Asociația Firul Vieții Sighet vă invită joi, 02 iulie 2026, de la ora 17:00, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației la o întâlnire cu preotul Simion Mesaroș și cărțile domniei sale, publicate în ultimii ani. „
Scrieri și comentarii”, ultimul volum publicat în anul 2026 la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare va fi prezentat și la Sighet.
* * *
Simion Mesaroș s-a născut în anul 1942, la Ferneziu. După studiile gimnaziale și liceale la Baia Mare urmează Politehnica din București fiind, după absolvire, inginer la uzinele băimărene.
În anul 1973 a fost sfințit preot greco-catolic în clandestinitate de episcopul și el clandestin Ioan Dragomir. A fost 17 ani unul dintre cei mai activi ierarhi ai Bisericii Greco-catolice maramureșene și unul dintre promotorii mișcării din 21 ianuarie 1990, când a avut loc, pe treptele Casei de cultură din Baia Mare prima liturghie greco-catolică. De atunci, timp de 15 ani, a celebrat Sfânta Liturghie la monumentul Ostașului Român din Baia Mare, apoi s-a mutat în Biserica Sfântul Anton, la ridicarea căreia a trudit toți acei ani, și a servit-o până în 2017, la ieșirea în pensie.
Între 1990-2000 a fost profesor și rector al Institutului Teologic „Alexandru Rusu” din Baia Mare, la înființarea căruia a contribuit din plin. În 2022 a fost numit paroh la reînființata parohie din Mesteacăn și în 2024 a fost sfințită noua biserică de lemn de acolo, ridicată cu râvna sa.
Preot cu har și om de acțiune, Simion Mesaroș a găsi timp și pentru a scrie câteva cărți despre a căror calitate s-au pronunțat unii dintre cei care le-au citit, printre ei numărându-se cunoscutul eseist și scriitor Ioan Papuc.
Asociația Firul Vieții







Adaugă comentariu