Actualitate Editorial

Personalitatea episcopului Ioan Suciu în opera lui Ion Gavrilă Ogoranu (autor, Marius Vișovan)

Episcopul Ioan Suciu
image_printPrinteaza

Azi, 27 iunie, se împlinesc 65 de ani de la moartea episcopului greco-catolic Ioan Suciu (foto) în temnița de la Sighet. În semn de omagiu pentru acest gigant al spiritualității românești oferim acest text care evidențiază rolul său de martir al lui Cristos și erou al neamului românesc.

Personalitatea episcopului Ioan Suciu în opera lui Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu (în continuare IGO) este cunoscut publicului larg în calitatea sa de lider al rezistenței armate anticomuniste din munții Făgărașului, probabil cel mai puternic nucleu de rezistență atât prin aria de acoperire cât și prin numărul persoanelor implicate, necesitând din partea Securității utilizarea unor enorme resurse umane și financiare pentru a-l lichida. Aura de legendă cu care este înconjurat IGO se datorează și faptului că după anihilarea grupului, Securitatea l-a căutat fără să-l prindă mai bine de două decenii.

Fiu al Bisericii Greco Catolice, IGO a fost crescut în spiritul valorilor creștine și naționale, cultivate de familie, Biserică și școală și apoi aprofundate în cadrul Mișcării Legionare din care a făcut parte de la o vârstă fragedă și în a cărei ierarhie a ajuns până la funcția de șef al Frățiilor de Cruce pe Ardeal în 1947, calitate în care a vizitat și Frăția de Cruce de la Liceul «Dragoș Vodă» din Sighet. În grupul său de rezistență s-au solidarizat însă români viteji cu suflet curat fără deosebire de confesiune și orientare politică anterioară. În jurământul grupului făgărășan se spune printre altele: «Nu avem de apărat nici averi nici interese…» Întreaga sa viață și luptă pentru Dumnezeu și neamul românesc, IGO le-a descris în cele 7 volume intitulate «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc»

Primele referiri la episcopul Ioan Suciu (în continuare EIS) se găsesc în vol. I și se referă la cărțile tânărului episcop considerate un îndreptar spiritual pentru tinerii creștini indiferent de confesiune: «Cărțile de căpătâi au fost pentru noi scrierile tânărului episcop Ioan Suciu «Eroism», «Tinerețe» și  «Mama» .

Ultimul volum din ciclul «Brazii…» este închinat integral EIS și este intitulat «Episcopul Suciu în fața furtunii» având ca obiect activitatea dinaintea arestării așa cum este ea reflectată de rapoartele organelor de Securitate care îl urmăreau permanent.

Cartea cuprinde documente din arhiva Siguranței, Jandarmeriei, Miliției și Securității comuniste – aflate la CNSAS. Ele încep cu februarie 1947 când șefii Siguranței din Oradea, Czeller și Elekeș îl predau pentru urmărire pe «numitul episcop Suciu Ioan» Serviciului de Siguranță Blaj condus de Mathe Emeric. Și merg până la 2 noiembrie 1948, imediat după arestarea sa.

După aprecierea lui IGO mai există mult material care va trebui scos la lumină. După cum însăși Securitatea din Oradea declară, EIS a avut dosar de urmărire și la Oradea atât sub stăpânirea românească cât și sub stăpânire maghiară între 1940 și 1944. E posibil ca Ioan Suciu să fi avut dosar de urmărire și înainte, pe timpul dictaturii regale ( 1938-1940).

Câteva exemple din lucrare :
-Nota confidențială din 1 aprilie 1947 a Siguranței Oradea către Siguranța Blaj: «Rugăm binevoiți a dispune depunerea sus- numitului EIS sub stricta supraveghere întrucât este un element foarte periculos privitor la siguranța statului».
-Nota informativă a Jandarmeriei Blaj din 19 aprilie 1947: «predica din prima zi de Paști a EIS a fost o instigare contra regimului și a Rusiei Sovietice».
-Ordinul circular al Inspectoratului Regional de Siguranță Cluj: «Luați măsuri de urmărire a episcopului greco-catolic din Blaj, care vizitează parohiile. Se va căuta documente, fotografii, cu cine ia legătura. Veți face raport imediat.»
– Poliția și Siguranța din Oradea au consemnat și Sinodul Episcopilor greco-catolici din 22 octombrie 1947. Față de ordinul Ministerului de Interne ca duminică, 24 octombrie să se ceară în toate bisericile condamnarea lui Iuliu Maniu episcopii au refuzat în unanimitate. EIS a spus: «Nu se poate predica acest lucru. Eu consider acest ordin al MI un atac și o provocare…»
– Nota informativă din 23 decembrie 1947 se referă la exercițiile spirituale de Crăciun ținute în zilele precedente la Cluj cuprinzând predici zilnice în catedrala greco-catolică și în biserica romano- catolică a piariștilor. Informatorul subliniază ca «bisericile au fost arhipline, mult tineret…. Suciu se bucură de o excepțională simpatie din partea tineretului studențesc… are o cultură superioară și este un orator desăvârșit, cu putere de convingere… predicile au avut o tendință reacționară, au combătut concepția materialistă despre lume».
– Generalul de Securitate Pintilie către Direcția regională Sibiu: «Veți face observație verbal și discret Episcopului Suciu că în viitor este oprit cu desăvârșire să agite populația contra Guvernului și a liniștii publice. În caz contrar să fie avizat că va fi arestat și trimis în judecată».
– Diverși informatori relatează vizitele făcute de EIS în multe sate, întâlnirile pe care le-a avut și predicile pe care le-a ținut în care cerea mereu statornicie subliniind «să rămânem alături de Papa, să nu ne facem cozi de topor, să nu ne lăsăm credința…».
– lt-col. Gheorghe Crăciun, de tristă faimă, preciza în adresa din 19 oct. 1948 că în județul Târnava Mică «populația manifesta o îngrijorare generală față de acțiunea de unificare… cei mai mulți dintre preoții greco-catolici s-au abținut să semneze adeziunea… în imediata apropiere a Blajului populația s-a manifestat cu îndârjire… fostul episcop Suciu a dat dispozițiuni să se facă predici tip șablon în care să se facă aluzie la persecuțiile ce au venit asupra Bisericii Greco-Catolice.»
– Securitatea a reușit să confiște și textul circularei din 5 octombrie 1948 în care EIS spunea acele emoționante cuvinte: «Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiți credincioși, se arată dacă suntem ai lui Cristos sau dacă ne ducem cu Iuda Vânzătorul. Acum, Domnul Isus ne dă prilej să fim părtași la suferințele sale pentru Biserica Sa… Vă vor amenința, vă vor bate, vă vor duce la judecăți și înaintea judecătorilor nu vă înfricoșați, Dumnezeu este cu fiecare dintre noi și nu vă lasă… »
– ultimele rapoarte ale Securității dezvăluie deja intenția clară a arestării ep. Suciu și pregătirea prigoanei generale împotriva Bisericii Greco Catolice. Semnificativ este un raport înaintat la București de același sinistru lt.col. Gheorghe Crăciun: «Suntem informați că in bisericile greco-catolice din Ardeal se oficiază slujbe și se citesc rugăciuni pentru detinuții politici.»

Dosarele Securității nu consemnează explicit arestarea EIS. Din alte surse se știe că a fost arestat la 27 octombrie 1948, dus la Sibiu apoi la București la Ministerul de Interne, de unde, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici, au fost internați la mănăstirile Dragoslavele, apoi Căldărușani și de acolo la închisoarea din Sighet unde Ioan Suciu a trecut la cele veșnice la 27 iunie 1953.

În afara documentelor Securității, autorul include și o mărturie personală deosebit de impresionantă a unuia dintre fiii spirituali ai episcopului Suciu, tânărul blăjean de înaltă ținută morală Grigore Pop Câmpeanu, fiul directorului liceului greco-catolic «Sf. Vasile cel Mare» din Blaj și membru al Mișcării Legionare. Acesta îl avertizează pe episcop (în mai, 1948) asupra iminentei sale arestări și se oferă ca, împreună cu alți tineri legionari, să-l salveze scoțându-l din țară pentru ca în Occident să preia conducerea exilului românesc anticomunist. Episcopul le mulțumește, dar refuză spunând «locul păstorului este în mijlocul turmei, mai ales în prigoana care va urma». Acest refuz conștient de a se salva în fața arestării iminente și morții probabile conturează și completează pe deplin profilul și vocația de martir a episcopului Ioan Suciu, pe care eu îndrăznesc să-l consider cea mai nobilă figură a creștinismului românesc.

Preot prof. Marius Vișovan

oferta-wise

11 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Episcopul Ioan Suciu a murit in celula 44 a inchisorii Sighet la 27 iunie 1953. Oricine poate merge sa se roage in acel loc sacru.

  • Barcan Gheorghe
    Va multumesc mult pentru e-mail.
    Se spune ca cei ce l-au auzit vorbind pe Episcopul I. Suciu, nu pot sa-l mai uite. Eu am avut bucuria sa citesc doar cateva din cartile srise de Preasfintia Sa si pot spune ca ceea ce ai citit scris de dansul, la fel nu se poate uita, ramane un fundament pentru o traire spirituala frumoasa, cu impacare si plinatate, in maretie. Despre unele fapte legate de dansul am auzit de-a lungul timpului, alte detalii le-am gasit in marturisirile de pe internet, din partea acelora care au avut bucuria sa-i fie in preajma, in timpul serviciilor sale spirituale de la Blaj, ca si din numeroasele sale deplasari in misiuni ecumenice, pe largi spatii, mai ales printre tineri, al caror duhovnic de inima si suflet era considerat. Impresionante sunt marturisirile celor care au suferit chinurile cumplite din detentie impreuna cu dansul; la inchisoarea din Sighet a stat 2 ani in aceeasi celula cu Episcopul Ioan Ploscaru. A fost primul Episcop gr. catolic arestat, in oct. 1948, dar se spune ca era urmarit si supraveghiat cu mult timp inainte, chiar de catre autoritatile maghiare. A actionat cu o totala determinare impotriva politicii de bolsevizare si ateizare a tarii, aparandu-si credinta si sentimentele nationale pana la sacrificiu, mai ales dupa 1945, cand aceasta orientare se manifesta cu toata agresivitatea, fiind inclusa aici si schimbarea ilegala a cultului greco-catolic cu cel ortodox. A subliniat cu tarie obligatia de a nu trada, precum Iuda, ceea ce se obtine prin eroism si nici unul din Episcopii gr. catolici n-a tradat, majoritatea lor fiind dusi si intemnitati la Sighet. Dupa plimbarea dansului prin diferite locatii de chinuri, a fost dus in lanturi prin Satu Mare, pana la Sighet, in oct. 1949, unde a fost intemnitata elita tarii in toate domeniile : politic, militar, economic, spiritual, administrativ… , Aceasta locatie a devenit inchisoare politica odata cu intemnitarea aici a primului lot de elevi a Lic. Dragos Voda din Sighet, lotul Visovan. In seara de Craciun 1950, mai multi detinuti si episcopi au inceput sa colinde discret, in traire si semnificatie profunda, cand au intrat peste ei gardieni, ordonanadu-le sa se opreasca, indreptandu-se un pistol spre Episcopul I. Suciu; dupa plecare lor, Preasfintia Sa a spus : „Nu se putea Craciun fara Irozi”! S-a stins din viata dupa o afectiune la stomac si a fost gasit pe o scandura in celula sa, stropita cu sange, avand inca puls si respiratie; s-a constatat ca de fapt i s-a curmat viata prin infometare. La miezul noptii, din ziua de 27. o6. 1953, a rostit cu glas tare rugaciunile Tatal Nostru si Nascatoare, dupa care inima dansului a incetat sa mai bata; s-a stins, Ionica (asa cum era numit Preasfintia Sa de catre cei apropiati), intr-o celula in intuneric, in bratele confratilor sai. Poate simbolic s-au intrunit aici intunericul diabolic al tortionarilor, cu plapandul trup ramas si care radia el insasi numai lumina si stralucire. L-au dus cu caruta la Cimitirul Saracilor intr-o patura si l-au pus in pamantul rece; nu cred sa-i fi lasat patura sa-l incalzeasca si nici zeghea, pentru ca acestea erau „valori” de inventar. Nu cred nici sa-si fi pierdut vreme cu echiparea in hainele proprii, care pe multi nici nu i-au insotit, stiind ca nu vor avea nevoie de ele ! Au nivelat apoi pamantul pentru a nu fi recunoscut locul si apoi sa fie recuperat. Cred ca ne priveste si acuma si ne ajuta,ne srijina, cu sufletul sau de inger! Acei ticalosi ai timpului nu respectau omul nici in viata si nici in moartea lui. Contau doar conducatorii de partid si tortionarii si alaturea victimile lor chinuite, exterminate.
    Spuneam ca am citit cateva carti scrise de Episcopul Ioan Suciu; trei volume, Tinerete, Eroism si Pier Giorgio Frassati mi-au fost imprumutate de un coleg si pe care nu i le-am putut mai apoi restitui. Dupa cca un an, cand securitatea a descins si la locuinta noastra in forta, securistul Ardelean, atunci parca plutonier, le-a confiscat pe toate trei, murdarind spiritul si continutul lor pur religios, profund, asimilandu-le ca materiale politice diversioniste, vinovate. Acesta a crescut, ajungand colonel si seful Securitarii Maramures; nu stiu ce pregatire pe linie militara a facut, dar in mod sigur s-a specializa in trageri cu pistolul, pentru ca a ucis, direct si indirect.
    Continutul acelor carti m-au ajutat extrem de mult in rezistenta si puritatea comportamentului meu in acele momente atat de grele.
    S-ar pune intrebarea : de ce a intemnitat oare elita tarii in aceea inchisoare maginasa, cand aveau multe spatii de detentie incapatoare atunci, pe pamant sau sub pamant ? Situatia in aceea vreme era inca nesigura si o interventie dinauntru si dinafara ii putea elibera. Au lasat doar cativa prin alte parti, ca sa nu spuna ca i-au dus pe toti acolo, ceea ce ar fi chiar iscat o banuiala. Sighetul era si el pazit cu armata sovietica din gros, Tisa era la doi pasi si transferul se facea imedit, iar drumul spre Siberia era liber!
    In multe parti ale lumii, in statele civilizate, condamnatii la pedeapsa capitala nu sunt executati imediat, daca este o cat de mica banuiala ca ar putea fi nevinovati; in acest fel, se tin in asteptare si zeci de ani, pana la executie si au fost cazuri destule cand au fost in final gasiti fara vina. Aici ar fi ceva de spus si la noi. Au fost condamnati la pedeapsa capitala, pe motive plolitice, un numar de cetateni romani, eroi ai tarii. Sa fi fost zece mii, trei zeci de mii, dar s-au stins din viata multe sute de mii; oare putem spune ca si la noi erau in asteptare, precum in alte parti ?! Nici vorba de astfel de sentimente umane in dictatura de exterminare de atunci ! E adevarat ca si in viata civila normala mai survin accidente, morti neasteptate, cateva. Dar la noi numarul celor ce s-au stins peste condamnarile exprimate, de cateva zeci de mii, era de cateva mii de ori mai mare si aceasta impune realitatea ; au fost condamnati la pedeapsa capitala de la inceput, gandita criminal dar tacuta, „in asteptare”, prin chin , suferinta si exterminare in diferite forme , inclusiv prin scoaterea ultimului strop de energie prin munca de exterminare . O placere diabolica a tortionarilor era si schingiuirile de mare cruzime, determinarea suferintelor grele, de durata, pana la ucidere. Eu cred ca toti cei dusi la Sighet aveau gandita sentinta capitala, tacuta criminal, exprimata formal prin cativa ani sau chiar fara nici-o Hotatrare, ramanand in „asteptare” cu rabdare, pentru lichidarea lor. Cei mai multi au ramas in Cimitirul Saracilor, altii au fost redistribuiti si exterminati in alte locatii si cativa au si scapat prin niste situatii de conjunctura.
    Memorialul de la Sighet, impreuna cu Cimitirul Saracilor , asa cum acestea au fost proiectate si realizate prin stradania de exceptie, de inima si suflet, a Doamnei Ana Blandiana si Romulus Rusan (Domnul sa-l binecuvinteze), precum si al unor colaboratori, reprezinta un omagiu adus cu multa evlavie atator suferinte umane, victime ale comunismului. Poate ar trebui mai mult frecventat si cunoscut.

  • Celula 44 va trebui consacrata special martirilor Bisericii Greco Catolice. Mai ales dupa canonizarea lor acest lucru trebuie cerut conducerii Memorialului. Deocamdata fotografiile si informatiile despre Biserica Greco Catolica se afla intr-o celula de la parter impreuna cu celelalte culte, iar celula 4 este dedicata unei alte teme.

    • Va multumesc. Fiecare „cetate” in care rasuna glasul martirului Ioan Suciu este binecuvantata ! Iar cu Fagarasul lui IGO stiu ca aveti o relatie speciala….

  • Va multumesc tuturor celor care ati citit si promovat acest articol. Dincolo de importanta sa pentru Bisrica Catolica, episcopul, teologul, oratorul si scriitorul Ioan Suciu reprezinta o energie nationala romaneasca si o demna deschidere spre universalitate.

    Pe cand o strada in Sighet cu numele lui ?

    • Je suis heureux de vous lire, sur ce thème qui vous tient à coeur. Il vaut la peine de remettre ces agissements communistes à la conscience de tous. Avec mes gros bonjours, et avec reconnaissances des moments passés avec vojus. A. Bisson

  • Mai traieste un coleg de celula al episcopului Suciu, domnul Popilian din Ploiesti ( crestin ortodox). A lasat o marturie scrisa despre perioada petrecuta impreuna la Ministerul de Interne.

  • Multumesc celor peste 500 de cititori ai Salut Sighet ca au fost receptivi la acest mesaj -reper al constiintei nationale si a spiritualitatii noastre. Despre episcopul martir Ioan Suciu niciodata nu se va vorbi destul, la Sighet si in alte parti !

oferta-wise