PROMISIUNEA… să fac baie în TISA INTERZISĂ scăldatului (autor, Alina Marincean)

Există o tanti virală pe net (ştiţi expresia) cu zeci de mii de vizualizări, cum ea însăşi se laudă că are, care, pe cei interesaţi, îi învaţă totul despre părinţie. Se prezintă regulamentar cu un site bine construit, curat, simplu, armonizând perfect galbenul cu mov exact după studiile de cromatică de la şcoala de arte. Culori calde care inspiră încredere şi două animăluţe ce-şi unesc năsucurile în faţa unui apus de soare minimalist. Se adresează cu Tu şi un impersonal Dragă, trimite mailuri regulate cu bancuri pentru mobilizarea umoristică, răspunde politicos la comentarii şi îşi expune graţios ţinuta impecabilă în timp ce îşi articulează rar discursul construit atent, presărat cu zâmbete încrezătoare. Susţine povestea cu mişcări ample ale braţelor frumos lucrate la sală şi unghiile îngrijite, străjuite de nişte contemporane cătuşe mărgelate. Ah!… tipica mamă a societăţii noastre, nu?

Minunatul discurs este atât de lung până să ajungă la partea esenţială, care nu e chiar rea, încât reuşeşti să-ţi dai seama ce pe lângă eşti de tot ce zice ea în acest context de estetică a marketingului care este menit să-ţi câştige încrederea în această exegetă a variantelor oferite pentru nişte nevoi apărute în urma cataclismului din România în domeniul creşterii copilului. Ea spune că regulile au apărut când a dispărut bunul simţ. Şi tot ea ne spune că deţine soluţii „să-ţi gândeşti copilul pe termen lung şi să-l construieşti aşa cum ai visat”. În aceeaşi ordine de idei, la Bucureşti se organizează sesiuni pentru hârjoneală între copii şi părinţi şi bătaie cu perne într-o sală luminoasă cu parchet din lemn masiv. WTF!!!?- ca să nu vorbesc bureţos în română.

Până nu demult mă lăudam că m-am născut în cea mai faină lună din an. Sunt destul de realistă să nu mă laud cu cea mai faină copilărie dar am luat ce se putea mai bun din ea. Jocul cu petale de bujori aruncate prin curte, cu beţele-păpuşi îmbrăcate în frunze, devorat de spumă de căpşuni până mi se facea rău de la ea, mâncat de cireşe furate până râgâiam de trei ori zgomotos şi promisiunea că anul acesta voi fi destul de curajoasă să mă urc pe liană în fizeş şi să fac baie în Tisa interzisă scăldatului. Uneori părinţii mei erau atât de absenţi sau de ocupaţi încât îmi imaginam că am fost adoptată şi îmi construiam o lume paralelă şi o altă dimensiune a iubirii şi a vieţii. Se numeşte imaginaţie. Asta nu se întâmpla niciodată în luna iunie. Era momentul meu să fiu şi să-i vad şi pe părinţi mai veseli ca de obicei. Sfârşitul anului şcolar venea doar cald şi era un dulce moment de eliberare, de împlinire, iubire şi recunoştinţă pe care nu puteam atunci să le numesc, ci doar să le simt.

E iar acea lună din an. Am participat şi eu la câteva serbări-momente de sfârşit de an. Părinţi care dau pe dinafară de părinţie, transpiraţi, emoţionaţi, îngrijoraţi de-a dreptul că temele pe vacanţă nu-s destule, mămici asortate şi tapate sau cu părul întins (depinde de stil, deşi azi sunt posibile ambele), bunicuţe cu baticuri simţindu-se anacronic şi stingher între samsunguri, aifonuri şi olviuuri, ridicate sub forma unor proslăviri către cer. Buchete de flori sub diverse forme, aranjamente plastifiate din diverse specii de înflorituri nenumite, sub forme de săgeţi, sori, stele, avioane, bărci, deschizătoare de bere, trandafiri sciplicioşi, margarete transformate genetic, crini chinuiţi şi doamne fereşte, fără garoafe!!!

Apoi, copiii… Ştiţi, în minunata lume capitalistă, competiţia e una dintre cheile succesului şi nu există probleme, există doar provocări. După acerba competiţie de peste an şi presiunea managerului suprem-părintele, vine momentul bilanţului. E de bine, de foarte bine, de suficient, am fost destul de cursiv, destul de serios, destul de politicos, destul de ambiţios, destul de corect, destul de tupeist, destul de muncitor, de ordonat, de atent, de rapid, de proaspăt, de original de, de, de… nicidecum de copil. O fetiţă mică, mică îi cere tatălui să-i dea jos coroniţa la fel de impecabilă ca ţinuta doamnei exeget, pentru că o deranjează la dans, singurul moment în care toţi copiii se deshid la nasturii cămăşii apretate, râd portocaliu şi îndrăznesc să păşească dincolo de ritm. Nu! Nu dai jos coroniţa, nu dai jos jerseul, nu bei apă, nu faci pişu, nu ţi-e cald, nu-ţi mişti buzele, nu greşeşti, nu, până nu primesc confirmarea la superlativ a abilităţilor mele exclusiv părinteşti! Unii părinţii încetează să mai fie şi altceva după ce se fac părinţi şi asta îi costă în primul rând pe copii.

Într-un iunie actual am văzut copii programaţi sub forma unui produs, gândiţi şi introduşi în strategii personale, modelaţi sub forme de proprietate personală care e musai să corespundă perfect şi să se integreze în constructe sociale din ce în ce mai puţin armonizate.

Ce ne facem, aşadar, dragi părinţi dezorientaţi, în vacanţa fără teme, fără zecile de concursuri în care să ne etichetăm copilul în termeni calificativi, fără sala luminoasă cu parchet din lemn masiv şi fără monitorizarea specializată a bătăilor cu perne. Ce fac părinţii în vacanţa mare? Pentru cei care caută răspunsuri există cursuri de… parenting of course .

Autor, Alina Marincean




Promisiunea – maidanul cu bălării? (autor, Aurelia Dragoș)

Peisajul orașului nostru s-a îmbogățit cu un maidan de toată frumusețea. Bălării, resturi stradale, mizerii – este tabloul prezentat de acesta, rezultat în urma demolării clădirii fostei fabrici „Unitatea” (de’, relicvă a „trecutului rușinos” – care, oricum, a făcut cunoscut în lume numele urbei noastre – Tricotaje!).

În timpul campaniei și după alegeri, actualul primar promitea cu tam-tam și emfază construirea unei parcări ce trebuia să deservească Școala „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”, C.N „Dragoș Vodă”, Poliția. Unde este parcarea? Trotuarele sunt pline – mai ales în fața Poliției – de autoturisme. Ca pieton, ești nevoit să treci pe carosabil – de’, polițiștii pot parca oriunde, că așa-i la noi.

Zilnic drumul este parcurs de copii – mai mici, mai mari. Așteptăm detașamentele de rozătoare să-i atace? Așteptăm izbucnirea unei epidemii din „maidanul cu buruieni”?

Asta este realitatea cruntă – una promitem, cuie facem.

Măcar aveți simțul răspunderii și spuneți-ne și nouă – umilii dumneavoastră alegători – ce se întâmplă. Sau nu mai prezentăm interes până la următoarele alegeri?

P.S.

Știți ce este vis-a-vis, pe ambele părți de maidan? O grădiniță cu orar prelungit, o școală și un liceu. Apropos – de când nu ați mai trecut prin această parte a orașului? Este în centru, totuși.

Autor, Aurelia Dragoș




GENIUS Sighetu Marmației s-a calificat la turneul final! (autor, Ion Mariș)

Cornelia Lucaci, handbalistă profesionistă, plecată de pe plaiurile maramureșene să joace în cele mai importante campionate din Europa, s-a întors acasă și încearcă, cu o ambiție și perseverență demnă de toată admirația să descopere și să crească talente, să le dezvolte și să le promoveze, pentru a demonstra că sportul poate fi practicat și-n cele mai… nordice locuri.

Cornelia Lucaci, născută la Sighet, a practicat handbalul de performanță atât în țară, în Liga I (Baia Mare), dar mai ales, a jucat de-a lungul anilor în campionatele puternice din Austria (6 luni), Germania (1 an), Ungaria (3 ani), Italia (6 ani). A fost, de asemenea, componentă a echipei naționale de junioare a României. Fiica dânsei, Ravasz Alexandra, este jucătoare de handbal în lotul național de senioare al… Italiei.

Cornelia Lucaci a revenit la Sighet în urmă cu patru ani – actualmente este profesor de sport la Școala Generală „George Coșbuc” – și a înființat Asociația Handbal Club GENIUS, a cărei președinte – antrenor este. Deși fără istoric spectaculos, Asociația Genius are deja rezultate frumoase pe tărâmul unui sport foarte iubit în România dar și la Sighet. Încă de la debutul activității, Genius s-a focalizat pe segmentul tinerelor de la 7 la 14 ani și începe deja să culeagă… roadele. La minihandbal, junioare V, în anul 2016, echipa Genius Sighet, s-a calificat în premieră la turneul final.

Iată că și în acest an, în 2017, echipa de junioare IV s-a calificat la turneul final feminin național, ce se va desfășura în Baia Mare (15 – 18 iunie 2017), unde participă echipe foarte puternice din București, Timișoara, Iași, Bacău, Craiova, Reșița, Galați, etc. care au fost repartizate în patru grupe. Echipa Genius Sighetu Marmației va juca în grupa a treia alături de CSS Bacău, ACS Unirea Dobroiești și HCU FEFS Craiova. Componența echipei de handbal calificate la turneul final include jucătoare de mare perspectivă: Brîndușa Sorina, Boiciuc Alisia, Pop Denisa, Romaniuc Denisa, Rusneac Mihaela, Andreicuț Andreea, Szakacs Ana, Utan Daria, Bârdaș Denisa, Jurj Denisa, Gridjac Melisa, Calena Anamaria, Botici Cristina, Pop Alexandra. Unele dintre tinerele anterior menționate sigur vor evolua pe viitor și în echipa României!… așa m-a asigurat doamna profesor – antrenor. Un aspect deosebit de important, demn de subliniat, 50 % dintre sportivele de care se ocupă doamna profesor Cornelia Lucaci, provin din mediul rural (Rona de Sus, Crăciunești, Tisa, etc.).

Să urăm succes tinerei dar ambițioasei echipe GENIUS Sighetu Marmației! Multă baftă!

Ion Mariș




Fericiți făcătorii de pace! – Sărbătoarea Voluntariatului, ediția a IX-a (autor, Levente Pesek)

Fericiți făcătorii de pace! 

Acesta este mesajul care a adunat pentru al 9-lea an consecutiv voluntarii asociației Frați Minori Capucini în colaborare cu diferite instituții și școli din Sighet pentru a sărbători Voluntariatul: dragostea de a dărui necondiționat frumusețea sufletului.

Cine a ieșit duminică, 11 iunie, în parcul „Grădina Morii” doar la o plimbare și nu știa de această „sărbătoare” cu siguranță a avut parte de o surpriză placută. Totuși, organizarea unei asemenea eveniment nu e chiar atât de ușoară. Voluntarii, copiii și tinerii implicați în programul artistic au dedicat mult timp pregătirii minuțioase a evenimentului. Momentele artistice, jocurile pentru toate vârstele, tombola și diferitele ateliere au făcut deliciul și au antrenat mulțimea de sigheteni aflată în parc.

Cu sufletul la gura și începând ziua cu o liturghie specială, voluntarii s-au rugat pentru o zi de succes, dar și pentru vreme bună! Condițiile meteo au fost perfecte pentru o zi cu adevărat specială!

Am fost plăcut surprins să văd oameni maturi implicându-se în jocuri, regăsindu-se în activități care stârneau zâmbete și bună dispoziție. Sighetenii au avut de unde să aleagă: de la tenis de masă, la fotbal mecanic, face painting sau darts, baschet sau cursa cu sacul, dar și tatuajele “Hena” au atras curiozitatea celor prezenți. Pentru odihnă și relaxare unii au ales să se așeze în fața scenei și să se bucure de momentele artistice, care, probabil, nu erau rupte de pe scenele hollywoodiene, dar erau interpretate cu pasiune și dăruire de artiști locali… câteodată nici nu ne dăm seama câți artiști avem în oraș, cât talent se ascunde în tinerii de azi! Nu e nevoie de ureche muzicală specială să sesizezi că acești voluntari cântă sau dansează din suflet!

Spre bucuria noastră, acest eveniment a atras și persoane din alte orașe. Și când spun asta, mă refer la faptul că studenți și alte categorii de persoane au venit în Sighet special pentru acest eveniment. Bucuria se simțea la orice pas! Puține evenimente adună atâția oameni, atâția copii, și rar ți-e dat să auzi atâtea râsete pure.

După o zi destul de lungă și obositoare, speranța voluntarilor a fost ca cei care au trecut prin parc duminică, să fi plecat cu sufletele pline de fericire, încărcați cu gânduri bune. Toți cei care erau acolo, voiau doar să răspândescă Binele, să fie Făcători de Pace.. Dacă spectatorul se lasă purtat de val la un astfel de eveniment, fără să realizeze, devine un „făcător de pace” deoarece transmite mesajul mai departe.

Fiecare persoană care a trecut prin parc a contribuit cel puțin cu un strop de bunătate din interiorul ei! Chiar și simpla curiozitate de a participa la un eveniment care promovează voluntariatul, a făcut posibilă schimbarea în sufletul celor prezenți, făcându-i mai buni, mai darnici!

Mulțumim tuturor celor care au sărbatorit voluntariatul alături de asociația Frați Minori Capucini și s-au lăsat ”atinși” de ceea ce au oferit copiii azi, cei care sunt viitorul de mâine!

Autor, Levente Pesek 




Ceasul eliberării (autor, Simona Tivadar)

De 3 săptămâni lucrurile merg din rău în mai rău. Nu mai mănânc, nu mai dorm, trăiesc cu spaima că în curând voi fi luat pe sus și aruncat în cine știe ce colț umed al unei închisori comuniste. Circulă zvonul că foști liberali alături de mari politicieni sunt racolați săptămânal din locuințele lor și nimeni nu mai știe nimic de ei.

Exact acum 3 ani a avut loc cea mai sumbră zi a existenței mele. Eram la cursuri, tânăr student al Facultății de Drept, cu vise mari înainte și o ambiție nebună să creez o societate fără cusur. Am fost crescut într-un sat săracăcios al județului Sibiu, cu un tată sas și o mama născută în zona nordică a Maramureșului. Am copilărit în ambele părți ale țării, însă, de departe, Bucureștiul rămâne locul meu preferat. Mă fascinează fiecare colțișor al capitalei, fiecare chip firav pe care îl văd în drum spre facultate. Când am venit la studii, eram plin de ambiții. Trăiam cu impresia că lumea e a mea, iar eu mă aflu printre puținii care își asumă responsabilitatea de a o schimba. Eram un mare admirator al familiei Brătianu, iar implicarea de care aceștia au dat dovadă, alături de Partidul Liberal, în ceea ce privește dezvoltarea economică și politică a țării în perioada interbelică mi-a schimbat cu totul concepția despre starea societății și despre viitorul pe care l-ar merita aceasta. Ce mai, visam să devin următorul Gheorghe I. Brătianu!

Însă toate aspirațiile mele mărețe s-au dus pe apa sâmbetei în ziua în care prietenul meu, Dinu, a intrat în mica noastră cameră închiriată și a urlat din toți rărunchii: „Au câștigat comuniștii! Au venit la putere, asta e!”. Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Păi cum, așa ușor s-a dus totul? Parcă mai ieri a fost 23 august și se zvonea prin țară că am întors armele. Suntem ai rușilor acum, și, pe deasupra trebuie să le mai plătim și paguba de război. Nu-i de-ajuns că vor să ne îngroape de vii în regimul lor mizer și să ne facă una cu sovieticii? Ne iau sufletul și, pe lângă asta, mai vor și munca noastră!

În 1944, Partidul Comunist nu cred că avea mai mult de o mie de adepți. Azi, sunt în jur de 700 de mii și sunt de-a dreptul șocat. Corespondam cu părinții mei cât de des puteam, însă, până și mesajele dintre noi au ajuns să fie codate. Trăiam cu spaima că aceea urma să fie ultima noastră scrisoare. Din ce îmi povestea tatăl meu, preot apreciat al micului nostru cătun, am remarcat că țăranii de acolo nu aveau cunoștință politică nici cât un copil de clasa a 7-a, școlit la București. În timp ce elita intelectuală din inima capitalei ne îndemna pe noi, tinerii studenți, să înclinăm capul spre dreapta, parcă ne luptam cu morile de vânt.

Pe urmă a venit la putere regimul lui Petre Groza, să se asigure că plătim rușilor ceea ce nu le datoram. Ne-a luat totul. Tata a rămas sărac lipit pământului, iar eu am fost nevoit să mă întorc în satul meu natal, să renunț la visele mele bucureștene și să urmez gloata muncitorească a poporului român. Eram înconjurați din toate părțile, iar grupurile de partizani erau tot mai numeroase.

La un moment dat, am crezut că vom reuși să dăm jos regimul. Agenții erau infiltrați în țară, voiau să introducă ideea vestului, să nu ajungem supuși în fața acestei puteri mârșave dar, atât de tragic! Partizanii erau uciși pe capete. Securitatea avea dreptul să ucidă oamenii care îndrăzneau doar să-i privească lung. Era o imagine de-a dreptul înfricoșătoare.

Acum încerc să fug din țară. Dinu plănuiește să ne mutăm în Berlinul de Est și să ne continuăm de acolo pribegia până vom gusta într-o zi, dulceața Europei vestice. Mi-am făcut bagajele și am așteptat. Întins în pat, mă gândeam la săracii mei părinți. Mi-am părăsit satul natal în noapte și m-am întors la București. Nu le-am lăsat nimic alor mei, nici măcar un bilet. Sigur îi va căuta Securitatea, dar măcar nu vor fi nevoiți să mintă, când vor spune că habar nu au unde m-am dus.

Aud niște bătăi nebune în ușă. Atât mi-a fost, sunt aici, au venit să ne ia! Dinu nu are de gând să le deschidă, dar ei sparg ușa și îl iau pe sus. Îl văd prin ușa întredeschisă a dormitorului cum îi pun un sac pe față apoi intră în camera mea. Unul mă lovește puternic în ureche și mă prăbușesc la podea.

E atât de întuneric! Nu știu dacă e de la sacul de pe capul meu, sau noaptea pur și simplu e mai neagră când știi că te așteaptă ceva mai rău ca iadul. Ei știu că ne curg prin vine idei liberaliste, că profesorii noștri universitari ne-au îndemnat să-i sfidăm. I-au luat pe toți, iar acum este rândul nostru.

Mașina se oprește cu zgomot și simt mai multe trupuri căzând peste mine. Cred că suntem în jur de 12 oameni în mașină. Toți respiră greu, dar niciunul nu are curajul să scoată un cuvânt. Cu mișcări bruște și lovituri nemiloase, securiștii ne scot din mașină și ne aruncă în rând pe jos. Ne numără, iar apoi șușotesc ceva între ei. Cât de nebunesc ar fi să mă ridic și să o iau la goană? Habar nu am unde mă aflu, iar rinichii mă dor îngrozitor. Până și echilibrarea respirațiilor mi se pare un calvar.

Aud un clopot, sună o dată. Noaptea e atât de neagră. Mai sună o dată, l-am mai auzit cândva. A treia oară, sunt convins. E clopotul bisericii din Sighetu-Marmației. L-aș recunoaște dintr-o mie. Întrezăresc pentru o clipă chipul bunicii când mă îmbrăca dimineața pentru biserică, simt mirosul casei aceleia în ruine. O duceam atât de greu pe atunci!

Aș da toate clipele vieții mele mizerabile ca să mă pot întoarce acolo. Erau vremuri grele, dar vremurile pe care le trăiesc acum sunt apogeul suferinței sufletului omenesc. O să mor aici în câteva luni. O să mor fizic. Dar sufletul mi-a explodat când m-au legat întâia oară. O să fiu o legumă între 4 pereți de piatră.

Aud o împușcătură. Și încă una. Două trupuri cad cu greutate pe pavajul rece pe care eram noi întinși.
O voce groasă îmi țiuie în urechi: – Ridicați-vă și fugiți unde vedeți cu ochii. Nu aveți mai mult de 5 minute. Occidentul nu ne mai trimite nimic, ne-au părăsit! Dar prindeți-vă voi de el! a strigat.

Apoi și-a zburat creierii. Eram convins că adepții democrației și ai vieții duse în perioada interbelică nu s-au risipit cu totul. Poate că nu era liberal, probabil nici măcar țărănist, însă, ce suflet nobil trebuie să fi avut!

Toți se ridică în jurul meu și fug încotro văd cu ochii, călcându-mă pe mâini și pe picioare. Nu pot să-mi ridic trupul, ceva mă ține la pământ. Apoi simt mâna lui Dinu luând-o pe a mea. Mă ridică cu greutate și șchiopătăm amândoi în noapte. Îl implor să mă lase în urmă. I-am spus unde era casa bunicii, asta în cazul în care mai era în picioare. Îl mușc de mână și îl lovesc cu picioarele. Aveam să îngreunez drumul și să murim amândoi. Sudoarea îmi curge pe fruntea înfierbântată în timp ce o boare răcoroasă îmi inundă sufletul. Nu vrea să-mi dea drumul. Dar nu-l condamn. Dacă eram în locul lui, l-aș fi cărat și în dinți. Să fie acesta sentimentul eliberării?

Ne continuăm drumul în neant câteva ore, când, în sfârșit, găsim casa cu fundație șubredă și lumini palide. Urcăm cu greutate scările din piatră și bat șovăielnic în ușă de două ori. Trag adânc aer în piept și îl privesc pe Dinu. El mă bate pe spate, îmbărbătându-mă, și începem amândoi să plângem în prag. Înăuntru sau e o capcană, sau e libertatea. Acum ori niciodată!

Autor, Simona Tivadar,
clasa a IX-a A, C.N. „Dragoș Vodă”
(prof. coordonator, Marius Voinaghi)

Lucrare înscrisă și premiată în cadrul concursului de creaţie pentru liceeni „Comunizarea României. Tu ce ai face ?”, concurs organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Fundaţia Konrad Adenauer.

sursă foto: internet




Sighetul… „Dincolo de științe”, ediția I (autor, Brîndușa Oanță)

Joi, 8 iunie 2017, la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighet, a avut loc ediția I a Proiectului Educațional „Dincolo de științe” din cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, un proiect inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare ale elevilor din clasele V – XII. Au participat elevi și cadre didactice de la aproape toate Centrele de excelență din județul Maramureș. Încercăm să „clarificăm” detaliile proiectului apelând la unul dintre coordonatorii acestuia, domnul inspector general adjunct, prof. dr. Gheorghe Andrașciuc.

Brîndușa Oanță: Domnule inspector, spuneți-ne vă rog, ce aduce nou acest proiect în învățământul maramureșean?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul „Dincolo de științe” vine în completarea activității desfășurate în cadrul Centrelor de excelență din județul Maramureș. La baza inițierii acestui proiect educațional, se află nevoia de a dezvolta competențele de cercetare a unei teme de actualitate din sfera disciplinelor ce se aprofundează la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, mai exact limba și literatura română, limba și literatura rusă, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, informatică, astronomie, electromecanică și servicii. Sub coordonarea profesorilor care predau în cadrul Centrelor de excelență, au fost formate echipe de elevi care și-au fixat o temă de actualitate. Mai departe, sub îndrumarea cadrelor didactice, echipa de lucru trebuia să cerceteze tema aleasă, într-o formă științifică. Ideea era ca aceste teme să fie cercetate într-o formă inter/transdisciplinară.

Brîndușa Oanță: Din cine este compusă echipa de proiect și cum sunt repartizate „rolurile” în echipă?
Gheorghe Andrașciuc: Proiectul a fost inițiat de un grup de inspectori școlari de la Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Echipa este compusă din trei coordonatori: Ana Moldovan – inspector școlar general, Gheorghe Maiorescu – inspector școlar pentru matematică și coordonator al Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță și Gheorghe Andrașciuc. Membrii proiectului sun inspectorii școlari de la disciplinele pentru care se organizează cursurile în Cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, precum: prof. Iuliana Mărieș – inspector școlar pentru informatică, prof.dr. Valentina Todoran – inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. Simona Malearciuc – inspector școlar pentru limba ucraineană maternă și limba rusă modernă, prof. Carmen Ulici – inspector școlar pentru chimie-fizică, prof. Camelia Duță – inspector școlar pentru biologie, prof. Livia Pop – inspector școlar pentru discipline tehnice, prof. Pavel Filip – inspector școlar pentru istorie și pentru științe socio-umane și prof. Adrian Gavra – inspector școlar pentru geografie. Dintre membrii amintiți în proiect face parte și Daniela Andrașciuc – profesor drd. la Colegiul Național Dragoș Vodă. Evident, inspectorii școlari, responsabili de disciplinele menționate, coordonează întreaga activitate de cercetare științifică la nivelul disciplinei pe care o au în subordine. Ei au rolul de a monitoriza activitatea de elaborare a proiectelor de cercetare și de a oferi suportul metodologic și științific în realizarea acestora, la nivelul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Performanță.

Brîndușa Oanță: Ce obiective specifice are proiectul?
Gheorghe Andrașciuc: Precizez că obiectivul general al proiectului „Dincolo de științe” este de a forma și de a stimula promovarea competențelor de cercetare a unei teme ce prezintă interes pentru un anumit domeniu de cunoaștere. Acest obiectiv general este susținut de obiective specifice precum: stimularea curiozității intelectuale prin aprofundarea unor teme de actualitate dintr-o anumită arie a disciplinei, conștientizarea necesității promovării rigurozității în susținerea unor idei, dezvoltarea spiritului de interrelaționare în susținerea unei activități de echipă, familiarizarea cu nevoia de a distinge ideile personale de sursele citate, formarea capacității de a sintetiza informațiile obținute în urma cercetării unei teme dintr-un anumit domeniu de cunoaștere, înțelegerea nevoii de a promova interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea în procesul de cunoaștere/ cercetare a unei teme de actualitate, în vederea înțelegerii globale a unei teme, formarea spiritului interogativ, autonom și critic etc.

Brîndușa Oanță: Care sunt așteptările, pe ce rezultate se mizează?
Gheorghe Andrașciuc: Așteptările sunt mari. Am pornit de la ideea că avem elevi extrem de valoroși, cadre didactice competente, preocupate de creșterea calității întregului demers didactic. Toate proiectele prezentate pe secțiuni vor fi analizate cu atenție, urmând, ca cele mai valoroase să fie publicate într-un volum colectiv editat de Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță din cadrul Inspectoratului Județean Maramureș. Cu certitudine, aceste exemple de buna practică, prin diseminare, vor contribui la stârnirea curiozității intelectuale atât în rândul elevilor, cât și în cel al cadrelor didactice.

Brîndușa Oanță: Cum puteți descrie activitatea de prezentare a proiectelor de cercetare?
Gheorghe Andrașciuc: După cum ați precizat și dumneavoastră în preambulul acestui interviu, azi au fost prezentate 82 de proiecte de cercetare științifică la toate disciplinele pentru care se organizează cursurile de excelență în cadrul Centrului Județean al Tinerilor Capabili de Excelență. Am avut opt secțiuni organizate pe discipline, precum: literatură română – moderator prof.dr. Valentina Todoran, infomatică – moderator prof. Iuliana Mărieș, limba rusă – moderator prof. Simona Malearciuc, matematică – moderator general prof. Gheorghe Maiorescu, ajutat de prof. Giurgi Vasile, prof. Amalia Mihu, prof., prof. Gheorghe Gherasin, prof. Ioan Tomoiagă, prof. Maria Mărioara Chiș, istorie și geografie – moderatori lect.univ.dr. Ilie Ghergheș și prof.dr. Flaviu Vida, fizică, astronomie și electrotehnică – moderator prof. Ioan Tivadar, chimie – moderator prof. Mărcuța Tomoiagă, biologie – moderator prof. Ana Grigor și servicii – moderatori prof. Claudia Mintău și prof. Anuța Bologa. La activitățile de prezentare au fost implicați 196 de elevi și 146 de cadre didactice. Lucrările prezentate pe secțiuni au avut un nivel calitativ foarte bun și, ce este foarte important, după susținerea acestora în plenul secțiunilor, au urmat discuții pe marginea temelor prezentate. Ce am remarcat este faptul că elevii prezenți la această activitate de ținută intelectuală de excepție sunt animați de o curiozitate intelectuală remarcabilă. Cu siguranță, această preocupare a elevilor, sprijinită de o susținere metodologică și științifică din partea cadrelor didactice, conjugate, vor crește calitatea întregului demers didactic în învățământul maramureșean.

Brîndușa Oanță: Acest proiect va continua?
Gheorghe Andrașciuc: Prezentarea lucrărilor de cercetare a fost la prima ediție. Anul școlar viitor, tot în luna iunie, va fi organizată ediția a doua. Sperăm ca la ediția următoare să se înscrie mult mai multe proiecte, întrucât exemplele de bună practică vor fi diseminate la nivelul tuturor Centrelor de excelență din județul Maramureș. Ne dorim ca la ediția viitoare să ne focusăm mai mult pe abordări interdisciplinare și transdisciplinare în cercetarea temelor. De asemenea, vom realiza un parteneriat cu mediul academic în vederea creșterii nivelului științific al demersurilor de cercetare din zona de interes atât pentru elevi, cât și pentru societate, în ansamblul ei.

Brîndușa Oanță: Mulțumim și mult succes în diseminarea și promovarea proiectului!

 




Poetul Marin Slujeru (a) ÎMPLINIT… Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!

Dacă privesc cerul strălucitor și de prea multă lumină îmi vine să închid ochii, imediat apare un norișor prietenos care ia din puterea orbitoare a soarelui și mă lasă să privesc în voie frumusețea albastră a zilei. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă vreau să privesc cloșca cu puii de aur și luna trăgând la carul mare într-o noapte anume, iar norii stau îndesaţi unul în altul acoperind cerul, vine un vânt povestitor și îi ademenește ducându-i cu el, ca să mă bucur de frumusețea luminoasă a nopții. Acesta este prietenul meu Marin Slujeru. Dacă scriu un poem frumos, prietenul meu Marin se ridică și pornește la drum prin sufletul lui. Eu aștept cu bucurie să se regăsească și pe el pe acolo și să îmi trimită semne binevoitoare. Întotdeauna voi păstra dulcea alunecare prin oameni a acestui prieten ca pe un reper de depășire a deșertăciunii.

La mulți ani!
(Doina Rândunica Anton)

***

Întorcându-mă spre casă, m-am abătut din drum să văd dacă a înflorit arborele de lalea și, brusc, am avut niște „Tresăriri”, „Târziu, în iunie”, în acest „Anotimp neprevăzut”. Domnul profesor Marin Slujeru își aniversează ziua de naștere.  O figură comună, cu sprâncene stufoase, mărunțel – la prima vedere. Un munte de cultură, bun simț, jovialitate – când îl cunoști mai de-aproape. La aniversare, îi doresc acestui Domn, apropiat familiei mele, sănătate, noi apariții editoriale și, fără…” P.a.u.za de lectură”, „În neștire”.

La Mulți Ani!
Cu prețuire,
Eva Oanță

P.S. Titlurile cu majusculă reprezintă volumele de poezii și, apropiat sufletului meu, râmâne „Leptem”.

***

Domnul Marin Slujeru scrie o poezie vie, decupată din mijlocul nostru, al tuturor sighetenilor. Este poetul care vede poezie într-un parc, într-o vitrină, într-o cafenea, el simte și caută frumusețea nealterată, o frumusețe autentică pe lângă care cei mai mulți dintre noi trecem grăbiți și n-o observăm. Cuvintele domnului Marin iau pulsul orașului și-l transformă într-o captură, într-un veritabil tablou în care abundă detaliile. E un alt fel de Sighet văzut prin ochii unui poet. Nu știu câți oameni realizează ce valoare imensă poate avea un tablou al cuvintelor, unde culorile se amestecă iar persoanjele sunt fluide, totul petrecându-se într-un prezent continuu. Domnul Marin îmi este mentor, dintotdeauna mi-a fost și mă bucur fiindcă orașul acesta micuț este așa bogat în oameni care dăruiesc ceva neprețuit. Îi doresc mulți ani fericiți poetului Marin Slujeru și îi mulțumesc pentru tot sprijinul, încurajarea și aprecierea cu care mereu mă întâmpină în orașul poeziei.

La mulți ani!
(Antonia Luiza Dubovici)

***

Istoria e o poveste. Poate să-ți placă sau nu. Depinde de tine, dar mai ales de povestitor. Eu am avut norocul să ascult și să învăț istoria predată de domnul profesor Marin Slujeru. Am avut norocul de a învăța de la domnia sa a vedea dincolo de manual, dincolo de înșiruirea de ani, de date, de epoci, de domni, de războaie, de tragedii și împliniri. Am învățat să învăț istoria. Apoi, după ani, am avut șansa de a-l descoperi pe poetul Marin Slujeru, de a-i citi poezia, plină de melancolie, haiku-urile realiste, dar și acele schițe ale Sighetului nostru cel de toate zilele surprins în cuvinte subtile. 

La mulți ani, Domnule Profesor!
(Roxana Pontoș)

***

Poetul Marin Slujeru, sighetean o mie la sută (născut la Ocna Șugatag), este Fiul de Onoare al Orașului nostru. Este un fin observator al lucrurilor „mărunte”, „locale”, pe care le filtrează poetic. Marin valsează prin oraș, se oprește la ținte fixe și scrie. Scrie cu sufletul, cu inteligența, cu bogata lui cultură și zâmbește cu multe subînțelesuri. Pe urmele lui, fără grabă, răsar poemele.

Să ne trăiești frumos, Domn’ Profesor!
(Brîndușa Oanță)

***

Marin – Haiku
Prin oraș Marin
Salută prietenii.
Agale trece.

Hai ku Marin
De dimineață,
Cafeneaua cu Marin
Sfidează ora.

Marin marin
La mulți ani, Marin!
Murmură trecătorii.
El tace sfios.
(Ion Mariș)

sursă foto 2: Florentin Năsui




Maramureş Plai cu Zbor – Întâlnire pe cerul Maramureşului Istoric

În premieră, în perioada 16-18 iunie 2017, la Sighetu Marmaţiei va avea loc o întâlnire a paramotoriştilor sosiţi din întreaga ţară. Evenimentul face parte dintr-un raid aerian de anvergură, Timişoara- Sighetu Marmaţiei.

„Va fi un bun prilej de a le prezenta colegilor noştri din ţară atracţiile turistice din zonă, cum ar fi mânăstirile de la Săpânţa şi Bârsana, Cimitirul Vesel, Muzeul Satului, toate văzute de sus. De asemenea, pentru doritori, se vor executa zboruri în tandem cu paramotorul”, ne-au declarat organizatorii evenimentului.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0740625780.

Liviu Șiman




Infinitul bun și răscumpărarea timpului în pictura lui Valentin Rozsnyai (autor, prof. univ. dr. Nicolae Iuga)

Prin unele trăsături care se pot remarca la prima vedere – culori grave, spații monocrome tăiate ferm și delimitate net unele de altele, împărțirea uneori a cadrului prin diagonale energetice, o simbolistică ubicuă insinuată sau explicitată – lucrările lui Valentin Rozsnyai îmbie la conceptualizare. În spatele tablourilor se poate ghici și se poate reconstitui o narațiune mitologică intrinsecă ce abia așteaptă să fie decriptată hermeneutic, confirmând o dată în plus ideea că mai întâi nu a fost nici oul și nici pasărea, ci mai degrabă ideea de zbor, că mai întâi a fost mitul și mai apoi metafora, iar metafora – fie ea și palstică – nu este altceva decât un mit comprimat aposteriori, un mit povestit eliptic.

Câteva teme se decelează cu claritate. Mai întâi Timpul. Timpul curge continuu, uniform și într-un singur sens, ca râul lui Heraclit, numai pentru simțul comun. Timpul fizic, cel dat de mișcarea astrelor, de mișcarea de rotație și de revoluție a planetelor, pe care noi oamenii îl măsurăm cu două mijloace convenționale, ceasornicul și calendarul, este în esență și el un timp care curge uniform încetinit, dar cu o încetinire imperceptibilă la scara infimă a vieții omenești și chiar la scara scurtei durate a civilizației umane pe pământ. În timpul fizic avem „infinitul rău” cum îl numea Hegel, adică linia timpului unidimensional care curge de la trecut prin prezent spre viitor la infinit, reprezentat punctiform printr-un șir de numere: 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. Și tot așa și spațiul, care continuă din punctul în care ne aflăm noi în toate direcțiile spre depărtări indefinite, prin reprezentarea 1 + 1 + 1 + 1 și așa mai departe la infinit. De ce „infinit rău”? Pentru că acest fel de „infinit”, ca un șoc infinit de-a lungul lucrurilor finite, nu poate fi atins niciodată și nu satisface nevoia de raționalitate intrinsecă a spiritului omenesc. Și atunci? Ei bine, acest fel de infinit trebuie „recurbat în sine”, reflectat în sine, adică adus în oglinda Spiritului, a conștiinței cunoscătoare și atunci obținem „infinitul bun”, infinitul fără rest, pentru că oglinda Spiritului rămâne aceeași, chiar dacă reflectă o infinitate potențială sau actuală de lucruri. Sau, pe fiecare existență noi ne-o putem reprezenta integral ca pe un cerc, prin circularitatea fazelor sale: naștere – viață – moarte, și atunci infinitul bun devine ceva ca un „cerc de cercuri” (după același Hegel).

În lucrările lui Valentin Rozsnyai timpul infinitului rău este reprezentat ca o spirală care crește de la stânga la dreapta, după mișcarea aparentă a soarelui (sensul mișcării acelor de ceasornic), este timpul creat în desfășurarea lui cosmică, timpul Universului în expansiune după actul Creației (sau marea explozie, Bing Bengul), timpul făcut, în care Creatorul a pus și creaturile sale, dar este totodată și Cronosul care ne macină ființa lent dar sigur, transformând-o în heideggeriana ființare neabătută către moarte. Reprezentarea plastică poate să fie asemănată și cu o cochilie de melc, care crește de fapt urmând cumva o lege matematică (șirul lui Fibonacci).

Dar Creatorul nu ne-a dat numai „Timpul făcut”, Cronosul, ci ne-a dăruit și „Timpul re-făcut”, Timpul restaurat, sau mai bine-zis „Timpul răscumpărat” (așa cum păcatul nostru a fost răscumpărat cu însuși sângele Fiului Său) și, mai mult decât atât, ne-a dat nouă înșine posibilitatea de a ne răscumpăra viața-în-timp, prin viața-prin-valori. Ne-a dat nu numai timpul rău al Cronosului, ci și timpul bun al Kairosului, timpul bunei alegeri, în care ne putem schimba destinul nostru în bine, caierul vremii pe care noi trebuie să îl privim abstrăgând de la tors. Timpul bun poate fi reprezentat plastic ca o spirală inversă, care crește în sens opus acelor de ceasornic în planul Spiritului, care înseamnă o reîntoarcere în sine, o ieșire din infinitul rău prin întoarcerea acestuia la reflecția în sine a conștiinței cunoscătoare. Un exemplu ar putea fi edificator. În anul 1929, un Constantin Brâncuși deja celebru la Paris, a fost rugat de către un James Joyce nu mai puțin celebru să-i deseneze portretul. Atunci, spre stupefacția tuturor, marele Brâncuși a făcut dintr-o singură mișcare de mână o spirală întoarsă în sine. Asta era tot? Da. A fost deajuns.

Cele două spirale orientate diferit, cea crescătoare a lumii fizice, a Universului în expansiune, și cea întoarsă în sine a lumii Spiritului, pot fi aflate îngemănate genial în arhetipul numit „coarne de berbec”, în cele două volute simetrice ale capitelului care încheie coloana ionică. Sau, în cazul lucrării lui Valentin Rozsnyai care dă și titlul expoziției, în afară de sugestia cornelor de berbec pe care o putem observa aici, se află și într-un ou cosmic plutind imponderabil, în care așteaptă facerea lumii cele două spirale în stare latentă. Tabloul lui Valentin Rozsnyai, cel care dă și titlul expoziției: „Facerea și refacerea timpului”, mai este pigmentat și cu elemente onirice, pești stilizați care zboră impetuos pe verticală, criptograma paleocreștină a lui Iisus Christos înălțându-se la ceruri, sau evoluția Cosmosului în îndreptarea lui către punctul suprem Omega, ca în Fenomenul uman al lui Teilhard de Chardin.

O a doua temă a discursului plastic al lui Valentin Rozsnyai este aceea a Păsării Phoenix, care este mai degrabă o legendă decât un mit, pentru că nu explică cu mijloace sacre ceva din ordinea profanului, ci de fapt Pasărea Phoenix se mitizează pe sine. Pasărea Phoenix în varianta lui Valentin Rozsnyai este tratată în triptic, potrivit cu secvențele de bază ale legendei, auto-îngroparea în sarcofagul de tămâie, arderea și apoi renașterea din foc. Prin efectele sale cromatice, pânza pictorului nostru ne provoacă certe sinestezii, ne face să auzim efectiv Pasărea cântând cu putere sau țipând exaltat, la fel cum putem auzi și păsările pictate de către Joan Miró. Echivalentul muzical ar putea fi Pasărea de foc a lui Igor Stravinski.

În esență, cred că în persoana lui Valentin Rozsnyai avem un pictor al maturității depline, cu un discurs plastic cerebral, cu o tehnică bine elaborată și diversificată, parcurgând facil distanțele dintre cubism, futurism și suprarealism, reiterând cu succes nu numai mituri fundamentale ale culturii noastre europene, ci și paradigme mitologice dintr-o hyponoia a filosofiei.

Prof. univ. dr. Nicolae IUGA
(eseu scris pentru Catalogul Expoziției Personale – Valentin Roznyai, Baia Mare, iunie 2017)

Valentin Rozsnyai, pictor sighetean, născut la Carei la data de 22.02.1952, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Maramureș, este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți artiști din țară, fiind la nivelul la care a depășit granițele proprii, fizice și artistice și, cucerește dezinvolt piața internațională de artă. Pe lângă numeroasele expoziții personale (prima personală vernisată în anul 1972) a participat la alte câteva zeci de expoziții colective și de grup (în România, Croația și Republica Moldova), fiind laureat al Expoziției Internaționale “Homage to Picasso”, Zagreb, Croația (a obținut Marele Premiu pentru pictură) și al Bienalei Internaționale de Pictură, Chișinău (a fost distins cu Diploma de Execelență a Ministerului Culturii din Moldova). Are lucrări în colecții particulare din România, Elveția, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia și Spania.

Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare, îi va găzdui în perioada 13 – 26 iunie 2017, expoziția personală “Facerea si refacerea timpului”.




Sighet – Tribunalul Regal Maghiar

Clădirea Tribunalului a fost ridicată între anii 1896 -1897, cu bani provenind din visteria Regatului Ungar, administraţia locală contribuind doar cu achiziţionarea terenului. Clădirea a fost proiectată cu faţa către strada Rákóczi, pe partea laterală fiind deschisă o stradă care a purtat mult timp numele de „strada Tribunalului”, deschisă circulaţiei odată cu terminarea construcţiei.

Pentru ridicarea clădirii au fost folosite aproximativ 3 milioane de cărămizi. Tribunalul regal avea 14 curţi interioare şi încăperile decomandate, toate fiind accesibile direct din culoare.

La parter şi etajul întâi au funcţionat Tribunalul, Judecătoria şi Cartea Funciară, iar la etajul doi se afla locuinţa preşedintelui Tribunalului.

Faţadele sunt bogat ornamentate, cea principală fiind dominată de o cupola falsă, cu rol exclusiv decorativ acoperită cu eternit colorat şi ornamente din fier forjat. Pe fronton se zăreşte stema ţării, încadrată de doi îngeri din marmură alba, acroterii şi două lampadare romane din fontă ce accentuează aspectul artistic al clădirii.

La intrare, o placă de marmură neagră aminteşte că această clădire a fost ridicată “În timpul domniei lui Franz Josef I, asistat de ministrul Erdély Sándor, sub supravegherea preşedintelui de tribunal Lászlófalvi Eördögh Virgil, după proiectul arhitectului Wagner Gyula, construit de antreprenorii Gerster Béla şi Kreiszel Géza la 1896 – 1897.”

Până în secolul XX, Tribunalul Regal Maghiar a fost singura clădire cu două etaje de pe teritoriul comitatului Maramureş.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

N.R. În această clădire funcționează azi Primăria Municipiului Sighet