Cicero, succesul și adolescenții (autor, Adriana Ștețca)
Încă din primele secole s-au remarcat numeroase invenții și descoperiri realizate de anumite persoane, acestea fiind supranumite și ”oameni de succes”. După analiza atentă a carierelor acestor oameni, Richard St. John a observat un pattern comun, niște elemente care s-au regăsit în viața tuturor, indiferent de domeniul de interes al fiecăruia, printre ele remarcându-se în prim plan focalizarea, insistența, munca, pasiunea, altruismul si ideile. Toți pașii menționați anterior contribuie la determinarea succesului, dar niciunul nu este complet fără perseverență.
Perseverența este elementul definitoriu al succesului. Nu pasiunea, nu dedicația, nu ideile. Există mulți oameni cu un talent deosebit, cu niște idei complet inovative sau care muncesc 12 ore pe zi, dar care renunță după o lună, după un an, după trei ani. Succes instant? Nu, nu s-a inventat încă termenul acesta. Cu toții ne așteptăm ca atunci când investim efort într-un anumit lucru să vedem cât de curând un rezultat: faimă, bani, satisfacție interioară. Iată, totuși, că succesul nu vine imediat. Ba mai mult, se întâmplă de cele mai multe ori ca studiile și experiența să nu ducă la succes nici după 5 ani. Ajunși în acest punct, cei mai mulți se plafonează sau se reprofilează pe un alt domeniu, în loc să persiste.
Studiile demarate de Richard St. John arată că succesul real are nevoie de 10 ani de muncă pentru a se instala. Zece ani de muncă, răbdare și persistență, precum în cazul unor personalități precum: Albert Einstein, căruia i-au trebuit 10 ani până să descopere Teoria Relativității; Mozart, a cărui prima operă de succes a fost lansată abia la 10 ani după apariția publică, sau chiar și David Baldacci, Ken Bredshaw si Steven Spielberg. Să nu uităm, desigur, că și Cicero afirma că „Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici.”
De amintit este și faptul ca nu există succes fară eșec. Oricât ne-am dori să fie altfel, se pare că eșecul este o parte integrantă a drumului spre succes și, poate, ca în loc să ne temem de el, ar trebui să îl înfruntăm la fel cum au mai facut-o mulți alții înaintea noastră. Persistența în eșecuri poate fi chiar mai dificilă decât persistența în timp, dar duce la același lucru, la succes. Geneticianul Josef Penninger, cel care a descoperit o proteină care oprește creșterea tumorilor în cazul cancerului de colon, spune că greșește în 90% din experimentele sale. Totuși, persistența sa în muncă a dus nu doar la succes si recunoaștere, ci și la un mare bine umanității.
Pentru unii, un eșec răsunător poate fi faptul că nu au intrat la facultatea la care au dorit sau că nu au obținut jobul pentru care au aplicat. Pe alții, însă, niciun eșec pare că nu-i poate opri. Acesta este și cazul lui Seth Godin, a cărui carte a fost respinsă de 950 de ori până a fost publicată. Un eșec te poate opri doar dacă îl lași tu! De asemenea, următoarea situație evidențiată are rolul de a contura spusele lui Cicero: ”Caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic.”
În jurul anilor 1955, în sudul Bronxului, David Levin, tânăr absolvent, hotărăste sa înființeze Academia KIPP, instituție care s-a remarcat pe locul 5 al școlilor din New York. Toți cei 38 de elevi dintr-o clasa beneficiau de metode inovative de predare a cursurilor, lucru care a avut repercusiuni asupra absolvirii școlii generale, aceștia ocupând primele locuri ale liceelor de top. Analizând mai multe generații absolvente ale acestei instituții, David Levin a observat că doar un număr de 8 elevi dintr-o promoție a avut parte de o diplomă de absolvire a universității. Cunoscând acești copii, a observat că nu erau cei care au excelat în școala generală, ci aceia care prezentau anumite trăsături pozitive de caracter, precum: optimism, energie, bunătate, creativitate, generozitate etc.
Adolescența este perioada perfectă pentru a reuși, și nu doar pe plan profesional, ci și ca oameni, prin construirea personalității, a unor tipare proprii după care să ne ghidăm viața, fiind astfel nu doar oameni de succes, dar și de valoare.
Adriana ȘTEȚCA,
clasa a XI-a E,
C. N. ”Dragoș Vodă”