Nu mai avem nevoie de Şcoala de Muzică şi Arte Plastice?

Şcoala de Muzică şi Arte Plastice (SMAP) din Sighet, cu o tradiţie de 57 de ani, şi-a pierdut personalitatea juridică, deoarece are „doar” 220 elevi. Să ştiţi că avem licee cu mai puţini elevi, iar pe de altă parte, numărul copiilor de la SMAP ar fi putut fi apreciabil mai mare, având în vedere faptul că pentru admitere se dădea examen, deoarece numărul de solicitări depăşea substanţial totalul locurilor aprobate!      

Începutul: pe 31 ianuarie 2017, Consiliul Local Sighet întrunit în şedinţă a votat în unanimitate, în urma propunerii Direcţiei Economice a Primăriei (care a obţinut pe 13 ianuarie şi avizul ISJ Maramureş) pierderea personalităţii juridice a SMAP, care a fost comasată începând din anul şcolar 2017/2018 cu Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”.

Directorul ultimei şcoli, prof. Florin Simion, declară pe FB: „Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” Sighet nu a solicitat arondarea ca structură a Şcolii de Muzică, această decizie fiind luată în Consiliul Local Sighet”.

Directorul SMAP, prof. Nicolae Paraschiv, pe FB: „Consiliul profesoral al şcolii nu a fost consultat şi am fost puşi în faţa faptului împlinit”. 

Autoritatea locală (prin viceprimarul Beres Ildiko) a declarat: „O unitate cu personalitate juridică trebuie să funcţioneze cu minim 350 de elevi, potrivit legii. Excepţii sunt pentru liceele cu predare în limba minorităţilor şi anumite situaţii speciale, în care s-ar putea încadra Şcoala de Muzică, dar…în Sighet mai avem Şcoala de Arte ”Gheorghe Chivu” cu clase de instrumente şi clase de pictură, plus Clubul Copiilor. Asemenea şcoli gimnaziale de muzică funcţionează în cadrul liceelor de artă din reşedinţe de judeţ”.

De fapt, Legea Educaţiei Naţionale nr. 1 din 2011, spune la art. 19, aliniat (3): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română”.

Art.42: „Unităţile şcolare în care se organizează învăţământ de artă şi sportiv de stat se stabilesc de autorităţile locale”.

Aşadar, mingea s-a aflat exclusiv în terenul edililor locali, care au şutat-o, însă, afară! Ni s-a spus că la Sighet mai există şi Şcoala de Artă de pe lângă Centrul Cultural, care ar dubla cumva Şcoala de Muzică. În realitate, la Şcoala de Artă nu se predă muzică clasică. Autoritatea susţine apoi că nu se poate acoperi fondul de salarii. Dar, acesta nu are cum să fie acoperit, nici la restul şcolilor de tip vocaţional din ţară neputând fi asigurat din fonduri proprii, ceea ce nu înseamnă că acele instituţii se închid…

Şi, de fapt, din fondul de salarii de la SMAP ar dispărea doar „indemnizaţia de funcţie de conducere şi postul de contabil”…

Bugetul Sighetului pe anul 2015 a fost de 146 mil lei, din care Spitalul Municipal a primit 40,2 mil. lei, Urbana 15,1 mil. lei, Mara Nord 12,6 mil. lei, Asistenţa Socială 11,9 mil. lei, Primăria 5 mil. lei, Salubritatea 4 mil. lei, Centrul Cultural 2,1 mil. lei, Poliţia locală 1,23 mil. lei, iluminatul public 1,2 mil. lei iar Învăţământul, 50,3 mil. lei.

Dintre unităţile şcolare, dăm ca exemplu Grupul Şcolar „Marmaţia” care a primit un buget de 4,9 mil. lei, CN „Dragoş Vodă” 3,6 mil. lei, Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa” 2,58 mil. lei, Liceul „Leowey Klara” 1,16 mil lei, creşele 0,84 mil. lei, iar SMAP un buget de 0,94 mil. lei, nu cu mult mai mare decât Grădiniţa nr. 9, care a avut un buget de 0,83 mil. lei.

Poveştile despre cheltuielile imense sunt puţin altfel. Astfel, Sala „George Enescu” a fost renovată de Fundaţia „Hilfswerk Kinderspital Sighet” din Zürich (Elveţia) prin dr. Andreas Fanconi şi Nagy István Zsolt, muzician de renume internaţional, sighetean de origine şi absolvent al SMAP. Renumitul Concurs de Interpretare Muzicală şi Arte Vizuale este susţinut de 25 de ani de către entităţi private, mai ales de către  Clubul „Rotary”, nu din banii publici.

Legat de numărul prea mic de elevi: Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj (37 mii locuitori, precum Sighetul) are tot 200 de copii şi nu se comasează. Şi nici alte şcoli.

Cu logica aceasta, dacă EF Academy Oxford ar fi la Sighet, ar fi închisă de autorităţi, deoarece are numai 200 de elevi! Citiţi lista celor mai mici şcoli celebre din lume şi gândiţi-vă ce s-ar alege de destinul lor de ar încăpea pe mâna autorităţilor sighetene!

Afirmaţiile că SMAP ar fi „ultima care mai funcţionează sub această formă în ţară” sau că acest tip de structuri „există numai în reşedinţe de judeţ” nu se susţin.

De fapt, la Lugoj există şcoala de care am amintit, în Bârlad (nici acesta nu e reşedinţă de judeţ) funcţionează Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „N.N. Tonitza”, apoi la Cluj-Napoca se află Şcoala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena”, alte cinci şcoli cu acest profil funcţionând în Capitală etc.

Referitor la faptul că SMAP nu pierde nimic în afară de nume şi de director: numele este foarte important! Una este să spui că ai făcut muzică la prestigioasa Şcoală de Muzică din Sighet şi alta să spui că ai absolvit pianul la Şcoala nr… sau la nr…

Şcoala nu se închide, rămâne la fel, doar că devine structura alteia? Timpul a dovedit că toate şcolile devenite structuri au decăzut total (la Sighet avem deja exemplul Şcolilor nr. 4, Câmpu Negru, Iapa sau Cearda). Să nu uităm de Clubul Sportiv Şcolar…

După 27 de ani de democraţie, constatăm că Sighetul a pierdut ambele cinematografe, Palatul Cultural (dat Episcopiei Ortodoxe), Casa de Cultură, Biblioteca Municipală şi Şcoala de Artă (comasate ca Centru Cultural şi ajunse în chirie pe la alţii), precum şi Sala „Studio”.

Acum, urmează Şcoala de Muzică, care are singura sală de spectacole funcţională din Sighet. Cine garantează că va rămâne aşa şi că la mijloc nu sunt alte interese (poate o altă instituţie ar vrea acel spaţiu)? Cine dă asigurări că peste câţiva ani nu se vor reduce catedrele de pian şi vioară transferate acum la Şcoala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apşa”? Dispare o Şcoală care nu a dat nici plagiatori şi nici analfabeţi funcţionali, ci elite, oameni de mare valoare, ambasadori ai Sighetului şi ai Maramureşului! O instituţie care aducea peste 100 de premii anual! Mai mult, copiii talentaţi din familii modeste material au avut posibilitatea să înveţe acolo muzică sau pictură gratis, ceea ce nu se poate la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, unde trebuie plătite taxe.

Trăgând linie, vedem că, aparent, lupta s-ar duce pentru economia făcută pentru indemnizaţia de conducere a directorului şi salariul contabilului, pentru că celelalte salarii de profesori, facturile la curent, apă, căldură, oricum se vor plăti! Asemenea eforturi pentru câteva mii de lei pe lună?! Stimaţi aleşi să conduceţi destinele urbei: dacă s-ar găsi un contabil şi un director care să lucreze pro bono, atunci aţi mai transforma Şcoala într-o anonimă structură?Una din soluţii ar fi ca Şcoala de Muzică să rămână cu personalitate juridică şi să fie finanţată din bugetul local. Sau, avându-l ca Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar pe Liviu Marian Pop, senator de Maramureş, edilii noştri ar putea cere sprijinul Ministerului Educaţiei, nu? Dacă aleşilor locali le-ar păsa de muzică, artă şi de educaţia copiilor, ar găsi fondurile necesare pentru finanţarea Şcolii de Muzică. Atâţia bani din bugetul Sighetului se duc, zi de zi, pe Apa Sâmbetei…

Sute de oameni au reacţionat la auzul acestei veşti, mulţi dintre ei semnând o petiţie prin care se solicită revenirea la situaţia anterioară. Iată ce spun doi foşti absolvenţi de marcă ai Şcolii:

Yolanda Covacinschi: „Pentru mine, Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Sighetu-Marmaţiei înseamnă baza formării mele ca muzician, este instituţia în care am primit o educaţie muzicală exemplară, susţinere, îndrumare şi certitudinea că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmez, cu disciplină şi multă muncă, azi slujind în continuare arta şi muzica ca solistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Sunt recunoscătoare că am avut şansa să studiez la această şcoală de renume, având profesori extraordinari, care de ani de zile formează şi educă copii talentaţi. Daţi o şansă generaţiilor viitoare de a-şi urma visul şi de a-şi fructifica talentul, deoarece fără muzică, artă şi cultură suntem pierduţi!

Istvan Loga: „Sunt pur şi simplu consternat de faptul că şcoala care m-a format timp de 8 ani urmează să dispară. Fost elev al domnului profesor Gavaller Alexandru, am urmat liceul Kodaly Zoltan din Debrecen (Ungaria), am absolvit Academia Regală de Muzică din Bruxelles (Belgia) la violă şi am urmat Universitatea Roosevelt din Chicago – secţia solistică, rămânând aici ca membru de cvartet, instrumentist, profesor şi membru al mai multor orchestre simfonice. Voi populariza aici, în Chicago şi SUA, situaţia Şcolii de Muzică din Sighet, pentru ca şi autorităţile locale să înţeleagă importanţa şi necesitatea ca tânăra generaţie să poată primi o educaţie muzicală profesionistă necesară formării artistice, de care am beneficiat şi eu cât am fost elev al acestei Şcoli de Muzică!

PS 1. Pentru cei care nu ştiu, lista posturilor vacante la catedrele de muzică a fost deja aprobată de I.S.J. Maramureş şi se găseşte în oferta Şcolii Generale « Dr. Ioan Mihalyi de Apşa ».

PS 2. E adevărat ce se aude, că urmează închiderea Secţiei Pavilionare şi predarea Muzeului Maramureşului către Consiliul Judeţean din Baia Mare?

Teofil Ivanciuc




Sighetexit

ion-maris_2015Norii negri ai vremurilor incerte se lasă peste Europa, sau peste UE s-o spunem mai tehnic, tocmai acum când creșterea economică a României are irizări optimiste. De vreo trei ani creștem încet dar nesperat de adevărat. Cine poartă responsabilitatea acestui succes?… evident, nu politicienii! Există două lumi “aproape” paralele: sectorul privat (neutru, în consolidare, avid de investiții) și sectorul public (anost, bun consumator) asezonat de segmentul politic (multicolor, dar foarte bine organizat). Lăsat în pace și fără a i se pune piedici cu orice preț, sectorul privat este cel care contribuie la creșterea sănătoasă a PIB-ului. Din fericire, în ultimii ani au fost relaxate anumite condiții din mediul economic deși micile întreprinderi sunt în continuare cel mai mult supuse riscului. Există totuși un aspect pozitiv, micile afaceri beneficiază de prezumpția de… flexibilitate. Nu se poate nega că au fost create și programe de finanțare – deși procedurile de accesare rămân foarte greoaie – pentru infuzia de cash în sectorul privat pe partea de investiții, inclusiv de la bugetul de stat (mai ales pentru start – up – uri). Teoretic poți crește dacă ai șansa unui grant, care să-ți aducă bani “gratis” la momentul oportun. Dar, în marea majoritate a cazurilor se ratează momentul cheie, acel punct “critic” în care poți fi “împins” spre dezvoltare.

Sursa consistentă de bani nerambursabili și anume fondurile europene, fonduri ce încă se absorb într-un procent nesatisfăcător, țin de o zonă în care poveștile de succes sunt de domeniul excepției. Noi ar fi trebuit să “forțăm” modernizarea țării in integrum, nu să forțăm privatizarea patrimoniului public în avantajul “inițiaților”. De-abia acum ies la iveală, în ritm amețitor, ilegalitățile și matrapazlâcurile celor care s-au capitalizat din… nimic. Justiția se trezește încet și a început să țină contabilitatea evaziunii, fără a fi în pas și cu recuperarea prejudiciilor. Oricum, este încă foarte rentabil să faci pușcărie și să rămâi cel puțin cu o parte (bună) din banii furați de fapt din visteria țării.

Lucrurile s-au “așezat” oarecum, cei care s-au “albit” între timp (vorba americanilor cu făcutul primului milion de dolari, nu-i o glumă!) au reușit să-și crească averile, unii dirijând banii spre investiții sustenabile dar, problema gravă rămâne, la o analiză corectă, soliditatea economică a clasei de mijloc, cea care aduce unei societăți dezvoltate bunăstarea durabilă. Mai putem contabiliza un boom spectaculos al sectorului IT, dar, fără alte câteva ramuri care să ajute și partea de “hard” noi vom rămâne tot în lumea… periferiei. Stăm foarte bine și la exportul de materie cenușie dar asta ne aduce tot minusuri la buget.

Există o mare discrepanță între orașele grele din țară (București, Cluj, Tmișoara și încă 2 – 3 centre urbane) și zonele gri sau incolore din regiunile mult rămase în urmă. Într-o zonă gri se zbate și Sighetul, lipsit de investiții majore, lipsit de idei spectaculoase și – nu în ultimul rând – ducând o lipsă acută de resurse umane, meseriași, profesioniști cu studii superioare, etc. Fabricile mari din urbea noastră duc lipsă de forță de muncă, Spitalul Municipal nu are suficienți medici specialiști, micii antreprenori sunt “neinstruiți” pentru situațiile limită, populația orașului nu prea are chef de viață (vorba unui prieten!). Lipsește bucuria zilnică! Oare, de ce?

Banii, în economia Sighetului sunt și azi prea puțini. Dacă nivelul de trai al sighetenilor (și chiar al Maramureșului) stă doar pe la mijlocul clasamentului din România, poate că “vina” o poartă și cei aproape 10.000 de cetățeni “dispăruți” din oraș, care au uitat să mai alimenteze constant (evident din cauza crizei economice mondiale) conturile celor de acasă. Probabil că s-a saturat și Europa de noi (Anglia în mod sigur!) și nu ne mai plătește rezonabil, unii dintre ai noștri fiind deja (fericiți) șomeri ai Vestului. Analizând situația socio – economică a Sighetului în comparație chiar și cu Baia Mare, vom observa mai multe puncte slabe, care ne confirmă teoria conform căreia Uniunea Europeană ne-a oferit firmituri (evident nu doar din vina ei, aici putem discuta și despre capacitatea noastră creativă și managerială în întocmirea de proiecte).

Neavând nicio șansă să ne îmbogățim, propun să ieșim cu Sighetul din Uniunea Europeană că tot nu mai avem mari speranțe la banii lor (excepție fiind politicienii actuali și viitori, ce promit fonduri de parcă le-ar câștiga la… poker) . Un Sighet exit, să-l numim “siexit” ar atrage atenția Europei și, probabil, am avea cel puțin un incoming turistic exploziv, lumea s-ar înghesui să vadă minunea din Centrul Europei, atitudinea noastră hotărâtă și demnă va regenera pofta de viață a locuitorilor orașului nostru, dorința de-a rămâne aici (în primul rând pentru cei tineri!) și de-a ne consuma local resursele, fără să cotizăm la birocratica Uniune.

Cred că pasul strategic pentru noi, în lipsă de alte idei, măcar de-ar fi să ne consolidăm izolarea, ar fi această ieșire spectaculoasă dintre bogații de la masa plină de stele (galbene și nu numai), pentru a le demonstra că noi suntem printre cei mai hotărâți și serioși oameni de la munte și ne apărăm așa cum știm mai ales “sărăcia și nevoile și…”…și nu știu ce a mai rămas. Să le arătăm noi europenilor, dar mai ales vecinilor, cu o mișcare anticipativă, mușchii, că prea mulți ani, zeci de ani, s-au folosit de mușchii și de creierele noastre!

Sunt hotărât, votez “Sighet exit”!…

Autor, Ion Mariș

 

sursă foto fundal: Peter Lengyel