Actualitate Editorial

Snob sau ignorant? (autor, Alina Marincean)

image_printPrinteaza

Vara asta ţara s-a mişcat. Cu vaucere sau fără, cu diaspora sau fără am avut treabă. Veşti şi poveşti, analize şi surprize, oameni faini sau morocănoşi, interesanţi sau doar banali, am avut de toate. Poate nu se vede da’ mie îmi plac structurile şi sistemele tare de tot. Aşa că fac porţii din de toate ca să pot face conexiunile când voi fi pe pilot automat, respectiv dementă. Habar nu am de ce sau dacă e bine, însă am mare încredere în genul ăsta de lucruri pe care nu le pot înţelege. E atât de simplu să le iau ca atare şi fucţionează de minune pentru că mă supun, în acuzativ. Parafrazându-l pe Bob Dylan aş zice: accept haosul. Întrebarea e dacă el mă acceptă pe mine?

De prin clasa a doişpea de la D-na Voinea, profesoara de la care am aflat că sunt prozaică (asta era atunci 😉 şi probabil se referea la atitudine şi e drept mă compara cu mama, deci avea logică), am primit acceptul că e ok (mai ok, şi nu era chiar asta exprimarea) să îmbrăţişezi un snob, iar cu ignorantul, în cel mai bun caz să fii politicos, dur politicos. Sunt 20 de ani de când uzez această practică însă:

În una din zilele toride de vară, cel mai bogat grup pe care l-a avut vreodată un muzeu din Sighet, poate chiar din România, sau poate chiar din estul Europei, se poate să fie şi din sud estul Europei, către vest încolo…, 17 porţii de haos estetizat, dau buluc în imobil, transpiraţi şi gâfâind, mirosind însă a Chaneluri şi cred, cu asigurarea la purtător. Să fi avut vreo 147 000 de euro pe ei investiţi în îmbrăcăminte, bijuterii şi cine cu somon. Zic şi eu ca una ce habar nu are cum se vede soarele printr-o lentilă mai scumpă de 80 de lei. Drăguţ că au intrat totuşi, mă mustrez eu că m-am grăbit să proiectez, să fiu ,,fin judecător” fără să număr descrescător până la cinci înainte de a opina. Una dintre dame, o blondă-trofeu cu o coadă de cal sănătoasă, refuză să intre şi are decenţa să mărturisească că e de găsit dincolo, la bar. Zâmbesc şi pun pariu cu mine că asta e singura autentică din grup. Îmi povesteşte ultimul intrat, că cele 17 exemplare colorate au parcat autocarul închiriat de la Capitală pentru o pauză de o zi, dintr-un tur al minunatei ţări, de Centenar. Mai să fiu invidioasă când deodată mă pomenesc cu un taifun. Într-un minut şi exact 17 secunde, încă nu apucasem să închei zâmbetul cu ultimul intrat, că primul din grup termină vizita. Mai rapid ca un ultra religios îmi spun, urmând o statistică personală. O rotofeie deshidratată, blondină şi ea, dezorientată şi iritată de-a dreptu că nu găseşte răcoarea, chiar iarna pe uliţă, mă întreabă ce-i aici? Îi zic de muzeu şi ea-mi răspunde cu un reproş piţigăiat: Păi ce, duamnă, nu e Coşbuc aici?!!

Aa………..D-na Voinea?! Ce fac? S-o fi născut între timp şi puiul lor?

P.S.
Alina Marincean este muzeograf la Casa Memorială Elie Wiesel. Muzeul culturii evreieşti din Maramureş obiectiv cultural ce se află la aproximativ 100 de kilometri (!) de Casa Memorială George Coşbuc din judeţul Bistriţa Năsăud. Pam pam! 🙂

Autor, Alina MARINCEAN

oferta-wise
oferta-wise