Femeia de camfor (Antonia Luiza Dubovici)

Antonia Luiza Dubovici

Când spui
că nu sunt destul de frumoasă pentru tine,
ai putea să-ți treci degetele prin pânza subțire ce mă împrejmuiește
cu gratii înalte ca o năframă a timpului.

Iubirea mea este neîncăpătoare în aceste sertărașe cu praful topit pe degetele tale, așa și inima mea, subțiată devreme s-a trezit brusc într-o casă nouă, cu ferestre tăioase, dar totuși, dincolo de ele, cerul este cald și blând. Chiar și păsările sunt blânde atunci când Dumnezeu le întoarce acasă.

Cât am sângele cald și o inimă măruntă în pumnul tău, ai putea să cazi în gândurile mele, ca între gândurile unei femei oarecare, cu trup de nedescifrat și invizibil, în timp ce eu continui să întind cerul pe sârmă, drept casnică a celestului. Îl scutur de îngeri și te ridc din locul unde umbrele s-au deschis.

Să-mi fii dacă nu dragoste, o lingură de supă caldă măcar, pentru un om, căruia foamea nu știe cum să moară sau să trăiască. Ai putea fi visul bun al omului împăturit în zăpadă, făcut cu mânuțele copilașilor ce n-au mai apucat să fie legănați în lumea aceasta. Dar eu te iubesc chiar dacă nu-ți sunt frumusețe, sau dragoste, sau căldură măcar.

Îți pot privi ochii și înțelege cum poți umbla pe nori, doar ținând de mână femeia pe care o iubești.

Antonia Luiza DUBOVICI




Salut Sighetul de pe cel mai înalt vârf din statul New York! (autor, Antonia Dubovici)

Scurt jurnal de călătorie

“Binecuvântat este omul care poate privi, în fiecare zi, ceva atât de pur şi de senin cum este cerul la apus, în timp ce lumea se frământă fără rost.” (Henry David Thoreau)

“O, dragă natură – o incursiune în puritatea memoriei, după o scurtă perioadă de uitare petrecută în păduri de pin! Așa vin la tine, precum un om înfometat la o coajă de pâine” – acestea sunt primele cuvinte care-mi vin în minte, ca o priveliște din jurnalul lui Thoreau, care se reflectă cu atâta acuratețe în oglinda liniștii interioare.

În 29 iunie, am făcut o expediție de aproximativ 17 mile alături de încă cinci iubitori de drumeții (Ivan, Darian, Raisa, Vasile și Daniela) și iată-ne ajunși în inima celor mai înalte culmi din Munții Adirondack (n.a. parcul Adirondack este cel mai extins parc din SUA, cu o suprafață similară cu a statului Vermont), ținta noastră fiind Muntele Marcy – cunoscut sub numele de Tahawus – în indiană “Despicătorul de nori”, cel mai înalt vârf din Statul New York, cu altitudinea de 1.629 m, unul dintre cei mai căutate destinații pe sezonul verii, zilnic fiind escaladat de sute de excursioniști din întrega lume.

Am pornit dimineața devreme, știind că media dus-întors este de aproximativ 10 ore, așa că trebuia să fim suficient de rapizi ca să nu ne lăsăm corpul să acumuleze prea multă oboseală, dar și suficient de lenți pentru a ne putea încărca cu “aurul verde” din pădure.

Am savurat și îndurat fiecare pas, bucurându-mă de tot ceea ce vedeam, iar când am ajuns sus, în vârf, m-am simțit acasă, în Maramureș, fiindcă natura te conectează în mod automat cu esența identității tale lăuntrice, brusc n-am mai simțit nicio distanță, fiindcă dorul de casă s-a făcut un cer de liniște, un cer pe care puteam să-l ating cu vârful degetelor.

Am avut fericita ocazie să privesc cum arată o pădure întreagă, bogată, nealterată; pășind într-o lume unde respectul pentru natură este echivalent cu respectul pentru tine însuți și pentru ceilalți, iar făcând o paralelă cu situația pădurilor de acasă, țin să spun că mi se rupe sufletul pentru pădurile din România, unde inconștiența și indiferanța și-au făcut cuibul. În aproximativ 26 de km parcurși, nu am găsit niciun deșeu, nimic aruncat la întâmplare, ecosistemul fiind îngrijit cu maximă responsabilitate, fiecare turist înțelegând în profunzime că în pădure ești mai aproape de casă decât va fi vreodată.

Din păcate, lumea contemporană este sufocată de confort și comoditate, iar de prea mult bine, ajungi, în mod paradoxal, să-ți fie mai rău, iar acest lucru se datorează faptului că am uitat de unde am pornit, că ne-am îndepărat de natură, de mecanismul după care suntem reglați și în conștiința căruia noi ne-am pierdut vocația, nu doar ocolind-o ci și întorcându-ne împotriva ei, iar efectul este ruperea echilibrului fragil pe care noi o numim sănătate, respectiv viață. Adevărul este că, până la urmă, confortul dăunează grav sănătății!

O mică observație: cu cât ești mai departe de natură și îți construiești universul în munți artificiali, cu atât riscul de a acumula balast sub formă de boli și suferințe, este mai mare. Natura nu este doar izvorul sănătății, ci și prelungirea propriului nostru corp, de aceea nu te poți reface în totalitate și în profunzime decât dacă te conectezi cu energia din care izvorește viața însăși, acea frumusețe spectaculară, brută și de neîmblânzit.

Enumerând o foarte concentrată vâltoare de stări, senzații și sentimente pe care le-am purtat în bagajul celor 10 ore de mers, ar fi: efort, euforie, extaz, epuizare, revigorare, refacere, regăsire, depășire, detașare, deconectare prin atingerea propriilor bariere și demolarea lor.

La final, când îți spui ca ești terminat, îți mai rămâne ceva, ceva ce nici n-ai știu că ai purtat cu tine atâta amar de timp, o forță misterioasă care te umple de vitalitate, așa am simțit ultimele două mile, că am zburat, abia atingând pământul, corpul meu s-a desprins de oboseală, și de durere, devenind două entități separate, simțind că merg cu sufletul vibrând în fiecare atom, viu și prezent în fiecare părticică din mine. M-am vizualizat ca o masă de energie mobilă, simțind fiecare vas de sânge, fiecare mușchi și nerv așa cum am privit pădurea desfășurându-se anatomic în fața ochilor mei.

M-am învins din străfundul limitelor mele, depășindu-mă, iar lecția învățată este că efortul nu este decât o construcție mentală, la fel și oboseala, și aș îndrăzni să merg și mai departe: boala este doar o construcție mentală. Secretul este îți atingi gândurile și le dai drumul să vindece în mod conștient, numai în acest sens poți obține o însănătoșire deplină.

Când îți depășești propriile bariere, te ridici nu doar în vârful muntelui, ci și dincolo de ceea ce ai crezut că te poate învinge, iar natura și Creatorul ei îți reamintesc încă o dată că o întoarcere către sine este ca o privire a cerului de deasupra, că interiorul este ușa către cele mai înalte culmi, ale cărui chei sunt pe cât de disponibile, pe atât de dificil de ținut în buzunar.

Câteva impresii ale camarazilor mei de drum:

Darian: Cred că excursia pe care am organizat-o pe muntele Marcy este chintesența clișeului „Călătoria contează, nu destinația”, oricând poți să renunți și să te întorci în zona ta de confort, dar merită la modul absolut să îți pui mușchii la bătaie până sus în vârf, iar când ajungi acolo, realizezi că ceea ce vezi este pur și simplu excepțional, depășindu-ți imaginația: un peisaj minunat contopit cu sentimentul victoriei! Iar la coborâre simțeam că zbor, abia atingând muntele până în momentul în care am simțit că picioarele îmi vor ceda, acest lucru ajutându-mă să apreciez și mai mult momentul odihnei, când m-am așezat în mașină. Cu alte cuvinte, această drumeție a fost o experiență încărcată de frumusețe deplină și modestie.

Ivan: Pentru mine, aceasta este a treia expediție, iar motivul organizării ei a fost introducerea familiei în a face cunoștință cu cel mai înalt vârf din statul NY și cu una dintre cele mai iubite destinații de hikerii din întreaga lume. Când am ajuns în vârf, mintea mea era debranșată de gânduri, un shut down urmat de refresh: acel sentiment fascinant când nu te mai preocupă nimic și te poți concentra 100% pe ceea ce vezi. De fiecare dată când ajung aici, descoper ceva nou, iar turiștilor le recomand să-și propună să cucerească și alte vârfuri din acest lanț muntos, sunt expediții mai scurte decât Muntele Marcy dar cu mult mai multe provocări. Sfatul meu pentru cei care își propun să vină aici, este să se pregătească din punct de vedere mental și mai ales fizic, fiindcă această ascensiune implică un efort solicitant și susținut. În al doilea rând, ar fi echipamentul și proviziile (apă, hrană) – având în vedere că este un consum intens de energie, iar în al treilea rând, le recomand să facă aceste expediții în grup pentru a avea parte de suport moral și sprijin de orice fel.

Antonia Dubovici,
30 iunie, 2018




Tabăra de vară de la Centrul de Zi „Micul Prinț” a debutat în stil dacic (autor, Antonia Luiza Dubovici)

Luni, 03 iulie 2017, Centrul de Zi „Micul Prinț” s-a umplut cu multe zâmbete, culoare și entuziasm. Peste cincizeci de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani s-au alăturat invitației noastre de a petrece împreună o tabără de vară de neuitat, dedicată explorării unor culturi fascinante. Astfel, timp de cinci săptămâni copiii vor cunoaște aspecte inedite privind dacii, vikingii, eschimoșii, civilizația mayașă și civilizația niponă.

Așadar, am început această săptămână în forță, copiii fiind deosebit de încântați să cunoască informații specifice culturii strămoșilor noștri daci.

Dansurile și jocurile au fost cele mai atractive activități ale acestor două zile, iar copiii împreună cu educatorii și voluntarii s-au distrat copios.

Luni, am organizat o activitate de lucru manual, prin care copiii au reprodus stindardul de luptă al dacilor și anume balaurul cu cap de lup și trup de șarpe ce îi proteja pe strămoșii noștri în bătălii, aceștia aflând că lupul era simbolul mistic al dacilor. Mai târziu ne-am delectat cu o tombolă, unde copiii au câștigat numeroase jucării.

În fiecare zi activitățile sunt diferite și interesante, iar copiii le așteaptă cu nerăbdare. Dintre aceste activități menționăm cineforum pentru descoperirea celor mai fascinante culturi, excursii, jocuri, quizuri, dansuri, olimpiade sportive, crafturi, etc.

Antonia Luiza Dubovici




Poetul Marin Slujeru (a) ÎMPLINIT… Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!

Dacă privesc cerul strălucitor și de prea multă lumină îmi vine să închid ochii, imediat apare un norișor prietenos care ia din puterea orbitoare a soarelui și mă lasă să privesc în voie frumusețea albastră a zilei. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă vreau să privesc cloșca cu puii de aur și luna trăgând la carul mare într-o noapte anume, iar norii stau îndesaţi unul în altul acoperind cerul, vine un vânt povestitor și îi ademenește ducându-i cu el, ca să mă bucur de frumusețea luminoasă a nopții. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă scriu un poem frumos, prietenul meu Marin se ridică și pornește la drum prin sufletul lui. Eu aștept cu bucurie să se regăsească și pe el pe acolo și să îmi trimită semne binevoitoare. Întotdeauna voi păstra dulcea alunecare prin oameni a acestui prieten ca pe un reper de depășire a deșertăciunii.

La mulți ani!
(Doina Rândunica Anton)

***

Întorcându-mă spre casă, m-am abătut din drum să văd dacă a înflorit arborele de lalea și, brusc, am avut niște „Tresăriri”, „Târziu, în iunie”, în acest „Anotimp neprevăzut”. Domnul profesor Marin Slujeru își aniversează ziua de naștere.  O figură comună, cu sprâncene stufoase, mărunțel – la prima vedere. Un munte de cultură, bun simț, jovialitate – când îl cunoști mai de-aproape. La aniversare, îi doresc acestui Domn, apropiat familiei mele, sănătate, noi apariții editoriale și, fără…” P.a.u.za de lectură”, „În neștire”.

La Mulți Ani!
Cu prețuire,
Eva Oanță

P.S. Titlurile cu majusculă reprezintă volumele de poezii și, apropiat sufletului meu, râmâne „Leptem”.

***

Domnul Marin Slujeru scrie o poezie vie, decupată din mijlocul nostru, al tuturor sighetenilor. Este poetul care vede poezie într-un parc, într-o vitrină, într-o cafenea, el simte și caută frumusețea nealterată, o frumusețe autentică pe lângă care cei mai mulți dintre noi trecem grăbiți și n-o observăm. Cuvintele domnului Marin iau pulsul orașului și-l transformă într-o captură, într-un veritabil tablou în care abundă detaliile. E un alt fel de Sighet văzut prin ochii unui poet. Nu știu câți oameni realizează ce valoare imensă poate avea un tablou al cuvintelor, unde culorile se amestecă iar persoanjele sunt fluide, totul petrecându-se într-un prezent continuu. Domnul Marin îmi este mentor, dintotdeauna mi-a fost și mă bucur fiindcă orașul acesta micuț este așa bogat în oameni care dăruiesc ceva neprețuit. Îi doresc mulți ani fericiți poetului Marin Slujeru și îi mulțumesc pentru tot sprijinul, încurajarea și aprecierea cu care mereu mă întâmpină în orașul poeziei.

La mulți ani!
(Antonia Luiza Dubovici)

***

Istoria e o poveste. Poate să-ți placă sau nu. Depinde de tine, dar mai ales de povestitor. Eu am avut norocul să ascult și să învăț istoria predată de domnul profesor Marin Slujeru. Am avut norocul de a învăța de la domnia sa a vedea dincolo de manual, dincolo de înșiruirea de ani, de date, de epoci, de domni, de războaie, de tragedii și împliniri. Am învățat să învăț istoria. Apoi, după ani, am avut șansa de a-l descoperi pe poetul Marin Slujeru, de a-i citi poezia, plină de melancolie, haiku-urile realiste, dar și acele schițe ale Sighetului nostru cel de toate zilele surprins în cuvinte subtile. 

La mulți ani, Domnule Profesor!
(Roxana Pontoș)

***

Poetul Marin Slujeru, sighetean o mie la sută (născut la Ocna Șugatag), este Fiul de Onoare al Orașului nostru. Este un fin observator al lucrurilor „mărunte”, „locale”, pe care le filtrează poetic. Marin valsează prin oraș, se oprește la ținte fixe și scrie. Scrie cu sufletul, cu inteligența, cu bogata lui cultură și zâmbește cu multe subînțelesuri. Pe urmele lui, fără grabă, răsar poemele.

Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!
(Brîndușa Oanță)

***

Marin – Haiku
Prin oraș Marin
Salută prietenii.
Agale trece.

Hai ku Marin
De dimineață,
Cafeneaua cu Marin
Sfidează ora.

Marin marin
La mulți ani, Marin!
Murmură trecătorii.
El tace sfios.
(Ion Mariș)

sursă foto 2: Florentin Năsui




Sighet – Sărbătoarea Voluntariatului, ediția a IX-a

Asociația „Frați Minori Capucini” din Sighetu Marmației organizează cea de-a IX-a ediție a “Sărbătorii Voluntariatului”. Evenimentul va avea loc duminică, 11 iunie 2017, începând cu ora 14.00, în Parcul Grădina Morii (în caz de vreme nefavorabilă, în sala festivă a C.N. „Dragoș Vodă”).

Scopul acestui eveniment este promovarea voluntariatului în cadrul comunității sighetene prin generarea de valoare socială, respectiv promovarea competențelor și abilităților sociale, cum ar fi pacea, toleranța, spiritul civic, responsabilitatea, implicarea, angajamentul și solidaritate socială.

În aceast an asociația Frați Minori Capucini, organizatorul principal al evenimentului a ales ca temă a acestei ediții, una dintre fericirile rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe munte: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.

Pacea este mai mult decât un concept, mai mult decât o stare de spirit, ar trebui să fie starea naturală a lumii, condiția esențială pentru ca orice comunitate să funcționeze, precum afirma Ludwig Von Mises: „Societatea s-a ridicat prin opera păcii, esenţa societăţii este să facă pace”.

Pacea întemeiată pe adevăr, dreptate și dragoste este cel mai mare bun social. Ea ușurează ridicarea condițiilor de viață ale fiecărui om și înalță popoarele, aducându-le prosperitate și fericire. Această pace între oameni și popoare, după care nazuiește orice societate, izvorăște din învățătura creștină, din pacea omului cu Dumnezeu și din pacea omului cu sine însuși, de care se bucură numai cei ce săvărșesc binele. Despre această pace deplină vorbește Iisus când spune discipililor Săi: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27).

Făcătorii de pace sunt toți cei care nu numai că iartă pe cei care caută învrăjbire, dar prin săvărșirea acțiunilor de mediere și soluționare a conflictelor, servesc drept modele de viață, înlăturând neînțelegerile dintre oameni, făcându-i din inamici, prieteni.

Făcătorii de pace sunt cei ce stabilesc armonie între voința trupului lor și voința sufletului, aducând acea împacare a omului cu sine însuși. Făcători de pace sunt toți cei care prin sfaturile, strădaniile și faptele lor împiedică războaiele între oameni.

Facătorii de pace îndeplinesc o lucrare asemănătoare celei săvârșite de Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume să împace pe omul păcătos cu Dumnezeu. De aceea, aceștia primesc numele haric de “fii ai lui Dumnezeu”, însoțit de fericirea vrednică de acest nume.

Porunca de a face pace se adresează tuturor, prin îndemnul: „Căutați pacea cu toții și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Scriitor și activist pentru drepturile omului, supranumit „mesager pentru omerire” și distins cu Premiul Nobel pentru Pace, rămas în istorie grație modului în care a prezentat experiența trăită în lagărele de concentrare naziste, dar și datorită îndemnurilor făcute la conciliere și omenie, nimeni altul decât sigheteanul nostru Elie Wiesel afirma: „Pacea este cadoul pe care ni-l oferim unii altora”.

Din păcate, astăzi trăim într-o societate în care pacea este atacată aproape în orice zi, în orice moment, în orice colț al lumii, iar datoria noastră a tuturor celor care ne aflăm aici în mijlocul acestei lumi este să prețium pacea, să o promovăm, să o dăm mai departe, fiindcă tot ceea ce avem bun și nealterat se află în inimile noastre. Așadar, invităm sighetenii să își deschidă inimile înspre dăruire și pace.

Printre surprizele acestei ediții amintim: jocuri, face painting, muzică, baloane modelate, tombolă și alte distracții. Invitați speciali: copii și tineri talentați din Maramureș.

Sunteți așteptați cu drag!
Asociația Frați Minori Capucini




La EUROVISION 2017 a câștigat poezia (autor, Antonia Luiza Dubovici)

Anul acesta, la concursul muzical Eurovision a câștigat emoția și autenticiatea. Cea de-a 62-a ediție a concursului Eurovision a avut o încărcătură aparte. Pe fundalul unei atmosfere de poveste, Salvador Sobral a transmis din capitala Ucrainei, un mesaj profund, care se pare că a ajuns la inimile tuturor europenilor. „Iubind pentru amândoi”/ „Amar pelos dois” este mesajul cu care Salvador a „cucerit” Europa, demonstrând încă o dată că o inimă deschisă și pregătită pentru a dărui tot ceea ce este mai frumos face ca ecoul ei să răsune la unison cu ale tuturor celor care s-au săturat de conflicte, ură, ignoranță.

Transmițând un mesaj profund umanitar, interpretul a declarat:
„Când mi-am dat seama că o să ajung aici imediat m-am gândit la refugiați, pentru că ei vor să scape de moarte. Să nu greșiți. Acești oameni nu sunt imigranți, ei sunt refugiați, încearcă să scape de moarte”.

Așadar, Salvador și-a spus nu doar propria-i poveste ci și povestea unei comunități mai mari, povestea unei lumi, din inima unui singur om.

Și România s-a putut lăuda cu o prestație de zile mari, clasându-se pe locul 7, cu melodia „Yodel It” fiind printre favoriții publicului european.

Antonia Luiza Dubovici




POEZIE – Templul (Antonia Luiza Dubovici)

Templul

Rătăcesc cu gândul obosit.
Am atins moartea
și nimic nu mi-a tremurat înlăuntrul inimii. Nici măcar o suflare.
Un înger locuiește în lumină.
Mi-a văzut sufletul, șters ca o ceară ce i-a picurat pe mânecă
toată viața.

Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc
peste sufletul meu
ca o mână caldă
dezvelind stele.

Antonia Luiza Dubovici




Recomandare de film – Indignation (Antonia Luiza Dubovici)

„Indignare” (Indignation) este ecranizarea cărții cu același nume (autor, Philip Roth). Acțiunea filmului se petrece în anii ’50, pe fundalul Războiului din Coreea. Protagonistul, Marcus Messner, este un tânăr student de origine evreiască, singurul fiu dintr-o familie modestă, care își începe studiile universitare într-un cadru de învățământ rigid și conservator.

Marcus este înzestrat cu o minte sclipitoare, este bursier, lucrează ca bibliotecar în timpul liber și are doar 10 pe linie. Însă, așa cum îi este hărăzit unui spirit liber care îndrăznește să spună ceea ce crede, se lovește de zidurile unui sistem tradiționalist și învechit.

„Indignare” este un film despre rezistență intelectuală, despre argumentele aduse păstrării identității și a valorilor proprii, despre integritate nu doar ca și concept, dar mai ales ca un fel de a fi, o asumare și o putere de a te ridica deasupra turmei.

Cum poți să rămâi tu însuți, într-o lume care te vrea altfel, după un prototip limitat al individului care nu gândește, ci doar execută ordinele? Care ar fi costurile? La ce ai renunța pentru a rămâne pe drumul tău când împrejurările vieții nu coincid cu alegerile care te definesc și care-ți croiesc existența?

Un film bun, educativ și plin de substanță.

Antonia Luiza Dubovici




Lecția iubirii (Antonia Luiza Dubovici)

În urma proceselor evreiești și romane la care a fost supus, Isus Hristos a fost condamnat la moarte prin crucificare. Oare ce înseamnă această sentință pentru umanitate? Ce înseamnă astăzi pentru noi?

Cele mai vaste și detailate descrieri privind viața, moartea și învierea lui Isus se găsesc în Noul Testament, în Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. De asemenea Isus (respectiv momentul crucificării Lui) este menționat de către istorici precum: Tacitus, Plinius cel Tânăr, Suetonius, Thallus, Phlegon, Lucian din Samosata, Flavius Josephus etc.

Într-o zi de joi, după ce Isus și discipolii săi au luat ultima cină împreună, aceștia au mers la Muntele Măslinilor (care se află în nord-estul orașului Ierusalim), iar apoi, ajungând la Grădina Ghetsimanii, știind că sfârșitul I se apropie, Isus avea parte de niște dureri psihice de neimaginat, transpirația lui devenind roșie ca sângele, un fenomen rar întâlnit, cunoscut sub numele de hematidroză, care, de obicei, apare numai în condiții de stres emoțional extrem, descris cu acuratețe în Evanghelia după Luca: „a început să Se roage și mai fierbinte și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ” (Luca, 22: 44). Isus le spune ucenicilor: ”Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte, rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” (Matei, 26:38).

Joi, imediat după miezul nopții, Isus a fost arestat în Grădina Ghetsimanii și a fost dus întâi la Anna și apoi la Caiafa, cei mai mari lideri ai bisericii iudaice de la acea vreme, în urma căruia a fost acuzat de blasfemie, o infracțiune pedepsită cu moartea.

Gardienii L-au lovit cu pumnii, L-au scuipat, L-au îmbrâncit și apoi a urmat procesul roman, întrucât permisunea pentru execuție trebuia să vină de la guvernul roman (Ierusalimul fiind sub stăpânire romană), așadar Isus a fost dus dimineața devreme la sediul fortăreței romane condus de Pilat din Pont, procuratorul Iudeii. Totuși, Isus nu a fost prezentat în fața lui Pilat în calitate de blasfemator ci mai degrabă a unui om care se autoproclamă împărat și care ar submina autoritatea romană.

Pilat nu i-a adus nicio învinuire lui Isus și l-a trimis la Irod Antipas, tetrarhul Iudeii care de asemenea nu i-a adus nicio condamnare lui Iisus și astfel a fost trimis din nou în fața lui Pilat. Încă o dată Pilat nu a putut găsi niciun motiv legal pentru care Isus să fie condamnat, însă mulțimea striga să fie crucificat, astfel încât până la urmă Pilat cedează presiunii politico-sociale și proclamă sentința de răstignire.

Biciuirea era o practică preliminară oricărei execuții romane (exceptând femeile, senatorii sau soldații care nu dezertau), iar instrumentul utilizat era un bici scurt (flagellum) cu numeroși ghimpi, sau spini de diferite dimeniuni, în care erau înfipte bucăți mici și rotunde din fier sau bucăți mici și ascuție din oase. În timpul biciuirii, condamnatul era dezbrăcat de haine și mâinile îi erau legate de un stâlp, iar loviturile erau aplicate de către doi soldați sau de către unul singur (care tot timpul își schimba poziția de unde lovea). Severitatea loviturilor erau făcute să vlăguiască victima și s-o aducă într-o stare de leșin sau într-o stare cauzatoare de moarte, iar dacă supraviețuiau biciuirii, condamnații erau adeseori batjocoriți. Prin biciuire, pielea devenea plină de tăieturi și răni adânci, care continuau până în adâncimea țesuturilor, uneori până la os. Așa arăta supliciul la care era suspus un condamnat pe vremea lui Pilat.

În ceea ce privește supliciile la care Isus a fost supus, au fost dintre cele mai severe, soldații romani l-au batjocorit punându-I o mantie pe umeri, o coroană cu spini pe cap și un toiag de lemn ca și sceptru în mâna dreaptă, iar apoi L-au scuipat și l-au lovit, iar când au luat haina de pe El, I s-au redeschis toate acele răni. „L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap și I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi înghenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: “Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” (Matei, 27:29).

Abuzurile fizice și psihice la care a fost supus de către romani și iudei, asociate cu absența hranei, a apei, a somnului și epuizarea generală au făcut ca starea fizică a lui Iisus să fie una critică. Suferințele pe care Isus le-a îndurat prin biciuire au dezvelit nenumărate răni și pierderi însemnate de sânge, care L-au adus până în stadiul șocului hipovolemic, dovedit prin faptul că Isus, deja nu mai putea să ducă crucea (patibulum) până la Golgota.

Crucificarea a fost concepută să producă o moarte lentă cu suferință maximă, fiind considerată una dintre cele mai dezonorante și barbare metode de execuție, de obicei fiind aplicată sclavilor, străinilor, răzvrătiților și celor mai periculoși criminali. Ajuns în locul crucificării, lui Isus i s-au străpuns încheieturile (de la mâini și picioare) în cuie. Moartea pe cruce s-a datorat șocului hipovolemic asociat cu sindromul de epuizare și al asfixierii, o moarte cumplită și violentă.

Pe cruce, Isus zicea:”Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca, 23:34), iar înainte de a muri, a strigat cu glas tare: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” (Luca, 23:46).

După moartea Sa, trupul Lui Isus a fost luat de pe cruce și pus într-un mormânt nou săpat în piatră. A treia zi a înviat. Cu toate că Iisus le-a spus ucenicilor Lui în nenumărate ocazii despre momentul învierii Sale, acestora nu le-a venit să creadă nici măcar când L-au văzut, de aceea Isus li se adresează: “Pentru ce sunteți tulburați? și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt […]” (Luca, 24:39).

Fără îndoială că viața și învățăturile lui Isus Hristos au avut cea mai puternică influență asupra lumii, nu doar prin religia care s-a conturat și anume creștinismul ci și prin promovarea unei nou fel de a fi, al omului care își iubește aproapele, care arată compasiune, iertare, dăruire, adică tot ceea ce are mai bun în inima lui.

Întreaga viață a Lui Isus este o jertfă adusă umanității, o dragoste infinită și absolută pe care nu o putem înțelege decât dacă privim adânc înlăuntrul nostru, dincolo de tulburările și grijile cotidiene. Dacă am putea înțelege sacrificul Lui, dacă am putea să ne imaginăm cât de multe chinuri a îmbrățișat Fiul Lui Dumnezeu pentru a ne arăta adevărata lecție a iubirii! “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan, 3:16)

Esența acestei sfinte sărbători este sacrificiul, iar esența sacrificiului este dragostea. Hristos a Înviat!

Antonia Luiza Dubovici

Desen: Antonia Luiza Dubovici




Până în 2030 spitalele vor fi de domeniul trecutului

Melanie Walker, co-președintele World Economic Forum’s Future Council susține că până în 2030 spitalele, așa cum le știm astăzi, vor fi de domeniul trecutului.

Astfel, cu pași mărunți dar siguri, ne pregătim să intrăm într-o nouă eră post-spitalicească datorată avansării în domeniile medicinei personalizate, monitorizării stării de sănătate și nanotehnologiei.

Walker susține că medicina este mereu updatată grație noilor cercetări întreprinse în domeniul geneticii și roboticii, cu impact pozitiv puternic asupra sănătății, iar toate aceste tehnologii vor fi adoptate nu doar în spitale ci și în locuințele pacienților, aspect care va crea toate condițiile necesare tranziției de la hospital la home-spital.

Majoritatea bolilor cu care se confruntă lumea contemporană vizează în principal sistemul circulator, iar o mai bună înțelegere a acestora ar oferi și o perspectivă preventivă și predictibilă, pe principiul este mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi. În țările cele mai dezvoltate, acest model medical este deja un trend, iar riscurile de eșec medical sunt din ce în ce mai scăzute, pe fondul automatizării și medicinei regenerative, contribuind astfel la creșterea duratei de viață în rândul populației.

Perfecționarea monitorizării stării de sănătate va avea ca și efect principal scăderea numărului de vizite medicale, de vreme ce majoritatea informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacientului vor fi preluate direct de pe smartphone pentru a furniza date în timp real. De asemenea, se anticipează creșterea numărului de intervenții chirurgicale elaborate prin dispozitive microbotice, care vor efectua proceduri interne și care vor fi capabile nu doar să diagnosticheze boala, ci și s-o trateze, înainte de a fi absorbite și dizolvate de către organism.

O veste bună pentru toate persoanele care au nevoie de transplant de organe, este că, odată cu acest avânt medical, problematica listelor de așteptare pentru organe nu va mai exista, întrucât se vor crea organe, oase și chiar țesuturi artificiale capabile să le înlocuiască cu succes pe cele deja afectate.

O altă predicție ar fi posibilitatea de a primi un tratament adecvat simptomelor datorită implanturilor cu microcipuri care să fie localizate la nivel cerebral iar pacientul să aibă posibilitatea de a accesa diagnosticul și tratamentul recomandat în mod direct, fără intermediari. În plus, noile cercetări în materie de genetică, te vor informa cu privire la riscurile bolilor la care ești predispus și posibilitatea de a le eradica la nivel genetic.

Acest set de predicții oferă o viziune realistă asupra inovațiilor medicale care ne pot oferi șansa de a deveni propriii noștri medici și posibilitatea de a ține bolile sub control, chiar înainte de debutul acestora.

Articol tradus și prelucrat de Antonia Luiza Dubovici

Sursa: https://futurism.com/by-2030-hospitals-may-be-a-thing-of-the-past/