Actualitate Cultură Editorial

Pianista sigheteancă Aurelia Vișovan a ales Clujul pentru premiera mondială

image_printPrinteaza

Un concert de George Enescu interpretat în premieră mondială de pianista Aurelia Vișovan

Prin strădania compozitorului, muzicologului și profesorului clujean, acad. Cornel Țăranu (un devotat cercetător și „restaurator” al partiturilor enesciene „neterminate”, făcînd o muncă extraordinară, asemănătoare celei a lui Perpessicius pe manuscrisele eminesciene), a fost descoperită în arhive o lucrare de tinerețe a marelui nostru compozitor George Enescu niciodată prezentată publicului și a cărei existență a fost unanim ignorată. Este vorba de Concertul pentru pian și orchestră, compus la Paris când compozitorul avea doar 16 ani. Sigheteanca Aurelia Vișovan, un „produs” al Școlii de Muzică „George Enescu” din Sighetu Marmației, s-a bucurat de privilegiul și onoarea de a fi prima interpretă a acestei lucrări scoase din uitare.

Concertul a avut loc la Cluj, vineri 24 noiembrie 2017, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium Maximum, de la ora 19:00, și a fost susținut de Orchestra „Antonin Ciolan”, dirijor Gabriel Bebeșelea, solistă Aurelia Vișovan (asistent universitar la Universitatea de Muzică din Viena, Austria).

Alături de Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu, au fost interpretate și alte lucrări orchestrale ale aceluiași compozitor.

Pianista Aurelia Vișovan s-a născut la Sighet și va împlini anul acesta 27 de ani. A fost eleva profesorului Monica Chifor, clasele I – VI (în perioada 1995 – 2002), apoi a urmat Liceul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj Napoca.

Este absolventă a Conservatorului “Gheorghe Dima” din Cluj și din anul 2016 doctorand la aceeași instituție, specializarea pian. În luna ianuarie 2017 și-a finalizat studiile și la Conservatorul de Stat din Viena (Austria). A câștigat numeroase premii la diverse concursuri naționale și internaționale.

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: Gogea’s blog

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Multumim, domnule Gogea. Ne-ati facut o surpriza. Pentru cine nu stie, in poza …luata la repezeala pe moment….apare pianista Aurelia Visovan cu parintii ei Magdalena si Marius, fratii Mihai si Aurel , sora Cristina cu sotul Ioan.
    Ar fi fost mai relevanta o fotografie prim plan in timpul concertului, ( sau al aplauzelor …) dar nu am reusit sa facem. Poate a facut altcineva si va aparea mai tarziu…

    • Cu mare bucurie și… mîndrie de sighetean!
      Aș fi putut spune că „întîlnirea” aceasta mirabilă Enescu – Țăranu – Vișovan nu este tocmai o „întîmplare”: toți trei au un trecut, mai mult sau mai puțin personal trăit, dar „moștenit”, care îi apropie și în afara „scenei”!

      Adaug și fotografia de mai sus, cu „legenda” d-voastră.

oferta-wise