RECENZIE – The Magicians (Carolina Burcuș)

Carolina BurcusThe Magicians este un serial creat în anul 2016, în derulare. Acesta îl are în prim-plan pe Quentin Coldwater, personajul principal, îndrăgostit de magie. Totul începe într-o zi obișnuită, în Brooklyn, unde Quentin, prietena lui din copilărie, Julia și iubitul ei, merg în căutarea casei evaluatorului lui Quentin, care trebuie să-l examineze. Ajungând acolo, descoperă un ceas identic cu cel din cărțile lui Q. favorite, “Fillory and Further”. Aici găsește un plic din partea evaluatorului, care, între timp, a murit. Plicul conține cartea a șasea din „Fillory and Further” . Mai târziu, Q. și Julia ajung la Universitatea Brakebills, unde dau un test. Din acest moment magia inundă serialul. Quentin intră la universitate, dar Julia nu. Dar asta nu îl oprește din a realiza că magia există.

Quentin este o fire introvertită, considerat nebun de cei din jur. Genul de persoană care se consideră inutilă și nu-și exprimă sentimentele, care este doar un ornament pe marele brad… lumea, un suflet pierdut într-o mie de fețe. Este înalt, cu părul brunet până la umeri, și nesigur atunci când vorbește. Singurul lucru care îl face fericit este magia, inclusiv “trucurile de petreceri”.

Parcurgând sezonul, se împrietenește cu Margo și Eliot, doi elevi în anul trei. O descoperă și pe Alice Quinn… Aceasta este o fată la fel de introvertită ca și el, blondă, cu ochelari. După ce se cunosc mai bine el este cuprins de o dragoste enigmatică pentru ea. Cei doi sunt de fapt o conexiune puternică cu micile ei defecte care îi despart, ca o dragoste imposibilă.

Îmi place foarte mult acest serial. Prezintă cele două lumi, una magică, colorată și una reală, rece… Depinde cum privești viața. O poți remarca bună, emanând iubire și fericire, sau poți să îi transformi calitățile în defecte… Unii aleargă după faimă sau alte lucruri mărunte, dar uită de importanța fiecărei clipe și se lasă controlați de alții în loc să trăiască pe cont propriu. Nici nu poți crea limite căci nu poți ști ce se va întâmpla mâine… Este foarte important și să nu uiți de aparențe, care pot să-ți tragă „țeapa” uneori. Suntem, oare, din când în când, nebuni?! Ne trăim viața într-o bulă de aer crezând că suntem în siguranță, dar nu… Nu suntem, căci în acest fel nu ne vom trăi viața, considerând orice un pericol. Cunoaște-te pe parcursul fiecărei clipe, ascultă-ți inima! Îmbrățișează-ți creativitatea și fiecare pasiune ascunsă, pentru că acestea te fac unic! Multă lume spune că nu acestea contează, dar, de fapt…

Acest serial înseamnă mai mult decât niște actori adunați în fața camerei. Este fascinant cum ei încearcă să transforme realitatea în ceva fantastic, făcându-l să pară atât de real. Fiecare emoție, zâmbet, lacrimă înseamnă ceva mult mai mult decât actorie. Quentin Coldwater (interpretat de Jason Ralph) este un caracter foarte greu de jucat, deoarece în cartea scrisă de Lev Grossman, este prezentată mai mult partea gândurilor lui, dar în serial contează foarte mult toate micile porniri și sentimente. La fel și Alice Quinn (interpretată de Olivia Taylor Dudley), care nu are sprijinul familiei, iar fratele ei, cel mai bun prieten, a murit. Ce vreau să spun cu asta? Că a trecut prin multe și fiecare acțiune reflectă acest lucru.

Vă recomand acest serial, sunt convinsă că-l veți îndrăgi. Trăiască magia!!!

Burcuș Carolina

clasa a V-a, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”




Scenariu din bucătărie (autor, Daiana Opriș)

daiana-oprisMi-e feminitatea care-ncearcă albul rochiei. Mi-e îndoiala care-aruncă primul nasture descoperindu-mi decolteul. Mi-e, probabil, verdele ochilor care-mi redă speranţa în frumuseţea naturală. Mi-e stânjenirea care-mi arată cu degetul către pudra de culoarea pielii. Mi-e rujul roşu care nu-i prea vinovat, el stă pe buze până când, cu un gest scurt, îl şterg din reflex. Mă panichez.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde, sub egida unui pahar de vin, locuieşte…

Ţi-s ochii pe care-i văd cei mai limpezi, mi-e dor de puţină naturaleţe, n-am întâlnit-o demult. Ţi-ai scăpat un nasture pe undeva, ţi l-aş căuta chiar si fără certitudinea de a-l găsi, să-l coşi la loc, aici, sub ochii mei. N-ai cearcăne, niciun defect, şi-mi pare că pielea ţi-e mai măslinie de la gât în sus. Acum o secundă aveai buzele roşii care se crăpau sub efectul pastei colorate. Ţi-ai ridicat puţin privirea şi cu un gest neîntrerupt ţi-ai trecut dosul palmei peste ele. Ţi-a rămas o dungă roşie pe mână. Te-ai panicat.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde Ea nu rămâne fără ruj …

Mi-e orgoliul care mă face să-mi mai dau cu ruj pe buze. Pe cât de colorate-mi sunt, pe atât de femeie mă simt. Renunţ la încă un nasture din colecţia de trei care mi-au mai rămas, iar nasul mi-l pudrez uşor cu încă un strat măsliniu. Pulberea-mi ajunge pe rochia albă. Am timbre maronii de colo-colo, pe care reuşesc să le acopăr cu câteva şuviţe de păr blond, buclat. Mă descalţ pentru câteva secunde, doar să simt cât de uşor e să fii simplu pentru ultima dată, sper, în această seară. Zâmbesc fals în oglinda murdară de-o reflexie străină. Îmi rămâne ruj pe dinţi, nici nu observ. Mă ridic. Credeam c-am văzut-o pe mama; mă dor picioarele şi oftez c-un sunet de frecvenţă neaşteptată, mă panichez.

Scenariul continuă de partea cealaltă a mesei, unde El rămâne fără vin…

Ţi-ai dat din nou cu ruj pe buze, ţi-ai pus şi pudră măslinie, măcar miroşi a liliac. Sub firele blonde se-ascund cercuri pulbere şi-mi arăţi din ce în ce mai goală, şi la propriu şi la figurat. Te ridici pentru un moment, credeai c-ai văzut pe cineva. Scoţi un sunet, de parca-i suspina, te dor picioarele? Îmi mai torni puţin vin? Sunt pe cale să-ţi propun ceva riscant.

Scenariul nu continuă, decât dacă doreşti să vezi o femeie dezbracată…

Mi-a cerut să mă dezbrac. L-am înţeles perfect. În următoarea clipă mi-am şters cu ultima fărâmă de energie rujul de pe buze. Desculţă, am mers până la baie să-mi şterg pudra de pe faţă. Simţeam din nou că respir. Rochiţa albă, murdară de machiaj am azvârlit-o în coşul cu rufe, iar peste pielea goală mi-am aruncat blugii negri şi cămaşa în carouri.

Eram desculţă pe gresia din bucătărie iar la celălalt capăt al mesei el mă privea de parcă aş fi cea mai frumoasă femeie…

Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că atunci când seara te urci tiptil în pat pielea-ţi miroase a cocos. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că şi atunci când porţi ruj ţipător, fără să vrei, îl ştergi cu dosul mâinii. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că porţi cămăşi în carouri si părul prins în coc, pentru că-ţi place ploaia şi să sari prin bălţi, să-ţi murdăreşti pantofii şi să n-asculţi de ei. Eşti cea mai frumoasă femeie pentru că ai curajul să fii tu.

Poţi să-ţi aminteşti cine ai fost, înainte ca ceilalţi să-ţi spună cine ar trebui să fii?

Daiana Opriş,

elevă în clasa a XII-a B, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”




Nu toate poveștile au un „happy end” (autor, Crina Tămaș)

Crina TamasPentru că viața nu e făcută doar din momente frumoase am decis să exprim un astfel de mesaj.

Dragă cititorule, ce mai faci? Cum o mai duci? Ai reușit să treci peste acel moment greu ivit în viața ta? Ai reușit să uiți acea persoană? Mesajul se adresează unui amalgam de oameni, totuși sunt sigură că TU ai reușit să te regăsești în el. Acum, în sinea ta, răspunde sincer la acele întrebări. Oare chiar a meritat? Aici, unii se vor gândi la faptul că au acordat o a doua șansă, alții la faptul ca au renunțat, totuși, fiecare răspunde fie cu regret, fie cu entuziasm. Unele decizii personale ne afectează viața într-un mod bun. Pentru noi, faptul de a înlătura persoanele care ne țin în loc și nu ne îndrumă spre căi mai bune, reprezintă ceva benefic. Dar ce se poate spune când persoana pe care o pierdem înseamnă ceva pentru noi? Ei bine, nu poți să ții pe nimeni cu forța, dar poți face altceva. POȚI LUPTA. Fiecare dintre noi duce o luptă zilnică, fie cu orgoliul, fie cu resentimentele, cu ura sau depresia. Chiar dacă lupta e interioară, aceasta ne marchează. Mulți dintre noi am auzit că „tot răul este spre bine”, dar, să fie oare așa? Atunci când totul merge bine și suntem fericiți, ne dorim oare să se întâmple ceva rău? Mai mult ca sigur, nu. Totuși, uneori, dezamăgirile ne fac să ne dăm seama de importanța unor lucruri și de faptul că repetarea greșelilor duce la autodistrugere. Uneori, căutând fericirea, ne abatem de la alte lucruri. Uneori, vedem fericirea în succes și astfel ne îndepărtăm de prieteni, acei prieteni care ne-au adus acolo unde suntem. Uneori, din cauza unui fapt interpretat greșit ne îndepărtăm de anumite persoane care cândva reprezentau TOTUL. Uneori, ne găsim refugiul la anumite persoane, alteori în familie, dar întotdeauna vom avea nevoie de un refugiu. Dacă am rămâne fără prieteni unde am găsi refugiul? Desigur, mulți o să răspundă: „în familie”, dar, oare, nu avem fiecare un prieten care ne e mai apropiat decât un frate? Un prieten care știe totul despre noi? Un prieten care ne simte durerea?

Atunci când nu ai un astfel de prieten, lucrurile nu stau prea bine, de aceea, dragă cititorule, te rog să ai grijă de persoanele pe care le ai lângă tine. Poate, cândva, nu vor mai fi acolo…

Crina Tămaș

clasa a IX-a E, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”




Handmade – creativitatea la ea acasă

Pe Bogdan Lucian, elev în clasa a IX-a la C.N. „Dragoș – Vodă”, l-ați mai întâlnit pe site-ul nostru. Este pasionat de fotografie și de pictură, după cum ne mărturisește chiar el în cele ce urmează:

Pasiunea mea pentru handmade a început acum doi ani pe când făceam brățari reglabile. Talentul îl moștenesc de la tatăl meu, care este pictor. Sătul fiind de mărțișoarele din plastic, cauciuc sau flori care o să moară, anul acesta m-am gândit să fac ceva mai deosebit: mărțișoare pictate pe pânză. Adevărat este că în Sighet handmade-ul nu este prea apreciat deoarece majoritatea persoanelor preferă să cumpere mărțișoare cu un leu sau 1,50 lei toate la fel, toate din același plastic dur și cauciuc colorat, decât să aprecieze că unii oameni fac cu ajutorul mâinilor lor multe lucruri frumoase. Decuparea pânzei, pictatul, modelele, uscatul picturilor, confecționarea fundițelor, lipitul lor, si aranjatul în folii sunt concentrate în 45-60 de minute. Niciun mărțișor nu este identic deoarece nici oamenii nu sunt identici între ei, unii au mai multe „petale” alții mai puține. Mărțișoarele mele și multe alte creații handmade așteaptă cu drag să fie cumpărate și dăruite unor persoane dragi vouă și după cum știți, o inimă îndrăgostită de frumos nu îmbătrânește niciodată. (Bogdan Lucian)

Vă puteți întâlni cu Bogdan și mâine, 1 Martie, de la ora 13.00, în Parcul Central la… târguitul mărțișoarelor!




RECENZIE – Orange is the new black (autor, Carla Evelyne Elekeș)

Carla2Majoritatea tinerilor știu de „Orange Is The New Black” (Portocaliul este noul negru) ca fiind unul dintre cele mai vizionate şi cunoscute seriale din ultimii ani. Puţini ştiu însă că serialul se bazează pe cartea cu același nume, scrisă de Piper Kerman, carte pe care urmează să v-o prezint în câteva rânduri.

Colaborând în România cu editura Publica, făcând parte din colecția Narator, Piper Kerman își împărtășește trăirile dintr-o pușcărie americană pentru femei. Pledând vinovată în cazul legat de traficul de droguri din care făcea parte înainte cu câțiva ani să fie condamnată, personajul principal ajunge față în față cu o latură a vieții pe care nu o cunoștea. Ajunge să se obișnuiască, însă are parte de o „surpriză” care îi întoarce viaţa pe dos: bunica îi decedează, logodnicul o părăsește pentru prietena ei din copilărie, și cea pentru care lucra ilegal ajunge să îi fie colegă de celulă.
Mie personal mi-a plăcut modul în care autoarea organizează povestea în așa fel încât să fie vizionat și serialul. Cartea nu deține toate informațiile necesare pentru a înțelege în totalitate ceea ce se întâmplă iar cu unele personaje se comportă într-un anumit fel, așa că i-a dat o mână de ajutor regizorului și acesta a adăugat povestea fiecărui personaj. Situațiile la care ia parte şi pe care le trăieşte sunt descrise atât de bine încât poți cu ușurință să te pui în locul ei, iar pe mine asta m-a ajutat să înțeleg mai bine prin ce a trecut.

Dacă nu sunteți pasionați de citit, vă recomand cu mare drag serialul în care aveți parte de aceeași acțiune intensă precum cea prezentată în carte !

Elekeș Evelyne Carla

clasa a XI-a B,Colegiul Național Dragoș Vodă




En garde: Bătălia Cărților!!! (din trei perspective)

Am ales să mărturisim din trei perspective această inegalabilă bătălie, tocmai pentru ca voi, cei ce citiţi acest articol, să vă puteţi da seama cât de frumoasă este Bătălia Cărţilor.

1. Corneștean Anca, finalista de anul trecut, întoarsă de la Cluj – Napoca cu un Premiu Special, care ieri, 23 februarie, a fost membră a juriului: „Am fost profund impresionată să pot vedea că în Sighet sunt atât de mulţi iubitori de lectură. Azi, mi-am adus aminte de când am fost şi eu în locul concurenţilor, cu câtă ardoare mi-am susținut punctul de vedere asupra cărților citite. Nu e ușor nici să fii în juriu. A fost greu de jurizat, concurenţii au fost foarte buni, ceea ce nu a putut decât să îmi bucure inima şi să mă facă fericită. Puteam zări pe chipul lor nerăbdarea de a afla cine este câștigătorul, dar și bucuria, pasiunea cu care prezentau cărţile. E minunat să vezi că oameni de vârsta ta iubesc aşa mult lectura. M-am simțit onorată să fac parte din acest juriu, să văd prezentări atât de frumoase şi ingenioase, să-mi doresc atâtea alte titluri de cărți spre lecturare.”
2. Ancuța Suciu, perspectiva spectatorului: „Emoţii este cuvântul care descrie cel mai bine atmosfera din sala în care s-a desfăşurat bătălia. Vedeam pe chipul fiecărui concurent emoţii, indiferent de cât de pregătit era. Emoţiile erau un semn al dorinţei de reuşită, indiferent că erau pe chipul concurenţilor, al juriului sau al profesorilor, ba chiar pe chipul meu şi al colegilor noştri. Pasiunea cu care prezentau a fost uluitoare. Unii dintre concurenţi au trăit odată cu acțiunea din carte şi acest lucru s-a văzut. Îmi pare foarte bine că am asistat la acest eveniment, fiindcă am realizat cât de importantă este lectura într-o eră în care tehnologia este mai presus de orice, chiar mai importantă decât relaţiile dintre oameni. Lectura stârneşte interese comune, face ca oamenii să comunice mai mult între ei, prin dezbaterea cărţilor citite.”
3. Impresiile concurentei, Gabriela Mich, elevă în clasa a VIII-a A la Liceul Pedagogic, una dintre cele mai bune concurente de la bătălie: „Am fost, am participat, mi-a plăcut, voi reveni! Acestea sunt cele patru cuvinte cheie pentru a descrie cea mai frumoasă bătălie: cea a cărţilor. La acest tip de evenimente cel mai mult apreciez faptul că întâlnești persoane cu interese şi pasiuni comune de la care poţi învăţa câte ceva sau pot învăţa ei de la tine. Suspans, entuziasm, emoţie, bucurie, amuzament, dar, mai ales, scăparea de tracul scenei sunt câteva dintre senzaţiile trăite astăzi, 23 februarie, la Bătălia Cărţilor. Când am păşit pragul sălii festive, am crezut că intru într-o lume diferită în care cărţile – cei mai tăcuţi prieteni – îţi vorbesc. După aceea, a urmat dezbaterea Convinge-mă să citesc! Am fost împlinită sufleteşte după aceasta, deoarece speram că o parte din prezentarea mea – facută din toată inima şi cu toată pasiunea – va ajunge în sufletul fiecărui spectator şi îl va face să citească această minunată carte. A fost o experiență inedită pe care nu o voi uita niciodată! Abia aștept să mă împrietenesc cu următoarele 10 cărţi!”

Aşadar, acestea fiind spuse, Bătălia Cărţilor a impresionat atât juraţii, spectatorii şi, nu în ultimul rând, concurenţii! Sperăm ca organizatorii să realizeze şi următoarea ediţie !

Redactori: Anca Corneştean
Anca Suciu
Mich Gabriela
Clasa a VIII-a A, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”
Profesor îndrumător: Odarca Bout




Învață despre tine! (autor, Mirela Costinar)

costinar-mirela1Aș vrea să înțeleg oamenii însă, cu cât caut mai multe răspunsuri cu atât mă izbesc mai tare la pământ întrebările, care parcă nu se mai termină. Nici măcar nu știu de ce fac asta, de ce caut. Pare inutil, de ce ne complicăm viața cu lucruri atât de evidente?! La vârsta mea, majoritatea relațiilor se consumă repede și, cel mai grav e că ne consumă brutal din esența vieții și din timp. Timpul… E atât de prețios și de puțin, încât nu ne permitem să-l risipim pe oamenii nepotriviți.

Singură sau „luată”? Oamenii se împart în două mari categorii, indiferent dacă asta îi împlinește sau nu și, culmea e că le-a devenit parte din mentalitate. În cel mai bun caz singuraticul se încarcerează în vicii, iar cel dintr-o relație, înșală. Există excepții, dar de aceea se numesc așa, fiindca sunt rare. Oamenii vin și pleacă, nu-ți risipi timpul! Fă artă, devino opera propriilor decizii! Succesul și odihna nu vin la pachet, deci asta înseamnă sacrificiu. Nu e timp pentru compromisuri sentimentale, efort neapreciat și lacrimi acum. Iubesc, căci nimeni nu poate trăi fără iubire, însă iubesc în felul meu. Iubesc o pizza bună, un apus de soare frumos sau o carte remarcabilă. Iubesc să vreau.

Când îți dorești ceva cu adevărat, te implici total. Ești flămând, dar totuși sătul; obosit și parcă energic, de neoprit. Ce poate fi mai frumos de atât? Să încerci să uiți pe cineva pe care l-ai iubit, e ca și cum ai încerca să-ți amintești pe cineva pe care nu l-ai cunoscut vreodată. Imposibil, corect? Asta vreau să însemn eu. Un gând, poate o idee, poate un sfat, o lecție sau poate o poveste de viață. Am dedus faptul că noi, oamenii, iubim modul în care ne face acea persoană să ne simțim, și devenim egoiști. E atât de simplu, logic, cu toate că puțini acceptă, dar iubirea nu se rezumă la atât. Când treci la cealaltă extremă și renunți la tine în favoarea celuilalt, e doar ignoranță. Dacă te ignori pe tine și te sacrifici pentru cineva, te condamni singur. Repet: toate trec și toți pleacă, dar tu, tu rămâi. Educă-te, vindecă-ți trupul și sufletul, ia-ți vacanțe, ia-ți și visele cu tine, scoate-te la cină și trăiește-ți viața! Vei iubi mai încolo. Acum însă, învață despre tine, descoperă-te!

Mirela Costinar

(clasa a X-a F, C. N. „Dragoș – Vodă”)

sursă foto: internet




Ai carte, ai parte! (autor, Carolina Burcuș)

Carolina Burcus

Recenzie: „Matilda”, de Roald Dahl

„Matilda” este una dintre binecunoscutele opere ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii.

Este vorba despre o fetiță pe nume Matilda. Părinții ei nu o susțin în cultivarea cunoștințelor sale, încurajând-o să stea să se uite la televizor în loc să citească, sau să mănânce chipsuri în loc de mâncare, și multe altele. În schimb, mica perseverentă ajunge să citească toate cărțile din casă și, după ce epuizează toate volumele, este nevoită să meargă la bibliotecă. Se familiarizează cu această metodă, iar bibliotecara, văzând-o des, consideră că ar trebui trimisă la școală. După un timp ajunge și acolo, unde domnișoara Honey devine noua familie a Matildei.

Oportunitatea de a învăța nu este la îndemâna tuturor, dar Matilda arată că dorința arzătoare și perseverența duce omul pe cea mai înaltă culme a vieții, educația. Trebuie să profităm de ocazia noastră deoarece aceasta s-ar putea să nu se întoarcă… Educația nu este doar un cuvânt pe hârtie, este puterea reală a cuiva. Pare neînsemnată, dar ea ghidează un suflet prin ploaie, noroi și zile senine. Se bazează pe ea și sentimente: a iubi, a fi fericit, educat…

Matilda reprezintă acel tipic suflet pierdut, pierdut printr-o mare de fețe, având părinți needucați, care nu pun preț pe învățătură, dar, totuși, reușește să străbată oceanul de năravuri și să ajungă la capătul luminos și pur… capătul educat.

Vă recomand să citiți cartea. Personal, mi-a plăcut foarte mult. Consider că este genul de carte ”pentru copii”, care înseamnă ceva și pentru adulți. Așa că, NU UITAȚI, perseverența și speranța, valorează mai mult decât o mie de cuvinte, după cum bine se știe: ”Speranța moare ultima!”.

Carolina Burcuș

clasa a V-a, C.N.”Dragoș Vodă”




Talentul și pasiunea (autor, Andreea Șofineți)

Andrea SofinetPoate că nu sunt scriitor, dar un sfat bun ajută pe oricine. Astăzi o să vorbim despre talent și pasiune, iar mâine poate cineva chiar va avea ambiția să facă ceea ce eu am scris.

În spatele fiecărei persoane există acel ceva care ne deosebește de toți și de toate: talentul sau pasiunea. Talentul este modul prin care ajungem să ne luminăm și să ne descoperim singuri destinul. Nu renunța la el, dacă îl ai, ci continuă să progresezi și gândește-te că faci parte din acei puțini oameni care își creează o viață în care fac ceea ce le place. Poate că nu mulți își vor da seama ce înseamnă să lucrezi toată viața într-un loc fără să-ți placă ceea ce faci, nevoit să te duci în acel loc în care nu vezi în jurul tău decât obligații. Află că nu trebuie să ai o stare financiară foarte bună ca să ajungi cineva în viață, ci să lași în urmă amprenta ta și, poate curajul cu care ai luptat tu, îi va motiva și pe alții.
Încredere, pasiune, exercițiu, curaj, asta înseamnă dorință adevărată. Încă un lucru important pe care nu trebuie să-l uiți, este să riști, chiar dacă de cele mai multe ori vei eșua. Tot ce trebuie să știi este că va veni și ziua în care va exista cel puțin o reușită care, este puțin spus, poate va fi primul tău pas spre o viață în care îți folosești din plin talentul sau pasiunea. Poate că tu ești jos, dar visul tău poate ajunge la extreme! Crede și vei reuși, acesta este mesajul meu!

Două citate care, poate, te vor ajuta:
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia) și „Nici un lucru măreț din lume nu a fost realizat fără pasiune.” (William Curtis)

Andreea Șofineți

(clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș- Vodă”)




Teatrul ca evadare din cotidian (autor, Marian Gelu)

Gelu Marian«Teatru  poate face oricine, chiar și actorii-și el se poate face oriunde, chiar și  la teatru Augusto Boal

De mai bine de 15 ani, elevii  Liceului  Pedagogic «Regele Ferdinand» au făcut o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și  străinătate,  muncind din greu  pentru a  se prezenta  cât mai onorabil. Piesele  abordate  fac parte din repertoriul teatral pentru copii  și adolescenți, în special din autori  francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé  de mode, Les chasseurs de choux,  grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne)  dar și  români: Ion  Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein  etc.

Pentru trupa Ferdy, teatrul  școlar are drept scop stimularea creativității, a dezinvolturii în exprimare, promovând inovația, spiritul de competiție și imaginația elevilor din învățământul gimnazial și liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activități extrașcolare și extracurriculare, activarea inițiativelor din școli, promovarea creativității și originalității, punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului de teatru,  dezvoltarea capacității și a adaptabilității acestora la munca în echipă, stimularea performanțelor artistice individuale și de grup,  cunoașterea literaturii și a dramaturgiei franceze contemporane. Se  abordează opțiuni repertoriale care să reflecte  vârsta și preocupările interpreților. Se dorește realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerințelor estetice ale operelor alese a fi transpuse teatral, cultivarea aptitudinilor de comunicare expresivă a creativității, promovarea imaginii instituției de învățământ participante la festivaluri și concursuri teatrale. Dintre acestea amintim:

Franthousiasme – festival de teatru francofon pentru tineri – are loc în fiecare an în luna  mai la Dej și reunește  de obicei cam 15 trupe din țară și cinci trupe locale. De anvergură națională, festivalul promovează limba franceză în ciclurile primare, gimnaziale și liceale prin practicarea teatrului în limba franceză. Peste 300 de elevi între 8 și 18 ani veniți din  aproximativ 40 de școli  din toate zonele țării, intră în competiție în 3 categorii distincte (clase primare, gimnaziu, liceu). Timp de trei zile, în fiecare an, municipiul Dej devine capitala teatrului francofon, odată cu startul Festivalului Național de Teatru Francofon ”Franthousiasme”.

Cel mai mare festival de teatru francofon din centrul şi estul Europei, Amifran,  are loc la Arad în octombrie , la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul propune circa  22 de spectacole, dar şi şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesioniști francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze, expoziţia de fotografii “Dincolo de cortină”. Tinerii actori de pe scenă reușesc admirabil să convingă publicul, să transmită acea emoție vibrantă care rămâne în tine mult timp după ce părăsești sala de spectacol. După piesa de teatru, flori și lacrimi pe scenă marchează simbolic despărțirea de trupă  a  celor care, absolvenți de liceu în ultimul an,  au jucat în ultimul lor spectacol Amifran . Președintele festivalului este un  profesor de franceză devenit acum aproape un mit, un simbol al francofoniei : Florin Didilescu (Papa Didi) de la Arad, care conduce Asociația Amifran de 25 de ani. Festivalul înseamnă spectacole, prezentări de piese, ateliere, dezbateri, comunicare, contact spiritual. Participanții de anul trecut: Baia Mare, București, Bistrița, Cluj, Constanța, Dej, Huedin, Iași, Sighet, Slobozia, Târgu Jiu, Arad, apoi Franța, Canada, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Belgia, Italia, Albania. Spectacole pe texte moderne şi contemporane (Edmond Rostand, Jean Cocteau, Saint Exupéry, Jean-Paul Allègre, Laurent Schröpfer, Matei Vişniec) sau avînd la bază creaţii originale, completate cu atelierele conduse de actori şi animatori profesionişti au  constituit structura de rezistență  a festivalului.

Festivalul de teatru Acting de la Baia Mare a ajuns la a patra ediție, mereu sub auspiciile Rotary. Doamna Angela Dobrai, de la Rotary Club Baia Mare, coordonatoare de proiect, iar coordonator pe planul artistic a fost  profesorul Nicolae Weisz. Spectacolele au  loc la Teatrul de Păpuși din centrul vechi al orașului, în martie. Una dintre marile atracții ale acestui fetival o constituie  prezența echipei de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: Dana Moisuc, Gelu Badea, Raluca Sas-Marinescu, Mihai Pedestru, Cătălin Mardale, ce realizează cu elevii   numeroase work-shopuri, axate pe rostire, memorare, imagine, spațiu sonor, situații scenice. Participă de obicei trupe  din  Arad, București, Cluj, Focșani, Huedin, Satu Mare, Sighet, Baia Mare. Anul trecut au putut fi văzute, în cadrul festivalului, și  două piese profesioniste: Plex, după texte de Eric Bogosian, cu Andrei Dinu și Andrei Stan, dar mai ales Columbinus de  S.Karam și P.J.Paparelli – Teatrul Municipal Baia Mare – regia: Horia Suru.

Redau mai jos câteva  gânduri, evocări și impresii despre teatru ale elevilor participanți, foști și actuali membri ai trupei :

«Mă uit înapoi și nu-mi vine să cred cât timp a trecut… 8  ani în trupa de teatru Ferdy! Îmi amintesc cu drag de primul festival Franthousiasme de la Dej, prima experiență pe scenă… de nedescris. Mă bucur mult că am fost curioasă să văd ce se întâmplă într-o trupă de teatru și nu regret niciun efort pe care l-am făcut. Zeci de ore de repetiții pentru un spectacol de câteva zeci de minute, costume împrumutate sau confecționate, recuzita, în plus provocarea de a juca un text de teatru într-o alta limbă decât cea maternă, oboseala, atât fizică cât și psihică. Am  învățat să muncesc în ehipă. Noi nu eram o trupă de teatru  și atât, noi eram o familie, iar legătura dintre noi se vedea de cum intram pe scenă. Am fost o trupă muncitoare și apreciată la fiecare concurs sau festival. În cadrul aestor ieșiri, nu doar ne prezentam spectacolul și atât: aveam activități culturale și de dezvoltare, atât în lumea teatrului cât  și  de dezvoltare personală. Am cunosut oameni noi, orașe noi,  mi-am făcut prieteni care și-n ziua de azi îmi sunt aproape. A fost o experiență minunată și vă spun cu mâna pe inimă că nu aș  renunța niciodată la această trupă care e o parte din mine. Ferdy  este și va fi mereu una dintre cele mai frumoase  experiențe din  adolescența mea. Săptămâna petrecută la Arad a fost  una magică. Emoția, plăcerea de a fi pe scenă și înconjurat de oameni care îți împărtășesc pasiunea, te fac să-ți dorești ca acest vis frumos să dureze la nesfârșit. Spectacolul a fost  reușit, apreciat de public cu lungi aplauze, iar de juriu cu laude, făcând astfel ca nesfârșitele ore de repetiții să merite efortul.» (Petrovan  Andreea- absolventă)

«Teatrul mi s-a părut un lucru foarte plictisitor, dar am zis să îi dau o șansă, atâta timp cât am avut ocazia să intru în trupa de teatru Ferdy Junior. Am început să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi și, cel mai important, să mă distrez. Nu am știut ce înseamnă teatru până ce nu am descoperit esența festivalurilor teatrale. Pentru mine teatrul înseamnă distracție, relaxare, comunicare, imaginație, răbdare, îndemânare, curaj și familie. În Arad, unde am participat la primul meu festival, am învățat o mulțime de lucruri interesante, educative și am cunoscut o mulțime de oameni. La teatru, oricât de supărat, mofturos sau plictisit ai fi, devii fericit și plin de viață, chiar dacă ești spectator sau actor. Teatrul este un remediu! Mergeți la teatru!» (Fetico Denisa – clasa a IX-a C)

«Teatrul este viața proiectată cât mai evident pentru a fi înțeleasă. Actorii scot în evidență defectele umanității printr-un joc comic sau dramatic. Toată lumea știe că fericirea absolută  este de scurtă durată sau pentru alții chiar inexistentă, însă pentru mine ea (aceasta) există prin  teatru. Când sunt pe scenă pur și simplu nu mai sunt eu, emoțiile îmi sunt luate de lumina reflectoarelor asemănătoare unor stele zâmbitoare ce îmi șoptesc că va fi bine, scena care scârțâie îmi face picioarele să nu-mi mai tremure, îmi dă putere, iar cortina mă face să uit de mulțimea de oameni care mă vor privi. Aplauzele reprezintă cel mai frumos moment, cel al fericirii absolute, al raiului pentru cel care joacă și bineînțeles rodul muncii sale. Ele îți fac sufletul să zâmbească. Prima mea apariție pe scenă dar și celelalte m-au făcut să iubesc ceea ce fac, sa-mi dea speranță și încredere în mine. Nu pot explica  exact ce  simt când joc teatru dar în mare: sufletul îmi zâmbește, inima îmi dansează de bucurie, uit de tot și de toate, îmi cresc aripi și mă simt împlinită. Teatrul îmi face inima să bată foarte tare, aproape că îmi sare din piept, dar tot el îmi dă o  mare pace interioară . De ce iubesc teatrul? De ce sunt așa îndrăgostită de el? Simplu, fără de el aș fi rămas oarbă deoarece reprezintă lumina ochilor mei care mi-a dezvăluit identitățile și stările multiple ale oamenilor; aș fi fost surdă deoarece el este sunetul vieții, șoptit atât de clar pentru a fi înțeles, fără de el nu aș mai fi ascultat și interpretat atâtea sentimente, atâtea vorbe mărețe care pot fi spuse în miliarde de feluri, exprimând de fiecare dată altceva, la fel ca viața de zi cu zi, actorii sunt schimbați însă trec prin aceleași scene, de multe ori interpretate altfel. Fără teatru aș fi rămas mută, el fiind glasul inimii mele care strigă și mă îndeamnă să fac ce-mi place, ce mă face fericită… Teatrul poate fi asociat cu o grămadă de elemente dacă ajungi să-l înțelegi, de exemplu: poate fi luna care dă lumină nopții, prietenul sufletului și cheia vieții deoarece ne poate rezolva anumite probleme din viață, dar mai ales ploaia (tristețea), curcubeul (fericirea de scurtă durată) și soarele (părțile bune) din viața omului. Ceea ce am învățat din această experiență deosebită este că orice text de teatru este un diamant neșlefuit, care poate deveni oricând, cu grijă și muncă, ceva foarte valoros și strălucitor, și că teatrul în sine reprezintă inima din corp care bate doar în cadrul unor oameni care iubesc asta. Scenele jucate sunt florile minunate, admirate de oameni care dacă nu sunt udate cu aplauze se ofilesc. Actorii reprezintă sufletul si misterul, iar coordonatorii îngeri păzitori care  ne ajută spre îndeplinirea viselor. În cadrul acestui joc ce reflectă viața, am cunoscut oameni frumoși sufletește, care au aceeași dorință și am creat, cu ajutorul lor, legături indestructibile.» (Botizan Denisa – clasa a XII-a D)

«Ce este teatrul? Pentru mine teatrul înseamnă un vis frumos. Un vis pe care l-am descoperit cu puțin timp în urmă. N-am fost un copil care a crescut jucând teatru, cum sunt mulți alți prieteni de la alte trupe ale țării. Aventura mea în lumea teatrului a pornit de la principiul meu de viață, acela de a încerca și a gusta din toate laturile culturale posibile, pentru a-mi canaliza energia, talentul și răbdarea spre activități care să-mi dezvolte abilități și aptitudini. Țin minte primul meu festival de teatru. Drumul a fost un chin. Toți colegii mei vorbeau despre cum se vor reîntâlni după atâta timp cu prietenii din alte trupe, eu eram singurul care nu cunoștea pe nimeni. Vreau să vă mărturisesc că am fost șocat să văd cum toți participanții festivalului renunță la inhibiții, iar prietenia domină atmosfera. Festivalurile sunt geniale, când îmi pierd ambiția și cheful de muncă, mă gândesc cum o să mă reîntâlnesc cu toți prietenii mei, iar brusc, un surâs și o dorință nemaipomenită de muncă tresar în mine. După încheierea unui festival, o săptămână notificările rețelelor de socializare sunt acaparate de cereri de prietenie a persoanelor care au luat parte la festival. E extraordinar să vezi câte relații se leagă în doar 2-3 zile. Fără doar și poate, punctul culminant al fiecărui festival este reprezentat de momentul în care, cu inima gata să decoleze și cu genunchii tremurânzi, vezi cum se ridică înfricoșătoarea, și totodată, prietenoasa Cortină și un singur gând îți trece prin minte: ”Acesta e momentul meu”. Nu mă ascund s-o spun, sunt îndrăgostit de scenă. Scena e marea mea feblețe. Într-o lume a vitezei și a ignoranței, când ești pe scenă lumea ascultă ceea ce ai de spus, iar în funcție de cât de bine transmit publicului mesajul, cu atât vor fi mai intrigați de poveste. E minunat să te gândești că, înainte de culcare, există persoane care meditează la ceea ce le-ai transpus tu și, implicit, chipul tău le va apărea în gând! (Petrețchi Mihai- clasa a X-a A)

Autor, prof. Gelu Marian

 

 

 




Noi putem schimba lumea… (autor, Gabriela Pop)

Gabriela PopO lume mai bună… Când?!

Fiecare dintre noi ne-am întrebat cel puţin o dată: ,,De ce lumea e aşa rea?”; şi, de fiecare dată, găsim acelaşi răspuns: ,,Oamenii…” Într-adevăr, doar noi suntem de vină pentru că niciodată nu ne gândim la ceea ce facem. De câte ori, atunci când am fost jigniţi am răspuns cu un zâmbet? Niciodată! De ce? Pentru că ne-ar ştirbi orgoliul, ne-ar face să părem naivi. Atâtea lucruri am putea schimba dacă, măcar o dată, ne-am lăsa orgoliul la o parte şi am zâmbi…
Eu nu pot ţine pasul cu lumea în care trăim, toată lumea se grăbeşte, nimeni nu se uită la ce lasă în urmă. Câţi dintre noi, atunci când ni s-a cerut ajutorul, nu am răspuns cel puţin o dată cu: ,,Nu acum” , ,,Mă grăbesc” , ,,Mai târziu”? Însă, întrebarea este: ,,Unde ne grăbim?”. Nu am auzit că ,,graba strică treaba”? Doar că în acest caz, graba ne distruge vieţile, ne lăsăm orbiţi de lucrurile fără valoare şi alergăm după ceva trecător în loc să alegem lucrurile care vor dura veşnic. Haideți să ne oprim din alergătură şi să realizăm că NOI putem alege între bine şi rău!

NOI PUTEM SCHIMBA LUMEA…

Gabriela Pop
(clasa a IX-a E, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

sursă foto: internet

 




Sighet – Album de protestatar [FOTO] [VIDEO] (autor, Bogdan Lucian)

Participant la protestele (1 februarie 2017 – 4 februarie 2017) de la Sighet, tânărul Bogdan Lucian, elev la Colegiul Național „Dragoș- Vodă”, ne oferă o succesiune de instantanee (foto, video) ce surprind pulsul sighetenilor.

3 februarie 2017

4 februarie 2017

Autor, Bogdan Lucian

(elev, clasa a IX-a G, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

 

 




Puțini profesori știu că avem o viață în afara școlii…

În aceste două săptămâni apocaliptice, pline de teze și lucrări, am extras niște concluzii la finalul primului semestru. După mica „discuție” cu orarul, pe care încă îl consider exagerat de încărcat, mă așteptam ca unii profesori să înțeleagă extenuarea prin care am trecut.

Sunt un elev modest, nu sunt prima pe clasă, dar mă mândresc cu câteva rezultate frumoase la diferite concursuri și activități. Puțini profesori știu despre realizările mele din afara școlii, sau mai bine zis, profesorii care conștientizează că avem o viață în afara școlii.

„Nu ai altceva de făcut acasă decât să înveți!”. Dacă am?! Dacă mie îmi place să învăț despre secretele universului din enciclopedii, despre cum sună limbile exotice, despre miile de subiecte care-mi stârnesc curiozitatea și nu am ocazia să le învăț la școală? Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că școala trebuie neglijată (total) pentru năzuințele sufletului, dar poate, dragă profesore, mai trăiesc uneori prin artă. Îmi place să călătoresc, să învăț cum arhitectura și istoria unui oraș completează perfect personalitatea oamenilor. „O să ai timp să le faci pe toate mai încolo!” Aud această frază adesea și parcă mă răneşte de fiecare dată când o aud. Timpul trece repede și cresc, și mă schimb, și visez, și devin absorbită în mintea mea de infinitul vieții mele finite. De ce să mă gândesc la lucruri pe care am să le fac la 30 de ani când am tot timpul în mâinile mele? De ce să îmi omor fericirea cu planuri din vidul timpului, învățând două, trei definiții la fizică, când eu nici nu știu cum le voi aplica în viața reală? Gândesc asemenea unui copil: cu visuri mari și pe distanțe scurte. Acum am tot ce vreau, iar mâine mă pot uita înapoi și să nu mai am nimic.

Dragi profesori, v-aș ruga să ne arătați ce se află dincolo de pereții groși ai sălii de clasă, nu numai citate scrise cu pixuri roase sau cuvinte învățate mecanic, ca și o poezie.

A. S. Kontra (elev visător, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

 sursă foto: Dan Chiș