„Arta nu este ceea ce vezi ci ceea ce îi faci pe alții să vadă.” (Edgar Degas)
„Culoarea și forma – semne și mijloace de expresie și comunicare a informației estetice și afective”. (Dan Mihăilescu)
Culorile și formele evidențiază și subliniază aspectul exterior al lucrurilor și ființelor, fac ca acestea să fie identificabile, să se deosebească unele de altele. Ele sunt în același timp semne, deoarece comunică ceva, sunt mijloace de expresie cu o încărcătură estetică și afectivă.
Rostul culorii este acela de a înviora, de a schimba peisajul monoton într-unul mai vesel, de a sublinia anumite laturi estetice ale formelor, de a înfrumuseța spațiul înconjurător.
Acest lucru a încercat (și chiar a reușit!) Tobias – Eduardo TERIȘ, tânărul artist, elev al CNDV, pe care l-am cunoscut la cea de-a doua expoziție personală (05 mai 2022).
Lucrările sale au fost expuse la Galeria de Artă VASSILIEV, o galerie care oferă tuturor iubitorilor de artă (și nu numai) câteva momente de relaxare, într-un mediu plăcut, potrivit pentru diferite acțiuni culturale și artistice.
După o scurtă discuție cu tânărul artist (de altfel un tânăr cu o gândire mătură), am ajuns la concluzia că omul, ca sistem informațional nu numai percepe și stochează datele ce-i vin din lumea externă, ci le prelucrează și le apreciează în funcție de nivelul său psiho-socio-cultural, pentru ca apoi să le exprime și să le comunice în conformitate cu structura propriei sale conștiințe.
Tobias – Eduardo TERIȘ a reușit prin modul său de „exprimare abstract” să fie convingător, punându-și amprenta pe sensibilitatea și gradul de receptivitate a „spectatorului”, privitorului, influențându-l pozitiv.
Felicitări și mult succes pe drumul spre împlinirea viselor și dorințelor!
„Când meseria atinge arta e una, dar când arta devine meserie, e cu totul altceva.” (Tudor Mușatescu)
prof. Mariana Petrovai







Adaugă comentariu