Actualitate Cultură Știri

Cluj – Sighet: conferința internațională „Centenarul Revoluției din octombrie. 100 de ani de represiune”

image_printPrinteaza

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Facultatea de Studii Europene și Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității Babeș Bolyai în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel și Institutul Polonez din București organizează în 12-15 octombrie 2017 conferința internațională ”Centenarul Revoluției din octombrie. 100 de ani de represiune”.

Obiectivul conferinței este de a sublinia faptul că centenarul Revoluției ruse reprezintă în același timp împlinirea unui secol de la apariția primului stat comunist totalitar, adică funcționând exclusiv prin mecanismele represiunii, și de a dezbate, din punctul de vedere al victimelor, urmările asupra istoriei lumii a acestui eveniment care a marcat istoria secolului XX.

Și pentru că acest centenar coincide cu împlinirea a 20 de ani de la publicarea „Cărții Negre a Comunismului” editată de Stéphane Courtois (a cărei primă traducerea a apărut în România), prima sinteză asupra represiunii comuniste, o secțiune a conferinței va fi dedicată
acestei aniversări.

Conferința va fi organizată la Cluj, la Universitatea Babeș Bolyai (12 octombrie) și la Sighet, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (13-15 octombrie), cu participarea unor importanți istorici specializați în istoria comunismului din Franța, Germania, Grecia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Polonia, Republica Moldova și România.

Joi, 12 octombrie, ora 11.00, în Aula ”Jean Monet” a Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai în deschiderea conferinței vor vorbi Ana Blandiana, președintele Fundației Academia Civică și a Memorialului Sighet și acad. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai. În aceeași sală va avea loc și prima prelegere din cadrul conferinței, „Lenin și inventarea totalitarismului” susținută de cunoscutul istoric francez Stéphane Courtois.

Vineri și sâmbătă prelegerile vor continua în sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

PROGRAM:

Comunicat de presă
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet
Fundația Academia Civică

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise