UPDATE: Din pricina grabei s-a strecurat în text o regretabilă eroare. La Festivalul Internațional de la Dijon, 1976, conducătorul Ansamblului MARA a fost profesorul Alexandru Țiplea. Doamna Circa a fost cu Ansamblul în 1972, la Serbările Genevei, în Elveția. Cer scuze cititorilor (Autorul).
* * *
Până la Unire Sighetul nu a avut liceu românesc. În 1919, primul Liceu Românesc de Băieți, „Dragoș Vodă”, a pornit cu elevi români care frecventaseră gimnazii în limba maghiară și prunci de țărani din satele Maramureșului, absolvenți ai unor școli de stat cu predare în limba maghiară. Problema cea mai gravă a constituit-o însă lipsa profesorilor, pe care Ministerul Instrucțiunii a încercat să o rezolve trimițând aici profesori din celelalte provincii românești. Cu unii dintre aceștia, care au îndrăgit Maramureșul și s-au atașat de școlile Sighetului și, treptat, cu o serie de tineri maramureșeni care s-au calificat între timp, directorul Mihail Șerban, el însuși maramureșean, a reușit să formeze un colectiv didactic valoros, iar liceul sighetean s-a ridicat la nivelul celor mai bune din zonă.
Toamna anului 1940 și cedarea Ardealului de Nord a curmat brusc tot ce se realizase pe acest plan. Profesorii au fost nevoiți să se refugieze, apoi, în marea lor majoritate au fost înrolați în război și doar o foarte mică parte dintre ei s-au mai întors după 1945 la catedrele lor: profesorul Ioan Bilțiu-Dăncuș, de limba română și franceză, care a refuzat să plece în refugiu, profesorul de științe naturale Leon Ivasiuc (tatăl scriitorului Alex. Ivasiuc) întors din refugiu în 1945 și profesorul de limba Română și latină, Mihai Tomoiagă, ulterior și director al liceului între anii 1946-1950.
Astfel, liceul sighetean și-a reluat activitatea acoperindu-și disciplinele cu o serie de suplinitori. Repartizarea primelor cadre tinere calificate a început doar din 1950 și primul sosit a fost Dumitru Paraschiv, gălățean de origine, profesor de matematică-fizică, care a fost și director al liceului timp de peste 10 ani. În 1951 a mai sosit Vasile Petreuș, fost elev al liceului, care a predat istorie până în 1986, la pensionare. În același an a sosit și tânărul profesor Eracle Titircă. Cu studii de psihologie-filosofie, s-a căsătorit cu Lucreția Mihali, fata cunoscutului primar Găvrilă Mihali-Ștrifundă din Borșa și a rămas aici până la pensionare. A fost, ca profesor și ca om, un un adevărat reper intelectual și moral pentru mulți dintre elevii săi (unul dintre aceștia este și autorul acestor rânduri). Intelectual format în atmosfera Cercului literar de la Sibiu, profesorul Titircă a îndrumat cu tact și cu discreție o serie de tineri spre poezie, spre literatură și artă în general.
În 1952, au sosit la liceul sighetean (care se numea atunci Scoala Medie Nr.1 ): Cornelia Circa, profesoară de limba franceză, Ecaterina Melaniuc (căsătorită mai târziu Ciplea), de chimie, Eusebia Rebreanu (căsătorită Negrea), de limba română și limba rusă și Ion Șuteu, de limba română, un om de spirit și un nonconformist de mare rafinament, plăcut de elevi și apreciat de colegi și de intelectualii urbei pentru cultura sa dar și pentru umorul său inepuizabil. Iubitor și bun cunoscător al clasicilor literaturii noastre, Șuteu a fost profesorul care n-a ținut cont mereu de restricțiile cenzurii politice.
În anii imediat următori s-au adăugat discreta, eleganta și agreabila profesoară de germană Maria Miron și severa profesoară de biologie, Livia Balea, sub îndrumarea căreia, de-a lungul câtorva decenii de profesorat, au urmat medicina zeci și zeci de tineri.
Dintre profesorii amintiți mai sus ne vom opri puțin la Cornelia Circa, distinsa doamnă Circa, profesoară și mulți ani directoare a liceului, redevenit „Dragoș Vodă”. Născută în zona Blajului, în 1927, a venit la Sighet în 1952, împreună cu soțul, medicul Tiberiu Circa, fost mulți ani director al Spitalului din orașul nostru. Din 1952 până în 1984, când s-a pensionat, doamna Circa a fost o prezență marcantă în existența liceului, iar ca directoare (1965-1977) a fost inițiatoarea unui important proces de modernizare a instituției, reușind, cu tact, să mobilizeze colectivul didactic, iar ca femeie – frumoasă, elegantă, manierată – a știut să obțină și sprijinul factorilor de decizie. Un eveniment important din timpul directoratului Doamnei Circa a fost organizarea
Semicentenarului liceului, în anul 1969. A fost prima aniversare importantă a acestei instituții-fanion a învățământului maramureșean și reușita ei s-a datorat în bună măsură domniei sale.
Profesoară temeinic pregătită profesional și de o exigență bine controlată la clasă, lăsa destul de ușor impresia unei seriozități excesive. În afara clasei și a școlii însă, știa să fie surprinzător de sociabilă, de caldă, de normală adică. În 1961, un grup de băieți și fete din clasa a XI-a, au invitat-o la o excursie în zona Agriș. A acceptat bucuroasă și, împreună cu doamna Moldovan (secretara liceului) și fiica acesteia, echipate corespunzător și cu toate cele necesare, am parcurs câteva zeci de km., am dormit în cabane și poduri cu fân, am mâncat în jurul focurilor aprinse pe loc, am jucat volei, fotbal și rugby și ne-am întors acasă plini de voie bună și energie. Și în tot acel timp petrecut împreună, cele două doamne din înalta societate a Sighetului, în afara formulelor politicoase de adresare, s-au încadrat total în atmosfera tinerească și degajată a grupului majoritar.
Câțiva ani mai târziu, când Doamna Circa a fost președinta Comitetelui Municipal de Cultură, am fost, câțiva ani, ca director al Casei de Cultură, sub îndrumarea directă a domniei sale și am realizat activități importante împreună. Amintesc doar pregătirea Ansamblului „Mara” pentru participarea la Festivalul de la Dijon (Franța) 1976, de unde s-a întors cu „Discul de Aur” și „Colierul de Argint” și unde acesta a fost însoțit de Doamna Circa în calitatea dublă: de conducător și de translator al grupului.
După pensionare a rămas multă vreme conectată la viața culturală a orașului și nu ezita să mă admonesteze (zâmbind) când era nemulțumită de ceva. Mai cu seamă după 1990! Dar a fost mereu prezentă la întâlnirile periodice ale promoției noastre și a rămas, mai mult sau (din ce în ce) mai puțin și în amintirile noastre, la rândul nostru tot mai puțini. S-a stins în 2017.
Un gând și frumoase aduceri aminte Doamnă Profesoară, în preZiua Luminației.
Ioan Ardeleanu-Pruncu
31 octombrie 2026
Dumnezeu să o odihnească în lumină! Am adorat o! Am admirat o! Era cel mai frumos model al vremii!
Minunata initiativa! Amintirea profesorilor exceptionali pe care i-am avut la Sighet m-a impresionat pina la lacrimi. Se intimpla sa fie si 1 nov. si se cade sa-l rugam pe Dumnezeu sa-i odihneasca in pac!