Oaia și/sau genunchele?!

Țara noastră-i full de oi –
Multe negre dar și blonde,
Avem și specii de soi,
Câteva-s din catacombe.

Țara noastră-i tot în frunte
Pe la UE și la NATO,
Da’ mai stă și-ntr-un genunche,
Că politic-a driblat-o.

Da’ băieții noștri-s pașnici
Și-și trag țara după ei,
Au umor, și-s și șăgalnici
Vor la stână, că-s mulți miei.

Ba cu-oaie, ba cu genunche,
Vedem fraților modele!
Să strigăm dintr-un rărunche:
Avem domni de trei lulele!

Ars Publica