Dinainte de Unire nu avem informații ca vreun grup de scriitori români să fi vizitat orașul nostru. De altfel era și destul de complicat, Maramureșul cu capitala sa, Sighetul, aflându-se înainte de 1918 în Imperiul Austro-Ungar, pentru a ajunge aici, din România, erau necesare pașapoarte, vize, aprbări… Din câte știm, doar Nicolae Iorga a ajuns pe la începutul secolului XX de vreo două ori, spre a se documenta pentru scrierile sale istorice, pașaportul său fiind la data aceea încărcat de vizele multelor lui călătorii europene de natură academică. Așadar, putem liniștiți considera că prima vizită organizată a unui grup de scriitori români în Sighet a fost cea din decembrie 1924, pe care o datorăm vrednicului înaintaș, Ion Bîrlea, preot greco-catolic și profesor la liceele sighetene, folclorist și ziarist neobosit (conducător al „Gazetei Maramureșene” vreme de 12 ani) și, nu în ultimul rând, un entuziast animator al vieții culturale și spirituale din Maramureș. Datorită relațiilor sale cu lumea scriitoricească de peste Carpați, în 11 decembrie 1924 un grup de scriitori în care s-au aflat Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Cincinat Pavelescu, I.A. Basarabescu, Nicolae Davidescu, Alfred Moșoiu, George Brăescu și George Gregorian, reprezentanți de frunte ai literaturii noastre interbelice, au fost întâmpinați în gară și salutați de oficialități și de un numeros public. A urmat instalarea celor sosiți la câteva familii de frunte ale unor intelectuali, bucuroși să se poată mândri cu asemenea oaspeți, după care s-au întrunit la o masă comună aranjată de oficialități. Spre seară, la „o șezătoare literară ca-n basme”, scriitorii, prezentați de revizorul școlar Dariu Pop, au citit din producțiile lor literare: „Gregorian ne desfată cu două poezii, Basarabescu ne-a înveselit cu o schiță „cheferistă”, Davidescu a citit din „romanțele” sale, colonelul Brăescu – eroul din primul Război – ne-a citit două schițe care ne-au descrețit frunțile, Alfred Moșoiu din impecabilele sale poezii patriotice, iar Camil Petrescu – sfios ca o domnișoară – ne-a șoptit două poezii, una din război și una pentru „Kicsike” (micuța Chiciche fiind una dintre iubirile sale timpurii n.n.) și, în sfârșit, după schița cu atmosferă de mahala bucureșteană, citită de marele romancier Liviu Rebreanu, maestrul Cincinat Pavelescu -poet al dragostei și epigramist neîntrecut – a făcut, în încheiere, deliciul întregii asistențe. Și pentru ca prima zi a vizitei să se încheie așa cum se cuvine în astfel de ocazii, a urmat, la restaurantul „Coroana”, un banchet foarte animat, s-au rostit vorbe bune de ambele părți și s-a făcut haz de catrenele satirice și epigramele improvizate ad-hoc, animatorul momentului fiind maestrul Cincinat.
A doua zi oaspeții au fost plimbați prin județ cu automobilele puse la dispoziție de gazde, apoi, în cadrul unei șezători literare organizată de prefectul Gavrilă Mihalyi a avut loc o caldă și plăcută întâlnire cu un public select, alcătuit în cea mai mare măsură din doamne și domnișoare. (Vezi foto)
Masa de despărțire a fost organizată la Sarasău, în conacul familiei Mihalyi de Apșa, construit în urmă cu un secol de bătrânul, Găvrilă, „septemvirul” și locuit atunci de nepotul său, prefectul Gavrilă Mihalyi, conac în care au fost primiți de-a lungul timpului o serie de mari personalități politice, culturale și religioase din Austro-Ungaria și din România.
Conduși apoi la gară cu mare alai, oaspeții au urcat în trenul de București, iar de la fereastra vagonului maestrul Cincinat a declarat primitoarelor gazde: „N-am să fac o epigramă/ Însă cred că din Sighet/ Plec mai prieten cu Ardealul/ Și-n mod sigur mai…poet”. Apoi, într-una din zilele următoare, pe prima pagină din Gazeta Maramureșană Ion Bîrlea a publicat relatarea „Vizita scriitorilor români în Maramureș”, din care am citat și noi în rândurile de mai sus. Apoi, ani la rând, s-a tot pomenit, cu nostalgie, evenimentul acela.
Și iarăși a trecut un număr considerabil de ani, până prin o mie nouă sute șaptezeci și…, când un alt grup de scriitori a ajuns la Sighet, avându-l animator pe poetul Tiberiu Utan, fiu de învățător și lăstar de cea mai curată esență țărănească a Maramureșului, pe care poetul l-a purtat mereu în suflet. N-au fost cu el, atunci, nume de mare rezonanță și nici vreun reprezentant al noii generații de mari poeți și scriitori. A fost o trecere lipsită de publicitate, cu o singură oprire și o întâlnire cu membrii Cenaclului literar „George Coșbuc” și cu publicul.
Câțiva ani mai târziu, locul lui Ion Bîrlea l-au luat alți entuziaști (nu dăm nume pentru a nu stârni cârcotașii și clevetitorii de serviciu!) și după ce Festivalul de Poezie din orașul nostru, inițiat în 1974, a ajuns unul de interes național, Sighetul, Deseștiul cu „Serile de poezie” de acolo, Maramureșul întreg a fost în fiecare toamnă binecuvântat cu prezența a tot mai mulți poeți și scriitori de mare prestigiu din întreaga țară: Horia Bădescu, Laurențiu Ulici, Ana Blandiana, Teohar Mihadaș, Dinu Flămând, Marin Sorescu, Radu Țuculescu, Ion Moldovan, Adrian Aluigheorghe, Adrian Păunescu, Gheorghe Grigurcu și mulți, mulți alții. Dar au călcat pe aceste meleaguri, unii chiar de mai multe ori, și nume de referință din alte literaturi, precum: sârbul cu suflet de român, Adam Puslojic, francezul Jerard Bayon, „paradoxalul poet”, cum l-a numit Cleopatra Lorințiu pe israelianul Moshe Itzhaki, Maria Yacubovska din Lviv, Ucraina, Andreas Sauer din Elveția, Szentmartoni Janos, președintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria, Radomir Andrici, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Serbia, Nicolae Șapcă din Cernăuți, numeroși poeți și scriitori-frați din Moldova etc.
Și iată cum, de vreo 50 și mai bine de ani, în fiecare toamnă, Sighetul respiră poezie, literatură, respiră și inspiră și crește la sânul său poeți și scriitori trăitori aici, dar ajunși nume de referință în literatura românească (și iarăși nu dăm nume). Festivalul „Am fost și om si!”, Concursul de interpretare muzică clasică, în organizarea Școlii de Muzică „George Enescu”, (care s-ar putea regândi într-o colaborare cu foști elevi ai acesteia ajunși nume cunoscute), Tabăra de sculptură de la Muzeul Satului (care s-ar putea relua fără foarte mari eforturi), Eternul Maramureș cu edițiile sale, Festivalul de Poezie din septembrie și, la sfârșitul anului, cel al Datinilor de Iarnă, toate acestea ne dau dreptul să credem că pentru viitorul Sighetului nostru ar trebui luată în considerare, la modul cel mai serios, în primul rând șansa de a se/a ne impune prin cultură, în sensul larg și generos al acestui termen. Elementele necesare există, sunt în stare latentă sau se manifestă, trebuie creat doar cadrul necesar și structurat un proiect. Sighetul poate și merită pe bună dreptate eticheta unui oraș cultural autentic, un oraș al culturii naționale atestate deja de timp, nu una a neinspiratului și irelevantului cui pentru… agățat Harta României, înfipt în cel mai circulat punct al orașului.
Și, dacă tot veni vorba, atragem respectuos atenția celor care nu cunosc geografia țării, că nu Sighetul este cea mai nordică așezare din România! (Vezi date despre comuna Horodiștea, de pe malul Prutului și orașul Darabani, ambele în județul Botoșani.)
Așadar, dacă autorul moral al cuiului nu știa acest lucru (și l-a așezat acolo fără a consulta cetățenii) nu suntem obligați să rămânen în această eroare.
Ioan Ardeleanu-Pruncu
Nota redacției: fotografie din arhiva Muzeului Maramureșan Sighet.
Adaugă comentariu