Actualitate • Cultură

Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian” acordat poetului sighetean Gheorghe Mihai Bârlea!

image_printPrinteaza

Cu ocazia celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „DRUMURI DE SPICE” de la Uzdin (Serbia), Societatea Literar-Artistică TIBISCUS din Uzdin (Voivodina, Serbia) i-a acordat Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian” poetului sighetean Gheorghe Mihai Bârlea „În semn de apreciere a meritelor deosebite, pentru implicarea și contribuția importantă adusă pe plan național și international la promovarea limbii, spiritualității și culturii române, cât și pentru credința domniei voastre că frontiere nu există.”

Festivalul s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie 2025 (26 iulie) și a inclus lansări de cărți și de reviste, expoziții (de farfurii pictate, fotografie artistică, pictură naivă), concursuri culinare, spectacol folcloric (invitat Ansamblul de copii din localitatea Prundu Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud).

La ediția din acest an, Marele Premiu pentru Poezie „Sf. Gheorghe” a fost atribuit scriitorului Valeriu Stancu din Iași.

Au fost onorați cu premii și autorii băimăreni: Delia Muntean – Premiul „Tibiscus” (pentru volumul „De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia”, Editura Institutului pentru Cultura Românilor din Voivodina, Zrenianin, 2025); Nicolae Scheianu – Premiul „Mihai I. Vlad” și Flaviu Mihali – Diplomă de merit cultural.

Felicitări tuturor celor care sunt mereu „de veghe la hotarul limbii române”!

Salut, Sighet!

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salut Sighet
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.