Actualitate Interviuri

Flash interviu: “Focul Viu” cuprinde… “Aurul României”?!

Foto: Mitruț Burgina
Foto: Mitruț Burghina
image_printPrinteaza

Peter Hurley, tradiționalistul irlandez, a parcurs cu maximă precizie și în acest an (iulie – august) Lungul Drum spre Săpânța, într-o nouă ediție, cea de-a 8-a. Foarte tenace, implicat în promovarea Maramureșului dar și-n multe alte proiecte, obosit, dar mulțumit după consumarea ediției din acest an și după implicarea în calitate de co-organizator a festivalului recent încheiat, Maramures Balloon Fiesta, inițiatorul drumului irlandezo – săpânțan, se gândește deja la festivalul din anul viitor. Nu-și dorește pauze și nu concepe să nu ducă mai departe festivalul, pentru a-l inocula definitiv în mințile iubitorilor tradițiilor nepervertite, a îndrăgostiților de focul viu al Țării Maramureșului.

Așadar, stăm la o poveste mai liniștită despre aventura maramureșeană a irlandezului – ortodox Petru Hurley, hotărât – împotriva tuturor părerilor și curentelor moderniste – să influențeze păstrarea a tot ceea ce este valoros și autentic într-o zonă ce deține încă solide și durabile comori.

Salut, Sighet!: Peter, la a câta ediție te oprești, totuși?
Peter Hurley: Probabil mă opresc când nu mai avem ce promova. (Un fel de “ultimul om în picioare!”) – Pentru mine, nu este un festival. Este o poveste despre identitate. Nu identitate româneasca, ci identitate europeană. Despre ultima cultură europeană străveche vie. Despre România rurală și lumea satului, cu Maramureșul în frunte, aflată – de un timp – la o răscruce. Când se va trece de răscruce, de bine, de rău, poate atunci o să mă opresc, de bine, de rău. Mă gândesc la ediția din anul Centenarului României. După asta, ar fi ediția 10…

Salut, Sighet!: Cum ai “simțit” – vorbind încă la cald – ediția din acest an a Festivalului? Cum/ care au fost feedback-urile primite de tine?
Peter Hurley: A fost un program ambițios: 16 zile de festival, în două Țări distincte, Țara Lăpușului și Țara Maramureșului. Multe zile și seri memorabile, cu un alt sat gazdă în fiecare seară. Foarte multă muncă, mult de alergat. Un maraton de câteva luni bune. Momente de maximă fericire și de maximă transpirație! În Drumul Lung, suntem în căutarea tradițiilor vii la ele acasă! E un fel de vânătoare a comoriilor vii. Uneori le surprindem, chimia e minunată și toți cei prezenți se încarcă. Unii oameni sunt obișnuiți să primească “divertisment” fără să facă un efort personal; pentru ei abordarea noastră poate fi frustrantă. Pentru alții, tocmai căutarea în sine este înălțătoare; ei sunt în căutarea a ceva care nu se livrează “la comandă”, ci se observă. Ce anume? Hai să zicem “spiritul uman liber în zbor colectiv”! Ei prețuiesc exact acea alchimie care este aurul României, acel ceva despre care, când îl simți, zici “Da, măi. Îl mai avem!… Încă suntem, și frumoși suntem!” Nu înțelegi despre ce vorbesc? Vedeți clar în fotografiile semnate Mitruț Burghina sau Gabriel Motica din vara aceasta… Așa că, păreri despre Drumul Lung pot fi multe, dar mă interesează în mod special părerile avizate. De exemplu, tânărul care a călătorit din vestul Irlandei, care a stat pe Drumul Lung întreagă săptămână în Țara Maramureșului și care, de fiecare dată când îl întâlneam, îmi spunea întruna cu ochii mari: “Magie! Aveți aici o magie vie! Noi nu mai avem așa ceva!”

Salut, Sighet!: Nu crezi că expansiunea “Drumului” din ultimii ani a “diluat” un pic din forța Festivalului?
Peter Hurley: Cred că e invers. Expansiunea festivalului a îmbogățit conceptul nespus de mult. (Bineînțeles, dacă am avea mai multe resurse, am face mai mult, poate mai bine, dar facem ce putem, în limitele impuse). În ultimele două ediții am inițiat un dialog cu mai multe comunități, deschizând drumul către adevarate comori ale civilizației rurale. Comunitățile propun evenimentele lor, o zi, o seară, la ei acasă și le dezvoltăm în parteneriat. Atragem turiști pasionați, care urmăresc programul o întreagă săptămână, zi de zi. Evenimentele uneori au un impact profund spectaculos, mai ales când provoacă o “deșteptăre locală”, un fel de relansare a mândriei locale. E foarte tare când participi la așa ceva! Depinde foarte mult de fiecare comunitate în parte. Este o ecuație destul de simplă. Când pui suflet, primești răsplata. Dacă nu pui… Anul acesta și anul trecut am văzut comunități care literalmente au înflorit, oferindu-ne nouă și lor înșiși o demonstrație de solidaritate, de dăruire, de primire, de capacitate culturală impresionantă, producând o energie care persistă după eveniment. Aceasta este direcția în care credem că e bine să ne axăm, încurajând “micro-universul” din fiecare sat în parte, să se arate, fără scenă, fără vedete! Dar aveți dreptate! Forța festivalului nostru este într-adevăr diluată, constrânsă! De o lipsă cruntă de resurse! Anul acesta, abia am reușit să strângem 34.000 euro finanțare. Bugetul 2017 a fost jumatate față de cel din 2016, (anul trecut am contribuit personal cu aproape jumătate din buget, 25.000 euro, bani cheltuiți, nerecuperați, pierduți definitiv!).

Salut, Sighet!: Cine te-a sprijinit în ediția recent încheiată?
Peter Hurley: Financiar, Consiliul Județean Maramureș ne-a acordat o finanțare de 50.000 lei, aproximativ 11.500 euro. Administrația Fondului Cultural Național ne-a aprobat un proiect de 42.000 lei (9.500 euro), Universitatea Babeș Bolyai din Cluj a acordat burse pentru 19 studenți în Școala de Vară Moș Pupăză (17.100 lei – 4.000 euro), doi sponsori privați ne-au susținut, în total, cu 15.000 lei (3.500 Euro). A fost nevoie de 6.500 de euro de la mine, strict cheltuieli pentru eveniment. Dacă mă uit în jur, fără ironie, cred că putem candida pentru titlu de “cel mai vizibil și îndrăzneț proiect de promovare a României rurale”. E trist faptul că bugetul nostru în 2017 a fost jumătate față de cel din 2016. Văd nevoi atât de crunte pe teren, văd atât de mult potențial și, în același timp, pericolul de prăbușire iminentă, și totuși, văd atât de puține resurse alocate pentru România rurală, din sectorul public, din sectorul privat, național, regional. Să luăm un exemplu, cred că în Ungaria – atât din sursele private cât și publice – se investesc în comemorarea anului 2018 mult mai mult decât se va investi în România, pregătindu-se de mult mai mult timp. Pe când, cel puțin în cazul meu personal, atitudinea în România este mai degrabă, “Ah, bravo, băiatul bun, Peter Hurley. Dacă așa vrea el, ce bine că îl avem!” Nicidecum atitudinea potrivită: că există o comoară care se duce pe apa sâmbetei și ar fi bine sa ne trezim pentru a o sprijini!
De aproape 10 ani bat toba aceasta…

Salut, Sighet!: Ai avut suficiente obstacole de depășit în 2017?
Peter Hurley: Tot timpul sunt obstacole de depășit! Nimic vrednic fără jertfă! Suntem doar doi oameni full-time dedicați în echipa de organizare. Fără ajutor, nu putem! Am avut multe surprize frumoase anul acesta. Implicarea comunităților în Lăpuș și Maramureș care au organizat evenimentele lor și care au participat la evenimentele altora. A fost fabulos, absolut minunat. Primăria Sighetu-Marmației s-a activat cu autobuze între oraș și sate, ne-a împrumutat ghirlande de lumini pentru evenimentele din Berbești și Bradova și ne-a fost un real partener. Electrica ne-a oferit un generator pentru 2 zile. Jandarmii și Poliția, ne sprijină mereu. Împreună, mișcăm munții!

Salut, Sighet!: Care a fost “profitul” tău de anul acesta?
Peter Hurley: Zero. Minus 6.500 de euro de fapt. Totuși, ediția 8 înseamnă o bucurie. E cea mai mică pierdere în istoria festivalului. O sa termin plățiile către furnizori până la sfârșitul lunii octombrie. E o realizare. Pentru ediția din 2015 am tot plătit datoriile până în luna mai 2016. Știu că e aproape imposibil să mă credeți. Nici un român nu ar face asta. Să tot piardă banii lui 8 ani la rând. Să fie tot mai judecat și uneori chiar insultat pentru că prețuiește România. Și de ce o fac? Pentru că încerc să strig cât de tare pot: “Aici este aurul nostru și al vostru! Vă implor să îl apreciați în mod real, nu doar verbal!”

Salut, Sighet!: Ce schimbări pozitive – structurale, umane, etc. – ai sesizat analizând evoluția festivalului din acești opt ani?
Peter Hurley: De opt ani muncesc voluntar. Nu pentru că vreau, ci pentru că nu am găsit suficient sprijin. În condițiile acestea, e cam greu să vorbim despre o „evoluție”, o structură. Uitați-vă în jur. Mai este o altă astfel de inițiativă în România? Nu văd una. Nu “rentează”! Festivalul nostru seamănă cu gospodărie țărănească! Supraviețuim prin efortul supraomenesc, împotriva oricărei logici economice sau raționale, refuzând să abandonăm lupta! Suntem prea mici, prea singuri și prea săraci să accesăm bani de dezvoltare prin programele europene, să avem “structuri”. Publicul ne aplaudă, ne face poze, dar nu prea ne ajută. Avem speranță, pentru că scrie în Biblie că trebuie să avem speranță, nu pentru că suntem realiști. Cred că soarta noastră e legată de cea a gospodăriilor țărănești. Pentru noi, în organizarea festivalului existența va începe să fie mai “decentă” dacă societatea va reîncepe să cunoască și să recunoască, prin sprijin direct, munca depusă în sat și producția satelor, în special de hrană. Nu vreau să îmi fie mie bine, când cultura “noastră” tradițională suferă. Drum lung…

Salut, Sighet!: Se pliază “Focul Viu” pe “Aurul României”?
Peter Hurley: Focul vostru viu este aurul României. Punct.

Salut, Sighet!: Cum percepi azi rădăcinile maramureșene din perspectiva maramureșeanului “aclimatizat”?
Peter Hurley: În criză.

Salut, Sighet!: Ce ar trebui să schimbăm/îmbunătățim pentru a determina fluxuri crescute de turiști spre Maramureș?
Peter Hurley: Este o greșeală să urmăriți creșterea în turism. E o fata morgana care la un moment dat se va evapora. “Farmecul” irezistibil al Maramureșului izvorăște din producția de hrană în stil gospodăresc. Dacă o refaceți pe aceasta profitabilă pentru cei care vor să rămână (sau să se întoarcă) în sate, printr-un efort consistent și persistent la nivel instituțional, economic și, mai ales comportamental, local și național, când faceți acest lucru ca o prioritate asumată, zi de zi, an de an, atunci veți reuși. Când constientizați de unde izvorește acea magie pe care nimeni în Europa nu o mai are – și izvorăște din producția hranei în stil gospodăresc – aveți o șansă să o prețuiți. Da, este o sarcină. Puteți să o asumați sau nu. Nu vă obligă nimeni. Este un drum lung, dar captivant. Vă simt foarte vulnerabili în această privință. Pe de o parte, există prea puțin (spre deloc) sprijin real pentru agro-economia țărănească, ducând la o eroziune a țesutului fundamental a ceea ce înseamnă Maramureș, (a ceea ce înseamnă România). Producția hranei este la esență identitatea satului, la esență identitatea națională în cel mai profund sens al conceptului. Când gospodăriile nu mai produc hrană, nu mai există sate vii, nu se mai produce har și farmec. Aruncați civilizația rurală la coșul de gunoi și turiștii vor mai veni? Nu cred. Mare eșec să investim “copy-paste” urmărind manualul școlar din Occident, când Occidentul nu mai are demult aurul României. Ignorați esența, îl veți pierde. Așa văd.

Salut, Sighet!: Cum ar fi un festival “Satele Unite ale României”? Ce zici de ideea noastră?
Peter Hurley: Minunată! Într-un fel s-a făcut cândva așa ceva… În 1918, nu?!! Satele din România (Mare) au declarat independența – Valea Stejarului (atunci Valea Porcului), de exemplu. Toti au hotărât să se unifice, trimițând delegații la Alba Iulia de 1 decembrie. O idee atât de simplă, de firească, de naturală, de palpabilă, de ingenioasă. O sclipitoare creativitate tipic românească. Da, m-aș bucura să celebrăm la anul “Satele Unite ale României”! Fiecare sat din România să trimită o delegație, cu tricolor în frunte, în Alba Iulia, pentru 1 decembrie! Delegațiile pot să ajungă cu autocar sau avion! Dar tricolorul să fie adus pe jos și cu căruțe!

Salut, Sighet!: La ce noutăți te-ai gândit pentru anii viitori?
Peter Hurley:  În 2011 am început să vizitez pe frații voștri de peste Tisa. Simt ca 2018 este un moment bun să îi includem în Drumul Lung. Tare mult vrem să continuăm dialogul cu Țara Lăpușului. Și aflu tot mai mult despre Țara Chioarului… Cred că e necesar să fim îndrăzneți. Mă gândesc câte sate ar dori să participe la “100 de zile de festival pentru Centenarul României!”, terminând duminică, 19 august în Săpânța cu o Horă a Unirii.

Salut, Sighet!: Unde duce… drumul tău?
Peter Hurley:  Cine știe. Mă las în voia Lui. Încerc să fac ce cred că Lui îi place, cât mă duce capul cu toate slabiciunile mele.

Salut, Sighet!: Vrem să-ți facem o propunere (in)decentă! Ești de acord să candidezi în viitoarele alegeri pentru postul de primar al Săpânței? Noi te vom susține!
Peter Hurley:  Veți pierde un festival bun, câștigând / dobândind un primar slab!

Salut, Sighet!: Mulțumim mult, Peter! Îți dorim mult, mult succes și să menții veșnic… Focul Viu!
Peter Hurley: Mulțumesc!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

Foto: Gabriel Motica, Mitruț Burghina, Costi Sotir

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise