Actualitate Reportaj Știri

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu-Marmației a sărbătorit Ziua Porților Deschise

image_printPrinteaza

Vineri, 5 mai 2017, personalul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Sighetu-Marnaței a sărbătorit Ziua Porților Deschise. Evenimentul a început la ora 9.00 și s-a derulat pe parcursul întregii zile.

„Scopul acestui eveniment a fost acela de a permite în primul rând părinților să viziteze centrul și să își facă o idee despre ce înseamnă acesta. Mulți părinți care au un copil cu probleme nu știu că există un loc în Sighet în care pot să îl aducă, unde primesc nu doar educație, ci și mâncare, servicii medicale și o gamă largă de forme de terapie”, susține profesorul psihopedagog Ștefănoiu Daniela.

Cu porțile deschise, centrul a primit azi nu doar părinți, ci și cadre didactice care au lucrat aici și care s-au bucurat să se reîntoarcă și să își reîntâlnească elevii.

„Vin cu mare drag aici pentru că e un loc apropiat sufletului meu. Mă bucur să văd progrese în rândul copiilor pe care i-am întâlnit pentru prima dată acum câțiva ani. Se lucrează bine cu ei și asta se vede”, mărturisește Raluca Hotico, logoped.

„E un loc în care copiii primesc foarte multă atenție. Se lucrează cu o grupă de 5-6 copii, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de învățământul de stat, aici copiii primesc poate de 10 ori mai multă atenție”, susține profesorul psihopedagog Mutafof Melania.

Centrul școlar a fost conceput astfel încât să ofere servicii educaționale, medicale și terapeutice copiilor de grădiniță, celor din ciclul primar, gimnazial și chiar de liceu.

„E păcat că mulți părinți care au copii cu probleme nu știu că existăm, iar uneori, chiar dacă știu, nu vin fiindcă nu acceptă problema pe care copilul lor o are. Încearcă să îi integreze în școlile de masă crezând că fac un bine, însă acestor copii le-ar fi mult mai util să primească o educație și o îngrijire personalizate”, declară logopedul Manuela Joicaliuc.

„Ziua Porților Deschise are rolul de a atrage atenția părinților că existăm. Acest eveniment le oferă șansa să facă un tur al sălilor de clasă și al cabinetelor pe care le punem la dispoziție pentru a-i face să înțeleagă că la noi, copilul lor va avea ajutorul de care are nevoie”, încheie Bianca Mihalca, logoped.

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu-Marmației asigură următoarele servicii specializate:
– educație specială și specializată copiilor/elevilor/tinerilor cu dizabilități;
– compensare prin terapii specifice pentru copiii/elevii cu dificultati de învățare, dificultăți de dezvoltare, dificultăți de adaptare, tulburări de limbaj, tulburări de comportament, dizabilități mintale, senzoriale, fizice, neuromotorii și asociate;
– evaluarea psihopedagogică a competențelor fundamentale;
– evaluarea, diagnosticarea, orientarea școlară și profesională a elevilor din gradiniță/clasa a IV-a/clasa a VIII-a;
– asistență educațională și terapeutic-recuperatorie pentru copiii/elevii cu CES integrați în unitățile de învățământ de masă;
– informare și consiliere pentru părinți;
– informarea și consilierea cadrelor didactice;
– consiliere psihologică.

Activitatea de instruire educaţională şi de ocrotire se realizează în următoarele condiţii:
13 săli de clasă
1 grupă combinată de grădiniţă
5 săli de clasă-învăţământul gimnazial
2 săli de clasă pentru învățământul liceal special
1 Cameră senzorială
1 Cameră de terapie ludică
1 Parc de joacă
1 Cameră de terapie ludică
1 Parc de joacă
Două ateliere şcolare: croitorie şi prelucrarea lemnului
1 sală de sport
1 cabinet kinetoterapie
5 cabinete logopedice
2 cabinete informatică (AEL și TIC)
1 bibliotecă
1 cabinet medical
1sală profesorală

Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial al instituției: http://www.cseisighetumarmatiei.ro

Autor, Diana Mariana Apopi

sursă foto: www. cseisighetumarmatiei.ro

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise