CNDV – Darius Colopelnic, calificat la naționala Concursului de Oratorie ”Demostene”
În organizarea Clubului Interact Sighet, vineri, 29 martie 2019, la Sighet s-a desfășurat cea de a XII-a ediție a Concursului Național de Oratorie ”Demostene”. Concursul a fost inițiat de Interact Club Pitești, unde se va ține și etapa națională, în data de 19-22 aprilie 2019. Acest concurs oferă tinerilor oportunitatea de a-și forma, practica și demonstra abilitățile de orator, la standarde înalte.
Etapa locală a constat într-o singură probă, și anume, prezentarea discursului centralizat în jurul unuia dintre cele două citate propuse: ”Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi, decât pierderea libertății cuvântului.” (Demostene) sau ”Moralitatea: o fântână din care oricând poți scoate noroi.” (Paula Adriana Cozian). La etapa națională a concursului, elevii vor avea de construit și un discurs spontan, Elevator Pitch, de 3 minute.
Cel care va reprezenta Sighetul la faza națională a Concursului ”Demostene”, este Darius Colopelnic, elev în clasa a XII-a E la C. N. ”Dragoș Vodă”. Darius și-a construit discursul câștigător la faza locală – prezentat mai jos – în jurul citatului: ”Moralitatea: o fântână din care oricând poți scoate noroi.” (Paula Adriana Cozian)
*
„Odată, un om căzu într-o fântână. O persoană miloasă care trecu pe acolo îi spuse:
– Îmi pare rău pentru tine. Îți împărtășesc durerea.
Un om politic, implicat în diverse probleme sociale îi zise:
– Era de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru.
Un altul spuse:
– Numai celor răi li se poate întâmpla să cadă într-o fântână.
Un om politic, de astă dată din opoziție, se preocupă să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului pornind de la această întâmplare. Un ziarist făgădui să scrie un articol polemic duminica viitoare. Unul cu spirit practic îl întrebă dacă erau mari taxele pentru acea fântână”.
Și acum imaginați-vă ce ar face o persoană morală… Ar întinde o mână și l-ar trage pe om afară.
Moralitatea este o fântână din care oricând poți scoate noroi.
Moralitatea este o fântână. Vorbim în primul rând de o regenerare, de purificare prin faptele morale, ba mai mult, având în vedere simbolismul fântânii, vorbim de nemurire. Prin apele ei mereu schimbătoare, fântâna mai simbolizează o perpetuă întinerire și ca urmare longevitate. Construcțiile care se fac în jurul unei curți pătrate în al cărei centru se află o fântână sunt imaginea Paradisului terestru. Astfel, săvârșind fapte morale aici pe pământ, omul atinge de fapt o longevitate spirituală.
În „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă, intrarea în fântână reprezintă una din primele probe ale personajului aflat în drumul său inițiatic, e locul renașterii, al schimbării, iar în poezia „Înviere de toate zilele” de Lucian Blaga, motivul sugerează conștiința de sine: „Ochii mi se deschid umezi și sunt împărat/ Ca fântânile din imperiul lutului”.
La Andrei Lupan, fântâna e simbol al căutărilor în profunzime și al legăturilor omului cu societatea, dintr-un om sărac și vagabond, Pahoma devenind un căutător de sensuri veșnice. Moralitatea este prin urmare cunoaștere de sine și oportunitate de a atinge nemurirea, îndumnezeirea. Căci dacă atunci când ucidem semănăm mai mult cu animalele, atunci când gândim semănăm mai mult cu oamenii. Dar atunci când facem fapte morale, ajutăm, iubim, iertăm, semănăm mai mult cu Dumnezeu.
Un alt aspect pe care aș dori să îl subliniez este că moralitatea este necesară și ne privește pe toți. Din punct de vedere psihologic, oamenilor le pasă de propria conștiință și de ce cred alții despre ei. Săvârșirea unor fapte care nu sunt morale poate conduce la insomnii, dezamăgiri, depresii. Privind sociologic, fără moralitate viața ar fi aproape imposibilă sau cel puțin dificilă din cauza lipsei de încredere în ceilalți, am avea temeri permanente de a fi înșelați, mințiți, umiliți.
Din punct de vedere spiritual, oamenii se îngrijesc de viața lor de apoi. În funcție de faptele morale de pe pământ, vor primi răsplata în ceruri. Prin urmare, oricum privim, moralitatea e la fel de utilă precum apa, simbol al vieții. Și așa cum fântâna oferă apă tuturor trecătorilor, moralitatea se adresează tuturor ființelor umane.
Pe de altă parte, moralitatea e o fântână din care oricând poți scoate noroi. O fântână neîngrijită își pierde menirea, în plus e înșelătoare: te aștepți să îți potolească setea, iar ea îți oferă ce are mai rău. Apa dintr-o fântână dată uitării își pierde savoarea și prospețimea, lăsând gustul amar al noroiului din adâncuri. Tot astfel, renunțând la faptele noastre bune, lăsăm mizerii precum invidia, ura, lăcomia să ne umple sufletele și să ne pângărească. Acesta e și semnalul de alarmă al autoarei, îndemnul ei la veghere constantă și implicare. Precum o fântână care are izvoare bune, păstrează în ea ape limpezi și savuroase și le dăruiește celor însetați, omul care are izvoare de înțelepciune și educație trebuie să dea mai departe pentru că dăruind va dobândi.
În concluzie, moralitatea e un fenomen cu implicații sociologice, psihologice și spirituale, un fenomen la care fiecare dintre noi trebuie să își aducă aportul pentru o viață sănătoasă și în comuniune armonioasă cu ceilalți, cu Sinele și cu Dumnezeu. Așadar, să întindem mâna omului căzut în fântână, nu doar azi, ci mereu. Să nu uităm să întreținem constant fântâna pentru a avea mereu apă proaspătă și beneficiile ei, pentru a nu lăsa noroiul să iasă la iveală și pentru a evita regretele de mai târziu.
*
„Un sătuc de la poalele unui castel fu trezit în zori de vestirea prin care stăpânul îi cheamă pe credincioșii săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătorirea zilei sale de naștere. Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască să aducă acolo niște apă ca să umple fântâna castelului care secase.
În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri:
– Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple fântâna… Eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!
– Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea, eu voi aduce un butoi!
În dimineața petrecerii, pe drumul care urca spre castel se putea vedea un straniu alai: unii împingeau din răsputeri butoaie mari, alții duceau pe tăvi carafe mici.
Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în fântâna castelului. După fripturi și vinuri, dansuri și cântece, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora mulțumiri și se retrase în odăile sale.
– Și darul făgăduit? mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.
Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care adusese apa. Atunci izbucniră deodată și exclamații de bucurie și urlete de mânie. Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!
– Ah, spuneau unii, dacă aș fi adus mai multă apă…”
Darius COLOPELNIC
Felicitări organizatorilor și concurenților și mult succes reprezentantului Interact Sighet la faza națională a Concursului de Oratorie „Demostene”!
Salut, Sighet!