Actualitate Cultură

Tată și fiu în temnițele comuniste (autor, Marius Vișovan)

(foto: Peter Lengyel)
image_printPrinteaza

Unul dintre deținuții politici mai puțin cunoscuți din Maramureș a fost primarul din Breb – Pop Arvinte. Fără să facă parte dintr-un grup anticomunist organizat, Pop Arvinte a plătit cu ani de închisoare activitatea sa trecută în cadrul Partidului Național Țărănesc, din partea căruia a și deținut funcția de primar al Brebului în perioada 1931-1934.

Pop Arvinte provine dintr-o familie de militanți pentru Marea Unire, tatăl său, Pop Tănase și cumnatul său, Vișovan Alexandru, s-au numărat printre fruntașii români din Breb care s-au manifestat deschis pentru Unirea Transilvaniei cu România în decembrie 1918, participând la întrunirile locale care au desemnat delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (Gheorghe Todinca, Marea Unire a Românilor, oameni, locuri, documente din Maramureș (1918-1919), pag. 72 și 75 ).

Arestat în 1952, Pop Arvinte va petrece doi ani în temnița de la Sighet. Eliberat în 1954, se va opri câteva zile la sora sa, Paraschiva Vișovan, care locuia în Sighet la Locul Târgului. Valentin Haidu, nepotul surorii sale, își amintește momentul: „În 1954 aveam 10 ani… unchiul Arvinte era frate cu bunica mea. Mi-amintesc ziua când a ieșit din pușcărie și a venit la noi acasă. Era atât de slab și schimbat la față, aproape de nerecunoscut… Se vedea că vine din iad…A stat la noi o zi sau două, s-a mai refăcut un pic, apoi au venit neamurile din Breb și l-au dus acasă.” Pop Arvinte a murit relativ tânăr, în 1962.

Ioan Pop

Fiul său, Ioan, elev la Liceul „Dragoș Vodă”, fusese deja arestat din 1949 pentru activitate anticomunistă făcând parte din cel de -al doilea grup de elevi, condus de Ștefan Minică. A executat detenția la Sighet, Cluj, Văcărești, Jilava, Târgșor, Canal, Constanța. După detenție, Ioan Pop a studiat medicina și s-a stabilit la Timișoara unde și-a desfășurat activitatea ca medic până la pensionare și unde locuiește și azi în vârstă de 88 de ani. El este unul dintre cei 33 de elevi sigheteni pentru care s-a dezvelit placa comemorativă la Liceul „Dragoș Vodă” în 2014.

preot prof. Marius VIȘOVAN

 

foto: Peter Lengyel

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • O mica pagina de istorie,relatari triste,vieti distruse dar semete, increzatoare in lupta anticomunista, pentru care eroii mentionati au indurat prigoana securista! Cinstita sa le fie memoria!

  • 31.01.2019,Minneapolis

    Barcan Gheorghe
    Ma bucur mereu cand am ocazia sa ma intalnesc, sa vorbesc ori sa aud despre fostii mei colegi de clasa, de liceu/de suferinta, inca in viata. Cu colegii Pop Ion Arvinte, Bizau Ioan, Ilban Ioan, Dunca Nelu, Codrea Petrica, Aurel Vlad si, ceva mai inainte, cu d-l Man Nistor, am vorbit la telefon, cu ocazia sarbatorilor, nu demult trecute, urandu-ne cele cuvenite. In clasa noastra, ca si in liceu, in acele vremi era o atitudine anticomunista, in majoritate dominanta. Dovada o fac multele suferinte indurate de baieti si fete, o multime de elevi ai acestui liceu petrecand multi ani din viata prin inchisori si, se pare, doar cei amintiti si subsemnatul mai fiind in viata. Familiile elevilor lipsiti de libertate erau cu aceleasi convingeri cu copiii lor, multi indurand persecutii si suferinte, unii petrecand ani de inchisoare inainte de a copiilor acestora, sau impreuna cu ei, asa cum s-a intamplat in onorabila si demna familie a lui Pop Ion Arvinte, multi din a lui Aurel Vlad si probabil mai sunt. Tatal meu, Barcan Dumitru, impreuna cu mine, am fost urmariti de securitate si ascunsi, 2,5 ani, pentru „omisiune de denunt si favorizarea infractorului”. La Securitatea din Viseu, tatal meu a fost lasat liber, cu conditia de a se inscrie in CAP, iar eu am urmat 29 de luni de anchete si temnite in cumplite suferinte, urmate afara de exmatriculare si masuri administrative, crude si ilegale, pe inca aproape 7 ani.

    Urez colegilor in viata multa sanatate si bucurii, impreuna cu familiile lor si raman cu dorinta de a ne mai vedea sau auzi, cat de mult, atata cat ne va mai ajuta Domnul.

    • Asa este. Cercetarea istorica a terorii comuniste ar trebui sa insiste pe dramele famiililor. De multe ori din aceeasi familie au fost doi sau la multi arestati ( pe langa suferintele celor ramasi afara dar supusi anchetelor, perchezitiilor, umilintelor si marginalizarii ).

      Eu detin nefericitul record de a avea 7 persoane din familia apropiata in detentia comunista…

oferta-wise