PoetikS – Marius VOINAGHI

*****
Vânt în gol alpin –
două umbre pe omăt
sărutându-se.

*****
Ultimul pătrar –
linii adânci în palmă,
față în față.

*****
Fulgi de nea în Mai,
lumânări albe-n castani –
rătăcind Iarna.

*****
Pruni înmuguriți,
așternuturi de hotel –
da, prietene!

*****
Păpădii în toi,
barză singură în cuib –
aniversare.

*****
Umbre captive –
într-un salon de spital
fețe senine.

*****
Frunzele căzând…-
nu-i nimeni în stație
spre mănăstire.

*****
Livadă în Mai –
trec ore cu umbrele
în nemișcare.

*****
Luna nouă-n zori –
Soarele risipind-o
ascuns după Deal.

*****
Asfințit roșu –
creste înzăpezite
cu schiori cuminți.

Marius VOINAGHI




Mă înclin în fața voastră, dragi sigheteni de pretutindeni! (autor, Gafia Galay-Coman)

Pe străzile de la Lausanne ca și pe străzile de la Sighet putem întâlni oameni și culturi diferite, fără a parcurge mii de kilometri. Se poate lega ușor o conversație, un dialog care suprimă frontierele.

Ne putem imagina că la Sighet ca și la Lausanne (de unde vă trimit această fotografie!) avem un potențial cultural deosebit… am putea spune un adevărat ADN cultural…. Alături de multe alte valențe, potențialul cultural pare a fi la ora actuală cea mai prețioasă și mai dezirabilă comoară.

După potențialul intelectual (QI) și după cel emoțional (QE), potențialul cultural (Quotient Culturel) este la modă, susținut fiind și cultivat de noile posibilități virtuale de comunicație: să poți discuta ore în șir în fața unui ecran… să cauți să afli informațiile cele mai rare sau cele mai banale… extraordinar! … în viața noastră de zi cu zi, în schimb, o privire, un gest, o atitudine, nepotrivite, pot compromite într-o clipă și pe termen lung o coexistență, o convivialitate, o întâlnire…

Așadar, după ce „am spart gheața” cu cei doi călugări din Tibet (din fotografie) salutându-i (Namasté), aș încheia acest mesaj cu un călduros și prietenesc: Servus, Endre Bandi Terdik! (n.r. găsiți scrisoarea lui Endre Terdik, AICI)

„Namasté”: mă înclin în fața voastră, dragi sigheteni de pretutindeni!

Gafia GALAY-COMAN
Absolventă a Liceului „Dragos Voda”, promoția 1968
profesoară HES-SO (Haute École Spécialisée de Suisse Occidentale), Lausanne




Dragul meu prieten, Ion Mariș! (autor, Endre “Bandi” Terdik)

Bineînţeles că am primit e-mail-ul tău din 23 mai 2019 în care îmi sugerai să citesc un articol (“Vocile noastre au greutate”, o americancă… la Sighet, scris de Emily Greenspan). Bineînţeles, că l-am citit o dată, de două ori, l-am tradus în maghiară, şi l-am citit şi nevestei şi fiicei. Şi, bineînţeles: am căzut un pic pe gînduri… Şi scuze, că numai acuma… reflectez. Nu nostalgia mă îndeamnă să scriu. Deloc!

Mă simt bine în pielea mea, am ceea ce mi-am dorit, sînt mulţumit cu mine însumi. Dar faptul că m-am născut în Maramureş, mai precis în Sighet, îmi impune o datorie faţă de acei oameni, care habar n-au despre regiunea noastră, oraşul nostru, despre oamenii „de acolo”. Sînt fooarte sigur că nu greşesc! În afară de faptul că am trăit aproape 30 de ani într-un loc cu munţi, păduri, rîuri etc., am învăţat un lucru, pe care nu cred că l-aş fi putut învăţa în altă parte.

Faptul că în Sighet (şi împrejurimi) trăiesc 7 (şapte!) naţionalităţi, şi cine ştie cu câte religii, m-a făcut să-mi dau seama că numai două categorii de oameni există: Buni şi Răi! Atâ! Aceşti „oameni diferiţi”, din Maramureş, au putut şi pot şi astăzi să trăiască împreună, cot la cot, cu sau fără bere (ţuică) etc.

Sunt fericit că am avut ocazia, darul, prilejul, să fiu parte şi eu din acea dispoziţie, experienţă, acel entuziasm…
Sunt mîndru că fiica noastră ştie ce-nseamnă să mănînce mici la Sâmbră, să culeagă ciuperci (bureţi) pe Hera, să facă baie la Coştiui (Şugătag), să meargă pe strada Izei, să urce Solovanul, să se joace la Grădina Morii şi să vadă „Datini şi obiceiuri de iarnă” în decembrie.

Nu se poate altfel. Nu e bine „altfel”!

Spor la treabă, Ioane!

Mai trimite-mi scrisori, documente, reportaje, interviuri! Le citesc cu mult interes.

Bandi TERDIK, absolvent Liceul “Dragoș Vodă”, promoția 1980
(profesor, Budapesta)




#CNDV100 – Primii ani ai Liceului de Băieți „Dragoș – Vodă”

Primii ani ai Liceului de Băieţi „Dragoş” coincid cu primii paşi ai învăţământului secundar local românesc în condiţiile create de făurirea statului naţional român unitar. 

La 2 decembrie 1918, la Alba Iulia, în prima şedinţă a Consiliului Dirigent, s-a stabilit componenţa celor 12 resorturi, mai simplu, ministere, Instrucţiunea Publică revenindu-i lui Vasile Goldiş. Organigrama ministerului este definitivată în vara anului 1920. Astfel, potrivit Comunicatului publicat în Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria din 10 august 1919 de către secretarul general dr. Onisifor Ghibu pentru trebuinţele învăţământului secundar de stat, sunt numiţi patru directori regionali pentru circumscripţiile Sibiu, Oradea, Cluj şi Timişoara, respectiv directorii celor 28 de licee: Liceul „Gheorghe Şincai” (Baia Mare), Liceul „Traian Doda” (Caransebeş), Liceul „Andrei Mureşanu” (Dej), Liceul „Radu Negru” (Făgăraş), Liceul „Timotei Cipariu” (Ibaşfalău), Liceul „Coriolan Brediceanu” (Lugoj), Liceul „Gheorghe Lazăr” (Sibiu), Liceul „Regele Ferdinand” (Turda), Liceul „Mihai Viteazul” (Alba Iulia), Liceul „Gheorghe Bariţiu” (Cluj), Liceul „Aurel Vlaicu” (Orăştie), Liceul „Emanoil Gojdu” (Oradea), Liceul „Dragoş” (Sighet), Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” (Târgu Mureş), Liceul „Moise Nicoară” (Arad), Liceul „Simion Bărnuţiu” (Şimleul Silvaniei), Liceul „Mihai Eminescu” (Satu Mare), Şcoala reală superioară (Braşov), Şcoala reală superioară (Deva), Şcoala reală superioară (Timişoara), Şcoala reală superioară (Oradea), Şcoala reală superioară (Arad), Liceul de fete Arad, Liceul de fete Cluj, Liceul de fete Sibiu, Liceul de fete Sighet şi Liceul de fete Oradea.

Din Anuarul numărul I al Liceului de Băieţi, aflăm că la Sighet, pe postul de director provizoriu a fost numit prin Ord. Nr. 10561-1919 al Consiliului Dirigent Resortul Cultelor şi Instrucţiunii, Dr. Eugen Széles. În perioada 15 august – 1 octombrie, data la care s-a preconizat debutul anului şcolar, a fost iniţiat un curs pregătitor de limbă ţinut de Corneliu Sânjoan. În curtea Liceului de Fete, azi, Liceul Pedagogic „Taras Şevcenko”, la 10 octombrie 1919 şi-au deschis porţile, în cadrul unei festivităţi solemne, cele două instituţii de învăţământ. Festivitatea de deschidere a început cu sfinţirea şcolii de către părintele vicar greco-catolic Ilarie Boroş, intonarea Imnului Regal şi cuvântul de deschidere al directorului. Liceul de Băieţi „Dragoş Vodă” a fost instalat la parterul şi primul etaj al clădirii preluate de la Liceul catolic de băieţi la 10 august 1920.

Timp de doi ani, liceul a funcţionat pe baza ordinelor Consiliului Dirigent de la Sibiu şi ale Directoratului General de la Cluj. În al treilea an de activitate, pe baza Ordinului nr. 34131/1921 al Ministerului Instrucţiunii Publice s-a deschis şi o secţie maghiară. Aceasta şi-a început activitatea la 16 noiembrie 1921, în prezenţa întregului corp profesoral al celor două secţii: română şi maghiară.

În anul de debut, liceul a avut 125 de elevi ordinari şi 12 particulari de naţionalitate română, maghiară şi ucraineană. Majoritatea elevilor înscrişi în anul şcolar 1919 – 1920 proveneau din Maramureş (108 din cei 125 elevi ordinari). Ceea ce este de remarcat este numărul mare de elevi din localităţile rurale ale judeţului, comparativ cu cei care proveneau de la Sighet. Astfel, din cei 108 din Maramureş, 88 proveneau din mediul rural şi numai 20 din Sighet.

Situaţia pe naţionalităţi a celor 116 elevi înscrişi la examenul de la finele anului şcolar se prezintă astfel: 111 români, 3 maghiari, un rutean şi un evreu.

După starea socială a părinţilor, între cei 116 elevi înscrişi la examenul de sfârşit de an şcolar 1919 – 1920 predomină elevii aparţinând familiilor de mici proprietari (nu se specifică natura acesteia), 42 din familii de intelectuali (preoţi şi învăţători), 17 din familii de funcţionari publici, 6 din familii de zilieri sau muncitori la mine, 2 din familii de pensionari, 7 din familii de cadre ale armatei, 1 dintr-o familie de mari proprietari. Cei 125 de elevi ordinari înscrişi în primul an de funcţionare, au fost împărţiţi în şapte clase; clasa a opta nu s-a înfiinţat din lipsă de elevi.

La o analiză a situaţiei personalului didactic, asemenea marilor oraşe transilvane, la „Dragoş Vodă” găsim numeroşi profesori cu o temeinică pregătire profesională, pentru care munca la catedră a însemnat un act de mare conştiinţă. În primul an școlar, 1919-1920, au predat 11 profesori, 2 profesori ajutători şi 2 cateheţi:

1. Dr. Eugen Széles – diplomat în limba română şi maghiară, doctor în filozofie; a predat limba română în primul an şcolar; 12 ani vechime la catedră.
2. Josef Sivry – diplomat în limba franceză; detaşat din Franţa, de la Collège de Normandie din Rouen; a predat în primul an; 16 ani vechime la catedră.
3. Dr. Flore Al. George – profesor titular, dirigintele clasei a VII-a , diplomat pentru limba română şi istorie, doctor în filozofie. A predat limba română, latină, istorie, limba greacă; 7 ani vechime la catedră.
4. Dimitrie Simon – „profesor provizor”, dirigintele clasei a VI-a, diplomat în limba română, detaşat din Vechiul Regat; a predat limba română, limba franceză, istorie şi ştiinţe naturale; a fost conducător al Societăţii de lectură şi bibliotecarul liceului; 8 ani de vechime la catedră.
5. Dumitru Ţiganetea – profesor suplinitor de matematică, cu examen fundamental pentru matematică şi fizică, dirigintele clasei a V-a; un an vechime la catedră.
6. Niculaie Doroş – profesor suplinitor de religie greco-catolică, preot; un an vechime la catedră.
7. Gavrilă Pop – profesor practicant pentru limba română, limba franceză şi limba germană; a predat limba franceză, istorie, ştiinţe naturale, limba germană; 12 ani vechime la catedră.
8. Vasile Peta – profesor practicant pentru muzică; a predat muzica şi istoria; un an vechime la catedră;
9. Mihai Antonescu – maestru suplinitor de desen, detaşat din Vechiul Regat; dirigintele clasei I; a predat desen, caligrafie, fizică, ştiinţele naturale; un an vechime la catedră;
10. Dimitrie Braharu – institutor, detaşat din Vechiul Regat; dirigintele clasei a II-a; a predat geografia, fizica, gimnastica; un an vechime la catedră.
11. George Ţarina – profesor practicant pentru limba română, limba latină, teologie; dirigintele clasei a IV-a; a predat limba latină, limba română, geografie; un an vechime la catedră.

Profesori ajutători

12. Ioan Marina – teolog, a predat religia greco-catolică, limba latină, gimnastica;
13. Dr. Titu Doroş – avocat, a predat instrucţia civică;
14. Tiberiu Kiss – medic, a predat igienă.

Catiheţi

15. Petru Ember – preot, a predat religia romano – catolică;
16. Dr. Samuil Danzig – rabin, a predat religia izraelită.

Vom continua și cu alte articole care vor evoca perioade diferite din ”viața”/ istoria Liceului ”Dragoș-Vodă”/ CNDV.

prof. Marius VOINAGHI

sursă foto: Arhiva Liceului ”Dragoș-Vodă”




Căutând printre chipuri!… O altă poveste!…

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria municipiului Carei și Direcția de Cultură Carei au format un parteneriat cultural și s-au oferit să găzduiască o expoziție interesantă “Căutând printre chipuri”. Este, de fapt, o expoziție itinerantă care a fost admirată – nu cu mult timp în urmă – și la Sighet și care face un mic salt spre… Vest! Expoziția de pictură și artă decorativă, este semnată – asumată de artistele Eva Dolha (Cluj) și Ștefania Adela Pop (Sighet).

“O altă poveste în Castelul Karolyi” va avea vernisajul luni, 10 iunie 2019, ora 17:00, tocmai în atractivul Castel Karolyi din Carei (Piața 25 octombrie, nr. 1).

Invitați speciali din județul Satu Mare se vor strădui să completeze și să amplifice bucuria publicului prezent.

Și sighetenii sunt așteptați (cu mult drag!) la povestea imaginată și propusă de cele două artiste!

Salut, Sighet!




Memorialul Sighet – Ziua Memoriei – Ziua porților deschise (2019)

Fundaţia Academia Civică anunţă că şi în acest an va organiza la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua Memoriei – Ziua porţilor deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere se va desfăşura la 6 iunie (Sărbătoarea Înălţării Domnului), împreună cu Ziua Eroilor.

Sunt aşteptaţi la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care nu au făcut-o în alţi ani sunt rugaţi să aducă un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.

Programul manifestărilor
orele 09.00-11.00

  • Inaugurarea sălii dedicate episcopilor greco și romano catolici încarcerați la Sighet
  • Beatificarea de către Biserica Catolică a 7 episcopi greco-catolici, victime ale represiunii comuniste. Prezintă Emanoil Cosmovici
  • Masa rotundă 30 de ani de la căderea comunismului. Vor interveni foști deținuți și deportați politic, precum și Ana Blandiana, Virgiliu Bîrlădeanu, Gh. M. Bîrlea, Emanoil Cosmovici, Ion Andrei Gherasim, Nicolae Mărgineau, Christian Mititelu, Liviu Țîrău
  • Vernisarea expozițiilor:
  • Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii, realizată de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu pentru a marca 60 de ani de la execuția membrilor grupului de rezistență Arnăuțoiu. Prezintă Christian Mititelu
  • Război după război, o expoziție a Muzeului Ocupației și Luptei pentru Libertate a Poporului Lituanian din Vilnius. Prezintă Teresė Birutė Burauskaitė, Ramune Driauciunaite,
  • Lansări de carte

orele 11.00-12.30

  • Vizionarea filmului Cardinalul de Nicolae Mărgineanu (avanpremieră)

orele 13.00-13.30

  • Serviciu religios la Cimitirul Săracilor

Pe parcursul zilei vor rula filmele:

Ţine, Doamne, partizanii, până vin americanii!, un film de Dragoş Zamoşteanu (1h)
Emil şi balaurul roşu, un film de Paul Palencsar (34’)
Devil Speaks, un film de Trent Sanders (13’)

Comunicat de presă




PoetikS – Hai Ku Marius!

*****
Casa cu bunici –
anii noștri scrijeliți
pe tocul ușii.

*****
Mai, nori grei pe șes –
rapița încremenind
în aur livid.

*****
Măceș înflorit –
lumânări stinse-n altar,
îngemănate.

*****
Creangă de cireș –
haijin scriind un haiku,
fără cuvinte.

*****

Început de an –
fața plină a lunii,
inelul promis.

*****
Trei fluturi în dans –
ochii verzi ai iubitei,
drum fără nume.

*****
Cinci bucăți de aer,
șapte silabe pe pian –
surâs de haijin.

*****

Focuri în apus,
furtuna de zăpadă –
mirosul tatei.

*****
Coșul pieptului –
la umbra liceului
strat proaspăt de nea.

*****
Ţigară-n balcon,
luna umbrită de nori –
somn fără vise.

Marius VOINAGHI




Drumul inițiatic al Blajului! (autor, Mihai Pătrașcu)

Mihai Pătrașcu

Nu am fost niciodată un pelerin înfocat și nici un căutător de vedete; nu am fotografii cu personalități și nu am ținut să se știe pe unde merg și ce fac prin lume; nu am vrut să îmi pun pe tavă experiențele mele sau trăirile sufletești. Este și motivul pentru care nici azi nu am făcut-o. Însă acum simt nevoia să împărtășesc din bucuria trăită și din senzațiile avute. Sper și cred că, în felul acesta, cei care ați dorit să fiți acolo, la Blaj, într-un puternic centru al credinței noastre, veți avea o fărîmă din cele trăite de mine.

Duminică a fost pentru mine o zi în care am trecut prin toate cele 4 anotimpuri; simbolic, am trecut printr-un ciclu al vieții, prin viața însăși: dimineață, cînd m-am trezit, am avut impresia că afară e iarnă. Era un aer puternic de ianuarie și ceața deasă dublată de un frig anormal de iunie care mi-a creat un disconfort greu de explicat. Apoi, de la Alba Iulia spre Blaj, am avut senzația de toamnă tîrzie și parcă totul pe drum prevestea ruginiul unei naturi ostile. Ajunși la Blaj, un frig de februarie m-a făcut să îmi iau și o bluză mai călduroasă, dar și o jachetă cu fermoar care se încheie pînă la gît. Drumul spre Cîmpia Libertății (unde nu am mai fost niciodată, deși am trecut de cîteva ori prin zonă) a fost unul în tăcere, fiind aliniați în șuvoaiele de oameni care se îndreptau din toate cele patru zări spre mare. Spre o mare bucurie, ce avea să vină. Și pe care cu toții o așteptam, o speram, o tînjeam. Într-o primăvară a speranței, care încet-încet prindea contur în natura ce se trezea la viață.

Din momentul în care am ajuns la locul destinat nouă, am căutat un petec de iarbă și o bucată de cer unde să putem mirosi parfumul unui loc istoric, dar și esența unui timp prezent ce urma să se concentreze în secunde care să ne țină cît pentru toată viața. Am găsit acest loc și am săpat puțin prin memorie după cîntecele generației Flacăra, cu celebrul “Cîmpia Libertății spune/ că Avram Iancu sîntem toți”. Am încercat să îmi imaginez ce au simțit făuritorii României atunci cînd, pe aceste locuri, vedeau peisajul pe care îl vedeam și noi acum și să simt înfiorarea mulțimii dornică de ceea ce ne leagă sau ne robește, ne motivează sau ne mîntuiește: libertatea! Am fost, am simțit, am ascultat, am plîns, m-am rugat, am fost binecuvîntat, am trăit. Eram, pe undeva, convins că venirea Omului lui Dumnezeu pe pămînt ne va lumina și cerul și ne va însenina și privirile, ne va bucura și ne va “trăi”. Și așa s-a și întîmplat, de vreme ce exact la momentul venirii lui, nu numai ceața, dar și norii s-au risipit și totul a făcut loc unei veri dulci și prietenoase.

Nu mi-am propus să fac o analiză a acestor momente – și nici a stărilor mele, ci doar vreau să redau cîteva din trăirile avute, să vă fac să fiți, pe voi ca cititori, cu mine, acolo. Le voi sintetiza în 3 mari idei, pe care le-am simțit din plin duminică la Blaj:

1. Unii oameni trăiesc viața ca și cum totul ar fi un miracol, alții trăiesc ca și cum nimic nu ar fi miracol pe lumea aceasta. Extrapolînd, gîndul pe care l-am avut este că starea alături de unii oameni este un miracol – și existența unor oameni dragi din jurul nostru echivalează cu un miracol! Trăirea prin și pentru Celălalt, cu Celălalt care ne bucură și ne umple clipa de frumos este echivalentă cu un miracol! Și e bine cînd îl putem citi și interpreta la adevărata lui valoare!

2. Întîlnirea cu Trimisul lui Dumnezeu pe pămînt nu este altceva decît un drum inițiatic spre noi înșine; bucuria pe care o simțim atunci cînd îl vedem pe cel mai mediatizat om al planetei, cînd percepem expresia lui bonomă sau gesturile lui calme și calde echivalează cu scoaterea la suprafață a dumnezeirii din noi, a frumosului din creatura divină pe care cu toții o reprezentăm. Întîlnirea cu Papa este, în fapt, dezbrăcarea noastră de hainele prejudecăților, de platoșa mîndriei și de accesoriile de care avem nevoie în teatrul vieții zilnice și deschiderea spre ceea ce însemnăm noi, cu adevărat, în intimitatea trăirilor noastre. Papa nu e decît modalitatea prin care Dumnezeu ne îndeamnă să fim mai apoape de ceilalți, de noi înșine, de El.

3. Simplitatea este starea de a fi, cel mai greu de obținut pentru că ea provine din paradoxul de a fi umil pentru a te putea înălța. Nu tratatele de filosofie sînt cele mai apreciate la nivelul unei gîndiri superioare, ci simplitatea; nu cuvintele pompoase sînt cele care dau măsura unui discurs înălțător, ci esența cuprinsă în cuvinte sau expresii simple, uzuale, la îndemîna tuturor, dar cu nivele diferite de interpretare. Adîncimea cuvintelor simple este mult mai mare decît distanța măsurată între expresii academice.

A propos de starea de simplitate, aici îmi aduc aminte de celebrele cuvinte ale lui Fernando Pessoa: „A gîndi la Dumnezeu înseamnă a nu-i da ascultare, pentru că Dumnezeu a vrut să nu îl cunoaștem, de aceea nu ni s-a vădit. Să fim simpli și calmi și Dumnezeu ne va iubi făcîndu-ne frumoși ca pomii și pîraiele și ne va da Verdeață-n Primăvară și-un rîu unde să curgem cînd ne vom sfîrși”.

Eu, duminică, mergînd împreună, am fost, am simțit, am ascultat, am plîns, m-am rugat, am fost binecuvîntat și am trăit din plin bucuria de a fi lîngă simplitatea și măreția lui Dumnezeu! Și am vrut, într-o oarecare măsură, să le dau și sighetenilor salutul meu de acolo și de aici, cuprins de bucuria de a fi mers pe un drum cu speranța! Împreună!

Mihai PĂTRAȘCU
2 iunie 2019




PoetikS – Mădălina Danci

Curcubeu

Mi-am urmat calea și am ajuns într-o pădure.
Animalele sunt libere.
Zboară pe cer un stol de păsări călător.
Mirabil, poate am plănuit cândva să ajung aici.
Am împlântat crucea în pământ și m-am pus lângă ea.
Am sperat să rămân înconjurată de trandafiri până la final.
Dar n-am ținut cont de timpul care trece și am negat că florile se ofilesc.
E noapte și plouă.
Stelele cad în ocean.
Furtună.
Mi-am zis că toate trec.

Am stat și am așteptat.
O furtună nu e permanentă.
Nu mă înalță doar zilele cu soare.
Ploaia curăță pădurea.
Acalmie.

La finalul ploii învie flori pe care le credeam moarte.
Se apropie dimineața.
Cerul devine senin.
Nu există conceptul de mai bine.
Nu există timp.
Totul e iubire.
Totul e armonie.
Am ales ce am vrut să fiu până m-am trezit.
Mi-am dat seama că basmul nu are un final.
Se desfășoară încontinuu.
Toate trec.
Ceea ce contează rămâne.

E ușor să las factorii externi să mă definească.
Mai ales cei traumatizanți.
Mă definesc doar dacă-i las.

Mădălina DANCI,
clasa a XII-a F, CNDV

foto: pinterest




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Hornuri fără fum –
iubita lipsind de-o zi,
de primăvară.

*****
Soare după ploi –
cărăbuș ascuns într-un
salcâm înflorit.

*****
Râul la vale,
fluture-n lanul de grâu –
haijin c-un creion.

*****
Flori de tei pe jos –
pui de bufniță țipând,
după furtună.

*****
Zăpezi de Munte,
pe umărul dezgolit –
fata morgana.

*****
Răsărit de Mai –
umbra templului în vânt
pe Muntele alb.

*****
Punte peste râu –
fotograf cu trepied,
pe pleoape grele.

*****
Mă iubește, nu…
tot așa de nouă ori –
coronițe-n Mai.

*****
Onomastică –
petale de trandafir
purtate de vânt.

*****
Somnul iubitei –
luna ce stă să cadă
la miezul nopții.

Marius VOINAGHI




Sighetul, „Împreună pentru viitor”!

Ministerul Educației Naționale, Asociația Children’s High Level, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria Oncești și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetul Marmației au organizat, în perioada 24-26 mai 2019, Festivalul Național de Dans „Împreună pentru viitor” .

Acest festival, inclus în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (înregistrat în C.A.E.N. la poziția 28, Anexa nr. 7 la OMEN nr. 3016/09.01.2019), inițiat de Ministerul Educației Naționale și Asociaţia Children’s High Level Group este dedicat copiilor cu dizabilități și voluntarilor care se implică în integrarea lor.

Festivalul este organizat pe două secțiuni: dans tradițional și dans modern. Fiecare echipă este formată în mod egal din elevi voluntari proveniți din unități de învățământ care derulează parteneriate în cadrul SNAC (grădinițe, școli gimnaziale, licee) și elevi beneficiari cu cerințe educaționale speciale.

La ediția a XII-a a Festivalului național de dans „Împreună pentru viitor” de la Sighetul Marmației, au participat 217 copii din județele Argeș, Bihor, Botoșani, București, Iași, Mureș, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Vrancea și Timiș.

Invitați speciali au fost 116 elevi de la Ansamblul folcloric „Mugurelul” de la Clubul Copiilor din Sighetul Marmației, Ansamblul „Doina” din Târgu Lăpuș, Ansamblul „Speranța” din Solotvino, Ucraina, Ansambul Școlii „Mircea Vulcănescu” din Bârsana și ansamblul „Cetățuia” din Oncești, precum și perechea de dans sportiv Hâncu Alexia și Alb Mihai Florin de la „MINI MAXI” din cadrul Școlii de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmației.

Grupurile de dansatori au fost admirate și aplaudate de Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne – fondator al Asociației Children’s High Level Group, Cătălina Chendea –  inspector de specialitate MEN, Vasile Moldovan – prefectul de Maramureș, Ildiko Bereș – viceprimarul municipiului Sighetul Marmației, Godja Matei – primarul comunei Oncești, Meda Ionela Știrbu – coordonator judetean SNAC, Neamț, Cris Frost – directorul de programe din cadrul organizației AMAR International Charitable Foundation, Diana Tascu, director Asociația Children’s High Level Group, Cristina Buda – Coordonator Județean SNAC Maramureș, Bănică Amelia – inspector școlar pentru activități extrașcolare, inspectori școlari județeni, consilieri județeni din Maramureș, directori și cadre didactice, părinți și admiratori ai participanților.

Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne a felicitat personal copiii și le-a înmânat medaliile.

Felicitări copiilor pentru rezultate și pentru munca depusă, felicitări profesorilor coordonatori care i-au pregătit și le-au fost alături!

Oresia Aurora MARFICI, director CSEI Sighet




Sighet – Meșteșugar pentru o zi!

În municipiul Sighetul Marmației, duminică, 26 mai 2019, a fost o zi specială: a avut loc o activitate în care sighetenii au putut fi pentru o zi… meșteșugari. Evenimentul a fost organizat de către Asociația ”Sf. Tadeu Iuda” (Sighet), în colaborare cu Asociația ”Jávorfavirág” (Ungaria) și Asociația ”Iharos Népmüvészet” (Ungaria), în cadrul proiectului Csori Sándor.

Pentru ca acest eveniment să fie unul de neuitat, Asociația ”Iharos Népmüvészet” a organizat câteva activități foarte atractive: dansuri populare, jocuri educative, basme tradiționale, țesut covoare din lână, cântat la ocarină, vopsitul lânei cu ajutorul plantelor naturale, sculptatul în lemn, brodat, împletit coșuri, țesut brățări și brâuri etc.

Scopul acestui eveniment a fost ca asociațiile din Ungaria să descopere și să colaboreze – în proiecte viitoare – cu meșteșugari din Maramureș.

Imelda BOJOGA




O Evadare (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Am trăit în toată plinătatea ororile închisorii comuniste, în condiții limită de viață și le-am redat secvențial și concis în mai multe materiale, care mi-au fost publicate pe site-ul www.salutsighet.ro, doamna prof. Brîndușa Oanță oferindu-mi cu multă bunavoință și înțelegere găzduirea lor. Pentru aceasta îi aduc multe și călduroase mulțumiri, rugând-o în același timp, să transmită mulțumirile mele și colegilor de redacție. M-a bucurat mult publicarea acestora și atâtea comentarii pe marginea lor, deosebite, «intervenții vindecătoare» în toate exprimându-se reprobarea pentru cruzimea persecuțiilor comuniste și, în același timp, respectul pentru cei ce le-au indurat.

«Petrecerile» acelor vremi erau așa de diferite, dense și variate, de la o zi la alta, de la o lună la alta, sau de-a lungul anilor, cu momentele, surprizele, mediul și psihologia lor, încât le-ai putea prezenta într-un volum pentru orice locație, sau interval mai scurt de timp. Redarea unor evenimente memorialistice, care sunt atât de depărtate de firescul unui comportament uman, sunt mai ușor admise, receptate de public, chiar dacă forma de expunere a lor este mai modestă. Altele, cu personaje și acțiuni create, cu ficțiuni, în cadrul formei literare alese reclama celui în cauză, anumite calități literare, de redare, însușiri care mie nu mi se pot pretinde sau imputa! De aceea, am fost puțin încurajat și am abordat doar evenimente mai ales pe această temă, trăite de mine și expuse în realitatea lor.

Cine a vizualizat articolul amintit, poate observa că anul 1954 mi-a fost foarte dens în evenimente, mult diferite unele de altele; pentru mine, a fost și un an de referință. Temnița, eliberarea, apoi în intervalul dintre un an școlar ce se încheia și altul care începea, am promovat clsasele a IX-a și a X-a, cu Maturitatea, prin examene în două sesiuni integrale, la fără frecvență și am reușit și la examenul de admitere la Facultate, cu un «greu» extrem de greu, apoi începerea în același an și a studenției, care a continuat cu studiul în condiții optime. Ce puteam dori mai mult? Dar, după primul semestru al anului IV, ultimul an de studiu, în 08.02.1958, am fost bătut și exmatriculat din Facultate, de peste tot, pentru refuzul, din nou, în recidivă, de a colabora cu Securitatea, deși știam ce mă poate aștepta. O sancțiune extrem de brutală, inumană și ilegală, care mi-a adus aminte că trăiam în «Iadul bolșevic». Acest eveniment a fost «răul» cel mai rău ce mi s-a întâmplat în acea perioadă și, de aceea, doar pe acesta l-am redat, în toată nelegiuirea și hidoșenia lui politică. Au mai fost multe alte persecuții, multe necazuri, în jurul acestei ilegalități (un rău nu vine niciodată singur), multe suferințe, dar acestea nu se pot compara cu cruzimile tratamentului din detenție, cu viața la limită de acolo. «Pe afară» poți să-ți alegi un meniu acceptabil la o masă, decent, să dormi în condiții comode într-un pat, să vezi un spectacol și atâtea altele, cu toate restricțiile impuse. De aceea am să mă și opresc cu relatarile de acest fel, trebuind sa le spun într-un fel «The End», chiar dacă vor mai trece unele secvențe prin această «sită», mai restrânse sau de alt fel, dacă vor fi admise. Trebuie să păstrez puțina legătură cu cine a manifestat așa multă înțelegere și respect în colaborarea avută, când poate v-am și agresat cu prea multe materiale, cu toate corecturile lor, chiar dacă aceasta ar semnifica doar un Salut (!), cu tot respectul, pentru «Salut, Sighet!», site-ul dumneavoastră atât de mult solicitat și respectat.

Desigur, printre materialele reclamate de acest site sunt prioritare mai ales acelea legate de cerințele orașului, de analize economice, cultural-artistice, spirituale, învățământ, legate de infrastructură, reconstrucții, zone de agrement și atâtea altele de care are nevoie localitatea, pentru corecții și dezvoltare, care se și dezbat atât de mult aici. Eu am adăugat la fiecare final de articol:… «fost elev al Liceului Dragoș Vodă din Sighet». Îmi place să spun aceasta, poate prea mult repetată, dar am fost elev al acestui liceu 5 ani, unde m-am simțit extrem de bine, port mult respect profesorilor care ne-au facut educație și instrucție, rămânând cu «nostalgiile» timpului, acesta fiind și singurul loc în care am trăit o mică parte a adolescenței, în libertate, cealaltă parte fiindu-mi arestată, împreună cu tinerețea întreagă. În acest fel sunt oarecum legat de Sighet, care, împreună cu Clujul sunt orașele mele de inimă și suflet. Indirect, materialele de memorialistică publicate au și ele legătură cu Sighetul, fiind solicitări a se face cunoscute opresiunile comuniste, la Simpozioanele de la «Memorialul Sighet». Acest Memorial de la Sighet este așezat de Consiliul Europei alături de cel de la Auschwitz și de Memorialul Păcii din Normandia, prin structura lui fiind primul Memorial din lume dedicat Victimelor Comunismului. Este spre lauda Sighetului că a dat spre construcție și dezvoltare acest imobil, pentru un scop atât de nobil și măreț, din care Doamna Ana Blandiana, împreună cu soțul dânsei, Romulus Rusan, cu sprijinul unor oameni privați, de nădejde, asociații (statul român a «tăcut» mai mult, aici) și, mai ales, cu sprijinul Consiliului Europei, au reușit să transforme acest imobil în ceea ce vedem astăzi, o Instituție de Măreție și Renume național, internațional și mondial, care, împreună cu Cimitirul Săracilor și cu Școala de Vară, formează arhitectura Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. În revanșă, acest Memorial poartă numele orașului Sighet pe toate meridianele lumii!

Vreau să las deoparte cu totul materialul expus, în toate articolele publicate, toată teroarea pe care ele o cuprind, să evadez oarecum dintre acestea și să nu mai amintesc nimic de torționari, de diabolica Securitate, suferințe, de bătăi, înfometare, îngheț, munca de exterminare, celule în beznă, șobolani, afecțiuni grave, garduri de sârmă, toate acestea care-și făceau parcă libertate și viața multiplu întemnițată, ca și cum ele nu s-ar fi produs, petrecut, ca și cum nu le-aș fi trăit. Am să parcurg cu gândul trăirile de viață, fărâmițate atât de mult, așa cum au fost ele, așa cum le-au executat acei torționari nemernici, acuma în lipsa lor totală. În felul acesta, să trec peste toate, în cuprinderea lor succesivă, să le privesc ca spectator pe tot spațiul în care ele au fost prezente și chiar peste acesta, până azi, așa cum s-au așezat peste vremi, în realitățile și rânduielile sau neorânduielile lor, ale timpului. Deci, o evadare retrospectivă cu prelungirea ei în imagini de perspectivă, care să-mi permită ca, în final, să deschid ochii și să pot spune: ce coșmar, ce vis urât a fost, ce bine că nu s-a întâmplat aceasta, că a fost doar un vis! Ar fi, într-adevăr o «Evadare», o curățire a vieții de atâtea mizerii ale ei, de atunci și de mai apoi. Încerc să evidențiez acest fel de evadare prin titulatura și conținutul simplu:

În loc de Epilog. Ca o concluzie, o retrospectivă, un „În loc de Epilog” pentru acele timpuri cu greu „petrecute”, s-ar putea face afirmația că, pe tot parcursul celor trăite de mine, am fost mereu întâmpinat cu verdictul „mai târziu”, foarte rar din motive personale, familiale și altele, dar mai ales din motive pizmașe, impuse de orânduirea rea a „vremii”. Astfel, am început mai târziu ciclul gimnazial, determinat de ocupații străine, terminându-l tot mai târziu; liceul l-am înterupt, fiind alungat din el, și l-am reluat după 5 ani, terminându-l mult peste vremea lui; eliberarea nu mi-a fost nici ea favorabilă, ieșind de acolo după 6 luni de la data fixată, deci tot târzie; facultatea am început-o și am fost obligat să o întrerup, terminând-o după 10 ani de la începerea ei, în loc de 4 ani și, cu toate că eram un student foarte bun; parcă aș fi trecut fiecare an cu repetiție. Datorită acestora și a stărilor de incertitudine, am început viața de familie mult mai târziu, la 37 de ani! (reținere pentru optica și moralitatea vremurilor, teama de nereușită, procese ș. a.). O singură etapă de viață a venit cu 4-5 ani mai devreme, cu un bonus de timp: pensionarea, impusă de afecțiuni cardiace grave, dar nici ea nu mi-a fost spre bucurie; poate organismul nu a fost suficient de rezistent! Cu toate adunate la un loc, până și aceste încercări de scriere, de redare memorialistică a celor petrecute, de mine și de atâția alții, au apărut la o vârstă cand poate interveni incoerența în logică, în judecăți, în exprimări, în continuitatea și corelarea lor, au venit, după cum se vede, tot târziu. În concluzie, toate etapele importante de viață: pregătire, profesie, familie ș. a. au avut mereu avizarea „pe mai târziu”, tot în recuperare. La baza acestora a stat „nepotrivirea” vremurilor!

Cât de mulți ani s-au adunat și s-au pierdut în toate acestea, „pe mai târziu” și cât de mult au obosit!

Insistența mea de a pune realizările, situațiile, acolo unde le era locul la vremea lor, nu se asocia totdeauna bine cu acesta, în formă și conținut, trăind după aceea în alte vremi, cu psihologia lor, o altă psihologie. De aceea se produc uneori neconcordanțe, zdruncinări. Să faci mereu ceva în loc de altceva nu când trebuia, ci altădată, e un fel de a zice că ai recuperat, dar sunt goluri în timp, ocupate mai apoi și ele acolo rămân goluri; întoarcerea în timp nu este posibilă și pierderea este ireversibilă. Adolescența și tinerețea își au locul lor în viață, cu trăirile lor atunci și ele nu pot fi plasate altcândva, când ești adult și rămâne în locul lor doar un regret, pe un spațiu neocupat.

Dar, totuși, victoria enormă si totală asupra „răului” atât de rău, cu un moral de excepție, determinat de cele deja afirmate, a favorizat o tâșnire a mea în perspectivă și, deși slăbit fizic, mi-a dat o forță de neoprit, punând peste cele cotidiene realizările pierdute, rând pe rând, în plinătatea lor, într-o altă perspectivă și speranță nouă de viață, care se și realiza, având uneori senzația că am și depășit poziția ce aș fi avut-o într-o evoluție firescă a ei. Se contrabalansa astfel regretul pentru cele pierdute, cu bucuria deplină și de neînlocuit a celor câștigate și care, parcă, le depășea pe acelea. Îmi vine în minte pilda Mântuitorului, cu fiul risipitor, când reîntoarcerea lui a determinat o bucurie mai mare decât pentru cele prezente, pentru că el „mort era și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat” (Luca, cap.15 ). Deosebirea este că acel fiu, el singur s-a risipit, era ca și mort, apoi a înviat, a fost pierdut pentru că a urmat îndemnurile celui rău, dar s-a aflat. Mie, însă, mi-au fost risipiți de alții, 12 ani dintr-o parte atât de frumoasă a vieții, aproape am fost ucis și am înviat, m-au pierdut, dar m-am regăsit și bucuria a fost sublimă, când am ajuns în același loc, peste lungi perioade de timp, de greutăți. De exemlu, victoria unui pugilist, după câteva căderi la podea, este de mai mare bucurie decât a aceluia ce ar câștiga la puncte cele 12 runde.”Să reușești să te ridici atunci când ești căzut!”, să nu te lași, pentru că în viață pot fi (și sunt) căderi, de un fel sau altul, încercări. Acel trend de viață, acel tempou, s-a imprimat în esența ei. Dar aceasta nu poate continua la nesfârșit, are un punct de acumulare, o limită și viață îi impune oprirea, chiar înainte de linia orizontului, nu poate trece dincolo de acesta.

Acum, la peste 87 de ani ai mei, e târziu, un târziu împlinit, aș putea spune. Astfel că, am ieșit de sub zodiacul acelui tiranic verdict, „mai târziu!” și de aici înainte doar Domnul va stabili, pentru finalizarea traseului de viață ce a rămas: „mai devreme”, ori „mai târziu”…

Doamne ajută!

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet.