Și totuși, sighetenii iubesc… cultura! [VIDEO]

Vineri, 23 noiembrie 2018, sala de spectacole a Centrului Cultural Sighet a fost arhiplină. În ultimii ani, la diversele acțiuni/activități cultural – artistice găzduite de municipiul dintre ape, rar mi-a fost dat să văd atât de mulți sigheteni strânși “indoor” (toate locurile au fost ocupate, nu puțini participanți au rămas… în picioare!), în numele… culturii!

Oare care a fost “mobilul” agitației? Să fi fost ceasul bun?… cei 100 de ani (și câteva ore) scurși de la efervescentul an 1918, atât de drag maramureșenilor sau… omul bun? Toate s-au potrivit! Ceasul bun cu omul bun, în cazul nostru autorul volumului “Maramureșul – ziare și ziariști de la începuturi până în anul 1945”, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu. 

Ne-am întâlnit aproape 150 de sigheteni iubitori de cultură (inclusiv prefectul Maramureșului, Vasile Moldovan și primarul Sighetului, Horia Scubli), prieteni de-ai autorului (poetul, jurnalistul Gheorghe Pârja și poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea au comentat “din interiorul” profesiei, cartea), membri ai familiei, nobili participanți, ca să-l felicităm și să-l apreciem pe omul care, pe parcursul a 12 ani, a răscolit arhive și-a parcurs zeci, sute de materiale/ surse bibliografice pentru a ne oferi un volum solid calitativ și cantitativ (peste 600 de pagini), reper de-acum înainte pentru cercetarea jurnalismului maramureșan de la începuturi până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

După prezentarea oficială a cărții și a autorului, la care au mai participat, Dorel Todea (directorul Centrului Cultural Sighet) și I. Mariș (editorul volumului), d-na Rodica Gheorghiu, dirijoarea corului în care activează și dl. Ioan Ardeleanu – Pruncu. a avut o intrvenție emoționantă. Întâlnirea de Vineri, ne-a mai oferit o surpriză, profesorul Ioan Ardeleanu – Pruncu, ne-a recitat o poezie dedicată zilei de 1 Decembrie, pe care a scris-o în urmă cu o jumătate de secol.

Partea de final, deloc ușoară, i-a revenit tot autorului care a scris și a tot scris… autografe, numeroșii doritori fiind obligați să aștepte cu multă… răbdare.

A fost o zi frumoasă ce s-a încadrat simplu, decent și din/cu suflet în Sărbătorirea Centenarului.

Pentru mai multe informații, musai… citiți cartea!

Ion MARIȘ

N.R : Volumul „Maramureșul ZIARE ȘI ZIARIȘTI de la începuturi până în 1945”, autor, Ioan Ardeleanu-Pruncu, apărut la Editura Valea Verde, grafică copertă – Andreea Ștefania Kadar, tehnoredactare – Dragoș Ardelean, index – Szonjia Kadar, a fost tipărit în condiții grafice deosebite la Aska Grafika cu sprijinul unui grup de sponsori generoși.

foto & video: Florian Szabo