Amintirile mele din copilărie (anii 1970 – 1980) evocă un Sighet practic bilingv, în care limbile română și maghiară conviețuiau, nu în proporții egale, dar comparabile (aș îndrăzni să afirm că tot a treia conversație se purta în maghiară). Românii născuți sau crescuți în oraș dacă nu vorbeau curent maghiara cel puțin o înțelegeau într-o măsură oarecare. E și cazul părinților mei.
Auzeam însă foarte rar pe stradă limba ucraineană, dar, cu siguranță ea era folosită, cel puțin în familiile sighetenilor sosiți relativ recent din satele ucrainene din apropiere. În ce privește idișul, am auzit o singură dată o doamnă în vârstă vorbind o limbă necunoscută mie – tatăl meu mi-a spus că probabil e idiș (plecarea masivă a majorității evreilor din Sighet spre Israel se consumase deja).
Care e situația astăzi? Limba maghiară se aude în public mult mai rar (poate 10 % din conversații sunt în maghiară), atât datorită scăderii numărului etnicilor maghiari cât și a reducerii drastice a românilor care o vorbesc acceptabil (majoritatea fiind din generația veche), dar și a apariției unui fenomen nou, pe care sincer să fiu, nu-l credeam posibil. Există o categorie (care pare a fi în creștere) de copii și tineri maghiari (de ambii părinți) care vorbesc maghiara puțin sau deloc (deși înteleg parțial), preferând româna (în public, dar uneori și în familie). Un fenomen pentru mine greu de înțeles (maghiarii din generația mea fiind foarte hotărâți, unii chiar exclusiviști, în privința promovării limbii proprii), dar care pare a fi în spiritul pragmatic-globalizant al timpului nostru (familiile de români din diaspora se confruntă cu experiențe similare).
Limba ucraineană pare a fi ceva mai prezentă ca în trecut, dar când o auzi pe stradă e greu de știut dacă vorbitorii sunt sigheteni sau veniți de peste Tisa. Un rol important în această creștere îl are cu siguranță și liceul care aduce la Sighet elevi din satele ucrainene.
Alt fenomen nou, în proporție de masă, este munca în străinătate, ceea ce face ca mulți sigheteni să vorbească (la nivel popular-colocvial) limbile țărilor în care au stat ani de zile (mai ales italiana și spaniola, care sunt și apropiate de română, deci mai ușor de asimilat). Acele limbi nu sunt însă (decât în cazuri foarte rare) folosite în viața socială a orașului (ca și engleza, însușită destul de bine de o parte a tinerilor).
O altă temă interesantă ar fi în ce masură limba română vorbită azi mai e aceeași cu cea de acum 40 de ani…
…Oare ce limbi se vor vorbi în Sighet peste 40 de ani?
Preot prof. Marius VIȘOVAN
PS. M-aș bucura să citesc undeva un studiu competent (cu cifre și date rezultate din analize sociologice riguroase) pe această temă, dacă există. Sau poate i-am incitat pe cei competenți să-l facă ….
sursă foto: www.globi.ro
Oficial, peste 40 de ani, as dori sa se vorbeasca limba romana! Nu am nimic impotriva ca in particular sa se vorbeasca toate limbile natiilor existente, cu cat cunosti mai multe, cu atat mai bine, te poti intelege cu mai multi oameni de diferite nationalitati! Ce as dori este sa nu uitam vorbirea din popor, vorbirea celui care s-a nascut in satele maramuresene, are valorile ei si a contribuit la perpetuarea romanilor pe aceste meleaguri, desi in diferite perioade, administratia care ne guverna, vorbea o alta limba decat cea romana!
Asa cum am invatat eu maghiara, avand prieteni de etnie maghiara, asa pot sa invete si celelante etnii limba romana, care este mult mai usor de asimilat decat cele care inca se vorbesc uzual si frecvent in orasul nostru si care nu ma deranjeaza cu nimic! A fi un bun roman inseamna sa fii tolerant cu celelalte limbi vorbite de etniile cu care convietuim!
Si eu as prefera limba Romana in urmatorii 40 de ani. Dar, la cum merg lucrurile cred ca se va ajunge la un melanj numit Rromgleza.