Făclia de Paști (prof. Aurelia Vișovan)

prof. Aurelia Vișovan

Eram studentă la Cluj, în 1952… datorită unor probleme de sănătate mă aflam la infirmeria căminului studențesc, pe calea Moților. În Sâmbăta Paștilor, aproape toată lumea plecase acasă. Am rămas doar eu cu o altă studentă pe care nu o cunoșteam, mi-a spus doar că o chema Gigi și era foarte bolnavă… avea TBC osos și avea pe ea un corset greu de suportat… am însoțit-o la spital și după scoaterea corsetului se simțea mai ușurată, dar era foarte, foarte slabă și se mișca extrem de greu… Am povestit mult în seara aceea, am aflat că era originară din județul Mureș dar familia plecase în refugiu în 1940, s-a stabilit la Brăila și ulterior nu s-au mai întors în Ardeal… era studentă în anul II, dar boala a ținut-o mult timp departe de cursuri…

Între timp s-a întunecat afară… noi continuăm să povestim până spre miezul nopții… la un moment dat, Gigi mă surprinde cu o rugăminte: Aurelia, nu te duci până la catedrala ortodoxă să-mi aduci „paști”? Eu, necunoscând terminologia ortodoxă, am întrebat: Ce înseamnă asta? Mi-a răspuns: Un pahar cu vin și cu anafură sfințită… Te rog, du-te și adă-mi!… Afară era noapte și drumul destul de lung, dar cum puteam s-o refuz? Eram atât de impresionată de suferința ei…

Mi-a dat un păhărel și am pornit pe jos spre catedrala ortodoxă… nu era chiar nimeni pe stradă, mi-era un pic frică dar mergeam înainte… pe când am ajuns, credincioșii înconjurau catedrala cântând. Am primit și eu o lumânare, apoi m-am pus la coadă și am primit „paștile” și m-am întors spre cămin ținând aproape de grupurile de persoane care se întorceau de la biserică.

Lumânarea nu s-a stins până am ajuns acasă! Mi-am îndeplinit misiunea, iar bucuria lui Gigi a fost imensă, era atât de fericită… m-am umplut și eu de fericirea ei…

Dimineața când m-am trezit, Gigi nu mai era acolo. Venise cineva din familie și a dus-o acasă. Nu aveam s-o mai văd niciodată. Nu s-a mai întors la facultate la Cluj, fără îndoială boala nu mai permitea acest efort… Mai târziu am aflat că Gigi a murit…

Sunt convinsă că acum îmi zâmbește dintre îngeri, iar eu, în fiecare an la Paști, mă gândesc la ea și la bucuria ei…

prof. Aurelia VIȘOVAN