Fiecare perioadă istorică a avut problemele ei, legate de viața creștinească, politică și social-economică. Perioada anilor 1970-1989 a fost o perioadă plină de încercări și pentru Biserica Ortodoxă din România.
În acea perioadă, în care s-a resimțit puternic lipsa alimentelor, medicamentelor, combustibilului și au fost mari restricții la materiale de construcție, zidirea bisericilor a fost o cruce grea. În acea perioadă, singurul ajutor financiar pentru parohii era doar cel dat de către Fondul Central Misionar. Acesta însă era simbolic.
Aș dori să mă refer la partea financiară. Pot să spun că a fost o adevărată minune să mi se deschidă calea Mănăstirii Frăsinei. Un frate de mănăstire (M.R.) mi-a facilitat accesul la Mănăstirea Frăsinei și la fostul stareț, arhim. Neonil D. Ștefan. Ajungând acolo, m-am întâlnit cu câțiva preoți veniți din toate colțurile țării să primească ajutor financiar, în vederea zidirii sfintelor lăcașuri. Frăsineiul era o salvare pentru foarte multe biserici din țara noastră. Eu eram singurul din Maramureș, venit pentru biserica din Poienile de sub Munte. După ce i-am prezentat documentația, părintele stareț mi-a dat un ajutor financiar destul de mare, spunându-mi că atunci când voi avea nevoie să vin din nou la Mănăstirea Frăsinei.
Astfel, prin aceste ajutoare financiare (au fost în total șase la număr) am primit sume de bani la care nu mă așteptam. Mi s-a spus că banii sunt destinați construcției bisericii, neputând fi folosiți în alte scopuri.
Întrucât rămâneam la slujbele de noapte, părintele stareț mai stătea de vorbă cu mine, după terminarea slujbelor. Într-una din aceste discuții m-a întrebat despre viața creștinească din Sighet. „Te întreb de Sighet – spunea starețul – deoarece am făcut armata la Sighet, iar în duminici și sărbători țineam cârja episcopului Policarp Morușcă”.
În contextul acestor discuții i-am spus că la Sighet au început să zidească o frumoasă catedrală, sub conducerea părintelui protopop Mihai Oprișanu.
La aceasta, părintele stareț îmi spune: ,,să vină și părintele protopop Mihai Oprișanu, cu documentația și chitanțierul, că am să-l ajut”.
Păstrez în sufletul meu amintirea acelor clipe pline emoții sufletești și de încărcătură duhovnicească.
Trei lucruri mi-au rămas adânc întipărite în suflet de la Mănăstirea Frăsinei:
- Milostenia trebuie făcută în duhul smereniei. Chiar și ultima dată, când m-am dus să-l invit la sfințirea bisericii și să-l rog – cu toată rușinea – să ne ajute financiar la acest eveniment, părintele stareț mi-a spus: „să nu amintești nimic de noi la sfințire, ca să nu fie îngropată în pământ truda rugătoare și milostenia obștii monahale de aici”.
- Mi-a dat un sfat, spunându-mi: „despre lucrurile pe care te pregătești să le execuți la biserică să nu vorbești cu nimeni (înainte), nici chiar cu soția ta”. Foarte interesant sfat!
- După o slujbă de noapte a fost o discuție foarte interesantă cu fostul secretar al mănăstirii, părintele arhim. Ioanichie, căruia preoții din sudul țării i-au spus că apar multe cruci, în miezul lemnelor în Serbia. Părintele Ioanichie a zis: „țineți minte, că țara aceasta va avea mult de suferit”. Nu a trecut mult timp de atunci și ei au fost bombardați. Astfel de semne au apărut, ceva mai târziu, și în zona noastră, prevestind vremuri de pătimire.
În concluzie, aș putea spune că în acele vremuri era criză materială iar în vremea noastră este criză a credinței creștine. Avem de toate, dar nu avem credință suficientă pentru a fi vrednici de iubirea lui Dumnezeu. Toți căutăm numai binele nostru. Trebuie și asta, dar scopul Marelui Post este preamărirea Mântuitorului, Care va fi preamărit mereu în veșnicie pentru Jertfa Sa. Sfintele Liturghii actualizează toată activitatea pământească a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Ori, cum participăm la Sfintele Liturghii?
Dacă în acele vremuri, Dumnezeu nu a părăsit Biserica Sa, nici în aceste vremuri nu o va părăsi dacă vom avea credință vie și smerită și vom fi ființe ecleziale.
Pr. dr. Nicolae Lauruc
Adaugă comentariu