Actualitate Cultură

Cum e să fii pasăre călătoare? (autor, Mariana Ona)

Solovanul își schimbă mantia, verdele crud al primăverii și verdele copt al verii se șterge de la o zi la alta sub cerul odată albastru, azi cenușiu și trist fără cântecul păsărilor. Au plecat rândunelele pentru că au cale lungă de făcut până în țările Africii, au plecat berzele după ce și-au învățat puii să zboare, au plecat cocorii în detașamentele lor organizate întotdeauna în V având în fruntea acelui V întotdeauna perfect un șef de stol pe care toți îl urmează având încredere oarbă în el. Nu au nici o teamă că îi va duce în altă parte decât la adăpost. Nu ezită să își lase viața și destinul pe aripile unui singur conducător care știe unde să îi ducă.

Oare de ce, noi, oamenii, nu învățăm de la păsări cum să zburăm, cum să ascultăm de cei mai înțelepti, nu știm sau nu vrem să știm să respectăm legile făcute de noi, așa cum fac acele ființe despre care se spune că nu au judecată? Păsările pleacă toamna pentru că știu că aici vor muri dacă ramân, dar în fiecare primăvară revin și își reiau obiceiurile întrerupte de frigul toamnei. Noi, oamenii, odată plecați, nu ne mai întoarcem. Nu ne mai întoarcem nu pentru că nu iubim aleile de la Grădina Morii sau apele care înconjoară orașul parcă pentru a-l proteja de restul lumii, sau străzile care mai păstrează aerul patriarhal de odinioară. Toți cei care pleacă păstrează în minte casa părintească, școala în care au învățat, emoțiile primei iubiri, zâmbetul mamei, iubirea bunicilor, muștruluiala tatălui. Ar vrea să mai poată să se plimbe pe digul de pe malul Izei și să stea la o poveste în scara blocului cu prietenii! Și Doamne, cât le este de dor de tot ceea ce a fost viața lor de dinainte de a fi nevoiți să plece! Precum păsările, nimeni nu își părăsește cuibul dacă îi este bine, dacă îi este cald și dacă are ce să mănânce. Nimeni nu își lasă casa goală, cei dragi ducând dorul mistuitor dupa copilul plecat la muncă, aiurea.

Nu poți fi fericit decât la tine acasă. Nu poți avea rădăcini decât în țara ta. Și, cu toate acestea, lumea pleacă și pleacă pentru a nu se mai întoarce din nou acasă, ca și păsările. Se întorc din când în când ca să își vadă familiile și atunci orașul prinde viață: peste tot mașini străine, aproape în toate zilele săptămânii nunți, lume multă pe străzi, în puținele parcuri și în toate localurile. Dar nu îi auzi spunând că se vor întoarce decât în vizită, pentru că, acum „acasă” pentru ei înseamnă locul unde își câștigă existența muncind de dimineața până seara și uitând, uneori, că ar trebui să aibă timp și să trăiască. Aici nu mai au nimic; doar ce a mai rămas din familie; și prietenii care se bucură de fiecare dată că îi revăd; și orașul care prinde viață pentru că i s-au întors copiii.

Pe vremurile de tristă amintire ne doream să mergem să vizităm țările Europei despre care eram foarte informați de la școală, dar foarte puțini erau aceia care puteau să le vadă aievea și nu voiau să ramână acolo; acum lumea pleacă; și e de înțeles. Nu se poate trăi într-un loc unde ești înconjurat de praf și mizerie, unde cârciumile sunt pline pentru că aproape nimeni nu lucrează, unde gunoaiele stau aruncate peste tot, chiar și pe centru, unde sunt străzi fără apă curentă și canalizare, și unde câinii vagabonzi sunt la fel de flămânzi ca și oamenii. Din păcate, nu ne mai putem numi europeni. Sau cel puțin, nu acel fel de europeni care muncesc, care respectă legea, care își respectă locul unde trăiesc; care, dacă văd pe jos o sticlă de plastic, o iau și o duc la primul coș de gunoi. Suntem europeni doar ca punct geografic, în rest, nimic. Din fericire, mai există încă vechea generație de visători care mai încearcă, de câteva ori pe an să anime viața culturală a orașului cu câte un festival timid ca să nu se uite totuși ca Sighetu-Marmației mai are ÎNCĂ valori!

Dar, acum, mă gândesc cu teamă și cu tristețe că poate ca, într-o primăvară, nici păsările călătoare nu se vor mai întoarce!

Autor, Mariana Ona

oferta-wise

8 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Superb acest articol și foarte bine punctat. Suntem ,, Europeni ” întradevăr din păcate doar prin așezarea geografică fiindcă la conștiință și la educație mai avem de lucrat. Sighetu Marmației este un oraș de tranzit, unde cei care trec prin el dinspre direcțiile Baia Mare și Satu Mare plus concetățenii noștri , își lasă gunoaiele și urmele ,,educației” lor…Mulți dintre concetățenii noștri declară sus și tare că își cunosc drepturile, dar foarte puțini din ei își știu obligațiile. Fiecare își parchează mașina pe unde dorește căutând diverse scuze, alții își plimbă câinii prin parcuri și pe centru iar atunci când aceștia își fac nevoile se fac că nu s-a întâmplat nimic și merg mai departe. Părinții le cumpără biciclete odraslelor începând cu vârste foarte fragede între 8 și 12 ani iar aceștia circulă pe drumul public fără drept, expunându-se unui real pericol din lipsa cunoașterii legislației rutiere și exemplele pot continua … Haitele de câini care circulă precum lupii prin codrii și care înspăimântă pe sigheteni, naivitatea din partea concetățenilor care dau bani cerșetorilor veniți din alte județe încurajând astfel această practică … Felicitări sincere pentru acest articol stimată doamnă …Cu respect …

    • „Nu poti fi fericit decat la tine acasa „….Da, eu sunt unul care nu mi-am imaginat niciodata fericirea decat la Sighet, de unde am lipsit doar atunci cand am fost obligat ( armata,studii). Deci 45 din cei 50 de ani am fost fizic prezent aici…si sper sa-mi traiesc aici tot restul vietii. Am refuzat sau evitat variantele care m-ar fi facut sa-mi schimb domiciliul, pentru ca Sighetul si Maramuresul sunt spatiul caruia organic ii apartin.

      Si totusi…in toata istoria lumii au existat migratii, deplasari de populatie , colective sau individuale,…un procent mare ( nu doar dintre romani ) si-au trait o parte mare a vietii in alt loc decat cel natal si nu putini au fost cei care pareau sa-si fi gasit fericirea in alta parte. Desi nu e cazul meu , trebuie sa admit ca experientele umane sunt atat de diverse, fiecare are reperele lui, termenii lui de comparatie, trairile sunt diferite incat totul este posibil. Chiar daca maramuresenii sunt mandri de originea lor si vin acasa cu bucuria sa se incarce spiritual, pentru viata concreta de zi cu zi se simt bine integrati in alte orase, tari sau chiar continente…

      Putem trage totusi o concluzie ? Eu as zice ca cei care pot ramane in Sighet, sa ramana. E nevoie de oameni seriosi si valorosi aici si marimea salariului ( fara indoiala importanta ) nu este singurul criteriu in viata…Iar cei care , din motive profesionale sau familiale binecuvantate au decis sa plece pentru o vreme, sa duca cu ei acolo valorile frumoase ale Maramuresului acolo ! Lumea ne respecta pentru ca promovam credinta si traditiile, seiozitatea in munca si solidaritatea umana, darzenia in apararea identitatii. Sa facem cinste acestor valori oriunde am fi ! Si atunci, peste tot va fi cate un mic Sighet …

  • Frumos comentariul dumneavoastră domnule Visovan! Și incredibil de optimist! Ar fi bine daca cineva dinafară ar ști să aprecieze cu adevărat sufletul și inima unui roman! Dar pentru ei nu suntem recit o mina de lucru ieftină din păcate! Și sunt de acord cu ceea ce ziceți. Oriunde am fi trebuie sa din oameni.
    Și vă mulțumesc pentru aprecieri,domnule Nelu! În articolul asta am pus o mica parte din sufletul meu! Cealaltă parte rămîne acasă la Sighet pentru totdeauna

  • Da domnule Visovan. Am avut onoarea sa o am profesoara de matematica pe Doamna Visovan, o profesoara de exceptie,o frumusete de femeie eleganta,distinsa si nu in ultimul rand desteapta si erudita. Dumnezeu sa ii dea viata lunga si plina de sanatate si bucurii.

  • Sa-i dea Dumnezeu inca multi ani ca sa poata sa se bucure de virsta a treia! Asta e cea mai mare bucurie a nui profesor: sa vada ca fostii elevi nu l-au uitat.Iar noi,cei din generatia mea nu am uitat-o,asta e limpede!

oferta-wise