Franța – Expoziție dedicată sculptorului sighetean Mihai Borodi

În ziua de 02 decembrie 2019, a avut loc vernisajul expoziției comemorative „Baladă în Decembrie”, dedicată sculptorului Mihai Borodi, la „Maison des Association”, în Saint Appolinaire, Dijon, Franța, orașul adoptiv al lui Mihai, unde acesta s-a stabilit în urmă cu 15 ani și unde a realizat sculpturile monumentale Speranța, Dialoguri Intime și Bustul abatelui Pierre. Expoziția, organizată de primăria Saint Appolinaire, include operele artistului, mici sculpturi, desene, schițe, portrete, precum și machete ale sculpturilor monumentale.

Din partea familiei, aș dori să mulțumesc domnului primar Jean Francois DODET, domnului viceprimar Rémi DELATTE, precum și d-nei Nicole LAMAILLE, artist plastic și prieten al lui Mihai, pentru invitație, pentru primirea exemplară și pentru organizarea impecabilă a expoziției, dar, mai ales, pentru afecțiunea și prietenia acordate lui Mihai cât timp acesta a trăit, exemplificate și prin acest gest de recunoaștere și apreciere după trecerea în eternitate a artistului în urmă cu 6 luni.

Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri numeroșilor participanți la vernisaj, pentru care Mihai a fost un prieten sau o întâlnire întâmplătoare care le-a luminat pentru o clipă viața cu râsul său puternic iradiind energie și cu sclipirea amuzată din ochi. Sunt sigur că, privind în urmă, Mihai ar fi mulțumit cu ce a realizat, poate cu singurul regret că nu a reușit să finalizeze tot ce și-a propus.

A fost un artist nonconformist și principial în același timp și, în această dualitate dedicat fiind artei sale, un exemplu pentru mulți, despre cum se trăiește cu pasiune viața și despre imperativul distilării esențialului și găsirii căii personale. Pentru mine, nu este altă învățătură mai mare, primită de la unchiul meu, pentru care îi mulțumesc.

Pe curând!

Text preluat de pe pagina personală de Facebook a domnului Viorel Petcu, nepotul sculptorului




Rânduri întârziate

MIHAI BORODI, sculptorul dăruit și prietenul nostru, a plecat de curând dintre noi. Se întorsese cu câteva zile – aș zice cu câteva clipe – înainte din Franța, ca să termine bustul lui Eminescu, lucrarea care-l obseda de multă vreme… ceea ce lipsește din parcul ce poartă numele marelui nostru poet.

În 13 mai, la înmormântarea sa, ar fi trbuit să ajungă și să fie citit un mesaj din Franța, unde Mihai Borodi și-a petrecut, cu folos! – o bună parte din ultimii săi ani de viață. Din păcate, n-a ajuns la timp. Îl reproducem mai jos și pentru a fi cunoscut de concitadinii noștri, dar și pentru a ne pune, iar și iar întrebarea: oare până când valorile noastre vor fi mai apreciate printre străini decât la noi acasă?

Mesaj trimis de Jean-Francois Dodet
13 mai 2019,

Bună ziua,

Sunt primarul din Saint Apollinaire unde trăia, în Franța, Mihai Borodi. Am aflat ieri despre decesul său. Toată comunitatea este tristă de acest anunț și mi-au fost trimise de dimineață o mulțime de mesaje de condoleanțe.

El a realizat deja trei opere monumentale în localitate și urma să realizeze și un bust al Simonei Veil, începând din iulie, la întoarcerea din România.

Nu voi putea să fiu mâine prezent la înmormântarea sa, dar, dacă este posibil, mi-ar face plăcere să puteți citi acest mesaj din partea mea.

Mihai era un locuitor de adopție în Saint Apollinaire. În localitatea noastră el era recunoscut și apreciat pentru valorile pe care le promova: respectul față de ceilalți, activități în folosul societății și angajamentul civic.

El a realizat trei opere monumentale: „Speranța”, „Dialog intim”, „Abatele Pierre”, care sunt urme lăsate de trecerea sa prin Saint Apollinaire.

Deplângem plecarea sa, fiindcă el lasă un mare gol în comunitatea noastră, care i-a cerut să realizeze și bustul Simonei Veil, politician francez, angajată în lupta pentru drepturile femeilor și pe care el o admira în mod special. Blocul de piatră de Burgogne era ales, statuia din ipsos, realizată, urmând să înceapă lucrarea în luna iulie a. c. Vom rămâne orfani de această operă.

Saint Apollinaire prezintă condoleanțele cele mai sincere apropiaților săi.

Odihnește-te în pace, Mihai, tu ai fost un om corect, bun, credincios, un om de pace și de armonie!

Jean-Francois Dodet
Primar în Saint Apollinaire,
Vicepreședinte al Zonei Dijon Metropele.

P.S. În speranța că acest mesaj va sosi la timp, cu toate condoleanțele mele.
Cu prietenie, J.-F. Dodet.

Traducere: Prof. Ana Ștețiu, Cluj-Napoca

A consemnat Ioan ARDELEANU-PRUNCU

foto: pagina de Facebook a artistului




In memoriam: Mihai BORODI (26.09.1950 – 09.05.2019)

Sculptorul Mihai Borodi s-a născut la 26 septembrie 1950 (Sighetu Marmației), a absolvit Liceului “Dragoș Vodă” și, din anul 2011, este Cetățean de Onoare al municipiului Sighet. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1992).

Studii academice:
1969 – 1971 – Școala Tehnică de Arhitectură, București;
1978 – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, Bucureşti.

Activitate profesională:

1979 – 1992 – Muzeograf în cadrul Muzeului Maramureșean, Sighetul Marmației; AEI Sighetul Marmației; Primăria din Sighetul Marmației;
1992 – 2019 – liber profesionist; a locuit în ultimii ani, din 2002, lângă Dijon, Franța.

Expoziții personale:
1983 – Sighetul Marmației;
1993 – Braine-le-Comte, Belgia.

Expoziții de grup:
1978 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Kalinderu, București;
1979 – Expoziție de Sculptură, Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Maramureș;
1979 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Ivano Frankivsk, URSS;
1982 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Gyula, Ungaria;
1986 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Dalles, București;
1989 – Bienala de Sculptură Mică, Arad;
1999 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Negrești, Oaș;
2001 – Istanbul, Turcia; Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2003 – Bienala Internațională de Sculptură, Toyamura, Japonia;
2004 – București, România;
2005 – Dijon, Franța;
2007 – Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2008 – L’Essor, Dijon;
2009 – Fontaine-lès-Dijon, Franța; Museé Magnin, Dijon, Franța; Carroussel de Louvre, Paris; Baia Mare, România; Quetigny, Franța;
2010 – Shangai, China.

Lucrări monumentale:
1980 – Disc solar, lemn, parcul Liceului „Regele Ferdinand”, Sighet;
1986 – Arborele muzicii, Școala de Muzică, Sighet;
1989 – Acad. Dr. Ioan Mihaly de Apşa, marmură, Curtea Veche, Sighet;
1996 – Generalul Leonard Mociulschi;
1999 – Ion Buteanu, bronz, Piața 1 Decembrie 1918, Sighet;
2000 – General Leonard Mociulschi, marmură;
2007 – Apollinaire, piatră, Franța;
2018 – Mihai Eminescu (bust nefinalizat), Sighet, Maramureș.

Mihai BORODI este unul dintre laureaţii Premiului „Michelangelo” (Roma, 2015), pentru munca artistică şi întreaga sa activitate de creaţie, de asemenea a primit, pentru pictură, Premiul „Leonardo de Vinci” (Florenţa, 2016).

Salut, Sighet!

Foto: ”Salut, Sighet!”