Actualitate Știri

Consultare publică propusă de Primăria Sighet

image_printPrinteaza

Prin bunăvoința și generozitatea unui fost sighetean, domnul Anton Fishman, care a decis să susțină financiar realizarea unei sculpturi reprezentându-l pe Elie Wiesel, cu concursul renumitului artistului Ioan Ladea, în curând vom avea un bust al laureatului Premiului Nobel pentru Pace, în orașul natal. Ne gândim să găsim o locație pe care să o amenajăm și care să poarte numele de piațeta „Elie Wiesel” și unde acest bust să își găsească locul.

Pentru că este extrem de important ca acest bust să fie cât mai bine plasat, vă consultăm în vederea identificării spațiului în care urmează să fie amplasat. Vă mulțumesc pentru ajutor. (primar, Horia Scubli)

Elie Wiesel (născut la 30 septembrie 1928, Sighetu Marmației – decedat la 2 iulie 2016, New York City) a fost un scriitor și ziarist, eseist și filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut într-o familie de evrei din România, supraviețuitor al Holocaustului. În anul 1986 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace. În anul 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠,  iar din anul 2001 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A publicat 57 de cărți – cea mai celebră fiind «Noaptea», o descriere autobiografică despre viața în lagărele de exterminare naziste.

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Minunat! Dupa ce Elie Wiesel a strigat tinerilor sigheteni, din toti bojocii, la Sighetul Marmatiei, de pe treptele primariei municipiului: „Ati ucis, ati ucis, ati ucis” cu ocazia inaugurarii proptiei case memoriale, iata ca autoritatea (sic!) locala vine sa ii ridice statuie! Deh, e gratis! Doar ca tot ce vine gratis de la evrei se plateste mai devreme sau mai tarziu! Si asta in conditiile in care cineva sus pus in cadrul primariei sighetene a propus mutarea statuilor scriitorilor romani din Parcul orasului!…

oferta-wise