Actualitate Lex et caetera

Propunere nedisimulată (autor, Ileana Pisuc)

image_printPrinteaza

Viața este un exercițiu al muririi. (Dorel Vișan)

Dacă tot am intrat în „era” simulărilor (în toate domeniile), dacă tot experimentăm și încercăm să găsim calea cea bună și nu reușim, eu, „persoană fizică”, mi-aș permite să vin cu o idee de simulare. Doar într-un singur domeniu, și anume în CIRCULAȚIE. Se tot schimbă codurile rutiere, se tot încearcă să se aducă noi amendamente, dar se pare că nu prea ne ies până acum. Se moare pe șosele mai rău ca în cazul unor conflagrații mondiale.

Îmi permit această „aroganță” de a da sfaturi, deoarece una e să elaborezi o lege dintr-un fotoliu confortabil, și alta e să fie aplicată „la sânge”, pe persoane nevinovate (ca în cazul meu). De aceea, codul rutier existent mie mi se pare prea indulgent față de anumiți „teribiliști” ai volanului, care, dacă au sub ei un bolid puternic, se simt zeii șoselelor, iar cei pe lângă care trec, eventualele lor victime.

Tocmai pentru a preveni suferințe inutile (suportate, culmea!, de persoane nevinovate care respectă regulile de circulație), aș veni cu următoarea sugestie:

  • să se înființeze pentru fiecare departament din cadrul Serviciului Circulație, câte un laborator de tipul celor NASA pentru zboruri spațiale, unde piloții sunt familiarizați cu noile condiții de zbor în care vor trăi, făcându-se, practic, o selecție: reziști ori renunți! Laboratorul de care vă vorbesc să fie destinat acelor „piloți” (șoferi) care nu înțeleg să respecte regulile de circulație cu tot ce implică ele. Adică, dacă s-a hotărât acea reducere a vitezei în localitate de 60 km/h, apoi aia să fie sfântă, sau, în cazul în care calcă în curbă accelerația până la podea, să știe de la început că este oricând un posibil criminal!

Să revin la laboratorul ce-mi stăruie în minte (și în carne), și să enumăr aparatele cu care trebuie să fie dotat:

  • un simulator de izbire a „pilotului” într-un șanț, pe marginea lui având și un gard din sârmă ghimpată (cât mai ruginită), presarea lui sub gard până la limita pierderii cunoștinței, cu desfigurarea lui pe viață;
  • un simulator de rupere a coastelor (cât mai multe) și cât mai aproape de coloana vertebrală;
  • un simulator de spargere a splinei printr-o lovitură bine calculată, în așa fel încât aceasta să facă implozie, urmată de pierderea a cel puțin 2-3 l de sânge;
  • un simulator de spargere a dinților (fără număr), fără anestezie (totuși, pentru un pic de amortizare să i se umple gura cu pământ steril de pe marginea drumului);

(După aceste „probe” simulate „pe viu”, bineînțeles „experimentatul” să fie transportat de urgență la spital cu ajutorul unei mașini speciale (în cazul meu a fost o dubiță) prima care a apărut pe șosea. Pentru șosea să se intervină cu anumite trucaje pentru a da senzația că mașina dă din groapă în groapă. În situația în care „pilotul” a ajuns aici cu experimentul, vă garantez că deja acest mic amănunt îl va umple la fiecare hârtoapă de un adevărat extaz. Agonia o lăsăm mai la urmă.)

  • în sfârșit, ajung la ultimul accesoriu al laboratorului meu imaginar, care constă dintr-un pat special, pe care pilotul trebuie așezat în așa fel încât poziția obligatorie trebuie să fie numai culcat pe spate, pe o perioadă de cel puțin 1-2 luni, intubat în toate orificiile posibile, injectat în toate venele cu care-i dotat, cu anumite substanțe care să-l mențină în viață (asta dacă a trecut cu bine prin operație!) – numai așa el putându-se bucura de reușita experimentului;
  • pentru ochi, trebuie neapărat ca laboratorul să aibă niște dispozitive speciale (trăgărici) cu care să-i mențină deschiși 24h din 24h, cu privirea fixă în tavan. Dacă totuși ar dori să-i închidă, atunci, pe un ecran, să i se deruleze niște scene de coșmar (cu un bolid scăpat de sub control, care să nu-ți dea nicio șansă de scăpare);
  • în sala de operație trebuie neapărat un monitor care să simuleze oprirea inimii de cel puțin două ori, și care să țiuie că se termină sângele, iar niște telefoane să sune întruna cerând cu disperare sânge, și un robot să răspundă: NU AVEM! NU AVEM!

Și dacă totuși, și după aceste „experimente” sau simulări (că tot e la modă) pilotul se va încăpățâna să rămână în viață și va susține în continuare că nu poate respecta regulile de circulație, atunci, următoarea fază a experimentului să fie transferul la spitalul de nebuni cu diagnosticul INCURABIL!

Semnează,
un cobai pe care s-a făcut experimentul fără cererea lui, în 4 aprilie 1999.

Ileana Pisuc

oferta-wise
oferta-wise