Actualitate Diaspora Editorial

Un dac printre noi (autor, Ileana Pisuc)

Mihai Borodi
image_printPrinteaza

Într-o lume plină de zbucium, care aleargă bezmetic spre niciunde, fără pauză, dați-mi voie să vă ofer un răgaz de meditație asupra unui subiect destul de spinos. Și anume, voi aborda o temă incomodă, dar necesară, și anume, a destinului unor oameni cu har, pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu un rost anume: acela de a-i încânta pe semenii lor, de a-i face mai buni, mai atenți la adevăratele frumuseți fără de care viața ar fi pustie…

N-aș putea să mă laud că am cunoscut multe dintre aceste personalități, dar nici nu pot să trec ca și cum n-am văzut, n-am auzit și să nu-mi pese de ceea ce e sub ochii mei.

Se tot vehiculează o expresie la modă: „Sunt mândru că sunt contemporan cu un asemenea om!” Cuvinte de complezență, prea uzitate, dar care dau bine. Mândria fără implicare, la fel ca și credința fără fapte, e slabă.

Când îți apare în față un personaj grav, asemeni lui Mihai Borodi, n-ar trebui să fii nepăsător. O așa figură aparte de dac, coborât parcă de pe Columnă, nu te lasă indiferent. De o statură medie, vânjos, cu o față încadrată de o barbă albă, părul de asemenea, te duce cu gândul la vechea istorie adevărată cu dacii liberi, istorie care, din păcate, este cam unica la care ne putem referi.

Modest în port și în purtare, fără aere de „artist”, îl poți vedea periodic prin Sighet. Șase luni pe an e al nostru, iar celelalte șase, e al țării adoptive, Franța. E rupt între două lumi… una unde e între toți ai lui, și o alta, unde e al tuturora. Una, în care ai o identitate datorită rădăcinilor bine înfipte în pământ, iar în cealaltă, unde toți te întreabă ce faci, cum ești, dar nu le pasă cu adevărat. Plecatul și venitul sunt ca un „răstimp” în care nu-și găsește astâmpărul.

Nu o dată l-am întrebat ce-l face să se tot întoarcă ciclic, asemeni berzelor, și mereu mi se justifică cum că el tot timpul se simte dator față de Sighet cu câte o operă de artă. Ba cu un bust al lui Coșbuc, ba cu cel al lui Mihalyi de Apșa. Acum a venit special să-și realizeze visul de o viață, acela de a ni-l da pe Eminescu. Oare de ce artiștii au această proastă meteahnă de a se considera veșnic datori…? Mor săraci și datori față de o societate care-i ignoră cât sunt în viață, iar apoi nu prididesc în a-și însuși roadele lor post mortem…

L-am întrebat:
– Încă nu te-ai săturat de oameni, de cei care te-au trădat, te-au mințit, te-au umilit?
Mi-a răspuns:
Oamenii, e drept, m-au dezamăgit, dar eu nu vin pentru ei. Mie mi-e drag Pământul. Pentru el vin. El ne iubește necondiționat și la el vin de fiecare dată, mă aplec și-l sărut. Îmi sărut cărarea care mă duce la căsuța mea săracă, în ruină, din Vad. Mulți mă judecă și pun asta pe seama viciului, cum că, beat fiind, n-aș ști ce fac. Păi, dacă eu beat fac asta, cu atât mai mult, ei de ce nu o fac treji fiind? Eu știu foarte bine ce fac. Dar, până când ești privit prin prisma viciului și nu prin cea a talentului, soarta artistului e incertă.

Ne plac sfinții în icoane, ne plac operele de artă, dar punem mereu în umbră trăirile celor implicați. Noi avem nevoie de moaște care să aducă profit. Artiștii nu ne sunt de folos atâta timp cât se învârt printre noi.

Mi-a recunoscut că zilnic se lovește de birocrație, de umilință, dar satisfacția lui ca artist este că va lăsa o urmă, o dâră în urma lui…

Asemeni melcului, am zis eu…
Ei, până și melcul are casa lui, eu mă zbat pe la diverse instituții după aprobări, autorizații, ștampile, pentru a-mi îndeplini ultimul vis: acela de a-mi planta o căsuță tradițională într-un loc (cumpărat deja) unde să-mi pot face o expoziție personală însă, în ritmul în care pot să-mi rezolv actele, frică mi-e că nu-mi va ajunge restul de viață ce-l mai am de trăit.

Pentru mulți sigheteni Mihai Borodi e un necunoscut, trece neobservat, circulă cu autobuzul (are abonament), mănâncă la cantină și în rest, trudește de dimineață până în amurg la Demiurg, pe care-l vrea terminat cât de repede, pentru a nu rămâne dator Sighetului. Pentru a lăsa și el o dâră, dacă nu pe cer asemeni Luceafărului, măcar pe Pământ, pe care-l iubește până la lacrimi…

A pledat pentru el,
Ileana Pisuc
06.08.2018

Foto: Ion Mariș

oferta-wise

6 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Dă-i un răspuns lui Marius Visovan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Sa faca un bust al lui Iuliu Maniu ! Doar suntem in anul Marii Uniri ! Iar Sighetul e locul in care Maniu s-a implinit prin jertfa suprema !

    Pe „Eminescu ” il vad la Radio Sighet cum creste…iar pe maestrul Borodi il intalnesc prin Vad…normal, nu ? familia sa ( in special cele doua matusi ) a fost stalpul rezistentei catolice din Vad in anii comunismului.

  • Artistul are dreptul sa faca ce vrea el si cum vrea el. Daca visul lui e sa faca bustul lui Eminescu atunci sa faca bustul lui Eminescu. Poate o sa vina vremea sa vrea sa-l faca si pe cel al lui Maniu poate nu,cine stie? Sa de-a Domnul sa poata sa-si vada visurile implinite. E cel mai important lucru in viata unui om!

    • Evident, nu il va obliga nimeni. Dar poate dansul ar fi cel mai potrivit sa-l faca. Initiativa exista si acum important este ca sa se obtina din partea Primariei un amplasament.
      Si n-ar fi rau sa se faca anul acesta.

  • Talent si arta se poate citi pe chipul sculptorului Mihai Borodi!Un chip care vine din stramosi,o dalta si-un ciocan si mult har pus pentru a lasa in urma sa,ceva”romanesc” sa dainuie de-a pururi in orasul nostru!O alegere mai buna,nici ca nu putea sa faca,artistul cu radacini maramuresene ce intruchipeaza poezia boema a pietrei sculptate!Bustul lui Eminescu,poetul national ne va aminti de-un poet al natiunii,un talent citit si rascitit,invatat de cei mici si cunoscut de mai toti romanii,tineri si batrani,care-si va avea locul de onoare si pe pamant sighetean!Cred ca este cazul,ca artistii,asemeni lui Mihai Borodi sa imbogateasca zestrea statuilor si a busturilor cu cele mai reprezentative figuri din comoara literaturii si culturi romanesti,din istoria noastra nationala si locala,ca sunt atatia de multi ,care merita,doar cineva sa-i „daltuiasca” pentru ai pune in locuri bine alese spre cunostinta tuturor in a ne cunoaste trecutul.Felicitari pentru idee si lucrare,suntem siguri ca lucrarea va fi ceva frumos si va impresiona Sighetul!

  • Un articol deosebit de expresiv, de frumos, cu atatea varietati de intelesuri si subaintelesuri, de reprosuri aluzive sau mai directe, complementare chiar cu exprimarile maestrului, Mihai Borodi. Zbateri, greutati, impliniri si asteptari, unele care vor ramane mereu asteptari, in neimplinire, cu acel du-te-vino dintr-un loc intr’altul, printre straini si ai tai, uneori mai straini ca strainii. Pasii i se indreapta mereu spre casuta lui, saraca, micuta si primitoare, intrematoare si care, deodata, devine mare, frumoasa, chematoare, expozitiva, care apoi fuge, dispare, precum imaginile „morgane” inselatoare, aduse prin reflexii din cine stie ce loc din spatiu. Un vis neimplinit, o dorinta care ramane astfel, ca atatea altele. Toate la un loc, impliniri si neimpliniri, aprecieri la vreme sau tardive, spuse sau numai gindite, de altii sau marturisite de maestru insasi, dau o imaginea sculpturala a unui „dac” nobil, in lupta lui cu timpurile si naravurile lor, mereu invingator si nu invins, de putintele si neputintele vremilor. Omagiu si toata cinstirea cuvenita!

oferta-wise