Deseori
Am ales fereastra
Ca pe cel mai bun loc de iubit lumea,
Ca pe cel mai bun loc de răzvrătire
Şi de ochit acoperişurile de unde
Îngerii ne păzesc solemni
Soarele îşi trece degetele prin ea
Până la cristalul din oase
Şi lasă acolo scâncetul razei
Luna o umple de valuri
Şi aşternuturi nupţiale
Privirea mea o sparge în strigăte mici
Fluturii ochi-de-păun de noapte
O pun la picioarele zânelor
Ca pe un covor sunător
Aer şi sticlă ne strâng unul în celălalt
Cât să încăpem în palatul din mijlocul
Lumii
Fereastra e doar un leagăn
Spre începutul lumilor
Prin care pribegim fulgerând
(din volumul „Trandafirul de noiembrie”)
* * *
■ Doina Rândunica ANTON s-a născut la 6 noiembrie 1956 în comuna Valea Lungă, judeţul Alba ■ A urmat Liceul Sanitar din Târgu Mureș (laborator medical) şi Facultatea de litere (română-franceză) din cadrul Universității Bucureşti. ■ În anul 1976 se stabilește la Sighetul Marmației ■ A publicat primele poezii la Gazeta de perete a Școlii Nr 1, Târnăveni, elevă fiind în clasa a VIII-a
■ Debutul literar a avut loc în anul 1973 în revista Vatra din Târgu-Mureş pe când era liceeană și membră a Cenaclului literar „Excelsior“ ■ În anii 1976, 1977, 1979 obține Marele Premiu la Festivalul-concurs de poezie „Laude-să omul şi ţara” (devenit din 1979 Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației, președinte al acestuia fiind, din 1978, criticul literar Laurențiu Ulici)
■ A fost membră a cenaclurilor literare „George Coşbuc“ și „Alexandru Ivasiuc“ din cadrul Casei de Cultură ■ Printre membrii de atunci ai cenaclurilor literare făceau parte Echim Vancea, Gheorghe Pârja, Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, Gheorghe Mihai Bârlea, Marin Slujeru, Lucian Perţa, Valentin Rozsnyai ș.a.
■ În anul 1983 a obținut Premiul „Nichita Stănescu“ din cadrul Serilor de Poezie de la Deseşti.
■ În anul 1986 obține Premiul II la Concursul de Poezie „Lucian Blaga“, Sebeş/Alba şi Marele premiu al Concursului „Octavian Goga”, Ciucea/ Cluj
■ De-a lungul anilor a publicat poezie în revistele literare: Steaua, Tribuna, România literaraă, Vatra, Familia, Singur, Mantaua lui Gogol, Fereastra, Oglinda literară, Nord literar și în ziarele și revistele județene
■ Debut editorial în volumul colectiv ALFA ’85 (debut colectiv în volum, Editura Dacia Cluj-Napoca
■ După debut publică volumele: ■ Cuvinte de interior, (Editura Echim, Sighetul Marmației, 2005) ■ Hei copii, vă salut din Euforia (poezii pentru copii, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013; volumul a fost distins cu Premiul „InterArt“ al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România) ■ Țărmuri de neocolit (Editura Singur, Tîrgoviște, 2014; volumul a fost distins cu Premiul pentru manuscris al revistei „Nord literar“ la Festivalul „Armonii de Primăvară“, Vișeul de Sus și Premiul revistei „Tribuna“ la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației) ■ În ce mă privește (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Trandafirul de noiembrie (Editura Junimea – Iași, 2018)
■ Alte premii: Mențiune și Premiul revistei „Oglinda literară“ la Concursul Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu-Bacovia“, Mizil (2014) ■ Premiul „Gheorghe Chivu“ la Festivalul-concurs de poezie, Baia Mare (2014) ■ Premiul I la Festivalul de poezie „Armonii de Primăvară“, Vişeul de Sus (2015) ■ Premiul I la Ilidia/ Caraş-Severin (2015) ■ A fost desemnată „Poetul anului“, Sighetul Marmaţiei (2015) ■ Este inclusă în antologiile de poezie: „Veghe în septentrion“ (Baia Mare, 1977) ■ „Nord statornic“ (Baia Mare) ■ „Un sfert de veac de poezie“ (Sighetul Marmației, 1998) ■ „Dialog despre melancolie“ – antologie a revistei „Singur“ ■ „Cinci poete“ ■ „Antologie de poezie religioasă“ ■
Salut, Sighet!
Nota redacției: Și pentru că Rândunica Anton Petrulescu și-a aniversat vineri, 06 noiembrie 2026, ziua de naștere, „semnalarea” la „Poemul de duminică” o însoțim cu „mesajul” nostru firesc: La mulți ani!… Să-ți fie viața liniștită!







Adaugă comentariu