Actualitate Editorial

Mai vino iar în gara noastră mică… (autor, Mariana Ona)

Ecouri din copilărie… Tata, pe peronul gării, impecabil în costumul lui de impiegat de mișcare… Agitație pe peron… Megafonul din mijlocul peronului face să se audă o voce puțin plictisită: „Atențiune! Atențiune! Trenul accelerat numărul 345 din direcția București Nord va sosi în stație pe linia unu!”. Cu câteva minute înainte de anunț, un alt tren, de data aceasta un tren de marfă rusesc a trecut cu cele 35 de vagoane ale sale fără să se oprească, dar mecanicul a avut timp să-l salute pe tata scoțând mâna pe geamul locomotivei. Puțin mai departe, o altă garnitură aștepta permisiunea să intre în gară; era un personal ce făcea curse scurte până la Vișeu de Sus, pentru navetiști. Îmi era drag să merg la tata când era de serviciu pentru că la acea vreme gara Sighet fremăta de viață! Un tren pleca, un altul intra pe peron.

Pe tata îl vedeam ca pe un fel de zeu care făcea să circule corect și la timp trenuri de toate felurile: trenuri rapide, trenuri personale, trenuri de marfă. Momentele de liniște erau puține. Pentru toate departamentele era un singur șef, dar exista o armată de întreținători de linie, acari, magazioneri, personal auxiliar, etc… Comuniștii, oricât de blamați au fost, au făcut, totuși, lucruri pe care cei de azi nu sunt în stare nici măcar să le întrețină. Când spun asta, mă gândesc la calea ferată Salva-Vișeu, construită imediat după război, în 1957, construită cu sape, cazmale, roabe și mult, extraordinar de mult patriotism! Oamenii care au muncit la impresionantele viaducte care sunt presărate între Iza, Salva și Vișeu au fost construite fără mijloace moderne și totuși durează! Această linie ne-a unit cu țara și ne-a dat și nouă, sighetenilor, posibilitatea să ieșim din izolare așa cum drumul ce traversează Gutinul ne-a dat aceeași posibilitate, dar pe șosea, să ieșim din strânsoarea munților și dealurilor ce ne înconjoară.

Gara Sighet era locul de unde plecau spre țară și spre lume mobilele din Combinatul de Prelucrare a Lemnului, tricotajele de la „Unitatea”, confecțiile de la „Mara”, produse lactate de la Fabrica de lactate, periile de la „Părplast”, etc. Tot cu trenul veneau mărfuri de toate felurile pentru oraș. Oamenii se foloseau de tren pentru că transportul cu trenul era comod și ieftin. Nu era nevoie să mergi la vagonul de dormit ca să ajungi la București, era suficient să-ți iei bilet de clasa I unde stăteai pe bancheta tapițată cu catifea și, când îți era somn, trăgeai bancheta, o făceai pat și dormeai liniștit până la destinație. Drumul până acolo era de 12 ore și trenul, chiar și pe timp de iarnă, cu zăpadă multă, ajungea la timp. Rareori se întâmpla să întârzie!

Nu aș fi crezut niciodată după 1989 că îmi voi aduce aminte cu drag de ceea ce a fost! Și, cu toate astea, mi-e drag și acum să privesc sosind în gară, obosit de atâta drum, acceleratul de București care, printr-o ironie a nu știu cui – este și acceleratul de Timișoara și poate că le va veni o idee și mai năstrușnică să lipească și vagoane de Iași. Mai știi?

Iar trenul este cu adevărat obosit: de uzură, de timpul pe care-l face (16 ore-timp pe care l-ai face cu mașina până în Austria!), de delăsare. Parcă se întoarce din război! E adevărat că gara a fost renovată! E adevărat că acum are trei șefi de stație, în condițiile în care nu mai există Transport Marfă și nici alte servicii, ca să nu mai vorbim de trenuri.

Pot sa va dau o informație: s-au pus DOUĂ VAGOANE de clasa a II-a pe direcția Sighet-Mangalia pe durata verii pentru doritorii de senzații tari. Probabil că trebuie să stai în vagon, pe vagon sau între vagoane dacă vor fi prea mulți amatori să călătorească cu trenul de la Sighet. Doritori ar fi, dar ce te faci cu costul ridicat al biletelor și condițiile de ev mediu de călătorie? Am înțeles că ține de competența Primăriei să stabilească ce trenuri, câte trenuri și direcția înspre care e nevoie ca acestea să se pună în circulație. Și, ca să ajungi la Mangalia, faci 18 ore!!! Mai mult decât face trenul București-Salonic.

Eh! Ce să spun, într-o lume grăbită, doar ardeleanul doarme mergând! Unde vrem să ajungem și ce vrem să facem? Oare ce este normal și ce este anormal în tot ceea ce trăim? De ce îmi vin mereu în minte lucruri din trecut și de ce nu sunt mulțumită de ceea ce văd și trăiesc azi? Poate veți crede citindu-mi articolele, că sunt un fel de frustrată care nu știe decât să critice, dar vă mărturisesc că mă doare să văd că lucruri făcute cu dragoste și pasiune de predecesorii noștri sunt acum negate, distruse, iar în loc nu se mai pune nimic.

Gara moare încet, așa cum s-a dus și tata, așa cum s-au dus aproape toți cei care au construit-o și au îngrijit-o. Mai vine și pleacă din când în când câte un tren obosit care se va opri și el undeva, printre stații.

Mariana Ona

oferta-wise

14 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Va rog foarte frumos ! Cand mai scrieti cate un articol, nu mai folositi semnul intrebarii! Il derutati pe Domn primar, si iar va mustreaza ca nu stie ce e o intrebare, ca intr-un articol precedent 🙂 . Cu stima si respect de la Melbourne.

    • Da,aveti dreptate numai ca,din nefericire mai sunt si alte cauze ale confuziei totale. De acum inainte voi face numai afirmatii ca sa nu existe dubii de nici un fel. Va multumesc pentru aprecieri.

  • Cat adevar ! Da si eu am locuit langa calea ferata din Sighet, eram fica de ceferit si am umblat mult cu trenul in ani 60. Am fost de 2 ori la mare , dar nu am facut 18 ore ci 12-13. Eleva fiind si fica de ceferist vara lucram la curatarea caii ferate, de ierburi, pe ruta Sighet – Camara si Sighet – Sarasau. Da asa lucram copiii de ceferisti in acele vremuri , asa ne petreceam vacantele de vara. Nu la Paris, Londra, Dubai etc, dar de aia am invatat si carte am si muncit si muncim si azi nu ne e rusine !

  • Frumos articol !!! Felicitari Mariana Ona !!! Ai trezit si in mine nostalgia garii de altadata . Ne jucam, copii fiind in gara si numaram vagoanele trenului rusesc, cel ce nu oprea in gara Sighet, dar era foarte lung.
    Citeam zilele trecute ca s-a aprins locomotiva in tunelul de la Sacel…iti dai seama ce spaima pe calatori.

    • multumesc,Victoria! E adevarat ce s-a scris despre locomotiva de la tren si nu este singurul caz; despre calea ferata de langa Salva,pe care era sa o duca apa in urma inundatiilor din 2004 si care nu a mai fost consolidata in veci ce ziceti?

  • Frumos spus si descris . Si eu am trait frumoasele clipe de „forfota” in gara , plecam des in multe turnee .Era greu sa gasesti locuri cateodata !!! Ce sa mai spun cand se depunea juramantul la Unitatea militara , parca se mutau oamenii la noi in oras.Si multi au ramas aici , deoarece frumusetea si bunatatea oamenilor a fost ceva nou pentru ei .La fel si traditiile noastre ai lasau fara cuvinte !

    • Adevarat domnule Stetca. De ce acum vor sa ne izoleze ca inainte de razboi? De ce traim in saracie si fara chef de a face ceva? De ce si din ce unii se imbogatesc peste masura si altii traiesc de pe o zi pe alta?

      • Doamna Ona Mariana. Ati adresat o intrebare, la domnu antrenor. De ce acum vor sa ne izoleze ca inainte de razboi? Nimeni nu vrea sa ne izoleze, ci doar sa ne termine cum au incercat cu Evreii. Nu AVEM CUM SA FIM IZOLATI, e o tara de tranzit, doar vreau sa faca cu noi sub o alta forama, prin sclavie, si vanzarea terenurilor tarii. Merge cineva in tara deschide o firma, nu vinde terenu, da-l in chirie. Sunt zeci de cazuri cand pasunile satenilor de la tara au fost vandute, catre investitori straini. Cat despre ce zice Domnu Stetca, erau candva, tara nostra nu mai trebuie sa aiba armata, ca sa avem in caz de razboi oameni pregatiti, de ce? Pentru ca ne dirijeaza U.E. CUM VREAU.

        Am vazut ca ati sesizat si cu spitalul, intr-un articol, aveti perfecta dreptate. Si acum se plateste ca sa intri sa fii asistenta, femeie de serviciu, etc. Conditii mizerabile, comportamentul doctorilor e strigator la cer, am patit-o si o spun din experienta. Va doresc in continuare sa mai scrieti despre Sighetu-Marmatiei, noastre dragi, suntem multi/putini plecati, dar care iubim Sighetu si dorim informatii, poze despre el. Scuzati-mi gramatica, scrisu si punctul unui om plecat. Nu am facultatea ca Domnu Primar, sa scriu si sa vorbesc gramatical ca dansu. Va doresc in continuare sanatate, spor in munca sa ne informati ce mai este in orasu nost iubit. Sa fiti iubita, sanatoasa, putere de munca, si D-zeu sa fie cu voi Sighetenii, cei de acasa, si cei plecati.

  • Doamnă Mariana, ca vechi pensionar ceferist, am rămas fără grai, câteva minute, după ce am citit articolul d-voastră. O asemenea descriere pitorească și în același timp foarte exactă a unei „lumi recent apuse” , rareori ne este dat să vedem la jurnaliștii noștri, care, deobicei stau tot timpul în două luntrii. Dumneavoastră ați descris această „lume” prin două considerente: unul sentimental, ca fiică de ceferist și altul pătruns de calitatea de jurnalist și om al Maramureșului, care trebuie să spună lucrurilor pe nume. Ați reușit o descriere magistrală…Dar ce v-ați face dacă ați fi provenit din interiorul sistemului feroviar, ca mine, și ați știi mai multe aspecte. Vă dau doar numai unul. În urmă cu cinsprezece ani, în urma unor alunecări de teren, s-a închis circulația pe calea ferată între Iza și Dealul Ștefăniței. Timp de trei săptămâni pe relația respectivă s-a circulat cu autobuze. Cu această ocazie s-au verificat sub coordonarea Autorității Feroviare Române toate lucrările de artă dintre Salva și Vișeu de Jos. Numai bine, s-a constatat că toate viaductele aveau expirate de mult termenele pentru reparații capitale….De atunci nu s-a mai auzit nimic despre această problemă….Doamne ferește să-i vină cuiva ideea să-și facă meseria și să „închidă” pentru reparații doar un singur viaduct că nu îl mai deschide nimeni.

    • Perfect adevărat ceea ce spuneți. Dar cui ii pasa? Nu vedeți cum s-au înmulțit șefii iar personalul care a intretinut linia și trenurile a dispărut aproape complet? Neregulile sunt mari și multe dar toată lumea tace. Inclin sa cred că ne merităm soarta.

      • În multe privințe aveți dreptate, dar în altele situația este cu totul alta. Așa este… componența echipelor de lucru pentru întreținerea liniilor s-a redus exagerat, au apărut tot felul de funcții de ingineri prin unitățile de cale ferată care taie frunze la câini și întocmesc tot felul de situații aberante. Au dispărut formațiile PAZ, acei grădinari, care, până la revoluție făceau din orice gară sau canton o mică grădină botanică plină de spații verzi amenajate, pline de trandafiri, toate liniile erau ierbicidate de trenul sanitar. Prin anul 2000 a apărut o d-nă ministru la CFR care a dispus ca toate clădirile să fie vopsite în culorile giuleștene alb-vișiniu…și așa și-a bătut cineva joc de arhitectura clădirilor din piatră (Dealul Ștefăniței, Coșbuc…) și a vopsit piatra cioplită – o adevărată artă – cu vopsea albă și vișinie…și aberațiile pot continua… Transportul de marfă de la Salva la Sighet a dispărut aproape în totalitate, cu excepția furtului de lemne către austrieci din Săcel și Leordina…și deocamdată, mă opresc aici…

  • Asa a fost. E un film al copilarie cu locomotive negre lucitoare cu aburi di fum di din cand in cand un suiera sinistru pentrucei plecam in armata.

oferta-wise