Joi, 01 octombrie 2026, poezia și muzica românească s-au întâlnit cu publicul din sudul Franței, într-un spectacol de rafinament și sensibilite susținut de actrița Daniela Nane și pianistul Alexandru Mihai Burcă.
Mari texte ale poeziei românești, puse în valoare prin arta interpretativă a Danielei Nane, au intrat în dialog cu universul pianistic construit de Alexandru Burcă, într-un repertoriu ce a adus în prim-plan creația muzicală românească, alături de mari opere ale muzicii universale.
Evenimentul, realizat în contextul Zilei Limbii Române și al Zilei Europene a Limbilor, a arătat, o dată în plus, că limba este nu doar un element esențial al identității, ci și un purtător de memorie și cultură, care își găsește prin artă cele mai frumoase forme de expresie.
Primăria Aix-en-Provence a devenit pentru câteva ore, grație celor doi artiști, un spațiu al întâlnirii cu limba, arta și cultura română, întâlnire la care au fost prezenți, la invitația doamnei consul general Aurelia Grosu, și reprezentanți ai autorităților franceze, membri ai corpului consular, cadre didactice și oameni de cultură.
La finalul evenimentului (ce se înscrie în proiectul România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural, realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în parteneriat cu Consulatul General al României la Marsilia și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni), publicul a putut descoperi și volumul Povești adevărate din străbuni, de Elena Nane, o carte dedicată copiilor, în care tradiții și obiceiuri românești sunt transmise prin povești.
A fost, cu adevărat, o seară a poveștilor vii!
Mulțumim, Daniela Nane și Alexandru Burcă!
Mulțumim Consulatului General al României la Marsilia și doamnei consul general Aurelia Grosu pentru tot sprijinul!
Dr. Anuța Pop







Adaugă comentariu