Actualitate Social Știri

Copiii SMART au ales matematica și engleza în vacanță! (autor, Camelia Pesek)

image_printPrinteaza
Camelia Pesek

În perioada 5-9 februarie, echipa Centrului de Zi Micul Prinț (Sighet) în parteneriat cu Asociația S.O.S. Bambini a organizat o tabără educativă adresată elevilor Școlii Nr.4 din Poienile de Sub Munte.

Proiectul ”SMART” s-a adresat  unui  număr de aproximativ 80 de copii care au ales să își petreacă vacanța intersemestrială aventurându-se în lumea misterioasă a matematicii distractive și a limbii engleze.

Bineînțeles, organizatorii nu au uitat că e vacanță astfel că, în cea de a doua parte a fiecărei zile a taberei, au organizat diferite activități precum jocuri, ateliere creative, tombolă, cineforum și quizz.

Săptămâna a zburat foarte repede iar noii prieteni din Poienile de Sub Munte ne-au  rămas într-un loc special al cutiei cu amintiri!

Mulțumim mult S.O.S. Bambini, asociație  care a ”adoptat” această comună și desfășoară multe proiecte în zonă, echipei Micul Prinț, conducerii școlii care ne-a făcut misiunea ușoară prin frumoasa colaborare și, mai ales, copiilor pe care abia așteptăm să îi revedem la vară!

Camelia Pesek

oferta-wise
oferta-wise