Actualitate

Mesaje de la cititori: scrisoare deschisă

image_printPrinteaza

Redau mai jos conținutul unui e-mail adresat inspectorului pe Maramureș din cadrul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Direcția Supraveghere, Utilizare Radiații Ionizante (DSURI), dl. Ioan Encian.

Mă numesc Ardelean Bogdan și sunt un cetățean care locuiește în zona orașului Sighetu Marmației. Am îndrăznit să vă scriu acest mesaj, deoarece , consider că d-voastră ați putea fi persoana cea mai avizată în a-mi oferi câteva răspunsuri credibile și perfect avizate. Adresa d-voastră de e-mail am luat-o de pe site-ul CNCAN (http://www.cncan.ro/assets/Inspectie-si-Supraveghere/2019/DISTRIBUTIE-INSPECTORI-2019-pt-SITE-CNCAN-1.pdf).

Prin urmare, vă mărturisesc că, asemeni multor concetățeni de-ai mei, obișnuiesc să fac în mod regulat călătorii în țara vecină, Ucraina, pentru mici cumpărături și „tradiționalul” plin la mașină. Așadar, vrând-nevrând, sunt obligat să trec tot de atâtea ori (de două ori la dus și de două ori la întors), prin scanerele din vama Sighetu Marmației, respectiv Solotvino (Slatina) de peste Tisa. Nedumerirea mea este următoarea: cunoaște cineva parametrii tehnici ale acestor instalații și dacă le cunoaște, nu cumva ar trebui să fim informați și noi, simpli cetățeni, care precum oile, trecem fără să ne mai punem prea multe întrebări? Suntem avertizați doar să nu staționăm între acei piloni. În rest, tăcere….

Părerea mea de simplu cetățean cotizant la impozitele acestui stat și cu niscaiva drepturi cetățenești, este că indicat și chiar LEGAL ar fi să existe acolo, în preajma acelor scanere, un panou informativ, pe care să poată fi citite clar, în ambele limbi (română și ucraineană), datele tehnice ale acestor instalații. Și anume: tipul de radiație folosită, intensitatea ei, doza de referință la care se raportează, minimul și maximul admis și, de ce nu, chiar și anumite avertismente medicale, contraindicații și enumerarea posibilelor efecte negative produse de expunerea repetată la aceste radiații (radiație gamma, din ceea ce am găsit ca informație).

Deci, consider că informarea corectă și transparentă a tuturor celor care tranzitează aceste instalații, dar și a celor care le deservesc sau / și celor care își desfășoară activitatea în preajma lor (polițiști de frontieră și vameși), ar putea fi benefică în sensul conștientizării riscurilor la care ne supunem cu sau fără voie/știință.

Prin urmare, acest mesaj îl voi trimite și unei publicații on-line din zonă (”Salut, Sighet!”), pentru a atrage atenția și altor persoane care, asemeni mie, doresc să fie mai bine informate de către cei care sunt responsabili cu aceasta.

Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care presupun că ați parcurs mesajul meu și aștept cu deosebită încredere atât răspunsul d-voastră la cele sesizate mai sus, cât și măsurile care se impun a fi luate pentru informarea publică.

P.S. Dacă nu voi primi niciun răspuns, voi continua să mă adresez forurilor și instituțiilor superioare și chiar la nivel UE , deoarece este inadmisibil să acceptăm în tăcere această lipsă crasă de informare.

Bogdan ARDELEAN

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise