Actualitate Cultură

SEMN DE CARTE: „100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”

image_printPrinteaza

Nici nu s-au stins ecourile de lectură ale cărţii d-lui Ioan Ardeleanu-Pruncu „Maramureşul. Ziare şi ziarişti de la începuturi până la 1945”, impresionantă trecere în revistă a atâtor personalităţi dedicate locului şi neamului, majoritatea cu rădăcini adânci şi curate în lumea satului, cu mare respect faţă de părinţi, că o nouă întreprindere culturală ne uimeşte.

În cadrul programului cultural „Maramureşul la Centenar”, susţinut de Consiliul Judeţean, dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, a văzut lumina tiparului tomul „100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie”. Această adevărată operă culturală s-a înfăptuit sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” şi a Centrului de Cercetare şi Documentare Baia Mare al Academiei Române. Lector de carte şi semnatar al „Cuvântului înainte” este cercetătorul ştiinţific Ştefan Vişovan, iar coordonator şi postfaţator („O sută de oameni „binecuvântaţi” dintr-un veac zbuciumat”) – Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. (Prin „Maramureş”, „maramureşean”, în carte se înţelege în / de pe cuprinsul actualei unităţi teritorial-administrative cu capitala la Baia Mare…)

Dintre autorii de articole biografice, pe care îi întâlnim cotidian pe străzile Sighetului, îi amintim aici pe: Ion Petrovai (despre Gheorghe Bilaşcu, Vasile Filipciuc, Ioan Marusciac, Myhailo Nebeleac), Laurenţiu Batin (despre Gheorghe Bârlea, Ion Bârlea ), Ilie Gherheş (despre Vasile Chindriş, Alexandru Filipaşcu), Mihai Dăncuş (despre Ion Bilţiu Dăncuş, Traian Bilţiu Dăncuş, Francisc Nistor, Lucia Mihalyi de Apşa), Gheorghe Mihai Bârlea (despre Vasile Ilea), Andrea Dobeş (despre Ilie Lazăr), Gheorghe Andrasciuc (despre Alexandru Ivasiuc), Ioan Dorel Todea (despre Ludovic Bruckstein), Bogdan Alexandru Petrovai (despre Ion Iuga), Nicolae Iuga (despre Ion Bălin), Alin Spiridon Pralea (despre Elie Wiesel).

Ci, toţi semnatarii binemerită de la noi toţi. Se cuvine să le fim cititori. Pentru că ne arată, în amănunt, cum preoţi de diverse confesiuni, medici, jurişti, publicişti, oameni politici au slujit neamul românesc, Maramureşul sfânt, cu ardoare şi sacrificii, făcându-şi din asta crezul suprem în viaţă. Pe un asemenea devotament se poate construi, se poate aspira la o Românie care să excludă impostorii şi şmecherii. În plus, cartea de faţă celebrează excepţionalismul cultural, nu numai pe cel politic, lucru mai rar… De citit!

Marin SLUJERU

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise

Fatal error: Uncaught exception 'wfWAFStorageFileException' with message 'Unable to verify temporary file contents for atomic writing.' in /home/r46122expe/Domenii/salutsighet.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:47 Stack trace: #0 /home/r46122expe/Domenii/salutsighet.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(650): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home/r46122exp...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('livewaf') #2 {main} thrown in /home/r46122expe/Domenii/salutsighet.ro/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 47