Exclusivitate – Sigheteanca Aurelia Vișovan concurează în… Japonia!!!

Aurelia Vișovan

Pianista Aurelia Vișovan a ajuns de câteva zile în Japonia. Sigheteanca noastră – după ce ne-a desfătat sufletul în concertul de la Școala de Muzică și Arte Sighet din 28 februarie luna trecută – a zburat direct spre Țara Soarelui Răsare pentru a participa la un important concurs de pian. Concursul se desfășoară în orașul Takamatsu, districtul Kagawa situat pe insula Shikoku, Japonia. La concursul care cuprinde patru etape eliminatorii și durează două săptămâni, până pe 25 martie, participă 40 de muzicieni din întreaga lume, doar nouă fiind din Europa. Cei nouă europeni sunt: șapte ruși, un portughez și românca noastră din Sighet, Aurelia Vișovan!

Foarte amabilă, Aurelia Vișovan ne-a oferit telefonic câteva detalii suplimentare: “Concursul nu are o tematică anume, se interpretează piese din diverse epoci stilistice, inclusiv un concert cu orchestra (în finală), unde se va cânta cu o orchestră japoneză. Cei 40 de concurenți prezenți în concurs au fost selectați din 332 de aplicanți pe baza unor înregistrări video. Se vor acorda cinci premii care constau în bani și invitații pentru a da concerte în diferite părți ale lumii. Acesta este unul dintre cele mai importante 3 concursuri din Asia, se poate spune printre primele 10-15 din lume (anual se țin peste 250 de concursuri internaționale în lume).”

Ce urmează pentru pianista Aurelia Vișovan? “Pentru mine, sper să urmeze concursul Bach de la Leipzig, în vară. Aștept rezultatul preselecției!”

Mult succes, Aurelia Vișovan!

“Salut, Sighet!”