1976 – PAȘTI ÎN ȘIEU – MARAMUREȘ (autor, Gheorghe Mihăiescu)

După poză, n-ai zice. Un grup, preponderent de bărbați, stând de vorbă în ziua de Paști – 1976, lângă Dispensarul satului, azi Primăria comunei (a devenit comună după 1990). Se distinge portul de atunci, din sezonul rece, specific șieuanilor. Fiecare sat, comună, avea piese vestimentare specifice: nuanțele lecricelor, forma și culoarea clopurilor, dungile colorate din zadiile femeilor, modul de înfășurare a nojițelor (sforile de prindere ) opincilor etc. Târgurile săptămânale erau stabilite și știute de către toți cei interesați din satele și comunele Văii Izei. Se recunoșteau de la distanță care de unde vine, după piesele vestimentare care îi diferențiau.

Biserica de lemn din Șieu

Chiar era ziua de Paști. Momentul surprins era după slujba de Înviere când toți se grăbeau să ajungă acasă cu bucatele sfințite. Se mânca pe săturate, chiar pe exagerate, după o lungă perioadă de post deloc ușor. Pentru cei care stăteau lângă biserică era mai simplu. Mâncau repede și se grăbeau să tragă clopotele sau, alții, să bată toaca fără nicio restricție, anunțând primul cel mai „harnic” la mâncare, sau pur și simplu, se adunau în grupuri mai mari sau mai mici depănându-și amintiri sau puneau la cale sâmbrii pentru campania agricolă ce tocmai începuse. Cei din poză nu erau antrenați în jocurile „De-a mingea pe fugă” sau „Babișca” din cimitirul de alături, peste drum de biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1760.  Atunci era singura biserică în sat, inițial greco-catolică, până în 1948, când acest cult a fost suprimat în România, scos în afara legii după modelul dictat de la Moscova. Până în 1990 a funcționat ca biserică ortodoxă, ulterior revenind la cultul inițial, greco-catolic. Eram niște prichindei când, părintele Isaiu, în timpul slujbei ne chema în Altar și nu ne făcea observații când mai fugeam pe acolo, uitând că nu suntem la grădiniță sau în curtea școlii.

Cimitirul, care avea atunci morminte cam pe o treime din suprafață, se întindea până sub geamurile casei în care locuiam. Suprafața încă liberă, permitea desfășurarea de către săteni, în ziua de Paști, a jocurilor amintite. Cu ceva ani în urmă, am intrat pe ulița casei în care m-am născut, casa neexistând, fiind mistuită de incendiul suspect din noaptea de 10 februarie 1990 și, cu tristețe am văzut ultimul șir de morminte care, parcă, străjuia gardul ce delimita fosta noastră proprietate. Cimitirul s-a umplut, semn că ziua de Paști la Șieu nu-i completă, nu se mai joacă „De-a mingea pe fugă” și nici „Babișca”. Aceste jocuri au fost „luate” de cei ce acum își dorm somnul de veci acolo, sau le… continuă!

A FOST ODATĂ… ÎN ȘIEU! HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                                                                                                                       Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu




Tânăra pianistă sigheteancă Diana Nadir Ștefănescu ne oferă un cadou muzical | VIDEO

Diana Nadir Ștefănescu este o foarte tânără și talentată pianistă, dar și o bună stăpânitoare a scrisului (a fost publicată cu proză pe site-ului nostru).

Din izolarea locuinței din Sighet, Diana ne transmite un mesaj muzical plăcut sufletului. Ascultând-o, ne vom bucura și vom „înțelege” – poate – mai ușor importanța luminii prin muzică, prin cultură.

Diana Nadir Ștefănescu s-a născut la 25 august 2004. După finalizarea gimnaziului la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, a fost admisă la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj – Napoca, fiind actualmente în primul an de studiu la prestigioasa instituție.

A fost deținătoarea premiului I, pian, pe parcursul a opt ani, la Concursul de Interpretare Instrumentală din Sighetu Marmației. A fost distinsă cu premiul I în anii 2015 și 2019 la Concursul Internațional de la Backa Topola (Serbia), premiul I la Festivalul Johann Sebastian Bach (Cluj Napoca) în anul 2019 și premiul III la Concursul Național „Prietenii Muzicii” Pro – Piano, Cluj – Napoca, 2020. Pe lângă muzică, Diana este pasionată de scris și de fotografie.

În mesajul video muzical oferit cititorilor „Salut, Sighet””, Diana interpretează două fragmente din „Papillons” de Robert Schumann.

Salut, Sighet!




Cristos a Înviat!

Cristos a Înviat!

„Nu vă temeți!”… toate necazurile, bolile, obstacolele au fost și sunt depășite de o credință puternică. Deși izolați, lumina speranței, lumina învierii a pătruns în casele tuturor.

„Salut, Sighet!” dorește cititorilor săi sărbători binecuvântate!

Salut, Sighet!

 




Tradiții maramureșene… în aste vremuri cu baiuri

Ziua bună, sperăm să vă găsim sănătoși!

De aici, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, am vrea să vă facem cunoscut un proiect pe care l-am început de când cu pandemia și cu starea de urgență.

Am gândit o rubrică numită „Tradiții maramureșene… în aste vremuri cu baiuri”, prin intermediul căreia dorim să le transmitem (prin texte, fotografii, înregistrări audio și video) celor care ne urmăresc, ce fac maramureșenii de prin sate acum, în perioada aceasta de izolare.

Ținând cont că nu mai putem face cercetare etnologică așa cum făceam odinioară, cutreierând satele și intrând în casele oamenilor, am transformat munca noastră obișnuită în „tele-cercetare”, comunicând cu maramureșenii așa cum ne-au permis timpurile: prin telefon, prin rețele de socializare, prin email.

N-am vrut să ne ținem departe de lumea satului nici acum, când aceasta a renunțat la obiceiuri fără de care greu s-ar fi putut imagina vreodată.

Cum continuă viața în satele din Maramureș?

Găzdoaiele ne-au vorbit despre cum cos, cum samănă și ară, cum dorovăiesc prin case, pregătindu-se pentru Paște, cum își pun flori în grădinuță, cum gătesc. Am creat, astfel, și o colecție de „mâncăruri de post în vreme de pandemie”.

Dincolo de obiectivul de cercetare, proiectul nostru a mai urmărit ceva. Să oferim niște vorbe de încurajare și de leac de aici, din Maramureșul tradițional, într-o perioadă în care primim zilnic știri triste sau alarmante.

Rezultatele tele-cercetării pot fi văzute atât pe facebook,
https://www.facebook.com/culturatraditionala/

cât și pe website-ul nostru: https://www.cultura-traditionala.ro/tele-cercetare/

Mai jos, vă trimitem linkuri cu câteva dintre „episoadele” cele mai populare de până acum:

Din Călinești, Măriuca Verdeș

Tradiții maramureșene… în aste vremuri cu baiuri: Măriuca Verdeș

📯Cum continuă viața în satele din Maramureș?Fără mers la biserică, fără târguri, fără cârciumă.Joc și nunți nu se făceau oricum, că-i post.De vorbit peste gard se mai vorbește…Și de lucru în casă și pe lângă casă… este destul, oi-oi!Azi, primim un mesaj de la Mariuca Verdes, care ne zice cum crede că om trece și peste necazul ăsta.🎧 Ascultați un cântec religios și un gând bun venite de la ea, din satul Călinești. 🎧(📷fotografii făcute de Gabriel Motica și Peter Lengyel)Dacă ne urmăriți, o să mai auziți ce zic maramureșenii în vremurile astea. Nu vă promitem materiale de o grozavă calitate tehnică, le facem cum putem, dar vrem să vă oferim, cu drag, niște vorbe de încurajare și de leac de aici, din Maramureș. Să fiți sănătoși!

تم النشر بواسطة ‏‎Cultura Tradiţională Maramureş‎‏ في الأربعاء، ١ أبريل ٢٠٢٠

Din Breb, rețeta de plăcintă cu urzici de la Elena Opriș

Plăcintă cu urzici: rețetă de la Lenuța lui Opriș din Breb

📯Cum continuă viața în satele din Maramureș?Cu încă o rețetă de post!Azi, aceeași (the one and only) Elena Opriș ne spune cum să facem plăcintă cu urzici „de sezon”. Numa' bună și de post, și de primăvară. 🎧 Ascultați-o cum ne grăiește fix din 🥣 bucătăria ei din Breb. Foto: Rada Pavel

تم النشر بواسطة ‏‎Cultura Tradiţională Maramureş‎‏ في الاثنين، ٦ أبريل ٢٠٢٠

 

Din Săpânța, Maria Zapca (VIDEO)

https://www.facebook.com/watch/?v=2607986986157225

 

Sperăm să vă placă și, dacă se poate, să distribuiți și dvs. mai departe informații despre acest proiect. Rău nu face nimănui :).

Vă mulțumim pentru atenție. Să fiți sănătoși și să aveți Paști frumoase.

Rada PAVEL

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Biroul conservare-promovare

Email: promovaremm@gmail.com
www.cultura-traditionala.ro
https://www.facebook.com/culturatraditionala/




Făclia de Paști (prof. Aurelia Vișovan)

prof. Aurelia Vișovan

Eram studentă la Cluj, în 1952… datorită unor probleme de sănătate mă aflam la infirmeria căminului studențesc, pe calea Moților. În Sâmbăta Paștilor, aproape toată lumea plecase acasă. Am rămas doar eu cu o altă studentă pe care nu o cunoșteam, mi-a spus doar că o chema Gigi și era foarte bolnavă… avea TBC osos și avea pe ea un corset greu de suportat… am însoțit-o la spital și după scoaterea corsetului se simțea mai ușurată, dar era foarte, foarte slabă și se mișca extrem de greu… Am povestit mult în seara aceea, am aflat că era originară din județul Mureș dar familia plecase în refugiu în 1940, s-a stabilit la Brăila și ulterior nu s-au mai întors în Ardeal… era studentă în anul II, dar boala a ținut-o mult timp departe de cursuri…

Între timp s-a întunecat afară… noi continuăm să povestim până spre miezul nopții… la un moment dat, Gigi mă surprinde cu o rugăminte: Aurelia, nu te duci până la catedrala ortodoxă să-mi aduci „paști”? Eu, necunoscând terminologia ortodoxă, am întrebat: Ce înseamnă asta? Mi-a răspuns: Un pahar cu vin și cu anafură sfințită… Te rog, du-te și adă-mi!… Afară era noapte și drumul destul de lung, dar cum puteam s-o refuz? Eram atât de impresionată de suferința ei…

Mi-a dat un păhărel și am pornit pe jos spre catedrala ortodoxă… nu era chiar nimeni pe stradă, mi-era un pic frică dar mergeam înainte… pe când am ajuns, credincioșii înconjurau catedrala cântând. Am primit și eu o lumânare, apoi m-am pus la coadă și am primit „paștile” și m-am întors spre cămin ținând aproape de grupurile de persoane care se întorceau de la biserică.

Lumânarea nu s-a stins până am ajuns acasă! Mi-am îndeplinit misiunea, iar bucuria lui Gigi a fost imensă, era atât de fericită… m-am umplut și eu de fericirea ei…

Dimineața când m-am trezit, Gigi nu mai era acolo. Venise cineva din familie și a dus-o acasă. Nu aveam s-o mai văd niciodată. Nu s-a mai întors la facultate la Cluj, fără îndoială boala nu mai permitea acest efort… Mai târziu am aflat că Gigi a murit…

Sunt convinsă că acum îmi zâmbește dintre îngeri, iar eu, în fiecare an la Paști, mă gândesc la ea și la bucuria ei…

prof. Aurelia VIȘOVAN




Pe drum mergând…

* O pereche vârstnică revine acasă de departe. Spre uşa de la intrare încetinesc, cărăruşa fiind plină de brânduşe.
* Obişnuiţii parcului central sighetean îşi reiau cu primăvara posturile tipice, ca într-un mic muzeu Tusaud al necunoscuţilor.
* Mov, roşu carmin – ciucalăi noi, bogaţi, din p.n.a., la caii căruţelor cu bălegar….”Şi brazda aşteaptă să fie întoarsă!” (D. A.)
* Corzo, Martie, vânt – ci, cuconiţa nu se lasă cuprinsă de blândul coleg.
* “ABC”…: “… Mulţumesc frumos!” “ Cu plăceree… La revedeeree!”
* Vânt şi fum de primăvară. Ziduri, porţi, ziduri. Perdele, când eşarfe, când drapele, speriind trecătorii.
* Grădinuţa fetelor, undeva pe Iza, în inima mea: „Apăi, să pune: pospan (verdeaţă de pus în mijlocul pâinii de nuntă – cepoi sau ţâpoi), sansiu (garofiţe), măieran (la clop, la feciori, de struţ, miroase fain), rozmarin (tăt la clop), verdeaţă (verde, măruntă, să pune roată, pe lângă clop), schinteuţă (roată pe lângă clop, pă firuţu’ de verdeaţă), t’idru (un pomuţ verde, tot pentru împodobit), lăcrâmioare, gura lupului, gura leului, bărbânoc (verde, de cunună la mirese), lalele, narcise, flori domneşti, muşcate, tătăişe – da’ aieste le ştii…”
* “Azt monta nagyon tetzet data trecută ce-am făcut:..” (- bucătăreasă, agale prin piaţă, lăudându-se)
* „N-am reuşit să prind sarca aia!” „…Ooh!… De-ar veni odată primăvara!” „E-aici!” (– stradă departe, un “fotografist” şi o gospodină venind din piaţă)
* „…’s atâta de tuioşă!”(- negustoreasă de peste Tisa, despre instalarea uitării recente)
* „Ţâgări îţi dau?” (- malacii de la intrarea în piaţa de halimente a Sighetului)
* O casă departe, pauza de prânz. Apropitarul coboară în fugă de pe bicicletă. Întârzie, însă, încurcat în cele lacăte, ce însuşi le-a pus, ratând ora.
* Fetiţă alergând după căţeluşa în lesă gonind de mama focului: “ Măi, c… gol!”
* Ieşirea piticilor de la cursuri. Cu câtă grijă îşi conduce nepoţica bunicul venit după ea… – şi el, ce cuminte-i, cu câtă grijă coboară treptele şcolii…
* Grădina Morii. Un băieţaş se tot învârte cu trotineta, face ture peste ture. Are o faţă imobilă, de sclav, nu de înţelept al jocului.
* „…am vorbit cu Ofelia, o zâs că vine imediat…” – se-aude în cafenea, referinţă renascentistă ce-mi aminteşte o alta, antică, de la blocuri: „Minervaa! Hăi, Minervăă!!” Ci, amândouă pălesc în faţa veritabilului: „Vai, tu, ce şică eşti!”
* “Socotitoarea” i-au pus nume colegii de clasă („clasa a 0”) celei mai pricepute fetiţe la matematică. Astăzi, însă, a făcut două greşeli la test. Blând, dl. învăţător i le explică. Mult lăudata salvează aparenţele: „Nu-i o moarte de viaţă!”
* Fată prin April – / fluierat stins, de depou,/ fine manevre. * Căţel în lesă – / doamna-l trage după ea,/ pe jos şi pe sus. * Adulţi sideraţi – / copil ţipând în local, / că-i primăvară. * Livada-n floare / pozez merii şi cântul / piţigoiului .
* „Noa, până-aici! Mai încolo-i holdă!” (– punct controversei)
* “ ’Nalt eşti, Doamne!” (văzând prostovani la treabă)
* “Ce frumoşi miei!” “Da’ vă plac? …Da’ ştiţi? – îs a’ lu’ Vasalie, nu-s a’ noastre…” (– în şoaptă, un ciobănaş cu vreo trei miele)
* „Egyedul vagy?” „Igen… Nem jo…, se más, se ugy…” (două orăşence cărunte)
* “Greu cu voi, care nu pricepeţi!” „Io? Cu două facultăţi? ‘Nda să-mi scrii!… (– profesor auto pe sărite, cu eleva sa)
* “Cu respect bună ziua! Sărbători deosbite!”
* “…Iar miroase aici a dohan!” “Da’ de unde! Noa, să-mi scrii!”
* “Ce-i cu tine, tu Ionucă? Eşti slabă scrisă!” (– neveste împotriva regimului…)
* “Amu ar trebui să porţi sugnă roşu cănit o’ neagră, că-i Post…! (– neveste împotriva blugilor şi a culorilor neon)

Consemnări de Marin SLUJERU




Singurătatea omului din „cotruţ” (autor, Ileana Pisuc)

pisuc_ileana1Ajunge zilei cu tristețea ei. De ce ar trebui să adaog și tristețea altora? Dani are pe un perete un tablou cu trei preoți tibetani. Unul își astupă urechile, altul ochii, iar altul gura. Ce să deduci din asta? Să nu auzi, să nu vezi, să nu vorbești? Dar asta înseamnă să fii mort pe pămînt. Nouă ni se spune: „Cine are ochi să vadă și urechi să audă” (aș completa eu „și gură să vorbească”). Ei, nici chiar orice numai să se afle în treabă, dar eu zic că „ce-i drept nu-i păcat”.

Eu am multe nedumeriri ce mă macină și nu-mi dau pace. În mine e o zbatere continuă. Aș vrea să nu mă afecteze ceea ce poate pe alții îi lasă indiferenți, dar ceva mai presus de voința mea mă îndeamnă să reacționez. De pildă, de cum am venit aici, încă de prima dată în America, m-a frapat un amănunt, banal pentru unii și anume: cei ce stau la parter, chiar că au casa pusă direct pe pămînt, fără vreo fundație anume. Orice defecțiune ivită la subsol însemnînd a-ți ridica mocheta, a-ți sparge sub ea și în urmă să îţi lase pămîntul scormonit, toate vîlvoi, bineînțeles, cu scuzele de rigoare. Ei și-au făcut jobul, au remediat defecțiunea, tu urmînd să-ți nivelezi podeaua și restul colateralelor. Ca să nu fie mai prejos decît ceilalți locatari de la etaj, li s-a făcut în fața geamului de la living un „fel” de „balconaș” pe pămînt, îngrădit cu scîndură lîngă scîndură, cu o uștioară închisă cu o batcă (ca la coteț), înalt cît să nu vezi soarele, căruia eu i-am zis „cotruț”. Exact ca la ocolul porcului înainte de a intra în coteț. Ca să vezi ce influențe au pătruns pînă aici de pe la noi. Numai că noi le aplicăm la animale, omul mai are și alte nevoi.

Poate tocmai de aceea cîte unii mai sar embargoul și se manifestă care cum pot pe cotruță. De Paști își agață pe el ouă, iepurași, fluturi, flori, fel și fel de giucărei una mai chicioasă ca alta. De Crăciun își agață în disperare luminițe, crăciunițe, moșuți, brăduți, săniuțe, ca la circ. Dacă în subconștientul meu mai tînjesc după fereastra lui Ghipis, aici ai „Ghipiși” fără număr. Parcă-s case de alienați mintal și pe undeva mă trimite iar în copilărie atunci cînd se tăia porcu și deveneam stăpîni pe coteț. Doamne, cît îl măturam, cît îl ticăzuiam și-l înstruțam! Asta pînă ne prindea mama….

Cred că aici îi lasă anume măcar o dată pe an să-și mai coloreze viața grie și maro (exact ca mama cu struțu din tavan). Din exterior, de unde-i „studiez” eu, cotruțurile par pustii. Din cînd în cînd însă, auzi cîte on zgomot de batcă trasă și apar ca niște zombi, întîi cățeii ce-și zornăiesc lănțucurile și apoi în urma lor stăpînii. Rar care au mai puțin de 2 – 3. Își fac plimbarea zilnică și udă gazonul din jurul blocului. Pe seceta ce-i aici mai ajută și ei cu ce pot. Să vezi doamnele cum merg la automatele amplasate din loc în loc  și-și iau punguțe pentru a colecta deșeurile odraslelor patrupede, cu cîtă evlavie le culeg (mai ceva ca pe trufe) și le depun la container. Asta în fiecare dimineață, înainte de micul dejun (probabil să le facă poftă de mîncare).

Vorbeam întruna din zile cu o româncă la piscină, care s-a căsătorit cu un american, de lipsa de libertate. A ieșit și ea să se plimbe, soțul fiind la servici, pe o alee între case, să se familiarizeze cu locul. Nu crezi că au venit 6 mașini de poliție, au înconjurat-o și după ce au interogat-o, au sfătuit-o să intre în casă deoarece e în pericol și nu-i pot asigura securitatea.

Săracu „Big Brader” care urechează și controlează tot globul, nu a inventat sateliți în stare să-și protejeze un simplu cetățean, care are și el o nevinovată plăcere, aceea de a se plimba, să ia o gură de aer. Obligatoriu trebuie să intri în cutiuța de carton, deoarece încă n-au inventat sateliți personali pentru acei „nebuni” ce vor să inspire și ei un aer „necondiționat” pe o alee într-o seară.

Cine te crezi să te abați de la regulă? Aici ori trăiești „condiționat” ori afară cu tine! Aici concediul de maternitate e de o lună, timp în care poți să-ți rezolvi o baby siter, să te întremezi și fuga la Job cu tine.

Am asistat la evacuarea unei bătrîne, ce a rămas în urmă cu întreținerea la stat. A venit poliția, mai rău ca la un criminal i-a pus sub nas ordinul de evacuare, i-a amplasat polițist care să supravegheze și au obligat-o să-și strîngă lucrurile în saci, pe care le-a depozitat pe alee. S-au strîns gură cască ca pe la noi. N-a întins unul o mînă de ajutor, mai ales că se cunoșteau de tineri deoarece cartierul e mai vechi. S-a spetit săraca bătrînă  cărîndu-și sacii și bocceluțele cu ce a agonisit o viață întreagă… Singurul regret al celorlalți locatari fiind că s-a distrus gazonul pe locul unde au stat bagajele bătrînei pînă a doua zi. Nu i-a interesat pe nici unul unde va dormi, ce va mănca…. Grija lor era doar să se refacă iarba la loc! Observ că pe măsură ce societatea devine mai avansată, la fel de avansată este și distanța dintre OM și OM. Oricum aici n-am văzut cărări între case deci sfîrșitul Pămîntului e aproape. Primul pas s-a făcut: însingurarea omului, ridicîndu-i un „cotruț” în fața geamului între el și ceilalți.

Aici nici nu cred că au spitale de nebuni, în fiecare „cotruț” zace cîte un posibil pacient în stare latentă. Pînă e pașnic și nu se manifestă cu bubuituri e lăsat în pace. Doar e dreptul lui și aici nu te joci cu „DREPTURILE OMULUI”!

Dallas, 17 octombrie, 2013

Autor, Ileana Pisuc