Aurel Vișovan s-a născut la 4 iunie 1926 în localitatea Sărmășag (jud. Sălaj) din părinți maramureșeni, Alexandru și Paraschiva, originari din satul Breb. Botezul său a fost oficiat de 6 preoți greco-catolici. Tatăl său, Alexandru Vișovan, membru al Gărzilor Naționale românești din Maramureș și participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, va ocupa o perioadă scurtă funcția de primar în Breb și apoi va funcționa ca șef de post de jandarmi în mai multe localități din nord-vestul țării, activitate pentru care va fi de mai multe ori decorat. După pensionarea sa în 1932, familia se va întoarce în Maramureș și se va stabili la Sighet unde Aurel Vișovan va face primii ani de școală. Cedarea Ardealului de nord Ungariei în august 1940 va determina familia să plece în refugiu (sora sa Viorica este arestată pentru câteva ore de către paramilitari unguri) și să se stabilească la Timișoara pe toată durata războiului. Va absolvi în 1945 liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara; tot în această perioada va obține și brevetul de planorist în urma unui curs absolvit la Arad. Anii petrecuți în refugiu vor contura în sufletul tânărului Aurel conștiința de luptător pentru dreptatea neamului românesc.
Întors alături de părinți la Sighet în 1945, Aurel Vișovan se va înscrie la cursurile fără frecvență ale Facultății de Drept din Cluj, fiind simultan și profesor suplinitor la Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet unde a predat fizica, chimia și limba italiană. Atmosfera în Maramureș era foarte tensionată – de abia iesiți de sub ocupația maghiară și scăpați cu greu de anexarea la URSS, românii maramureșeni vedeau că autoritățile erau tot în mâna străinilor, sub forma regimului comunist ce se instaura agresiv. Atât prin contactele ce le avea la Cluj cât și prin prietenul său sighetean Vasile Popșa – student la București, Aurel Vișovan va adera la Mișcarea Legionară Anticomunistă, de a cărei organizare în Maramureș se va ocupa până în 1948. Momentul arestării îl va găsi pe Aurel Vișovan în funcția de șef al Grupului Legionar Anticomunist Maramureș format în principal din elevi și studenți. Din mărturiile ulterioare ale camarazilor săi reiese admirația de care se bucură atât datorită ținutei sale morale cât și seriozității în munca de profesor.
În august 1948, Aurel Vișovan este arestat alături de alți 17 membri ai grupului și după ancheta de la Securitate (în care el a fost crunt torturat) sunt depuși la închisoarea din Sighet până la procesul din mai 1949. Ceilalți membri ai organizației reușesc să scape de arestare și să se retragă în munți sub conducerea lui Vasile Popșa și a fratelui său Ion și să formeze în zona Ieud – Dragomirești cea mai puternică structură de rezistență armată anticomunistă din Maramureș, sprijiniți masiv de țăranii din satele învecinate. Grupul se va destrăma în mai 1949 în urma unei ciocniri cu Securitatea în care Vasile Popșa a fost ucis și majoritatea celorlalți arestați. Grupuri de partizani în munții Maramureșului se vor mai semnala însă până în 1953.
La procesul de la Cluj, cei 18 membri ai „lotului Vișovan” vor primi condamnări între 2 și 10 ani închisoare, cea mai mare fiind a lui Aurel Vișovan care a încercat, fără succes, să ia toată răspunderea asupra sa. Dupa trierea de la Jilava, elevii au plecat la Târgșor, iar el fiind student a ajuns la Pitești, unde a fost supus timp de doi ani îngrozitoarei terori a „reeducării prin tortură” din care va ieși distrus fizic și traumatizat psihic dar fără compromisuri. Vor urma alți ani lungi de suferință la Gherla, Baia Sprie, Aiud, Bărăgan – colonia Lătești, lagărul Noua Culme apoi – după o nouă condamnare de 25 de ani redusă la 18 ani – ultima lungă perioadă la Satu Mare și Aiud, de unde este eliberat în 1964. La acest al doilea proces din 1959 s-a cerut condamnarea sa la moarte, unul din capetele de acuzare fiind poemul incendiar „Rapsodia Maramureșului” (compus în închisoare, alături de alte poezii exprimând drama detenției dar și salvarea prin credință).
Cu sănătatea mult șubrezită se întoarce la Sighet în 1964, reușește cu greu să se realizeze profesional (nu i s-a permis continuarea studiilor de drept iar științele economice doar după 10 ani în condiții foarte restrictive) urmărit și șicanat constant de Securitate. Căsătorit în 1966 cu profesoara Aurelia Chindriș (și ea fiica și nepoată a unor deținuți politici) vor avea doi copii -Marius (actualmente preot greco-catolic) și Flaviu (mort la vârsta de patru ani) și apoi șase nepoti – la creșterea și educarea primilor cinci va contribui direct, cu multă bucurie.
Din 1990 și până la moartea sa în 2002 va fi nelipsit de la comemorările și simpozioanele găzduite la Sighet în închisoarea devenită Muzeu Memorial (celula 74 îi poartă numele), va da mai multe interviuri presei române și străine. Cea mai completă mărturie a crezului generației sale o va da însă prin cartea „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit” – o frescă a celor 16 ani de detenție și în special a infernului de la Pitești la care se adaugă „Dincoace de gratii” (viața de după închisoare) și „Scrisoare în gând” (mic volum de poezii).
Aurel Vișovan trece la cele veșnice la 7 august 2002 înconjurat de dragostea familiei și a camarazilor, dar roadele jerfei sale pentru credință și pentru afirmarea destinului creștin al neamului românesc continuă să apară – comemorări, articole de presă, comunicări și lucrări științifice, reeditarea și traducerea cărții sale, mobilizarea unor energii noi inspirate din exemplul său… tot atâtea ocazii ca mesajul său să fie transmis, receptat și dus mai departe.
În ciuda respectului practic unanim de care s-a bucurat în oraș, recunoașterea oficială din partea autorităților – deocamdată – întârzie.
Salut, Sighet!
Multumim colegilor de la „Salut Sighet” pentru evocarea tatălui meu si tuturor sighetenilor care il pastreaza viu in inimile lor!
Azi in biserica de la Șugău ne vom ruga pentru vesnica sa odihnă si a celor cu care a suferit impreuna pentru adevarul lui Cristos si demnitatea neamului românesc.
preot Marius Vișovan
„Au trecut 20 de ani fara Aurel Visovan”, se exprima intr-o Institutie careia i-a facut cinste, prin prezenta dumnealui. Dar fostul nostru profesor iubit, Aurel Visovan, este mereu in neuitare in inmile noastre, prin prezenta sobra, competenta si prietenoasa la clasa, prin demnitate, credinta si necompromis in societate, prin lupta continua si de neoprit, pentru a apara valorile spirituale si nationale.
Asa este, domnule profesor Bărcan. Dincolo de artificiul jurnalistic, ultimii 20 de ani au fost plini de Aurel Vișovan!
Aurel Vișovan – Prezent!
Va multumim, domnule profesor !
Un om care a suferit enorm și nu a acceptat niciun compromis. Sugeram autorității locale ca in semn de recunostinta o strada sa îi poarte numele.
da, asa ar trebui…dar nu exista interes pentru asta.
Deocamdata numele sonore ale rezistentei anticomuniste din Maramures – Ioan Biltiu Dancus, Ilie Lazar, Vasile Popsa… nu au nume de strada in Sighet.