Turneul național de pian Classic Unlimited revine în această toamnă și pornește din nou la drum, pentru a zecea oară. Se dorește ca muzica să fie mai aproape de oameni, în orașe și comunități mici, unde muzica clasică ajunge mai rar.
Anul acesta ajungem în 13 localități din 9 județe, în locuri în care revenim cu drag, dar și în comunități noi, pe care abia așteptăm să le descoperim.
Tema din acest an este ”The Sound of Poetry” – o întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală.
Concertul Classic Unlimited de la Sighetu Marmației are loc în data de 16 octombrie 2026 de la ora 18:30 la 20:00 la Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul”.
Sub motto-ul “The Sound of Poetry”, turneul aduce împreună muzica, poezia și arta vizuală într-o experiență plină de emoție și culoare.
Pianistul Bogdan Vaida transformă fiecare concert într-o călătorie sonoră – de la baroc la contemporan – presărată cu povești și reflecții care apropie muzica de public.
Programul include lucrări inspirate din poezie, semnate de compozitorii Ciprian Gabriel Pop, Șerban Marcu, Cristian Bence-Muk și Alexandru Murariu, alături de piese consacrate din repertoriul pianistic universal.
În timpul concertelor veți putea descoperi și expoziția “Poster x Poem”, o serie de 8 lucrări care au transpus în imagini poeziile și muzica spectacolului.
Repertoriul concertelor:
♫ September. Am Flusse – Fanny Mendelssohn
♫ Sonetul 104 de Petrarca – Franz Liszt
♫ Adagio BWV 974 – Johann Sebastian Bach / Alessandro Marcello
♫ Clair de lune – Claude Debussy
♫ Endless Rain – Șerban Marcu
♫ Bagatele – Alexandru Murariu
♫ Joc de Ploaie – Ciprian Gabriel Pop
♫ Shakespeare a creat lumea în șapte zile – Cristian Bence-Muk
Biletele în cadrul turneului Classic Unlimited sunt gratuite, dar se poate susține financiar turneul făcând o donație online, în momentul rezervării biletului sau la fața locului.
Organizatorii







Adaugă comentariu