Actualitate Editorial

Program Sighet 2019 (Levente Pesek)

image_printPrinteaza

La ce să vă așteptați în acest an? O să fac o scurtă trecere în revistă (atenție, acest articol nu prezintă toate evenimentele care vor avea loc, sunt doar câteva care sunt mai importante și obișnuite). Vine iarna Adevărată, și autoritățile sighetene vor fi pregătite pentru acest anotimp, dar zăpada le va lua prin surprindere. Vor urma, probabil, și niște inundații, dar să nu ne facem griji, apa trece, iar pentru acest ”fenomen” orașul va plăti (pentru o fantomă) sume uriașe, chiar dacă, practic, nu se va face nimic, doar teoretic (să discuți despre cum curge apa și cum va dispărea până la urmă singură, totuși, costă enorm de mult! + zicala, Dumnezeu a dat, El va și lua). Prin februarie, vor apărea tarabele în centrul orașului care o să vă vândă multă iubire, iar când se termină iubirea urmează ”atenția” pentru femei și mame.

La sfârșitul iernii, vine, din fericire, primăvara, anotimp în care vor fi două evenimente importante. Pentru ambele să vă pregătiți!

Pentru primul eveniment (prin luna mai!), deschideți cămara, pentru că urmează perioada de alegeri, când o să primiți ulei, făină, zahăr dar și pixuri și calendare pe care nu le veți folosi, probabil, niciodată. Pregătiți-vă facebookul pentru pozele de la evenimentele celor care vor să fie aleși. Dacă aveți deja ulei, nicio problemă, vor fi concerte peste concerte oferite gratuit, cu artiști care au mai fost pe aici și vă vor cânta aceleași melodii ca ultima dată. Plus, să nu vă mirați să vedeți, din senin, că cei care candidează la europarlamentare, brusc, vor apărea la biserică, la evenimente organizate de ONG-uri etc.

Al doilea “eveniment” e mai mult pentru posesorii de automobile, fiindcă majoritatea lor merg la service auto pe la sfârșitul primăverii, poate începutul verii. Da, se merge la service, fiindcă sunt atâtea drumuri de nivel de Uniune Europeană în 2019, încât e o plăcere să conduci prin orașul nostru! De cumva vedeți undeva, prin oraș, că se repară o parte dintr-o stradă, plimbați-vă mult de tot pe acolo, fiindcă, după finalizare, cineva își va aduce aminte că e nevoie de o reparație la ceva țeavă. Astfel, apare o groapă uriașă, care se termină cu o binecuvântare, sau cu tipicul moral si responsabilitate a muncitorului român care se uită la groapă și o lasă așa, fiindcă… merge și așa! Și tu, drag șofer, o să mergi pe stradă după o ploaie ușoară, crezând că, pe marginea drumului e doar apă adunată, și așa ajungi la un service pentru o bucșă, o planetară etc.

Urmează vara, când tot orașul e plin de doritori de o plimbare. Veste bună, evident, doar să vă încărcați cu mult calm, fiindcă în centrul orașului la fiecare pas o sa fiți ”poftiți” să cumpărați țigări, fiindcă poliția nu e capabilă să pună punct acestui fenomen. Aaa… să nu uităm că în loc de programe culturale valoroase se vor deschide încă vreo cinci săli de jocuri de noroc în oraș. Vara, să nu cumva să vă surprindă căldura, pentru că nici pentru asta nu e pregătit orașul. La spital să nu mergeți dacă vi se face rău de la căldură, fiindcă și doctorii suferă la fel de mult!

Toamna, va fi mai liniștită, fiindcă aleșii noștri locali, care ne vor solicita votul doar în 2020, vor fi prin locații exotice, așa că, să nu ne asteptăm la reparații în oraș, la evenimente, la construcții etc, poate doar la taxe noi pe care le vom plăti (toate date de aceiași oameni care nu au făcut nimic până acuma, deși au promis minuni în oraș). Spre sfârșitul toamnei alte alegeri, cele prezidențiale, cu alte frumoase… povești și, poate, cu alte… atenții. Că doar are și cetățeanul obișnuit mici și periodice nevoi. Și politicienii nu uită asta!

Iarna, aceeași poveste cu anul ce se termină, centrul blocat, vin acasă personalități din alte țări, personalități care trebuie respectate, ei fiind boieri și peste orice lege sau bun simț (până la urmă ei vin din Europa, stiu ei ce înseamnă cultură și omenie), concerte și evenimente tradiționale care lasă în urmă tradiționalul gunoi și gust amar, fețe care s-au plictisit deja de același nimic.

Se pare că urmează un an nou plin de lucruri minunate, ONG-urile sau grupurile de voluntari se vor strădui din nou să coloreze orașul și să mențină un gram de decență. În rest, toate cele nemenționate, aproape sigur vor fi interesante! Până la urmă, în 2019, ca țară europeană, să ne mândrim de asta! Totuși, cei mai mulți care stau la povești în oraș și visează la țările din vest, la cultura de acolo, sunt cu mentalitatea dintr-o țară din est.

Bine ai venit, 2019!

Levente PESEK

oferta-wise

5 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Eu as propune ca primarul ( acesta si urmatorii ) sa aiba macar o data la 6 luni o intalnire libera cu cetatenii intr -o sala mare, in care atat presa cat si sighetenii obisnuiti sa poata pune orice intrebare si sa primeasca un raspuns.
    Din aceste raspunsuri ne-am putea face , macar partial , o idee daca administratia orasului se zbate cu adevarat sa rezolve problemele noastre sau nepasarea e regula generala ( ceea ce suntem multi tentati sa credem…).

    In rest mereu se va putea spune ca nu sunt bani ( guvernul nu e oare tot PSD ? ), ca e „grea mostenirea” de la primarii precedenti ( 3 mandate primar PSD ( Godja ) apoi unul PNL ( Nemes ) sustinut de PSD , asa ca…despre ce vorbim…)

  • Iarna,primavara,vara,toamna,pentru sigheteni sunt tot aceleasi,nimic nou,un oras uitat,mizerabil,fara perspective!Nu putem vorbii despre programe,putem vorbii despre promisiuni desarte si minciuni electorale,despre administratii care nu se tin de cuvant,fara interes,pasive in privinta asigurarii unui nivel de trai,confortabil pentru cetateanul sighetean!Ultima perioada,perioada administrata de actualul primar este un exemplu de demonstratie a dezinteresului pentru a face ceva,ca orasul sa iasa din amorteala obisnuita,din scarba pentru minciunile care ni se indruga,ca asa va fi sau altfel iar cand vine termenul sa vedem realizat acel lucru sau actiune promisa ne cuprinde dezamagirea si ne dam seama,ca in permanenta suntem mintiti si purtati cu „zaharelul”!Sub actuala administratie nu trebuie sa ne asteptam la ceva bun pentru oras,programul este acelasi „nu se poate,nu avem bani,vom face in viitor,studiem cazul”iar orasul se taraste,de pe o zi pe alta,de-ti vine sa fugi din el!
    Program,ce cuvant mare si uitat,pierdut din vocabularul,sigheteanului,si-ar dorii si el ceva nou in cotidianul posomorat si plictisitor pe care-l petrece,dar se loveste de bariera indiferentei administratiei locale,de lipsa de initiativa sau rea vointa,de lupta politica din consiliul local dintre consilieri,care,mai toti vreau sa-si arate muschii,sa demonstreze ca celalant nu este bun,si ca el daca ar fi la putere ar face numai bine si ar curge „lapte si miere”in viata noastra!Cred,ca sunt numai vise si minciuni,suntem satui de ce-am indurat pana acum,nu mai avem sperante ca se va schimba ceva in viata noastra,toti promit si nimeni nu se tine de cuvant,se fac „luntre si punte” pana ajung la „ciolan” si dupa aceea se fac ca uita de promisiuni iar noi mai credem in programe mincinoase si asteptam…asteptam,dar degeaba,toti sunt „o apa si-un pamant” si dorm…dorm!

  • Nu inteleg de ce sunt luati ín vizor,Primarul, viceprimarul si consilierii orasului daca ceva nu se face sau se face aiurea ín oras, doar sunt alesi de majoritatea populatiei, sunt sustinuti de partide politice si de zicala „Mai rau sa nu fie”.
    Cind si cind se mai trezeste unul sau altul sa spuna ca nu e bine, mai apar unu-doua comentarii dar majoritatea doarme, linistita, viseaza vremuri mai bune sí mai frumoase, se trezeste in realitatea de rahat si spune: MAI RAU SA NU FIE.
    Si asa trece mandatul, pleaca unul vine altul noi ramanem si visam:
    Sa votam?…Sa nu votam?

    • pe mine s-a suparat si m-a blocat, pentru ca l-am criticat referitor la mutarea monumentului din spatele pietei unde a facut parcare peste partizani, pentru dezastrul de pe str. M Viteazul si multe alte actiuni, care au dus la dezastru! Adevarat, are un consiliu local, format tot din alesii nostrii, care se fac ca il critica, dar ii canta in struna, altfel pierd locul pentru „festivalul uleiului de masline” din Italia si alte favoruri (posturi bine platite pentru ei si ai lor etc.)

  • apropo de alegerile din mai, in decembrie 2018 am primit deja o felicitare de la Ionel Ovidiu Bogdan, presedintele PNL Maramures: cartonata, lucioasa, 20×15-dimensiune (cat 3 felicitari normale)! Nu stiu cine este, da’ are bani frate! Toate cutiile postale erau pline si chiar toate scarile de bloc! Sa mai deschid camara….?

oferta-wise