Părintele Cornel Ardelean – 30 de ani de preoție

Azi, 11 martie, parohul greco-catolic al Sarasăului, părintele Cornel Ardelean, aniversează 30 de ani de la momentul sfințirii ca preot în condițiile dificile și riscante ale clandestinității, Biserica Greco-Catolică fiind oficial interzisă în timpul regimului comunist. (M.V.)

M.V.: Stimate părinte Cornel Ardelean, suntem azi într-un moment aniversar pentru dvs., un moment de profundă emoție, al împlinirii a 30 de ani de preoție. Hirotonirea dvs. a avut loc în perioada comunistă în condiții de clandestinitate. Cum v-ați pregătit, cum ați studiat în acele condiții?
C. A.: Biserica noastră greco – catolică fiind total interzisă din 1948 evident că nu aveam nici facultăți de teologie, seminarii sau alte instituții. Pregătirea pentru preoție nu se putea face decât în particular împrumutând cărți vechi de dogmatică, morală, istorie bisericească etc. de la preoții supraviețuitori ai temnițelor comuniste. Am învățat foarte mult și am fost verificat foarte riguros ca la veritabile examene. Această pregătire a durat ani de zile și țineți cont că în acest timp eu munceam la o întreprindere din Baia Mare, câștigându-mi existența (a mea personală apoi și a familiei pe care mi-am întemeiat-o)… timpul liber însă mi-l consacram în totalitate Bisericii ajutând atât cât puteam pe preoții clandestini. Am avut ca îndrumători direcți pe părintele Lucian Mureșan (actualul cardinal), pe părintele iezuit Ioan Lazăr (un monument de cultura teologică), dar am colaborat bine și cu ceilalți care activau pe vremea aceea în Baia Mare, precum și cu călugărițele greco-catolice (vreau s-o menționez în mod special pe sora Martina). Am participat însă de multe ori la Sf. Liturghie și în bisericile romano-catolice, unde cultul se desfășura legal dar preoții erau intens supravegheați.

M.V.: În ce condiții s-a desfășurat hirotonirea propriu-zisă ?
C. A.: Eu aș fi dorit să fie la 25 martie 1989 de sărbătoarea Bunei Vestiri față de care aveam o devoțiune specială. Dar ea cădea în acel an în Sâmbăta Mare de la romano-catolici și atunci s-a schimbat data pentru 11 martie. M-am deplasat la Reghin la locuința Mitropolitului Alexandru Todea (unul din episcopii noștri mărturisitori în prigoana comunistă și viitor cardinal) și acolo într-un cerc foarte restrâns a avut loc Liturghia în cadrul căreia am fost sfințit ca preot. Au fost prezente doar 7 persoane: episcopul consacrator, preoții Lucian Mureșan, Alexandru Mesaroș și Simion Mesaroș, soția mea Niculina, o persoană care-l ajuta pe mitropolit și eu, candidatul la preoție. Apoi, a doua zi la Baia Mare am celebrat prima Liturghie în apartamentul nostru, în camera mică, ce a devenit astfel capelă. Timp de vreo 6 luni am celebrat Liturghia în casa părintelui Felician Soran care decedase. După Revoluție am fost numit paroh la Sarasău unde-mi desfășor pastorația de aproape 29 de ani și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am reușit să fac împreună cu comunitatea de aici.

M.V.: Nu era periculos ce făceați? Securitatea nu vă urmărea?
C. A.: Ba da, am avut de mai multe ori semnale că Securitatea se interesa de mine la locul de muncă, la rudenii… părea suspectă prezența mea foarte deasă la domiciliul preoților bătrâni. Au percheziționat o dată și la noi acasă la Recea dar n-au găsit nimic suspect. Mutasem din prudență cărțile de teologie la un vecin. Alte necazuri nu am avut, dar adevărul e că și noi am fost foarte discreți.

M.V.: Deși sunteți „de peste deal”, atât dvs. cât și soția, activați în Maramureșul istoric de aproape 3 decenii. Cum v-ați adaptat ?
C. A.: Acum 3 decenii nu știam nimic despre Sarasău și foarte puține despre Sighet, am venit cu reținere încoace, dar am făcut-o fiindcă misiunea de preot o impunea. Atmosfera însă m-a cucerit… sunt convins că Dumnezeu m-a vrut aici, îmi iubesc foarte mult credincioșii din Sarasău (cu care am trecut împreună prin lupte grele…) mă identific cu Maramureșul ca istorie și spiritualitate iar Sighetului îi doresc să-și recâștige valoarea și demnitatea de odinioară!

A consemnat Marius VIȘOVAN