Franța – Expoziție dedicată sculptorului sighetean Mihai Borodi

În ziua de 02 decembrie 2019, a avut loc vernisajul expoziției comemorative „Baladă în Decembrie”, dedicată sculptorului Mihai Borodi, la „Maison des Association”, în Saint Appolinaire, Dijon, Franța, orașul adoptiv al lui Mihai, unde acesta s-a stabilit în urmă cu 15 ani și unde a realizat sculpturile monumentale Speranța, Dialoguri Intime și Bustul abatelui Pierre. Expoziția, organizată de primăria Saint Appolinaire, include operele artistului, mici sculpturi, desene, schițe, portrete, precum și machete ale sculpturilor monumentale.

Din partea familiei, aș dori să mulțumesc domnului primar Jean Francois DODET, domnului viceprimar Rémi DELATTE, precum și d-nei Nicole LAMAILLE, artist plastic și prieten al lui Mihai, pentru invitație, pentru primirea exemplară și pentru organizarea impecabilă a expoziției, dar, mai ales, pentru afecțiunea și prietenia acordate lui Mihai cât timp acesta a trăit, exemplificate și prin acest gest de recunoaștere și apreciere după trecerea în eternitate a artistului în urmă cu 6 luni.

Nu în ultimul rând, adresez mulțumiri numeroșilor participanți la vernisaj, pentru care Mihai a fost un prieten sau o întâlnire întâmplătoare care le-a luminat pentru o clipă viața cu râsul său puternic iradiind energie și cu sclipirea amuzată din ochi. Sunt sigur că, privind în urmă, Mihai ar fi mulțumit cu ce a realizat, poate cu singurul regret că nu a reușit să finalizeze tot ce și-a propus.

A fost un artist nonconformist și principial în același timp și, în această dualitate dedicat fiind artei sale, un exemplu pentru mulți, despre cum se trăiește cu pasiune viața și despre imperativul distilării esențialului și găsirii căii personale. Pentru mine, nu este altă învățătură mai mare, primită de la unchiul meu, pentru care îi mulțumesc.

Pe curând!

Text preluat de pe pagina personală de Facebook a domnului Viorel Petcu, nepotul sculptorului




Eminescu s-a așezat definitiv la Sighet!

Mihai Borodi a plecat spre Cer în urmă cu câteva luni (mai 2019), dar ni l-a lăsat pe pământ pe Eminescu! Pe pământ sighetean, la capătul străzii Mihai Eminescu s-a așezat în tihnă, de sâmbătă 12 octombrie 2019, Eminescu.

Sculptorul Mihai Borodi s-a dus în eternitate lângă Mihai Eminescu. Probabil stau la povești și, Doamne!, au ce-și povesti… au trecut – fiecare într-o altă epocă – prin multe „scene” aproape comparabile, precum zis-a poetul „Alte măști, aceeași piesă/ Alte guri, aceeași gamă“ dar, toate s-au sfârșit cu bine, Mihai Poetul și Mihai Sculptorul și-au găsit liniștea. Amândoi pe Insula Nordului.

A fost o zi minunată de toamnă sâmbătă, când tineri și vârstnici, de aici și de peste Tisa s-au oprit în Parcul Grădina Morii să-i spună Eminescului cât de multă poezie se ascunde în Sighetul Marmației. Și poezie, și cântec, și patimi, și orgolii, și filosofie, și teatru, căci toate dau măsura nivelului intelectual al unei comunități.

Primarul Sighetului și-a dorit bustul lui Eminescu și aici, pentru a-l lega de Eminescu din Slatina (Ucraina). Da, acesta a devenit un proiect frumos, sprijinit de oameni generoși (Dan Ofrim, Alex Tivadar, dr. Grigore Turda, Adriana Curmei, Florin Marina, Marius Calena, Adi Ieudean etc.).

„Zică toți ce vor să zică,/ Treacă-n lume cine-o trece;/ Ca să nu-ndrăgești nimică,/ Tu rămâi la toate rece.”

M-am întâlnit cu sculptorul Mihai Borodi înainte de ultima lui plecare în Franța, de unde s-a întors definitiv acasă și, mi-a povestit și detailat câteva aspecte care-l frământau. N-a fost să fie învingătorul „rece”, îl intrigau măștile ce-l înconjurau temporar dar, dorințele lui – credea – prindeau contur. Își căuta alinarea și prin/cu Eminescu.

Până la urmă, ce contează este că pe lângă busturile lui Ioan Mihaly de Apșa, Leonard Mociulschi și Ion Buteanu, Mihai Borodi a mai așezat un bust pe pământ sighetean, pentru nemurire. Să nu fiți supărați pe noi, nici tu, Mihai, nici tu, Mișu!

Stimați sigheteni, când vă veți plimba pe la Grădina Morii și veți trece pe lângă bustul lui Eminescu încercați să vă amintiți câteva versuri de-ale marelui poet. Acesta să fie mesajul vostru pentru respect și pomenire!

Ion MARIȘ

Video: Ion Mariș

 




a doua zi (autor, Echim Vancea)

a doua zi
prietenului Mihai Borodi, sculptorul dăruit

maluri în lanțuri
coloane de ierburi
furtuni pe dinăuntru
norii nu sunt pentru tine
culoarea pietrei în loc de spaimă
când a nins ți s-a spus că macii nu te iubesc

plecând din lutul trist urmând propria-ți umbră
bombăneai la fiecare pas
„ce-mi tot arăți drumul
și nu mă pui la număr?”
„ce mă tot întrebi
de piatra insolentă
ce nu se poate despărți de drum?”
„ce sunt eu însumi mie
de când am fost «mușcat de linia vieții»
știi că drumul duce-n lazul baciului
și nu vine nimeni
și mai departe țipă noaptea”

tot mai departe-i teiul
măsurând după tine drumul scurt
pe firul apusului

stropi mari de ploaie
fac enorme eforturi
numai să fie-n siguranță
în noaptea ce bate cu pietre
și alte nedemne aiureli

Echim VANCEA




Rânduri întârziate

MIHAI BORODI, sculptorul dăruit și prietenul nostru, a plecat de curând dintre noi. Se întorsese cu câteva zile – aș zice cu câteva clipe – înainte din Franța, ca să termine bustul lui Eminescu, lucrarea care-l obseda de multă vreme… ceea ce lipsește din parcul ce poartă numele marelui nostru poet.

În 13 mai, la înmormântarea sa, ar fi trbuit să ajungă și să fie citit un mesaj din Franța, unde Mihai Borodi și-a petrecut, cu folos! – o bună parte din ultimii săi ani de viață. Din păcate, n-a ajuns la timp. Îl reproducem mai jos și pentru a fi cunoscut de concitadinii noștri, dar și pentru a ne pune, iar și iar întrebarea: oare până când valorile noastre vor fi mai apreciate printre străini decât la noi acasă?

Mesaj trimis de Jean-Francois Dodet
13 mai 2019,

Bună ziua,

Sunt primarul din Saint Apollinaire unde trăia, în Franța, Mihai Borodi. Am aflat ieri despre decesul său. Toată comunitatea este tristă de acest anunț și mi-au fost trimise de dimineață o mulțime de mesaje de condoleanțe.

El a realizat deja trei opere monumentale în localitate și urma să realizeze și un bust al Simonei Veil, începând din iulie, la întoarcerea din România.

Nu voi putea să fiu mâine prezent la înmormântarea sa, dar, dacă este posibil, mi-ar face plăcere să puteți citi acest mesaj din partea mea.

Mihai era un locuitor de adopție în Saint Apollinaire. În localitatea noastră el era recunoscut și apreciat pentru valorile pe care le promova: respectul față de ceilalți, activități în folosul societății și angajamentul civic.

El a realizat trei opere monumentale: „Speranța”, „Dialog intim”, „Abatele Pierre”, care sunt urme lăsate de trecerea sa prin Saint Apollinaire.

Deplângem plecarea sa, fiindcă el lasă un mare gol în comunitatea noastră, care i-a cerut să realizeze și bustul Simonei Veil, politician francez, angajată în lupta pentru drepturile femeilor și pe care el o admira în mod special. Blocul de piatră de Burgogne era ales, statuia din ipsos, realizată, urmând să înceapă lucrarea în luna iulie a. c. Vom rămâne orfani de această operă.

Saint Apollinaire prezintă condoleanțele cele mai sincere apropiaților săi.

Odihnește-te în pace, Mihai, tu ai fost un om corect, bun, credincios, un om de pace și de armonie!

Jean-Francois Dodet
Primar în Saint Apollinaire,
Vicepreședinte al Zonei Dijon Metropele.

P.S. În speranța că acest mesaj va sosi la timp, cu toate condoleanțele mele.
Cu prietenie, J.-F. Dodet.

Traducere: Prof. Ana Ștețiu, Cluj-Napoca

A consemnat Ioan ARDELEANU-PRUNCU

foto: pagina de Facebook a artistului




Mihai Borodi – coconul artist

”Mihai, Te-am rugat să mă anunți când vrei să pleci!”

Mihai Borodi – coconul artist

”Artiștii sunt copiii lui Dumnezeu” spuneam când alți colegi îmi reproșau că ”De ce Mihai este scutit de condică?!!”. Da, și noi suntem copiii Domnului, dar altfel… mă bâlbâiam eu încercând să justific statutul special pe care i l-am creat lui Mihai.

La început a făcut Școala tehnică de arhitectură la București după care a venit la muzeu. După câţiva ani s-a înscris la Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte decorative, Secţia ceramică – sticlă. Pasiunea lui fiind sculptura a trăit ca student prin atelierele sculptorului Gheorghiță, care l-a apreciat şi l-a îndrăgit foarte mult, dar și ale altor artiști ai vremii.

Și-a iubit părinții până la venerație. Erau ființe firave, bolnăvicioase pe care le-a ocrotit şi s-a rugat pentru sufletul lor.

Mihai a fost dominat prin educaţie de o puternică credinţă religioasă. Biserica greco-catolică fiind interzisă, Mihai a frecventat cu regularitate biserica romano-catolică, ca şi alţi români din Sighet şi împrejurimi. După moartea părinţilor, a rămas în grija mătuşilor sale devotate. A avut o adevărată veneraţie faţă de uncheşul Gheorghe – Gheorghe Borodi din Vad, maistărul de porţi pe care l-a luat sub ocrotire Francisc Nistor la sugestia lui Vida Gheza. Fery Baci asculta de Vida Gheza, preţuindu-l pentru omenia şi prietenia sa.

Aşa a intrat şi Mihai în atenţia noastră. Talentul şi ambiţia l-au determinat să-şi contureze personalitatea artistică. Frecventa cercurile de tineri artişti din Sighet, cu permanente încercări spre Baia Mare şi Bucureşti. De aici începe şi o schimbare radicală în comportament, fiind influenţat în special de Mihai Olos, care era în mare vogă.

I-am intuit drama şi am încercat cu delicateţe să îl fac să înţeleagă că fiecare artist are personalitatea şi destinul lui. Nu realizam suferinţa în care se găsea din cauza staturii sale. Se îndrăgostea mereu de fete mult mai înalte decât el, care nu ştiau să-i preţuiască sentimentele. A suferit cumplit şi din această cauză.

Mihai devine la un moment dat victima „Casei Poporului”. Salariile la muzeu erau foarte mici. Toţi eram tineri şi nu aveam alte surse de finanţare. Mai scriam câte un articol la ziar, participam la o emisiune la radio sau televiziune şi aşa ne mai completam veniturile. Această nemulţumire l-a determinat pe Mihai să îşi caute altă sursă de existenţă. Într-o zi îmi spune că are un salariu de 10.000 lei (în timp ce salariul la muzeu era între 1.000-2.000 lei). A fost angajat la o unitate nou creată în Sighet care lucra pentru Casa Poporului piese mari din marmură şi/sau piatră de Viştea. Lucrările artistice făcute de Mihai s-au plătit bine, dar şi munca era pe măsură. Lucra 10-12 ore pe zi, înghiţind praf de piatră fără să beneficieze de o minimă protecţie.

Acum, intrând în diverse anturaje, încep şi competiţiile bahice, care întotdeauna se finalizau rău.

După Revoluţie, a plecat în Franţa, stabilindu-se la Dijon, prin căsătoria cu o artistă. Revenea des în ţară, mă ţinea la curent cu viaţa lui, până la un moment dat când s-a întrerupt totul. Eu m-am retras prin pensionare, iar Mihai nu m-a mai căutat.

La muzeu a fost muzeograf corect, care şi-a făcut datoria. Muzeul era la începuturi. Desenele şi planurile la câteva case pe care i le-am sugerat le-a făcut cu corectitudine şi cât se poate de minuţios. Totdeauna dorea să facă ceva deosebit, ori munca de muzeograf era standardizată şi plictisitoare dacă nu o abordai creativ. A fost corect şi cinstit în toată perioada în care a lucrat la muzeu. A reuşit să se impună în Sighet prin creaţiile sale: mozaicuri de mari dimensiuni, sculptură monumentală de anvergură. A înnobilat oraşul (parcurile, scuarele etc.) cu lucrări de sculptură monumentală. A organizat expoziţii în ţară şi peste hotare. S-a impus prin creaţia sa. Ultima lucrare a fost bustul lui Mihai Eminescu, sculptat cu mare forţă în marmură albă. I-am sugerat o galerie de portrete cu personaje maramureşene.

În ultimii ani mă evita. Nu ne mai vizita nici acasă inopinat şi la ore târzii. Se ruşina când ne întâlneam. Mă îmbrăţişa şi aşa scund cum era mă strângea cu o forţă greu de imaginat. Erau gesturi tăcute ale unui limbaj sentimental. Era interesat de fetele mele şi de evoluţia lor.

I-am intuit drama pe care o trăia. Simţeam că se va sfârşi aşa cum s-a şi întâmplat. I-am spus deschis câteva lucruri, într-o discuţie bărbătească între noi…. A lăcrimat tăcut.

Te-ai dus Mihai aşa cum nu trebuia. Mai aveam multe să ne spunem şi chiar să ne sfătuim în problema Maramureşului.
Te îmbrăţişez, Mihai!

Mihai DĂNCUȘ, 10 mai 2019

foto: ”Salut, Sighet!”




Adio, prietene! Adio, Mihai Borodi!

Cuvinte și metafore nu pot exprima durerea noastră la trecerea în neființă a bunului nostru prieten și coleg, sculptorul Mihai Borodi.

Ne vom aminti altruismul său, de un pitoresc inegalabil, dragostea pentru români și România, pentru Maramureș. Mulțimea de prieteni, de la un capăt la altul al lumii, de la Viorel Igna în Italia, la Olga Lazin în America, de la numeroșii prieteni necunoscuți nouă, pe care-i aborda după fusurile orare, la cei de acasă, din Maramureș, cu care era într-un dialog continuu. Îmi spunea că ”acela îți este prieten pe care poți să-l suni la 3 dimineața și nu se supără”.
Cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației a lăsat în memoria colectivă perenitatea în marmură a generalului Leonard Mociulschi, a marilor români Ion Buteanu, Ioan Mihalyi de Apșa și Mihai Eminescu. Avea în intenție să desăvârșească sculpturile pentru Dragoș Vodă, Iosif Man. Ca o obligație de dragoste și recunoștință, voia să facă bustul primului nostru director al Muzeului Maramureșan, Dl. Francisc Nistor.

A iubit și Franța, mereu cu gândul la România.

Nu a mai putut continua. Timpul s-a grăbit. Mihai, cel care a făcut crucea lui Nichita Stănescu în Cimitirul Belu, așteaptă ca noi să îi cinstim opera și memoria. Când a început bustul poetului nostru național Mihai Eminescu, i-am spus parafrazându-l pe Titu Maiorescu ”Mihai, tu semeni într-un fel cu Eminescu. Ești fericit în nefericirea ta”.

Se va odihni în același cimitir cu Francisc Nistor, Vasile Balea, Vasile Mănăilă, Vasile Bârlea.

Fie-i țărâna ușoară și memoria în veci binecuvântată.

Adio, prietene!

În numele colegilor și foștilor colegi de la Muzeul Maramureșean,

Director,
Gheorghe Todinca
10 mai 2019

Foto: „Salut, Sighet!”




In memoriam: Mihai BORODI (26.09.1950 – 09.05.2019)

Sculptorul Mihai Borodi s-a născut la 26 septembrie 1950 (Sighetu Marmației), a absolvit Liceului “Dragoș Vodă” și, din anul 2011, este Cetățean de Onoare al municipiului Sighet. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1992).

Studii academice:
1969 – 1971 – Școala Tehnică de Arhitectură, București;
1978 – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, Bucureşti.

Activitate profesională:

1979 – 1992 – Muzeograf în cadrul Muzeului Maramureșean, Sighetul Marmației; AEI Sighetul Marmației; Primăria din Sighetul Marmației;
1992 – 2019 – liber profesionist; a locuit în ultimii ani, din 2002, lângă Dijon, Franța.

Expoziții personale:
1983 – Sighetul Marmației;
1993 – Braine-le-Comte, Belgia.

Expoziții de grup:
1978 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Kalinderu, București;
1979 – Expoziție de Sculptură, Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Maramureș;
1979 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Ivano Frankivsk, URSS;
1982 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Gyula, Ungaria;
1986 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Dalles, București;
1989 – Bienala de Sculptură Mică, Arad;
1999 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Negrești, Oaș;
2001 – Istanbul, Turcia; Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2003 – Bienala Internațională de Sculptură, Toyamura, Japonia;
2004 – București, România;
2005 – Dijon, Franța;
2007 – Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2008 – L’Essor, Dijon;
2009 – Fontaine-lès-Dijon, Franța; Museé Magnin, Dijon, Franța; Carroussel de Louvre, Paris; Baia Mare, România; Quetigny, Franța;
2010 – Shangai, China.

Lucrări monumentale:
1980 – Disc solar, lemn, parcul Liceului „Regele Ferdinand”, Sighet;
1986 – Arborele muzicii, Școala de Muzică, Sighet;
1989 – Acad. Dr. Ioan Mihaly de Apşa, marmură, Curtea Veche, Sighet;
1996 – Generalul Leonard Mociulschi;
1999 – Ion Buteanu, bronz, Piața 1 Decembrie 1918, Sighet;
2000 – General Leonard Mociulschi, marmură;
2007 – Apollinaire, piatră, Franța;
2018 – Mihai Eminescu (bust nefinalizat), Sighet, Maramureș.

Mihai BORODI este unul dintre laureaţii Premiului „Michelangelo” (Roma, 2015), pentru munca artistică şi întreaga sa activitate de creaţie, de asemenea a primit, pentru pictură, Premiul „Leonardo de Vinci” (Florenţa, 2016).

Salut, Sighet!

Foto: ”Salut, Sighet!”




Eminescu să ne judece?!

15 ianuarie este o zi – reper pentru cultura românească! Este o zi cât o Unire a conștiințelor luminate!

Să nu uităm, iubitorilor de adevăr, în urmă cu 169 de ani s-a născut cel mai mare poet al românilor, poetul național. Azi mulți îl recită mecanic sau habar n-au să reproducă o strofă din marele poet. Eminescu este un univers devenit clișeu dar, din fericire, el nu poate fi și nu va fi uitat.

În lunile din vara trecută un sculptor sighetean muncea cu sârg la o lucrare ce trebuia să “lumineze” un loc, o zonă din Sighet. Sculptorul Mihai Borodi a lucrat, a tot lucrat și… a plecat în Franța. A plecat nemulțumit și… nefericit. Lucrarea pe care și-o asumase, bustul marelui Mihai Eminescu, a rămas neterminată și zace acum în hibernare în apropierea atelierului sculptorului.

Oare, Sighetul nu poate finaliza proiecte culturale… relevante?…

Azi, 15 ianuarie, ar fi trebuit să depunem o floare sau să-i zîmbim „de jos” Eminescului dar, Poetul stă la izolare, îl privim „de sus”. Ce destin trist!

Eminescu, poate, nu ne judecă!

Ion MARIȘ




Zi de ianuarie (autor, Echim Vancea)

Zi de ianuarie. 15 ianuarie 1850! O zi din irealitatea timpului nostru de început în care s-a născut Mihai Eminescu. O adolescenţă furioasă, revoltată, entuziastă, infantilă şi matură a devenit izvorul drumului spiritual al Poeziei.

Ochiul său poetic oglindea lumea altfel. Eminescu este vatra etimologică a limbii române, a poeziei , clipa repede, clipa veşniciei în ciuda cohortei de „elitişti” care ne îndeamnă să îl abandonăm . Eminescu nu are a se teme de spiritul critic. Soarta sa, „un poet sigilat de destin”, cum spunea George Călinescu, este acum în mâinile noastre. Şi a celor care ne vor urma…

Personalitate emblematică şi incomodă, Eminescu s-a dorit „un om ce spunea adevărul”!
Contestarea lui (reacţiile detractoare mergând, s-a văzut, până la a-l considera un obstacol în calea europenizării noastre) ar proba, credem, valoarea şi actualitatea gândirii sale. Linia liberalo-rosettistă, apoi vigilenta gardă dogmatică  într-o cultură „de ocupaţie” şi, în fine, detractorii de azi, alergici la energiile organice, practică acelaşi killerism cultural, promovând filtrul politizant în tratamentul valorilor. Altminteri, el poate fi venerat bombastic-găunos, fixat pe un piedestal intangibil ori contestat, eminescofilii acuzând povara mitului. Dar, mai ales, poate fi manipulat demagogic prin exploatare patriotardă şi anexat politic, după împrejurări. Altfel zis, falsificat. „Lupta” cu mitul eminescian are (este) deja o Istorie.

Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă şi controversele iscate (benefice, negreşit) îi asigură o longevitate străină de supravieţuirea muzeală, cu iz funerar. Ca reper absolut, Eminescu are dreptul la o posteritate scutită de izul muzeal, ceea ce s-ar putea traduce prin râvnita schimbare de imagine. Împovărat de îngheţate clişee didactice, întreţinând un „halou” admirativ, împins frecvent într-un festivism găunos ori, dimpotrivă, supus voinţei agresive de contestare, Poetul naţional, rămas „măsura noastră” (Noica), se oferă generos actualităţii permanente pentru a fi păstrat în actualitate.
Eminescu „va trăi cât versurile lui vor răsuna în inimile generaţiilor” (M. Sadoveanu). Adevăratul test rămâne lectura. Patrimoniul Eminescu, ca reper ferm, exponenţial, ne apără într-o epocă fluidă şi confuză, iscând, sub tăvălugul globalizării, zarva alertei identitare, contrapunând – prin figura marelui poet şi gazetar, ieşit „din adâncul firei româneşti” – o identitate proteică, veghetoare.

Ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a fost declarată Ziua Culturii Naționale.
În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, închei aceste gânduri cu Salutul lui Eminescu: „Trăiască naţia!”

Echim VANCEA

N.B. În imagine bustul (deocamdată în ghips şi care urmează a fi transpus în marmură albă) lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului sighetean Mihai Borodi. Bustul se vrea a fi ridicat în această vară în Parcul Grădina Morii, viitorul Parc „Mihai Eminescu”.




Îl vom avea pe Eminescu și la Sighet!

Lucrările la bustul Poetului Național, Mihai Eminescu, au intrat în linie dreaptă. Acestea sunt executate de către sculptorul Mihai Borodi și finanțate din contribuții private ale unor inimoși oameni de afaceri sigheteni. Pentru că este o datorie de onoare să aducem în acest fel un omagiu titanului poeziei românești, am găsit de cuviință ca bustul acestuia să fie așezat în parcul Grădina Morii în zona restaurantului cu același nume. (primar, Horia Scubli)

MIHAI BORODI – Biografie

Sculptorul sighetean Mihai Borodi (născut la 26 septembrie 1950) este, din anul 2011, Cetățean de Onoare al municipiului Sighet. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Studii academice:
1969 – 1971 – Școala Tehnică de Arhitectură, București;
1978 – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, Bucureşti.

Activitate profesională:
1985 – 1987 – Muzeograf în cadrul Muzeului Maramureșean, Sighetul Marmației;
– AEI Sighetul Marmației;
1985 – 1992 – lucrează la Primăria din Sighetul Marmației;
1992 – prezent – liber profesionist.

Expoziții personale:
1983 – Sighetul Marmației;
1993 – Braine-le-Comte, Belgia.

Expoziții de grup:
1978 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Kalinderu, București;
1979 – Expoziție de Sculptură, Galeria Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Maramureș;
1979 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Ivano Frankivsk, URSS;
1982 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Gyula, Ungaria;
1986 – Bienala de Pictură și Sculptură, Sala Dalles, București;
1989 – Bienala de Sculptură Mică, Arad;
1999 – Expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Maramureș, Negrești, Oaș;
2001 – Istanbul, Turcia; Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2003 – Bienala Internațională de Sculptură, Toyamura, Japonia;
2004 – București, România;
2005 – Dijon, Franța;
2007 – Fontaine-lès-Dijon, Franța;
2008 – L’Essor, Dijon;
2009 – Fontaine-lès-Dijon, Franța; Museé Magnin, Dijon, Franța; Carroussel de Louvre, Paris; Baia Mare, România; Quetigny, Franța;
2010 – Shangai, China.

Lucrări monumentale:
1980 – Disc solar, lemn, parcul Liceului „Regele Ferdinand”, Sighet;
1986 – Arborele muzicii, Școala de Muzică, Sighet;
1989 – Academician Dr. Ioan Mihaly de Apşa, marmură, Curtea Veche, Sighet;
1996 – Generalul Leonard Mociulschi;
1999 – Ion Buteanu, bronz, Piața 1 Decembrie 1918, Sighet;
2000 – General Leonard Mociulschi, marmură;
2007 – Apollinaire, piatră, Franța.