Actualitate • Editorial

Insomnii de toamnă (autor, Ileana Pisuc)

(foto: Peter Lengyel)
image_printPrinteaza
Ileana Pisuc

Cu riscul de a părea o ciudată, sau cel puțin că ideile mele ar fi ieșite oarecum din sfera normalului, iau totuși taurul de coarne și, în cele ce urmează voi aborda un subiect care mie îmi provoacă insomnii.

Ideea mi-a venit în timp ce-mi puneam telefonul la încărcat. Dacă vreau să nu moară instantaneu, trebuie să fiu atentă la limite și aproape de ultima, musai pus la încărcat, pentru ca a doua zi să fie funcțional. M-a străfulgerat, așa, un gând, deodată, și am avut ca o revelație de moment. Mi-am zis: Doamne, dar la fel se întâmplă și în cazul nostru, al oamenilor! Dacă noaptea nu ne punem „la încărcat”, a doua zi nu mai suntem buni de nimic. Suntem dependenți de somn, ca și celularul de curent…

Cu câtă detașare ne pregătim patul, cu câtă încredere ne punem capul pe pernă în așteptarea somnului care, ce-i? – o mică murire (vorba lui Dorel Vișan). Satisfacția maximă e atunci când el ne cuprinde imediat. Dacă nu, devenim nervoși, agitați, căutăm soluții (somnifere), orice, numai să dormim! Nu ne punem niciun moment problema că s-ar putea să nu ne mai trezim, să trecem sau să rămânem definitiv în „cealaltă” parte. Chiar și așa, tot nu ne-ar păsa. Un somn bun este satisfacția supremă a fiecăruia dintre noi. Nici nu se pune întrebarea: Cum ai trăit?, ci Cum ai dormit?

Ei, de-aici încep nedumeririle și insomniile mele… Păi, dacă suntem fii ai luminii, de ce avem nevoie de întuneric pentru a ne remonta? De ce simțim nevoia de a trage cortina zilei ce-a trecut? Oare fiecare noapte o să fie o reîntoarcere Acasă? Nu putem rezista fără să ne reîncărcăm bateriile din lumea din care am venit? De ce simțim nevoia imperioasă de a ne deconecta de la realitatea concretă și a ne transborda într-o altă lume și de ce „cealaltă” lume e dincolo de pleoape? Nu ne este îndeajuns lumina zilei pentru a ne da certitudinea existenței? De ce trebuie să navigăm și într-o lume a viselor? De ce, în cele mai multe cazuri de tortură, metoda cu becul în ochi reușește de fiecare dată? Privarea de somn, excesul de lumină îl fac chiar și pe cel mai înverșunat inamic să cedeze și să recunoască în cele din urmă, chiar și ce nu a făcut…

Și uite așa, tot încărcându-ne noaptea și descărcându-ne ziua, se cam duce bateria. La telefon, se mai poate înlocui, dar la om, perioada ei de funcționare durează doar o VIAȚĂ. Mie, fiecare dimineață petrecută în fața unei cafele aburinde, mi se pare cea mai mare minune. Faptul că am ieșit teafără dintr-o mică murire și încep o nouă zi. Să fie, oare, viața un exercițiu continuu al lungului drum de întoarcere Acasă?

Ceea ce rămâne de lămurit, este mecanismul de revenire „acolo”, indicarea punctului de „aici” care poate servi drept trambulină pentru recuperarea lui  „acolo”. Care este acest punct? Care este locul de inserție din „aproape” pentru posibilul demaraj către „departe”? Care sunt urma, semnul, adierea și aluzia? Iar seducția, ce rol joacă ea în acest scenariu? (Gabriel Liiceanu – Despre seducție)

Autor, Ileana PISUC
11 septembrie 2018

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Pe plan fizic, avem un ritm activitate /odihna , tocmai fiindca avem capacitati limitate. Traim in trup, nu suntem ingeri.
    Pe plan spiritual suntem „fiii Luminii ” pentru ca am fost nascuti din nou prin Botez si astfel am fost primiti in Lumina izvorata din Crucea lui Cristos, cea care a facut posibila regenerarea noastra.
    Pe acest plan spiritual, nu avem nevoie de intuneric, din contra, trebuie sa facem Lumina prezenta peste tot !

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.