să putem spune și altora
cât de importantă este uneori
falsificarea anumitor chestii
aparent neesențiale.