Actualitate Cultură Illuminati Știri

Evelin Batizi a descoperit profesori-eroi la CNDV!

Evelin Batizi
image_printPrinteaza

Zilele trecute, m-am întâlnit prin centrul orașului nostru cu…. două simpatice tinere: Evelin și Alexandra. Evelin radia de fericire! Părea un personaj SF prin toate caracteristicile exterioare: plutea într-un halou de fericire. Și avea de ce să fie fericită! Ducea în două plase ieftine, comoara ei: tocmai ridicase de la tipografie, cele zece exemplare din romanul ”Făuritorii”. Am înregistrat primele informații despre cartea ei, într-o avalanșă fermecătoare de cuvinte. Am avut privilegiul să fiu primul cumpărător al cărții Evelinei (sper să menționeze acest lucru în viitoarea biografie de super-cunoscut romancier! 🙂 ). Am promis că voi citi romanul, fiind incitat și de dimensiunea astrală a ”eroilor”, și mi-am propus (fără să-i spun), să fiu primul editor al viitorului roman al domnișoarei Batizi. Cred că Evelin, prin această apariție unicat (tiraj 10 exemplare) și-a adus omagiul Colegiului Național ”Dragoș Vodă”, cu ocazia celor 100 de ani de existență. Succes, Evelin! Succes generației F! (Ion Mariș, coordonator Editura ”Valea Verde”, Sighet)

*

Se spune că legendele trăiesc în cărți și povești de mult uitate, însă mulți nu știu că, de fapt, ele trăiesc printre noi și sunt ”ascunse” în oameni simpli și totuși fenomenali. De aceea, am decis să scriu ”Făuritorii” și să le atribui rolurile principale celor șase profesori ”legendari” care îmi predau. Vreau ca lumea să ajungă să îi cunoască pentru a lua exemplul lor. (Evelin Batizi, autorul romanului ”Făuritorii”)

*

Mulți dintre noi spunem despre cărți că sunt doar un ansamblu de foi împletite într-un cotor. Noi greșim, cartea este ceva magic, un mod de a trăi, un mod de a te exprima. Dacă cineva îți spune ,,Citește!… nu îți subestima valoarea și inteligența, nu spune ,,Nu pot! sau ,,Nu înțeleg!’’ Cu fiecare zi dezvoltă-te drag cititor și crește-ți imaginația! Aceste calități le-am observat cu mare băgare de seama la Evelin, o persoană deosebită prin modul său de a gândi. Imaginația lui Evelin trece granițele posibilului, ducându-ne pe culmile celei mai adânci magii.Această persoană răspunde prompt oricărei provocări, este o pată de lumină în acest sumbru joc al vieții .

Viața mereu va fi o provocare iar Evelin mereu va trece orice test prin unealta ei secretă, imaginația. După cum bine v-ați dat seama Evelin este mirifica autoare a cărții ,,Făuritorii’’, punând în joc sufletul ei și visul ei de a deveni profesoară. De aici vine și ideea personajelor, modul în care ea a ales personajele este inedit și nemaiîntâlnit, inspirându-se din viața de zi cu zi a anilor de liceu și admirând fiecare gest sau replică a profesorilor și a colegilor, creionând astfel fiecare personaj în parte. După cum vedeți, imaginația ne poate salva din această ruletă a vieții, făcându-ne pe fiecare să uităm de grijile din afara cotorului fermecat. În această operă a lui Evelin veți putea observa nu numai imaginația acută de care dă dovadă, ci informația pe care aceasta o deține, îmbinând mai multe domenii științifice.

Mereu binele trebuie să învingă răul, însă nimic nu se poate realiza fără muncă. Ceea ce dorește Evelin să sublinieze în acest roman este abilitatea de comunicare și de colaborare care lipsește cu desăvârșire în zilele noastre, dar care dacă este pusă în practică poate aduce o schimbare pe care noi ne dorim să o vedem în lume. Schimbarea a început cu Evelin și inventarea inteligenței artificiale care aduce atât beneficii cât și necazuri.

,,Făuritorii’’ mă duce cu gândul la o lume inimaginabilă, o lume în care prietenia domnește peste tot în lume, în care egalitatea nu e doar în acte, o lume perfectă. Fără formarea de care, putem spune că profităm la școală nu am fi ajuns unde suntem acum, această formare o dobândim de la dragii noștri profesori, liderii clasei făuritoare, cei care ne conduc prin înțelepciune și prin blândețe și mai ales prin umanitate, prin sentimente bine clădite.

Umanitatea și sentimentele ne leagă pe toți indiferent de etnie, limbă sau religie, cu toții suntem, practic, sigheteni și maramureșeni. Armurile pe care noi trebuie să le folosim sunt dragostea și inteligența pentru a înfrânge răutatea.

,,De ce a ales Evelin să introducă în cartea ei profesorii?’’. Cu toții vă gândiți la asta, tocmai de aceea avem și o explicație, Evelin a ales ca personaje profesorii de la clasă deoarece îi consideră niște modele demne de urmat în viață, dând dovadă de compasiune, atașament, iubire față de noi toți, indiferent dacă i-am supărat sau nu. În ei nu există răutate, există doar corectitudine, inteligență, independență și un tact didactic deosebit. Au trecut de mult granițele psihopedagogiei, ei ne-au devenit prieteni, confidenți și putem spune că ne-au devenit chiar și părinți.

Fiecare calitate principală a persoanelor din jurul ei are un personaj-reflector în carte, însă cine sunt personajele nu vă vom dezvălui, ci vă vom lăsa să meditați asupra acestui mister. Misterul lui Evelin este mai mult decât veți putea gândi vreodată deoarece la sute de întrebări nu putem găsi răspuns. Această întrebare este una dintre cele câteva sute ,,Știe cineva la ce se gândește Evelin?’’.

Iar pentru sfârșit vă propun o provocare, două cărți pe săptămână! Nu e deloc ușor să scrii, dar e ușor să citești, haideți să citim cu toții, să descoperim adevărata umanitate și adevăratele mistere ale vitorului, împreună! Mai mult de atât, haideți să descoperim ,,Făuritorii’’ acestei lumi și câștigătorii jocului. Tuturor ne place să (ne) jucăm și evident să câștigăm. Să încercăm să câștigăm și câteva cuvinte în plus în vocabularul nostru! (Georgiana Nistor, XII F)

*

Evelin este o elevă cum puține mai sunt în ziua de astăzi: super determinată! O fată modestă, cu mult bun simț, comunicativă și de o veselie molipsitoare, Evelin a fost mereu eleva care avea un plan, avea ceva de realizat, avea un vis. Și nu s-a dat bătută până nu și-a văzut visul cu ochii. În general e o fată care luptă pentru scopurile ei, muncește și perseverează până la capăt. Are atâta energie pozitivă încât reușește să mobilizeze și pe alții. Evelin e o scumpete și sunt foarte mândră de ea! (prof. Andrea Burcuș, diriginta clasei a XII-a F)

*

Evelin e eleva care mă așteaptă mereu pe scări și mă conduce până în sala de clasă. N-am întrebat-o niciodată de ce face acest lucru. Îmi place să îmi imaginez că vrea să fie prima care îmi spune ,,Bonjour, madame!” și care îmi transmite pofta ei de viață, de ora respectivă. De câte ori are ocazia, îmi împărtășește ideile ei trăznite, imaginația debordantă cu un haz și o naturalețe de parcă ne cunoaștem de când e lumea. Dacă așa e și cartea pe care a scris-o, de-abia aștept să o citesc! (prof. Luminița Colopelnic)

*

Evelin este o elevă cu totul deosebită. O ambiție extraordinară și perseverență în tot ceea ce face au fost factorii esențiali ai acestei deveniri. Eleva timidă din primul an de liceu, s-a descoperit pe sine și forța ei interioară. Elementele cotidianului au fost rescrise într-o manieră vizionară neobișnuită. Felicitări, Evelin! (prof. Gabriela Ilieș)

*

Pe Evelin am remarcat-o din primele ore la clasă. Este genul de elevă exuberantă, atentă la detalii, simpatică. Fiindcă era pe fază imediat, îți comenta o idee pe care o predai la lecție. De acolo se pornea o discuție interesantă de unde reieșea imaginația debordantă. Ideea cărții am concretizat-o în ore întregi de dialoguri la clasă. Sper, așa, pe undeva că am fost și eu un factor încurajator pentru apariția acestei cărți. Și, bineînțeles, că mă simt mândră să fiu unul din eroii din poveste. (prof. Simona Nodiș)

*

Evelin m-a făcut personaj de roman! Habar n-aveam ce născocește în mintea ei! Dar, ”produsul” final, deși SF, ne lămurește asupra calităților unor eroi. Mi-am dat seama că nu (neapărat) de science-fiction avem nevoie noi, profesorii, pentru a-i determina pe inteligenții noștri elevi să iubească și cuvântul scris! Sunt mândră de voi, elevii mei, aparent de neînțeles, dar, wow, ce frumoase sunt rezultatele când se creează o prietenie având un ”fals” substrat romanesc! Baftă în viața reală, dragii mei elevi! Valete, carissimi et carissimae! (prof. Brîndușa Oanță)

N.r. Pentru a vă stârni interesul, vă prezentăm personajele principale din roman (în ordine alfabetică): Andrea Burcuș (Jane Peterson), Luminița Colopelnic (Elizabeth Hamilton), Gabriela Ilieș (Allice Birmingham), Simona Nodiș (Katherine Keith), Brîndușa Oanță (Bridget Morgan), Marius Voinaghi (Michael Winston). ”Făuritorul” coperții romanului: Mihai Bodnariuc, XII F.

Salut, Sighet!

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Dă-i un răspuns lui Evelin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Felicitări Evelin! Abia aștept să citesc cartea ta. Sunt convinsă că va fi ca tine: plină de acțiune, optimistă, dătătoare de idei. Continuă să muncești pentru ceea ce-ți dorești, cu siguranță vei reuși. Sunt mândră de tine, sunt mândră de voi toți, clasa mea dragă!

oferta-wise